La noi, romanii, s-a inradacinat obiceiul ca de marile sarbatori crestine, ca si la momentele de bucurie personala, gandul si fapta buna sa ni se indrepte si spre cei bolnavi si saraci. A fost o vreme insa cand mare parte din lamura tarii - adica spuma generatiei interbelice - a infundat temnitele comuniste si nici un gand bun, nici o fapta crestina nu razbatea pana la ei. Din dorul aprig pentru casa, familie, mangaiere si sarbatori s-au nascut atunci, in captivitate, adevarate opere de arta.
Literatura detentiei (pe motive politice) nu este integral valoroasa, decat prin dimensiunea sa de document al unei epoci barbare, dar contine in sine si nestemate ale spiritului romanesc. Literatura din inchisori este un fenomen unic in istoria culturii noastre. Mai ales poezia a fost leac pentru toate suferintele, imbarbatare la ceas de frica si datatoare de speranta in multele momente de cumpana. Poezia a salvat minti de la ratacire. Poezia a pastrat vieti intregi.
E necesar sa pastram memoria vie a ceea ce ni s-a intamplat, iar poezia o face poate cel mai bine. In versurile acelea mustind de tristete si cutreierate de suspin se vede mai bine chipul lui Hristos din om. Si precum Hristos au fost chinuiti si acei inaintasi ai nostri, care au platit astfel pacatele unui neam intreg. Asa incat, la Nasterea Domnului, vedem potrivit a asculta, ca un zvon de departe, din adancul uitarii nerecunoscatoare, glasul colindatorilor cu lanturi la picioare.
Nu ca sa va intristati, ci pentru a pretui mai mult acest dar extraordinar pe care ni l-a facut Domnul: viata, si pentru a va aduce aminte de adevaratele valori ale acestei vieti, va oferim un grupaj de versuri scrise in inchisoare, la cate-un Craciun dupa gratii, de cativa din marii poeti ai puscariilor comuniste.
Sergiu Grossu
La geamul fulguit
La geamul fulguit si trist
trimis-am gandul sa-ti colinde.
L-auzi cantandu-ti despre Christ?
Aprinde candela, aprinde
si-ncearca-n brate a-l cuprinde
si-o mana calda ii intinde
si tulburi ape de-ametist...
Hai, Velerim si Lerui-Ler,
flori dalbe, flori de mar prea sfinte,
prin mari troiene si prin ger
am razbatut cu dor fierbinte,
sa-ti spun, sotia mea cuminte,
ca si-n aducerile-aminte
poti cuibari intregul cer.
Sa-ti spun cum iti spuneam candva,
de-un ursulet si-o svelta ciuta,
de-un gandacel si-un ciob de stea;
sa-ti spun in zvon de alauta,
iubirea mea neprefacuta,
crescuta-n temnita, crescuta
din inima si carnea mea.
La geamul fulguit, in zori,
trimis-am dorul meu sa-ti bata:
- Primiti, primiti colindatori?
Iar tu de geam apropiata,
asculti cantarea minunata,
plangandu-mi viata mea legata
si anii scursi prin inchisori...
Nichifor Crainic
Ruga pentru pace
Slava Tie Doamne, pentru aceasta noapte,
somnul meu in umbra lunii s-a scaldat.
Din abisul pacii, visul scufundat,
mi-a cules mireasma de naramze coapte.
Slava Tie Doamne, pentru aceasta noapte!
Seamana cu noaptea Sfintei Tale Nasteri,
cand ai rupt pecetea vechiului blestem.
Pacea Ta 'nsteland-o peste Betleem
si varsand lumina tainicei cunoasteri.
Seamana cu noaptea Sfintei Tale Nasteri!
A lasat un inger portile deschise;
cantec fara sunet Te slavea-n sobor,
unduia azurul, aripi fara zbor,
cand spre-abisul pacii nazarit din vise,
a lasat un inger portile deschise!
Da-mi si mie-aevea Pacea Ta Cereasca,
miezul de tacere al strigatei vieti,
care-nflacareaza din fricosi, profeti,
maduva ce-mpinge varful sa-nfloreasca,
Da-mi si mie-aevea Pacea Ta cereasca!
Pacea lumii zace pe varsari de sange
si rodeste bobul viitoarei uri.
Pacea Ta rasfrange raiul in fapturi,
cel infrant avand-o, el e cel ce-nfrange.
Pacea lumii zace pe varsari de sange!
Da-mi si mie pacea inimii, Stapane,
flacara ce nu se zbate-n uragan.
Sa razbesc razboiul duhului dusman,
caci tarana trece, sufletul ramane.
Da-mi si mie pacea inimii, Stapane!
Tu, racoarea celui ars pe rug, Iisuse,
si dulceata celui sfasiat de leu
in arena mortii, Dumnezeul meu,
fii Tu rasaritul vieti mele-apuse.
Tu, racoarea celui ars pe rug, Iisuse!
Si ma-nalta Doamne, la Cereasca Pace,
ca Tu esti de-apururi neclintitu-mi crez,
dragostea de care nu ma-ndestulez
si nadejdea care de lut ma desface.
Si ma-nalta Doamne, la Cereasca Pace!
Radu Gyr
Colind ceresc
Cerul si-a deschis soborul
- Lerui, Doamne, Ler -
au pornit cu plugusorul
Ingerii prin cer.
Merg cu pluguri de oglinda
si de giuvaier,
toti luceferii colinda
- Lerui, Doamne, Ler -
Vantul sufla cu lumina
- Lerui, Doamne, Ler -
In buhai de luna plina
leganat in ger.
Patru heruvimi cu gluga
alba de oier
sub feresti colinde-ndruga,
- Lerui, Doamne, Ler -
N-au venit cu grau la poarta,
ci au rupt din ger
stele mari ca sa le-mparta,
- Lerui, Doamne, Ler -
Si-n Florar de roade grele,
- Lerui, Doamne, Ler -
va fi campul cer de stele
tolanit sub cer...
Numai tu astepti in tinda,
- Lerui, Doamne, Ler -
suflete ce n-ai colinda
si nu stii Prier.
Nici un cantec alb nu vine
falfaind mister,
cu o stea si pentru tine,
- Lerui, Doamne, Ler -
Valeriu Gafencu
Colindul robului
Pe malul Trotusului
Canta robii Domnului
Injugati cu jugul Lui.
Dar cantarea lor e muta,
Ca-i din suferinta smulsa,
Si-i cu rugaciuni crescuta.
In inima robului
Domnu-Si face ieslea Lui
In noaptea Craciunului.
Flori de crin din ceruri ploua
Peste ieslea Lui cea noua
Si din flori picura roua.
Sta un copilas in zare
Si priveste cu mirare
O fereastra de-nchisoare.
Langa micul copilas
S-a oprit un ingeras
Ce-i sopteste dragalas:
Azi Craciunul s-a mutat
Din palat la inchisoare
Unde-I Domnu-ntemnitat;
Si copilul cel din zare
A venit la inchisoare
Sa traiasca Praznic mare.
Foto: Icoane pe sticla din Muzeul JOSIM OANCEA din Sibiel