In decurs de doar doua zile, scenele bucurestene au fost cucerite de cei mai faimosi artisti romani, exponenti ai blues-ului, jazz-ului, rock-ului sau folclorului. Obisnuiti deja cu cele mai mari nume internationale, spectatorii au privit cu inima aceste concerte, transmitand valuri de afectiune inspre scena. Oricat de performante si de perfecte ar fi show-urile strainilor, se pare ca tot pe ai nostri ii iubim mai mult
Sunetul Americii
"Este minunat ca avem unde
sa ne adapostim de lumea ostila"
"Sound of America" a fost titlul spectacolului desfasurat pe 18 noiembrie la Sala Palatului. Afisul era impartit de Aura Urziceanu si A.G. Weinberger, doi artisti ce au gustat din plin muzica americana, au locuit acolo si si-au gasit un loc pe scenele de jazz si de blues. Bineinteles ca aventura americana a Aurei, duetele sale cu Louis Armstrong sau Duke Ellington sunt mult mai cunoscute, insa si A.G. se afla pe un drum ascendent, iar rabdarea si tenacitatea cu care isi urmareste telul muzical si-ar putea arata cat de curand roadele. Drept dovada, pe 6 decembrie, Weinberger ar putea intra oficial pe lista nominalizatilor pentru premiile Grammy - sectiunea blues. Numai faptul ca se afla in situatia de a astepta nominalizarile inseamna un mare pas in fata.
Spectacolul a fost deschis de numarul dinamic al trupei X-Treme, formata din fosti gimnasti si sportivi de performanta. Acrobatiile lor, sustinute pe o scena plina cu instrumente, si-au primit aplauzele cuvenite.
A.G. Weinberger a aparut pe scena cu miscari lascive, imbracat in pantaloni de piele, camasa neagra, pe cap cu o palarie cu pana. Chiar daca a avut la dispozitie doar o ora, el a incercat si a reusit sa propuna un show, si nu doar o insiruire de cantece, mai precis sa faca atmosfera. "Este minunat faptul ca ne intalnim la astfel de spectacole, ca avem unde sa ne adapostim de lumea ostila, de zi cu zi." Cei care il cunosc din cluburi sau sali mici au avut parte de un concert diferit, pentru ca A.G. a fost sustinut si a stiut sa profite din plin de forta, de sunetul rotund al unui big band. Pe langa piesele proprii sau cele ale maestrilor blues-ului, precum Muddy Waters, cantate in forta, chitaristul a oferit si un moment delicat, emotional, prin interpretarea acustica a unui alt cantec american celebru: "Cry Me A River". "Sa-mi tineti pumnii pentru 6 decembrie!"
La doi ani dupa concertul sau de revenire, Aura Urziceanu a aparut din nou pe scena Salii Palatului, pentru a da ce are mai bun. Nu doar o voce extraordinara, dar si stiinta de a capta publicul, de a-l face partas si tovaras de drum. Alaturi de aceeasi Orchestra Radio, condusa de Ionel Tudor, Aura a pornit intr-un periplu nord american, punctat de nume mari, precum George Gershwin, Ray Charles, Frank Sinatra sau Louis Armstrong, care, cu aproape jumatate de secol in urma, a cantat si el pe aceasta scena. Nu au lipsit nici "Besame mucho" si o scurta calatorie prin America de Sud, cu ale sale ritmuri latino. "Va multumim si va iubim", le-a declarat cantareata spectatorilor, "nici nu stiti ce mult inseamna pentru noi faptul ca pe o asemenea vreme, ati batut drumul pana aici, pentru a ne asculta!"
Ploaie, vant, frig. Vremea a fost intr-adevar urata duminica seara, insa nu cred ca au fost spectatori care sa regrete drumul facut. Singurul regret a fost faptul ca A.G. si Aura au avut recitaluri separate si nu au cantat nici o piesa impreuna.
