"Eu am venit cu ramura de maslin a pacii pe acest pamant romanesc"
- Vom sarbatori, in curand, Nasterea lui Hristos. Va aduce ea bucurie si pace, in inima asa de greu incercata a credinciosilor romani din Harghita si din Covasna, amenintati permanent sa traiasca intr-o parte de Romanie rupta de trupul intregii tari?
- Daca venirea mea in aceasta zona, in 1994, a creat suspiciuni, iar noi, lumea preoteasca, am fost considerati "trupe de ocupatie" si "varful de lance" al eu-stiu-carei-forte negre romanesti, de catre diversi jurnalisti si politicieni maghiari, iata ca, asa cum am spus in primul grai tinut in fata multimii de credinciosi prezente la asezarea mea ca episcop, adevarul a fost ca eu am venit cu ramura de maslin a pacii pe acest pamant romanesc. Eu veneam aici din Ierusalim, unde am studiat patru ani; veneam dintr-o lume a conflictelor, am trait intre ele, n-am citit in carti despre conflicte. Nu o data am fost, la Ierusalim, luat de mana de politisti israelieni si indepartat de zona unde dadeau cu grenade fumigene. Am slujit la Sfantul Mormant cu soldat inarmat langa mine, stiam ce inseamna conflictul deschis interetnic si inter-religios. Stiam ca si Harghita si Covasna au anumite probleme de aceeasi natura, fiind o zona sensibila a spatiului romanesc, framantata si trecuta prin sabie. Stiam ce a fost aici sub ocupatia hortista si, mai tarziu, sub comunisti. De aceea am venit din Orientul Mijlociu, cu dor si sete de pace si de intelegere, si nu doream sa mai am parte de conflicte. Nici eu, nici preotii, nici enoriasii nostri. Nu venisem cu gandul de a ma juca cu focul. As putea sa fiu in acest moment erou. Un erou al conflictelor. Dar Biserica si Dumnezeu n-au nevoie de eroi, ci au nevoie de oameni, de pace si liniste. Cu toate temerile unora, agitatori de steaguri nu totdeauna cu tricolorul rosu, galben si albastru, biserica noastra nu a fost o "biserica de ocupatie, cu turle de ceapa", ci o biserica de revendicare. A revendicat ceea ce ii apartinuse si ceea ce era indreptatita sa revendice. Asa cum se pune acum problema activarii si revendicarii bisericilor romanesti din sora noastra Basarabie, tot asa a fost si in cazul Harghitei si Covasnei. Am venit aici sa ne luam indarat ceea ce era al nostru, nu sa asuprim si sa ocupam pe nimeni. S-a spus ca sunt prea putini romani pentru o episcopie, dar cine stie cat e mult sau putin? La Dumnezeu, putinul nu are aceeasi unitate de masura cu putinul nostru. Daca pentru noi, putinul sunt cei 100.000 de romani care traiesc in aceasta zona, pentru Dumnezeu nu sunt putin. Pentru Dumnezeu sunt Totul. Noi, oamenii, nu vrem sa acceptam etalonul lui Dumnezeu. Etalonul lui Dumnezeu se masoara in grade de iubire.
- Ati refacut si ati facut biserici, case preotesti, manastiri si capele. In ce stadiu va aflati cu constructiile?
- Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns catre sfarsit. Mai avem doua lacasuri in lucru in Covasna si am terminat. Am ajuns astfel la 167 de altare ortodoxe in cele doua judete.
- De Craciunul acesta, vor arde lumanari in toate bisericile renovate si construite de preasfintia voastra?
- Nadajduim ca in toate satele, chiar si in cele risipite prin munti, Biserica il va aduce oamenilor pe Pruncul Iisus, le va aprinde o scanteie de iubire in case. Chiar si acolo unde nu mai avem credinciosi, vor merge preotii din alte sate si vor sta de taina cu sfintii, vor colinda si vor aprinde lumanari. In acelasi timp, preotii au indatorirea sa viziteze fiecare credincios, sa vada cum traieste fiecare suflet de crestin. Preotii insisi sunt saraci, de aceea m-am bucurat ca autoritatile statului au luat hotararea sa mareasca substantial salariile preotilor din comunitatile mici si sarace, dandu-le astfel ocazia sa aiba de sfintele sarbatori un cozonac pe masa, pe care sa-l imparta cu nevoiasii.
