Intre putinele rasfaturi culturale care ne erau permise inainte de '89, folk-ul s-a aflat multa vreme la loc de frunte, pentru ca oferea dintr-o singura "lovitura", un regal de muzica si poezie de calitate. Iar printre cei ce stiau mai bine ca nimeni sa transforme versurile in cantece la fel de inspirate, formatia Poesis se afla in fruntea plutonului. Retrasa in hibernare timp de zece ani, cel mai iubit grup folk al anilor '80 revine astazi in atentia iubitorilor genului, cu un nou album intitulat "Babilon". Au asteptat atat de mult ca sa-l produca, pentru ca amandoi membrii trupei - Marius Batu si Eugen Baboi - sunt constanteni, tentati prin nastere de zari indepartate si albastre, de calatorii peste mari si tari. Dupa ce Marius Batu a ratacit cativa ani prin Germania si Canada, Eugen Baboi a plecat si el in Canada si traieste acolo, de zece ani. Reunirea lor pentru lansarea albumului si pentru cateva concerte prin tara este, cu atat mai mult, un moment pretios pentru fani. Sunt la fel de "cuminti" si de seriosi cum ii stim, iar vocile lor suna la fel de bine ca altadata, de parca timpul n-ar avea putere asupra lor. Albumul "Babilon" marcheaza si 30 de ani de la infiintarea Poesis. Povestea e lunga, presarata cu aventuri, si ne-o spune Eugen Baboi, fiul ratacitor intors, pentru o vreme, acasa.
Muzica la zero grade
- Poesis s-a trezit dupa zece ani, ca "frumoasa din padurea adormita", si ne daruieste un album minunat. Prilej de mare bucurie intre fanii folk-ului, pentru care te rog sa reamintesti povestea inceputurilor voastre muzicale.
- Nici eu, nici Marius Batu, nu aveam inca varsta majoratului, cand ne-am intalnit pe holurile Casei de Cultura din Constanta, cu chitarile in maini. Era in 1977, si amandoi visam sa facem lumea mai buna cu cantecele noastre, intr-o epoca in care folk-ul era o muzica de protest peste Ocean, dar avea reprezentanti de marca si la noi. Poesis este numele ales de Corneliu Stroe, director pe-atunci la Casa de Cultura din Constanta, iar eu, impreuna cu Marius Batu si cu Dicran Asarian, al treilea membru fondator al grupului (a parasit scena muzicala pentru teatrul de marionete din Constanta), ne cautam inca o identitate. A fost de bun augur, pentru ca, dupa micile succese (inregistrari la TV si radio, spectacole locale), a venit si recunoasterea pe plan national, in 1982, cand am fost cooptati in Cenaclul "Flacara" (la sugestia lui Nicu Alifantis). Dupa desfiintarea cenaclului, Marius a plecat in Germania, unde a trait ca muzician profesionist. S-a mutat apoi in Canada, dar a preferat sa se intoarca in Europa si, ca Ulise, a ajuns, in sfarsit, inapoi in Romania. Eu lucram atunci ca editor si realizator de emisiuni la Radio Romania Actualitati, imediat dupa ce lucrasem o vreme ca geolog, dupa terminarea studiilor. Reticent la inceput (piata muzicala si show-biz-ul din Romania erau departe de a fi asezate in acea perioada), am reluat, alaturi de Marius, proiectele Poesis. Munca noastra din 1994 pana in 1996 s-a incheiat cu albumul "Cantec soptit", care a fost lansat la inceputul lui septembrie 1996. Mi-am spus ca e randul meu sa cunosc lumea si, dupa doua saptamani de la lansare, am plecat in Canada.
- Ce te-a facut sa alegi imigratia? Care e viata si rostul pe care ti le-ai injghebat in Canada si ce loc mai are muzica in ele?
