Imbulzeli

N. C. Munteanu
Nu demult, mai bine de o mie de pensionari s-au imbulzit in fata casei de pensii pentru a capata un bilet de tratament compensat.

Bilete erau suficiente, insa o nefericita greseala de redactare a anuntului de pe usa le-a dat oamenilor impresia ca era pe punctul sa treaca termenul limita pana la care mai puteau spera la un bilet. Imbulzeala a dus la accidentarea catorva oameni necajiti, pensionari, care au cazut pe scarile Casei de pensii ori au fost calcati in picioare.
Cine nu a fost intr-o posta in ziua in care se dau alocatiile sau pensiile ar putea crede ca imbulzeala din Ramnicu Valcea e un incident izolat. Adevarul este ca nu au fost niciodata mai multe motive de imbulzeala ca acum. Oamenii se imbulzesc in jurul spitalelor, caselor de pensii, sectiilor financiare, sediilor de partid sau bancilor. Cate bordeie, atatea imbulzeli.
Pentru unii, imbulzeala este o forma de supravietuire. Daca n-o fac, mor sau urmeaza sa traiasca in conditii cu mult mai proaste decat acum. Morala anilor de lipsuri si viata la limita mizeriei este ca trebuie sa faci coada si sa dai din coate daca vrei sa prinzi laptele praf recomandat mamicilor, vreo reteta compensata sau un medicament mai rar si mai costisitor. In farmacii se petrec scene de o rara violenta. Protagonistii sunt, de data aceasta, nu doar pensionarii, ci si mamele cu copii care au venit sa ia un antibiotic mai scump cu o reteta compensata. Daca nu ai norocul sa te imbolnavesti in primele trei-patru zile ale lunii, risti sa nu mai poti cumpara medicamentele prescrise pe o reteta compensata pentru ca banii distribuiti de minister se consuma foarte repede. E normal sa mergi sa-ti rupi hainele, mai intai la medicul de familie si apoi la farmacie. Sunt bolnavi obligati sa stea cu zecile de ore la coada pentru a prinde medicamentele de care au neaparata nevoie. Ar putea parea mai degraba un sport preferat al romanilor, daca nu ar fi vorba, de cele mai multe ori, despre medicamente esentiale si despre situatii limita. Imbulzeli sunt si la sectiile financiare, mai cu seama in jurul datelor limita pana la care se pot plati taxele si impozitele. De-a lungul culoarelor din sectiile financiare, oamenii se transforma intr-o vietate miriapoda care inainteaza cu greu catre, de multe ori, singurul ghiseu la care se pot face platile. Nu e de mirare ca aceste imbulzeli li se par unora deliberate, planificate. O forma de control a multimii care, silita sa se calce pe picioare, nu se va mai gandi la altceva decat la minimele si vitalele necesitati. Si tot mai multi se gandesc la acest paradox. De ce trebuie sa faci coada pentru a plati statul sa te faca sa stai la coada? Mioritica neliniste.
Dar si pe culoarele si in curtile partidelor se imbulzeste lumea. Unii sunt sustinatori neconditionati, altii sunt curiosi, cei mai multi sunt insa pretendenti. Si pentru acestia imbulzeala este vitala. Ce s-ar face fara coledziu? Ar trebui sa returneze casa luata de la stat. Sa renunte la diurne si la sumele forfetare pentru chirie si pentru munca in teritoriu. Ar trebui sa se reintoarca la munca pe care au avut-o inainte de mandat. La o viata obisnuita. La imbulzelile dinainte. Ceea ce, pentru unii e de neconceput. De aceea, multi politicieni intrebati daca exista viata dupa viata de parlamentar, raspund negativ.
Romanii s-au obisnuit sa-si castige mai toate drepturile prin imbulzeala. Imbulzeala a devenit o chestiune de viata si de moarte. Cu toate acestea, la urnele de vot sunt tot mai putini romani. Alt paradox. Tocmai acolo unde ar obtine cel mai mult. Poate nu imediat. Insa oboseala acumulata in timpul anilor, dupa atatia kilometri parcursi prin hatisul institutional al Romaniei, prin holurile spitalelor sau in farmacii, dovedeste ca oamenilor le e lehamite. Alegerile nu mai sunt o imbulzeala prioritara. Pacat. E singura ocazie cand le-ar putea da una peste ochi celor vinovati de celelalte imbulzeli.