- Cum se poate salva spiritul crestin al Craciunului, de transformarea lui in marfa comerciala si produs de publicitate stradala?
- Apropiindu-va de Dumnezeu. Dupa ce ati postit, mergeti la sfanta biserica, spovediti-va, aprindeti candela credintei si faceti daruri, miluiti-i pe saraci, chemati-i pe copiii cu colinda, fiti buni si iertatori. Evenimentul Nasterii lui Hristos pe pamant, care a intors lumea de la un alt drum, de la drumul pierzarii, inapoi, acasa, la Dumnezeu, trebuie sarbatorit cu toata sfintenia. Din nefericire, readucerea acestui mare eveniment in fata credinciosilor tinde tot mai mult sa fie asumata, prin ignorarea Bisericii, de catre marile firme comerciale. Evenimentul devine astfel un balci de Craciun, fara nici o legatura cu Nasterea Domnului. Daca noi, oamenii Bisericii, dar si fiecare dintre milioanele de credinciosi, nu vom propovadui mai sustinut importanta Venirii lui Hristos printre noi, atunci vor triumfa craciuneii si craciunitele. Trebuie sa le reamintim tuturor ca Dumnezeu si-a trimis intai profetii in lume, sa spuna oamenilor: "Nu mergeti spre pierzare, intoarceti-va!", si-a trimis apoi ingerii, sa ne spuna sa ne intoarcem, dar atat de orbiti au fost oamenii, incat Dumnezeu a fost nevoit sa apeleze la solutia celei mai inalte iubiri: sa-si trimita Fiul sa se intrupeze, si apoi stim care a fost raspunsul omenirii la iubirea dumnezeiasca. De aceea, este dureros ca, uneori, si pe buzele noastre avem expresii precum "Postul Craciunului" sau "Vine Craciunul". Sunt expresii oarecum acceptate de Biserica in timp, dar, totusi, ma gandesc ca ar trebui sa revenim la expresia limpede si clara, "Asteptam Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos". Acestea sunt cuvintele care marcheaza cu adevarat timpul si spatiul lumii acesteia. Daca nu veghem la acest mare adevar, sa nu fim surprinsi ca lumina zilei de 24 Decembrie aproape ca ne este furata. Vor sa ni-l fure pe Dumnezeu prin tot ceea ce inseamna comercializarea marii sarbatori crestine.
- Cum se tine Craciunul in satele romanesti din Harghita si din Covasna? Se mai aud colindatorii pe ulita? Mai traieste frumoasa traditie de altadata?
- In asezarile satesti, inca se mai simte apropierea marii sarbatori, ca odinioara. Inca, prin profesorii si preotii din sat, se mai organizeaza cete de colindatori, chiar daca nu mai au vesmintele de altadata. Trebuie sa spun ca este o mare realizare introducerea religiei in scoala, si nu este scoala romaneasca din acest spatiu de la curbura Carpatilor, in care profesorii de religie sa nu-i invete pe copii colindele strabune. Merg cu ei in toata perioada postului, si mai ales in Ajun la biserica, in sat, si colinda, spre bucuria si spre curgerea lacrimilor batranilor, care n-au mai vazut o vreme copii colindand. Grupuri de colindatori din cele doua judete vin si la noi, la Episcopie. Dupa Cartea Vechiului Testament, la poporul lui Israel nu era voie sa-ti numeri enoriasii, si nici preotilor de azi nu le este recomandat sa-si numere credinciosii din biserica, tot asa cum nici mie nu-mi este ingaduit sa-mi numar colindatorii, totusi, indirect, dupa iconitele, calendarele si alte obiecte daruite anul trecut, am constatat ca ne-au trecut pragul Episcopiei, peste o mie de scolari si alte cete de colindatori.