- Locuiesc in Calgary, un oras al zapezilor si al temperaturilor mult scazute iarna sub zero grade. Lucrez ca inginer geolog si forez dupa petrol, iar cand imi conduc masina de teren spre vastele campuri petrolifere din Alberta, pe distante destul de lungi, imi vin idei de noi cantece pentru Poesis. Si cand ma intorc de la munca, mu zica ramane intre preocuparile mele principale, pentru ca, la insistentele unui prieten, producator de filme, am inceput sa compun si muzica de film si de televiziune pentru studiourile regionale. Trebuie sa spun ca in Canada se consuma mult mai multa muzica de calitate, pentru ca, prin lege, radiourile sunt obligate sa difuzeze jumatate din program muzica autohtona, deci selectia e foarte serioasa.Muzica acustica, folk sau pop, are reprezentanti foarte buni, care au facut si pe plan international un succes urias, si e o cerere crescanda pentru acest gen de muzica, usor romantica. Reintorcandu-ma la preocuparile mele, timpul ramas il petrec cu familia, pentru ca, in afara celor doi baieti mari (17 si 24 de ani), am acum si o fetita de cinci ani, care imi solicita toata energia si atentia. Cand am plecat in Canada, nu aveam nici un plan (nu am plecat din frustrare, asta trebuie sa spun de la inceput!). Mi-am luat nevasta si copiii si ne-am hotarat sa vedem cum e viata si la un alt capat de lume. Canada este o tara uriasa, cu mari resurse, cu o industrie capitalista bine asezata, si acolo daca lucrurile merg in cicluri, cand mai jos, cand mai sus, lumea nu se supara, are rabdare, nu o ia in tragic, pentru ca stie ca lucrurile acestea sunt absolut normale. Cand am ajuns eu acolo, industria petrolului isi luase din nou avant si am avut norocul sa nimeresc, cu pregatirea mea de inginer geolog, la momentul potrivit. Nu m-am rusinat niciodata ca sunt roman, ne-am adaptat usor la societatea canadiana, pentru ca am aratat ca sunt un om serios, cinstit si, mai ales, bun profesionist. Pe de alta parte, eu nu sunt un sentimental, sunt nascut in zodia Taurului si imi propun sa duc la bun sfarsit orice incep! Nu m-am lasat macinat de dorul de tara. Desigur, parintii si prietenii apropiati mi-au lipsit, dar legatura am tinut-o permanent, telefonic si prin e-mail, cu toti cei de-acasa. Am nostalgii, dar nu regrete, pentru ca viata mea de acolo e foarte bine inchegata, iar comunicarea, in ciuda distantelor, nu e o problema. Stiu ca si in Canada, si in Statele Unite, sunt romani care se lasa doborati de insuccesele inceputului, de dorul de-acasa, de rusinea de a accepta ca au facut o greseala si au esuat, asa cum sunt si altii care s-au integrat mult mai bine decat mine. Asta e viata!
O intalnire fericita
- Iar Poesis? Unde a ramas in inima ta?
- N-a ramas ca o iubire pierduta... Am stiut ca, in ciuda alegerilor de viata ale fiecaruia din noi, nu ne vom lasa! Asa ca nu ne-am pus niciodata problema, nici eu, nici Marius, sa desfiintam trupa. Activitatea Poesis a fost numai suspendata, dar fiecare dintre noi, si eu, si Marius, am tinut muzica aproape. Eu nu m-am mai aflat pe scena, ci doar am compus muzica, dar Marius Batu este unul dintre cei mai populari interpreti ai genului acustic din Romania. El n-a mai plecat din tara pentru ca, spune el, s-a convins ca nu poate trai departe de Romania. E constantean ca si mine, atras de mirajul marii, dar e si un machidon romantic si sensibil, dintr-o familie veche, de aromani din Cogealac (neamurile sale si muzica lor arhaica, pe care el a cunoscut-o de mic, au fost descoperite si aduse pe scena, la Bucuresti, de Grigore Lese si au facut, am inteles, mare succes). Asa ca Marius a ramas aici (de fapt, s-a mutat de la Constanta la Bucuresti, inca dinainte de a pleca eu in Canada) si a continuat sa ramana un reper important al scenei, colaborand cu o lista lunga de nume din muzica folk si rock (Pasarea Colibri, