ANTON ACHITEI
"Cand colinzi, ingerii canta cu tine"
"Mi-ati declansat asa o nostalgie cu intrebarea dumneavoastra... Sufletul meu a plecat deja inapoi, in copilarie, pentru ca mie acest lucru imi sugereaza Craciunul: puritatea de copil. Mi-ar placea sa ma pot pregati sufleteste de Craciun, redevenind copil. Cand suntem mici, percepem altfel aceasta sarbatoare, e ceva curat, inocent, nu stii prea multe si totul ti se pare adevarat. Mai tarziu, cantarim mai mult unele lucruri, le reinterpretam, suntem mai responsabili, mai tematori. Chiar daca acum inteleg mai bine insemnatatea crestina a Craciunului, chiar daca ma straduiesc sa ma infranez la anumite lucruri in post (nu postesc chiar strict, dar mai ocolesc carnea, evit gandurile rele), totusi, sentimentul cel mai puternic este cel al nostalgiei copilariei. Uitati, mi s-au umezit ochii... Daca-i inchid, stiti ce vad? Steaua! Steaua aceea ornata cu hartie creponata, pe care o purtam atat de mandri, din poarta in poarta, de Craciun. Mergeam cu fratele meu mai mic, Mircea, cu prietenii mai buni din sat si eram un fel de vedete. La noi, in Manastirenii Botosenilor, se mergea ca peste tot, cu colindul, dar noi auzisem de obiceiul acesta cu steaua, si cred ca am fost primii din sat care l-am pus in aplicare. Tare ne era drag sa adaugam colindului steaua aceea fabuloasa. Tata era tamplar si ne construia scheletul, iar mama si sora mea, Silvia, o ornau. Iar noi invatam colindele. Cel mai mult ne placea sa cantam Trei crai de la rasarit, mai ales cand eram chiar trei flacai. Ne imaginam ca noi insine eram acesti crai, asta ne dadea o inflacarare aparte. Era tare frumos... Acum, abia astept colindatorii sa-mi bata la usa. Nu se mai colinda ca pe vremuri, dar tot vin copii si sunt foarte atent sa nu cumva sa-i scap. Am deja pregatita o strachinuta cu bani marunti si mai adaug la ea in fiecare zi. Ii poftesc pe colindatori in casa si, cateodata, mai cant si eu cu ei. E ceva magic in colinde... Poate sa va para ciudat, dar eu am impresia ca atunci cand colinzi, canta si ingerii cu tine. Structura melodica a colindului are ceva divin, chiar si rapsozii populari care au creat multe dintre aceste cantece, cred ca au facut-o cu ingerii soptindu-le la ureche. Poti sa nu ai voce deloc, si totusi, colindul suna bine, pentru ca se deschide cerul si ingerii te acompaniaza. Simteam acest lucru si in copilarie, si cel mai dor mi-e de starea aceasta. Poate ca ar trebui sa merg si eu la colindat anul acesta, din nou, ca pe vremuri...
Va doresc sarbatori cu cantec si sanatate!"
SOFIA VICOVEANCA
"Darul e bucuria mea cea mai mare"
"Craciunul este sarbatoarea bucuriei, pentru ca celebreaza nasterea Domnului. Este si cea mai frumoasa, vine cu un alai de obiceiuri, cu colinde si cu daruri. Fiecare dintre noi e bucuros sa primeasca daruri, la fel sunt si eu. De fapt, daca e sa raspund la intrebarea Cum ma pregatesc sufleteste de Craciun, va spun ca o fac daruind si pregatindu-ma sa daruiesc. Nu exista nimic pe lume care sa ma hraneasca mai bine, decat sa ofer cuiva un dar, sa simt bucuria in ochii celui care primeste. Cand daruiesc, parca eu as primi. Va spun ca deja am pregatit o parte din daruri, nu-mi permit sa cumpar tot odata si atunci incep din vreme sa agonisesc. Imi place atat de mult, as face asta mereu. Darul e, asadar, bucuria mea cea mai mare de Craciun, dar nu este singurul mod in care ma pregatesc. Nu uitati ca eu sunt din Bucovina si inca locuiesc acolo, iar oamenii locului pastreaza obiceiurile sarbatorilor. Se impartasesc, postesc. Asa fac si eu, an de an. Acum sunt in inregistrari (pentru un nou disc, care se va numi "Oameni dragi si lume buna") si sunt putin obosita (am si o varsta, desi nu ma simt deloc egala cu anii din buletin, totusi ii am). Chiar duhovnicul meu ma indeamna sa iau macar cate o gura de lapte in post, sa imi dea energie. Dar eu nu vreau. Am pacatele mele... Uitati, e post, dar eu totusi am multe spectacole, pe care trebuie sa le sustin. Ma apasa gandul ca prin cantecele mele indemn spectatorii la joc. Dar oamenii si asa au probleme, deci eu nu pot sa vin cu jale in spectacole, iar astfel ii ispitesc. Dumnezeu sa ma ierte daca intru in scena si cant de joc, dar eu din asta traiesc. Alte pregatiri... de exemplu, eu impodobesc bradul inca de la Sfantul Nicolae si il tin asa, mandru, pana dupa Boboteaza. Pun instalatiile pe geam, pana vin baiatul si nepotii de Craciun, pentru ca mie imi place sa-mi largesc sarbatoarea. Si mai fac ceva, un lucru foarte personal, pe care voua vi-l impartasesc, pentru ca va iubesc foarte mult. Eu sunt singura, mi-am pierdut sotul acum sase ani, iar durerea e imensa. Nu-mi permit sa am goluri in suflet, sa-mi bata singuratatea la usa. Asa ca intotdeauna seara fac un bilant al zilei, ma gandesc ce-am facut peste zi, daca am daruit un zambet cuiva sau poate am indurerat pe cineva... Este foarte important pentru mine sa stiu aceste lucruri si ma rog pentru iertare si pentru credinta, sa-mi pastreze Dumnezeu credinta. Vine un moment cand fac acest bilant pentru un an intreg, iar acesta nu este seara de Craciun, ci cumpana dintre ani. Atunci, inainte de Revelion, ma rog eu pentru un an bun si pentru iertaciune. Iar apoi ma machiez si ma duc sa cant. (Rade)
Craciun plin de iubire si daruri cititorilor Formulei AS, revista mea cea mai iubita, care ma invata cum sa ma imbrac, ce sa mananc, unde sa merg... Va spun sincer, sincer de tot: cu voi ma hranesc saptamana de saptamana."
VETA BIRIS
"An de an ma pregatesc sa pasesc in clipa vesnica a fiecarui Craciun"
"Eu am ramas la tara, si asa sunt mai aproape de traditii si de Dumnezeu. La fel se intampla si inainte de Craciun, cand la noi se face o pregatire mai speciala. Acum, toata lumea strange din case, de pe pereti, lucrurile mai stridente, inflorate. Acestea sunt tinute ascunse pe perioada postului, ca sa fie scoase din nou la lumina, curate si stralucitoare, de Craciun, cand casa rade. Sa nu credeti ca lucrurile acestea sunt asa, auzite din batrani. Ele se tin si astazi, le tin si eu, cu sfintenie, precum tot satul. Copiii, mai ales cei mai mititei, deja au inceput sa mearga la biserica, unde preotul ii invata colinde. La noi, in Alba, la Capalna de Jos, inca se mai colinda asa cum se colinda cand eu eram copil; in noaptea de ajun, tot satul este ca un cor pe mai multe voci, pentru ca din fiecare casa se aud colinde. Colindatorii nu s-au recompensat niciodata la noi cu prajituri sau bani, ci cu colaci. Inca se mai procedeaza asa. Mai ales oamenii care mai au pamant, grau, fac de Craciun colaci pentru copii. Tin minte ce bucurie era pentru mine sa vin acasa cu o traista plina de colaci. Eram sapte frati si asa aveam paine pentru mai bine de o saptamana. Iar pe atunci, painea nu era ceva atat de comun ca astazi, nu o mancam in fiecare zi, era ceva foarte pretuit. De cand nu am mai colindat? Eu colind in fiecare an. Nu, nu pe scena. Acasa. De asemenea, astept cu foarte, foarte mult drag colindatorii; de fapt, tot satul stie ca imi place sa fiu colindata, si atunci vin cu totii la mine, ba chiar vin si din sate vecine. La noi, inca se canta la fereastra, iar apoi poftim oaspetii in casa si ii omenim cu tot ce avem pe masa in seara de ajun. Va dati seama ce mare bucurie pentru mine, sa-mi aud nepotii colindand la fereastra!... Exista insa un obicei care, din pacate, s-a risipit in timp, acela al tangailor (sau tangailor)... Tangaii erau feciorii tineri, inca puri. Pentru ei se faceau colaci speciali, mari, tin minte cu cata migala ii impletea mama. Tata pregatea o bucata de carne, iar tangaii veneau, colindau, luau carnea si colacul. Dupa miezul noptii, cantau femeile maritate. Apoi veneau feciorii mai copti, cu cetera, iar in casele unde erau fete, feciorii se pofteau inauntru si incingeam si cate un joc. A treia zi de Craciun, tangaii intrau in randul junilor, al feciorilor. Inlantuirea acesta de obiceiuri nu se mai tine azi. Imi este dor de vremurile acelea, dar mai mult asa, de tineretile mele, de cozonacul si sarmalele mamei, de bucuria pe care o simteam savurand bucatele acelea, pe care nu le aveam peste an. Dar pentru ca obiceiurile au ramas aproape neschimbate, nostalgia dispare, iar de sarbatori, parca timpul devine etern, niste clipe pe care le retraiesti, aceleasi, an de an. Da! An de an, in aceasta perioada, eu ma pregatesc sa pasesc in acea clipa comuna, vesnica, a fiecarui Craciun.
Va doresc sanatate si belsug."
Foto: Dumitru Budrala (2)