"Degeaba ai aur, daca sufletul iti este uscat ca paiul"
- Care este programul de binefaceri al Episcopiei, pentru copiii si familiile sarace din zona, tinand seama ca niciodata n-ati lasat Craciunul sa treaca fara daruri pentru toti?
- Ne aflam intr-un adevarat razboi cu saracia, iar sfintele sarbatori legate de Nasterea Mantuitorului si de Noul An ne deschid ocazia de a fi si mai prezenti in comunitatile de credinciosi, chiar si in cele formate din doi-trei batrani bolnavi. In acelasi timp, daca nu vom cultiva in sufletul oamenilor de afaceri aceasta nobila virtute a iubirii, ne va fi tot mai greu sa strangem ajutoarele necesare celor in nevoie. Degeaba ai aur, daca sufletul iti este uscat ca paiul. Noi am avut noroc cu fabrica de pateuri de ficat "Ardealul" din Sfantul Gheorghe, care a facut o donatie Episcopiei, de peste 300.000 de cutii de conserve, in valoare de circa 5 miliarde de lei vechi. Acesta este darul si mangaierea noastra de sfintele sarbatori. Nepretuitele cutii au ajuns in preajma sarbatorilor in spitale, in internate scolare, in penitenciare, in azile de batrani, in scolile mixte romano-tigano-maghiare din sate, pentru ca in sate nu s-au separat scolile, precum si in casele saracilor romani, tigani si maghiari, caci iubirea lui Dumnezeu nu cunoaste diferente etnice. Planul nostru de implicare in actiuni sociale este insa mult mai larg. Din 19 noiembrie, am inceput, prin intermediul unor scoli care au cantina, un program de ajutorare atat a elevilor, cat si a oamenilor saraci, oferind pe spezele Episcopiei circa 100 de portii de mancare calda in fiecare zi. Programul a functionat bine si anul trecut. In plus, acum doi ani, ca si in prezent, daca este nevoie, calugaritele noastre gatesc la fiecare doua zile mancare calda pentru cei 40 de nevoiasi de la groapa de gunoi a orasului, care fara noi n-ar putea trece iarna. De asemenea, suntem intr-o buna colaborare cu politia. De cativa ani, de cum da frigul, orice om care este gasit de patrule in gara, in autogara sau in alta parte, tremurand de frig, este adus la orice ora din noapte la Episcopie, unde primeste o masa si un pat, iar a doua zi, masa si pachet pentru drum.
"Vreau sa se confirme clar: acest om este liber"
- Anul acesta ati trait un necaz. S-a reactivat suspiciunea ca ati fi facut politie politica, in pofida verdictului dat de CNSAS in anul 2000.
-Nu pot sa spun ca sunt multumit de cate am facut in viata si in pozitia de episcop, dar cand vezi ca te lupti sa faci binele din toate puterile tale, ramai uluit de numarul arhivelor care au fost cercetate, de la SIE, de la Directia Armatei, de la Directia a IV-a etc., doar vor gasi o urma de vinovatie, incat ma intreb daca ma poate cineva declara un om liber cu adevarat. Nu astept recompense sau laude de la vreo institutie a statului, dar vreau sa se confirme clar: acest om este liber. Caci spun un lucru: daca as fi stiut ca in viata mi-am tradat constiinta in anumite probleme, poate ca n-as fi putut sa intru in altarul bisericii si n-as putea sa-mi privesc preotii si credinciosii in fata.
Verdictul CNSAS din 02.11.2007
"Pe baza materialului probator aflat la dispozitie, CNSAS decide: Prea Sfintitul Ioan Selejan, fiul lui Ion si Ilca, nascut la 16.11.1951, in localitatea Pietrani, judetul Bihor, nu a fost agent/colaborator al politiei politice comuniste. Este necunoscut in evidentele create de Securitate, nu a fost agent al Securitatii si nu a fost ofiter al fostei Directii a IV-a. Pe numele domniei sale nu au fost identificate dosare sau documente in arhiva S.I.E."