11 concerte, in care valsurile si colindele s-au impletit minunat sub bagheta carismaticului Russell McGregor, i-au incantat pe romani in preajma sarbatorilor. Un regal de exceptie si un interviu in exclusivitate, pentru revista "Formula AS"
Un australian indragostit de vals
La mai bine de un secol si jumatate de cand Viena cadea la picioarele familiei Strauss si valsurile deveneau marca cea mai cunoscuta si pretuita a Austriei, o lume intreaga continua sa fie fermecata de aceasta muzica diafana si antrenanta deopotriva. Concertul de Anul Nou de la Viena este urmarit in direct de aproape un miliard de telespectatori de pe toate continentele, in timp ce orchestrele si ansamblurile care au in repertoriu valsurile nemuritoare atrag un public entuziast pe intreg mapamondul.
In ultimii ani, o traditie a concertelor de iarna, cu valsuri vieneze in prim-plan, a inceput sa se infiripe si in Romania, in mare parte datorita unor spectacole minunate, oferite in preajma sarbatorilor de catre Johann Strauss Ensemble. Aflata deja pentru a treia oara la noi, orchestra vieneza a batut tara in lung si-n lat si a concertat de 11 ori in 10 zile, ridicand mereu salile in picioare. Muzica divina si spectacol, intrucat dirijorul si solistul ansamblului, australianul Russell McGregor, este nu numai un violonist virtuoz, ci si un adevarat showman. Debordand de energie si ajutat de o carisma incredibila, el antreneaza magnetic publicul, fara a-i lasa nici o clipa de plictiseala. Vorbeste mereu intre piese, alternand engleza, germana, si chiar romana, glumeste, provoaca reactii in sala, si ii invita pe spectatori sa "duca trena" la Marsul lui Radetzky sau sa fredoneze versurile unor celebre colinde, pe care le-a introdus in program, in cinstea sarbatorilor care bat la usa. "Rolul meu este acela de a face publicul sa se simta bine. Eu si colegii mei nu suntem pe scena doar ca sa mai bifam un spectacol, ci pentru a comunica in permanenta cu oamenii care ne asculta si ne privesc. Daca voi, cei din sala, nu sunteti multumiti, inseamna ca noi nu ne-am indeplinit misiunea asa cum trebuie", spune Russell McGregor la sfarsitul concertului de la Cluj, unde a fost ovationat minute in sir, publicul nevoind sa se dea dus, nici dupa cel de-al treilea bis al serii.
Cu o istorie de peste doua decenii in spate, Johann Strauss Ensemble a cunoscut succesul international, dupa ce australianul McGregor a acceptat sa devina concertmeister, schimband complet stilul de interpretare al austriecilor. Fost tenisman de performanta si un avid iubitor si practicant al sportului in general (si al fotbalului australian), McGregor nu are, nici pe departe, un gust exclusiv clasicist. Iubeste la nebunie rock-ul si muzica heavy-metal ("Atata vreme cat e buna") si il considera pe excentricul Eddie Van Halen un geniu ("Pentru ca nu exista nimic ce omul acela sa nu fie in stare sa cante la chitara.") Cu asa gusturi eclectice, nu e de mirare sa il vezi pe McGregor cum incearca sa intinereasca prezentarea pe scena a muzicii clasice, a valsurilor, polcilor si mazurcilor. "Este atata bucurie in muzica asta, incat e pacat sa stai nemiscat si sa afisezi o atitudine sobra. Pe vremea lui Strauss, valsurile erau cantate peste tot, in parcuri si in gradinile publice, si toata lumea participa intr-un fel sau altul. Spiritul acesta zglobiu, veselia, umorul, toate trebuie sa completeze o interpretare muzicala perfecta."
Aceasta este, de fapt, si critica pe care McGregor o aduce Concertului de Anul Nou de la Viena: faptul ca se conformeaza unor standarde intepenite si uita sa apeleze la spontan, asa cum o facea in trecut. "Din punct de vedere muzical, concertul este impecabil, dar dincolo de asta, lipseste ceva. Imi pare rau ca s-a stins traditia "Stehgeiger" pe care au promovat-o chiar cei din familia Strauss, cand dirijorul conducea orchestra, cantand el insusi la vioara. Cred ca ar fi potrivita o intoarcere la traditie si pentru ca publicul tanar sa aiba ocazia sa vada Strauss interpretat... a la Strauss." De altfel, McGregor il considera pe Johann Strauss-fiul drept "prima vedeta pop a lumii", mereu plecat in turnee si adulat, nu numai la Viena, ci si cu mult in afara granitelor Imperiului. De pomina a ramas concertul pe care Strauss l-a dat in America, la Boston, in fata a 100.000 (!) de spectatori. Cu un cor imens, format dintr-o mie de voci, si cu 50 de dirijori care se ocupau de fiecare sectiune in parte, Strauss a cantat la vioara "Dunarea Albastra", intr-un final apoteotic, greu de imaginat in ziua de azi. Cel mai iubit si cunoscut vals din toate timpurile primea in epoca lui Strauss nu doar aprecierea publicului, ci si a compozitorilor rivali. Intrebat despre cum i se pare "Dunarea Albastra", Brahms a raspuns ca... "e ceva in neregula cu valsul asta"... "faptul ca nu l-am compus eu"...
*
Nascut la Oxford in Anglia, crescut la Melbourne in Australia, si stabilit de 15 ani la Viena, Russell McGregor este concertmeister la celebrul Palat Schnbrunn din capitala Austriei. A concertat in zeci de tari cu diferite ansambluri si orchestre si a avut sub bagheta nume grele, precum Pavarotti, Domingo sau Carreras. Niciunde, in peregrinarile sale, McGregor nu se desparte de pretioasa-i vioara, fabricata in 1697 de faimosul lutier italian Carlo Giuseppe Testore, cel din mainile caruia a iesit si viola lui Mozart. Vioara l-a costat pe McGregor, la propriu, casa din Australia, pe care insa nu a ezitat nici o clipa sa o vanda, pentru a putea achizitiona valorosul instrument, estimat astazi la suma de 130.000 de euro. "Si uite-asa, stau mai mult prin hoteluri, pentru ca nu mai am casa", glumeste McGregor, cu un umor care nu conteneste nici pe scena, nici in afara ei.
"Publicul romanesc comunica foarte bine.
Creeaza o atmosfera mai buna decat in Austria"
In ultimii ani, a devenit deja o traditie pentru solistul-dirijor australian si pentru Johann Strauss Ensemble sa concerteze in Romania, in luna sarbatorilor. Daca prima data au fost numai la Bucuresti, anul acesta au luat tara la pas, incalzind publicul de la Iasi si pana la Timisoara, Sibiu, Craiova sau Ramnicu-Valcea. Plin de verva si cu o naturalete covarsitoare, McGregor a stiut sa ii antreneze pe romani la fiecare spectacol, imbiindu-i sa cante, in orice limba se pricep, "O brad frumos" sau "Stille Nacht". "La Iasi, spre exemplu, unde concertul a fost transmis in direct la un post de radio local, i-am invitat pe cei din sala sa fredoneze colindele cu mai mult curaj, spunandu-le ca, oricum, nu-i vede nimeni daca dau falseturi. La Cluj, mi-as fi dorit sa fim inca mai aproape de public, dar scena a fost de asa natura, incat doar eu am putut sa inaintez cativa metri catre primul rand de scaune. Pentru ca am nevoie extraordinara de aceasta comunicare nemijlocita cu cei care stau si ne privesc, cer intotdeauna ca sala sa fie foarte bine luminata, si nu doar in clar-obscur sau chiar intuneric, asa cum prefera unii muzicieni. La urma urmei, suntem la concert, nu la cinematograf, asa ca vreau sa ii vad si eu, la randul meu, pe cei care ma vad pe mine si pe colegii mei. Si, poate chiar mai important, cu asa lumina in sala, nici nu cred ca va atipi prea multa lume (rade). Ei, acum serios vorbind, publicul roman, dupa cateva momente de sfiala la inceput, comunica in general foarte bine. Nu de putine ori s-a creat o atmosfera pe care in Austria, de pilda, o regasesc ceva mai greu: acolo oamenii vin pentru a se simti bine, dar nu intra foarte usor in jocul acesta interactiv pe care eu il propun la fiecare concert, pe cand aici am avut parte de un public foarte participativ."
Motto-ul dupa care se ghideaza Russell McGregor este "am doar valoarea pe care am dovedit-o la ultimul spectacol". Cu alte cuvinte, o permanenta cautare si dorinta de a se reinnoi, pentru a nu-si dezamagi niciodata muzicienii pe care ii conduce, sau publicul pentru care urca pe scena. Promite ca daca va mai fi invitat va reveni in Romania si la anul, si peste doi ani, pentru ca i se pare extrem de important sa ajute la crearea si mai apoi la pastrarea unei traditii. Asa cum face de zece ani in Japonia, tara care "cere valsurile - nu la sfarsit de an, ca Romania - ci la inceput de fiecare an nou". In ianuarie, McGregor va fi unul dintre cei peste 400 de muzicieni care pleaca din Austria catre Tara Soarelui Rasare, pentru a-i incanta si pe japonezi cu acordurile muzicii nemuritoare. Urmeaza apoi un turneu in Iran, si de-abia in martie o vacanta binemeritata in indepartata Australie, acolo unde McGregor vrea sa lase in spate toate tipicurile europene si sa petreaca trei saptamani inotand in ocean si jucand golf. Oricum, pentru 2008, poate cel mai indraznet plan al australianului este sa invete sa danseze... vals.
FOTO: Arhiva Johann Strauss Ensemble
si arhiva personala a lui Russell McGregor