Phoenix si prietenii
"Nu ne aflam pe aceasta scena aniversara
pentru ca suntem o trupa la moda, ci pentru ca
suntem nebuni, convinsi 100% de ceea ce facem"
In urma cu cinci ani, 7000 de spectatori creau o atmosfera incendiara la Sala Polivalenta, aniversand alaturi de Phoenix patru decenii de la infiintare. Stransi din intreaga lume, pe scena s-au adunat la acel concert maraton cativa zeci de membri ce au facut parte, de-a lungul anilor, din clanul Phoenix. Strategia pentru aniversarea de 45 de ani a fost una diferita. Componentii actualei formatii Phoenix canta, alaturi de invitati de marca ai muzicii romanesti, marile succese Phoenix intr-o varianta unplugged, fara chitari electrice, efecte, bubuituri. Prima etapa a proiectului "Phoenix & Friends" s-a desfasurat pe 19 noiembrie la Teatrul National. S-a dorit a fi un eveniment cu staif, de elita, si asa a si fost. Preturi exorbitante la bilete, sampanie si mancaruri fine in foaier, acolo unde puteau fi admirate si chiar achizitionate picturi realizate de liderul trupei, Nicu Covaci. O buna parte din profitul strans la acest concert va constitui bursa unui tanar roman care va studia in strainatate ingineria de sunet - problema tare spinoasa pe scenele romanesti.
Concertul a debutat cu un remember al perioadei de debut, candide, inocente, ce-l avea in prim plan pe Moni Bordeianu. Miscarile agile si bucuria de a se afla pe scena au dat de inteles si tinerei generatii, de ce in anii '60, solistul era un idol, un razvratit al scenei pop rock autohtone. Urmatorul solist al istoriei Phoenix, din anii '70, nu s-a aflat luni pe scena. Indiferent care au fost orgoliile puse in joc, Mircea Baniciu ar fi trebuit sa se afle la aceasta aniversare, chiar si pentru cateva cantece. Publicul ar fi meritat asta. S-au aflat, in schimb, trei giganti ai muzicii romanesti, iar momentul in care in stanga, la pian s-a asezat Johnny Raducanu, in dreapta, la chitara, Nicu Covaci, iar intre ei, Dumitru Farcas si Gheorghe Zamfir, cu totii interpretand "Ciocarlia," a fost unul antologic.
La fel ca si introducerea lui Zamfir, mult mai sobru fata de exuberanta de acum 5 ani, la piesa haiduceasca "Strunga". De altfel, cele mai bune momente ale concertului au fost cele in care invitatii si-au pus amprenta asupra pieselor Phoenix si nu cele in care acestia au sustinut momente solo.
Cvartetul "Passion", alcatuit din trei instrumentisti, a dat o mana de ajutor formatiei, care, chiar daca are in concertele obisnuite momente acustice, se bazeaza pe chitarile electrice si pe energia degajata de ele.
Sfarsitul concertului i-a dat prilejul lui Covaci, inconjurat de toti artistii prezenti pe scena, sa faca o mare bucurie fanilor Phoenix, anuntand: "Va asteptam la concertul nostru de pe 7 decembrie, la Sala Palatului". Iata cateva ganduri ale protagonistilor:
Johnny Raducanu: "Concertul asta nu-i un eveniment monden, semi-cultural, pentru ca Phoenix nu-i o formatie de zdranga-zdranga, ci una istorica. Ne-a aratat ce-i aia libertate si istoria ii va alatura altor personalitati ce au facut bine poporului roman. Voi nu stiti ce revolutie s-a iscat la Timisoara cand au aparut cu capra de lemn pe scena. Ce scandal a iesit. Ce inseamna asta? Ce mesaj transmit? Ii cunosc pe Nicu si pe Ioji Kappl de cand erau copii. Intotdeauna, ceea ce i-a dus inainte a fost entuziasmul, nu fuga dupa bani sau glorie. Concertul asta inseamna emotii si responsabilitate pentru mine".
Nicu Covaci: "Cei ce se afla acum cu Phoenix sunt cei mai rezistenti, cei ce au facut fata la eforturile, sacrificiile si stilul nostru de munca. Nu ne aflam aici, pe aceasta scena, la aniversarea de 45 de ani, pentru ca suntem o trupa rentabila financiar, sau la moda, ci pentru ca suntem nebuni, convinsi 100% de ceea ce facem. Au fost 45 de ani de zbucium si de lupte. Poate ca e ultima aniversare, cine stie, si vrem sa aratam ca generatia noastra a insemnat ceva, a avut de transmis un mesaj. Vrem sa stie asta si tinerii din actuala generatie, debusolati, usor de manipulat, care au nevoie sa creada in ceva. Ne simtim responsabili fata de ei, vrem sa le aratam ca daca vrei cu tot dinadinsul sa mergi pe drumul tau, sa inoti contra curentului, se poate".
(Fotografiile autorului)