Intr-una din legendele dobrogene despre Sfantul Andrei sunt pomeniti regii daci, sub conducerea carora s-a petrecut marele eveniment al venirii Apostolului in Dacia. Nici un istoric nu a luat vreodata in serios aceste informatii, de o importanta uriasa: le-a fost greu sa creada ca omul de rand a putut memora si transmite faptele, timp de doua mii de ani, din generatie in generatie
Dregatorul Dura si printul Cutusone "cel Viteaz"
In anii '20, un avocat pe nume Ion (Jean) Dinu strangea legende despre Sfantul Andrei, in satul Ion Corvin, in apropierea caruia se afla pestera in care se spune ca a poposit apostolul. Una dintre aceste legende este cu totul uluitoare, caci ofera informatii istorice de cea mai mare importanta. Am aflat-o citind cartea lui Dumitru Manolache, "Andrei, Apostolul Lupilor": "Ci s-a oprit maritu Andreiu in plaiul dregatorilor Cutusone si Dura - spune povestea - unde este acum satul Ion Corvin si padurea cu pestera sfintitoare, care a fost schit de odihna sfantului calator si loc de inchinare pentru el si pentru sfintii cari au fost cu el, in calatorie de propoveduire. Multimea de trudnici si de daci si geti si alani si greci si romani, de pe tot plaiul au alergat la Sfantul Apostol, iar Andreiu ii invata si ii boteza in apele celor noua izvoare sfintitoare si tamaduitoare, pe langa schitul sau sfant, care izvoare se mai vad si pana acum, oglindind sfintitul schit si dand tamaduire si alinare celor bolnavi si sanatosilor".
Cine erau acesti "dregatori", Dura si Cutusone, si care erau "plaiurile" lor? Stim din mai multe surse stravechi ca Apostolul Andrei primise spre evanghelizare, prin tragere la sorti, Scitia, Tracia si regiunile care se intind pana la Dunare, ba mai precis, "Gotia" si regiunile de rasarit ale Daciei Carpatice, pana dincolo de Nistru. Deci ajunsese, fara indoiala, in tinuturile dacilor. Aici existau numeroase nuclee de preoti ai vechiului cult zamolxian, religie care avea multe in comun cu noua credinta crestina. Trecuse un veac de la vremurile de glorie ale marelui rege Burebista si incepea sa se simta amenintarea teribila a Imperiului Roman. Cum Apostolul Andrei a murit in anul 60, vremea in care acesta a ajuns pe pamantul dacic trebuie sa fi fost cu cativa ani mai inainte. Nu cu multi, spun cercetatorii. Dar nici un autor antic, nici un izvor cunoscut nu ne spune cine era pe tronul Sarmisegetuzei in acel moment. Stim numai de la un istoric grec ca, mai tarziu, in preajma anului 87, batranul rege Duras ii va ceda tronul tanarului Decebal, mult mai energic si mai priceput in fata amenintarii romane. Este oare vorba despre acelasi Dura, pomenit de legenda dobrogeana? Fara nici o indoiala. Dar atunci trebuie sa admitem ca Duras era, intr-adevar, foarte batran, devreme ce tot el era rege si in vremea apostolatului Sfantului Andrei, adica cu 27 de ani mai inainte. Desigur, multi vor zice ca nu trebuie sa dam crezare unei simple legende, ca daca izvoarele istorice spun ca regele Duras era foarte batran, nu inseamna ca a si domnit mult, ci putea sa urce pe tron la batranete. Vor mai spune unii ca nu e posibil ca numele unui rege dac sa fi fost pastrat, timp de doua mii de ani, in memoria colectiva si transmis prin traditie. Ba e posibil!
Nu stim daca Andrei a ajuns pana la Sarmisegetuza. Tinutul cel mai accesibil si direct vizat era cel al Daciei Mici, adica Dobrogea. Oricum, evenimentul venirii Apostolului Andrei trebuie sa fi avut ecouri de puternica amploare in constiinta dacilor din toate tinuturile, de la mare pana la munte. Deci, n-ar trebui sa ne mire ca numele regelui Duras a ramas in traditia populara ca fiind "dregatorul" in vremea caruia Apostolul Andrei a ajuns in Dacia.
Ar trebui sa ne resemnam cu gandul ca nu avem nici o alta informatie despre acest intelept rege Duras, cu o domnie atat de lunga, in vremea caruia dacii au primit Vestea cea Buna. Si totusi, in mod fericit, o informatie ignorata de istoricii "oficiali" vine sa confirme ca Duras a putut fi contemporan cu Sfantul Andrei. Este vorba de textul uneia dintre tablitele de plumb de la Sinaia, in care numele regelui Duras apare alaturi de cel al lui Fonteius Agrippa. Acesta era un guvernator roman al provinciei Moesia, despre care stim sigur, dintr-un document latinesc, ca a murit in anul 69, in timpul unui atac al dacilor in sudul Dunarii. Autorul latin care ne povesteste aceasta intamplare nu ne spune ce capetenie a fost in fruntea dacilor, dar textul placii de plumb ne spune clar: regele Dura. Asadar, Dura (poate pronuntat Dura, nume de familie existent inca astazi) era "dregator" in anul 69, la cativa ani dupa moartea apostolului Andrei. Asta inseamna ca putea sa fi fost rege, la fel de bine, si in vremea lui Andrei.
Cutusone poate parea un nume ciudat, la prima vedere. Dar nu este asa. In Dacia Mica au existat multe generatii de capetenii din stirpea Cotizo. Un Cotizo a domnit si in Banat, spun scrierile latinesti, alti printi cu numele Cotizo intalnim in Tracia. Cu siguranta in Dobrogea exista, la vremea aceea, un "dregator" cu acest nume, dar dacii din acele locuri stiau ca in munti mai exista un rege mai mare, mai puternic, pe nume Dura. De aceea, i-au pomenit pe amandoi: Dura si Cutusone. E admirabil faptul ca traditia populara a retinut numele Cutusone, asa cum probabil il pronuntau dacii, iar nu Cotizo, cum il pronuntau grecii si romanii. Si in cazul acesta, una din placile de la Sinaia ne aduce o confirmare: intr-una din cetatile dacice dobrogene domnea un print pe nume Cutezonio! Era printul "cel viteaz", caci "a cuteza" este un cuvant stravechi romanesc, despre a carui origine lingvistii nu ne pot spune mare lucru.
Decebal si Traian la pestera Sfantului Andrei
Apostolul a gasit, in pestera care astazi ii poarta numele, o comunitate de preoti daci. Legendele spun ca era o pestera sfintita, iar preotii daci sunt numiti "sfinti". Era firesc ca Andrei sa apeleze la preoti locali care, la randul lor, sa raspandeasca invatatura cea noua in randul oamenilor. Legenda spune mai departe ca cei doi regi, Dura si Cutusone, s-au mirat cand au aflat ca preotii daci au cazut in genunchi in fata apostolului. Dar nu i-au pedepsit, ci i-au lasat "sa invete si sa boteze". Vremea a trecut, Duras a cedat tronul tanarului Decebal, se apropia pentru daci infruntarea cu romanii si sfarsitul istoriei si al lumii lor. O balada dobrogeana spune ca insusi Decebal, urmasul lui Duras, ar fi venit la pestera Sfantului Andrei: "La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei,/ Cine ca-mi venea,/ Si descaleca?/ Venea Decebal,/ Calare pe-un cal,/ Sfintii ca-mi gasea,/ Cu ei ca-mi vorbea,/ Dar nu se-nchina/ Nici cruce-si facea. / La schitul din tei, / Crucea lui Andrei,/ Traian ca venea,/ La slujba sedea,/ Slujba asculta, / Si ingenunchea,/ si nu se-nchina.../ Pe murg calarea,/ Si calea-si lua,/ La cetatea lui,/ A Trofeului...". Decebal era foarte bine informat cu privire la venirea apostolului si la lucrarea lui in Dacia Mica si poate si in alte parti ale Daciei, asa incat este chiar de crezut ca s-a dus sa viziteze acel loc. Memoria populara a retinut imaginea unui rege distant fata de noua religie. Atitudinea lui Decebal este fireasca, trecusera doar putini ani de cand apostolul ajunsese pe tarmul marii, iar regele tinea inca la vechile traditii. Cat despre Traian, cum cetatea sa Tropaeum Traiani, pomenita si in versuri, era aproape de renumita pestera, deci nu ar trebui sa ne indoim de spusele baladei.
Au fost vremuri si oameni care au pus la indoiala prezenta Apostolului Andrei pe pamantul nostru. Mai sunt si astazi destui sceptici. Dar daca documentele istorice sunt sarace in privinta acestui eveniment, in schimb traditia populara este formidabil de puternica. Oamenii au imortalizat acest eveniment crucial in cantecele si povestile lor, l-au povestit cu sfintenie si l-au cantat cu credinta, timp de doua mii de ani, din generatie in generatie, pana astazi. Ce ne invata aceste legende? Ca in loc sa cautam informatii despre istoria noastra in cartile citite si rascitite din biblioteci, in loc sa ne resemnam cu faptul ca s-au pierdut mai toate documentele despre epocile acelea indepartate, am face mai bine sa intrebam omul de la sat: el stie, uneori, mai bine decat orice savant. Istoria este vie, traieste prin noi, trebuie doar sa o lasam sa vorbeasca. Nu au reusit sa afle nici cei mai vajnici cercetatori cine era rege al dacilor cand a venit Apostolul Andrei la noi. Daca i-ar fi intrebat pe satenii din satul Ion Corvin, ar fi aflat. Memoria locala, ca si memoria unui neam intreg, este teribil de puternica. Ea este o carte uriasa, plina de informatii cruciale, dar pe care nimeni nu se mai osteneste astazi sa o citeasca. Cat despre prezenta apostolului nostru, al romanilor, nu avem nevoie de alte documente. Trei versuri de colinda despre Sfantul Andrei, din aceasta "carte" minunata a traditiei populare, spun asa: "Trece-ma si Dunarea,/ Ca sa afle Dacia,/ Ca s-a nascut Mesia".