Blocurile comuniste, ca si idealurile, cad cu bucata in capul pietonilor. Recent s-a prabusit un balcon, distrugand doua masini. Nu era un balcon electoral, ci unul de om cumsecade, fericit ca nu era iesit, chiar in acele clipite, sa agate o rufa pe sarma sau sa vanture muraturile. Acum catva timp, insa, in Timisoara, o tanara era omorata de bucatile de zidarie cazute din fatada unui bloc.
Bucatile de bloc cazute in strada sunt partea vizibila a sclerozei in placi de care sufera orasele tarii. Betesugurile lor ies incet, incet la suprafata. In bezna comunista s-a construit mult si prost. Oraseanul are cativa metri patrati de locuinta si trebuie sa fie multumit si cu acestia, tinand cont de faptul ca preturile terenurilor si constructiilor au atins cote astronomice. Iar daca fatadele blocurilor baga in sperieti trecatorii, imaginati-va cum arata ele in interior. Tevaraia, ruginita, este o adevarata bomba ecologica. Pe culoarele intunecoase miroase a gaze, gunoi si igrasie. Lifturile sunt si ele niste bombe cu ceas. Nici nu stii unde si cat de repede te duc. Si poate ca infernul de toate zilele nu ar fi atat de primitor cu tot oraseanul daca intre blocuri nu ar fi si strazi.
Circulatia din marile orase este de infarct. Media pe cap de sofer a ajuns de cativa kilometri pe ora. Bucurestiul este campion si la acest capitol. Si, capac la toate, spatiile verzi s-au ofilit de atatea restituiri cu cantec. Afacerea restituirii hectarelor de teren din parcul Bordei este doar partea vizibila a unui intreg esafodaj de gainarii cu terenurile din si de pe langa marile orase. Urmeaza, se pare, scandalul cu terenul pe care ar urma sa fie construita Catedrala Mantuirii Neamului, teren si el revendicat de fostii proprietari. Cert este ca orasele sunt neincapatoare. Nu stim cu ce merg demnitarii nostri la slujba sau poate isi conduc afacerile prin telefon si Internet. Poate ca ar trebui dusi cu autobuzul sau cu metroul sa faca adevaratele bai de multime.
A devenit un adevar pe care putini se incumeta sa-l spuna cu voce tare. Orasele si-au iesit din garantie. Nu ne mai incap. Se scutura din toate incheieturile. Nu mai merita sa peticesti. Nici sa reconstruiesti. Singura solutie, in cele mai multe dintre cazuri, ar fi demolarea. Din nefericire, au trecut vremurile cand demolatorii erau oameni onorabili, in care puteai sa-ti pui speranta ca demoleaza in termen si din pasiune cartierele bucurestene. Acum demolatorii au, cu siguranta, carnet de partid si intrare permanenta la primarie. Ce mai, demoleaza doar ca sa-si faca de lucru si sa se mai faca de o caruta de bani bugetari. Nu mai are nimeni incredere ca demolatorii ar fi oameni cinstiti, preocupati doar sa dea deoparte cladirile care stau in calea Carmaciului. Si-apoi, chiar si-asa, cine mai are incredere in demolatorii de azi? In toata tara, sute de blocuri au fost declarate cu grad ridicat de pericol in caz de seism. Unele sunt in pericol chiar si cand trece un tramvai pe strada. Marea problema cu aceste blocuri, care ar trebui consolidate, si trebuie spus ca guvernul a alocat sume grase pentru asta, este ca locatarii nu se dau goniti din apartamente. Poate sa se surpe blocul peste ei. Nu conteaza. Au vazut ei ce se intampla cu oamenii evacuati din imobilele demolate. Au fost trimisi in mahala, iar in locul lor si-au facut vile cei mai gusati 300 de romani. Nu intamplator, Casa Poporului e construita pe locul unuia dintre cele mai vechi si populare cartiere ale Bucurestiului.
Asta e blestemul nostru de la mesterul Manole incoace. Sa nu avem incredere nici in demolari, dar nici in constructori.