"Sa inchidem cu totii ochii, pentru cateva clipe, si sa retraim cele mai frumoase amintiri din copilarie. Sa ne imaginam ca lumea e ingropata-n zapezi, ca cerul e luminat de miliarde de stele si ca departe, la marginea zarii, se dezleaga glasul colindatorilor..."
Jocul propus in deschiderea serii de Sanziana Pop, directoarea revistei "Formula AS", a gasit pamant fertil. Am inchis cuminti ochii, ne-am scufundat in amintiri si am lasat muzica sa vina tiptil tiptil peste noi. Intai au fost cateva lovituri de toaca, venite din departari, ce s-au apropiat tot mai mult, apoi o lumina albastruie de iarna geroasa strapungea, parca, pleoapa. Cand am deschis ochii, cerul de pe scena Operei Nationale din Bucuresti era senin, cu o luna rotunda, ce-si varsa lumina pe chipurile colindatorilor. Toaca a capatat ritmuri tot mai cadentate, pana ce a agonizat in unduirea vocilor. In seara asta ne colinda oameni de sama: Grigore Lese, Corul taranesc din Libotin si Aromanii farseroti din Cogealac. Dar primele colinde sunt aduse de voci de femei: Teodora Serban, Lorena Nechifor si Zamfira Muresan, conduse de unduirea cobzei Doinei Lavric, reinvie colinde stravechi, despre facerea lumii. In sala s-a facut tacere de mormant si fluierul lui Lese a rasunat, spargand aerul in mii de cioburi.
Un murmur a luat locul muzicii, un fosnet de inceput de lume... Vine din fata noastra, unde, imbracati la costum de postav, cu veste asortate, peste care ies gulerele albe, rasfrante, ale camasilor, se afla aromanii farseroti din Cogealac. Tin intre degete siraguri de matanii, stau cu ochii aproape inchisi si scapa din gat doar un geamat prelung si tremurat, ca un uruit din alte lumi, strapuns din cand in cand de cate o strigatura in versuri. Cuvinte de mult uitate se inlantuie, se arunca precum un bulgare de la unul la altul si se rostogolesc pierdute in eter: o Miorita macedoneana, arhaica si sublima. Cand ultimele tanguiri s-au topit, farserotii au ramas tacuti, sprijiniti in bastoane, cu capul lasat putin pe spate, pentru a privi mai bine spre stelele scenei, prin sticla groasa a ochelarilor. Un batran sprintar s-a ridicat dintre ei cu cimpoiul in brate. Purta pe cap o tichiuta neagra. Camesa ii era de in, peste ea - o jiletca de catifea. De pantalonii albi, largi, atarnau ciucuri verzi. Cimpoiul rosu, moale ca o perna turceasca de catifea, tipa prelung, starnind si mai tare tremolo-ul de voci ce jeluiesc. Apoi, jucaus, lasa in urma tristetea si se incinge la o horicica tot mai saltata si mai cadentata, in care ii ridica de pe bancile lor, unul cate unul, pe farserotii cei sfatosi. S-au indemnat la hora, ca intr-un ritual stravechi, si au sfarsit in aplauzele publicului, ridicandu-si, bucurosi, palariile. Imediat, si deloc mai prejos, din spatele lor s-au facut auziti libotinii, colindatorii din Tara Lapusului, cu cusme de oaie si gube negre, de sub care ies mandre poalele albe ale camesoaielor. Vocile lor barbatesti, tunatoare, interpretand cantece patriotice, de razboi si de tara, le-au smuls spectatorilor lacrimi si-aplauze. Apoi, inca o data, glasurile lor s-au lasat imblanzite in tonuri de colinde duioase, de catanie, si in cantece stravechi, din Ardeal. Nordul si sudul tarii. La hotarele extreme ale Romaniei, spiritul Craciunului a ramas neatins.
Iar cand toti ne rasfatam colindatorii cu aplauze furtunoase, pe post de nuci si de mere, crezand ca s-a incheiat, Grigore Lese ne-a cam certat "Zau de ma duc de-aicea, pana nu cantati cu totii o colinda". Si uite asa a colindat toata sala, cu "Formula AS" si Grigore Lese, pana tarziu, cand noaptea s-a lasat peste oras, mult mai neagra si mai intunecata, decat in basmele copilariei ingropate in zapezi.
Opinii:
Viorica, 62 de ani, pensionara
"Mi-ati facut o bucurie enorma cu acest spectacol. Pentru mine, seara aceasta inseamna foarte mult, ani de zile mi-am imaginat ca o sa vorbesc cu cei care fac revista "Formula AS", am scris in minte o groaza de scrisori de multumire catre voi. Si astazi, am avut ocazia sa o vad pe directoarea acestei reviste, o femeie extraordinara, daruindu-ne un concert care m-a facut sa-mi dea lacrimile. A fost minunat! Ce bine e sa asculti colinde vechi, parca din alta lume, de pe vremea cand oamenii erau mai buni unul cu altul si iernile mai frumoase. Bravo, "Formula AS" si bravo Grigore Lese!"
Anisia, 23 de ani, arhitect junior
"Nu pot sa spun ca sunt o mare iubitoare de muzica populara, dar Grigore Lese imi place in mod deosebit, pentru ca a stiut sa pastreze acel ceva arhaic si esential al muzicii populare, nu a tavalit-o in noroiul lumii moderne, globalizate. Cred ca acum l-am redescoperit, de fapt, alaturi de colindatorii libotini. Am venit mai mult din curiozitate si mi-am dat seama ca nu o sa-mi para rau, de la primele acorduri. Nimic nu a fost in plus, nici in decor, nici in interpretare. A fost o adevarata colinda batraneasca, ca acum 100 de ani."
Sandu, 45 de ani, profesor de sport
"Nu-i lumina nicari, nu-i lumina nicari". Cred ca o sa cant tata sara. Mi-am adus aminte de morosenii mei dragi, ca io de acolo ma trag. A fost fantastic, domnule. Fantastic. Poate putin prea brutal, prea dur, pentru aia care nu-s obisnuiti cu morosenii adevarati. Da' va spun io, ca stiu din batrani. Asta-i colindu' adevarat, nu ce se canta acuma pe la televizor, cu chitara, cu pianul si alte alea. Ma bucur sa descopar ca revista "Formula AS" face asemenea acte de educare si de aducere in lumina a unor asemenea valori."
Dorin, 28 de ani, specialist IT
"Am nevoie de putin timp, ca sa-mi dau seama daca imi place sau nu. Ca sa va spun sincer, nu am auzit niciodata o muzica asa cum canta aromanii farseroti. E ciudata, misterioasa, ai senzatia ca esti in mijlocul unui ritual, nicidecum la o colinda. Eu venisem la un concert de colinde, si am asistat la un adevarat spectacol de teatru, cu lumini, punere in scena, un decor superb si niste interpreti foarte buni. Cred ca mi-ar fi placut sa cante mai mult cu publicul, pentru iubitorii de colinde populare asta e o adevarata "betie". In rest, numai laude!"
Maria, 38 de ani, consilier cultural
"Ar fi minunat daca noi, cei care am fost azi prezenti, ne-am putea reintalni regulat la evenimente de asemenea anvergura, pentru a celebra muzica si spiritul popular. Am putea veni fiecare cu un colt de folclor la noi, o traista, o "zacere", o "pita" calda, o tuica piperata, o "camesa" cu flori. Am putea canta cu totii, ca la sezatorile de altadata. A fost un concert extraordinar, dar eu visez departe si cred ca in secret imi doream ca cei de pe scena sa nu mai tina cont de nici o regula, sa coboare printre noi, sa colindam cu totii. Sa nu mai existe aceasta distanta intre public si scena. De fapt, cred ca mi-e dor sa merg eu insami la colindat. Va felicit si va doresc ce-i mai bun pe lumea asta!"
Fotografii de Iulian Ignat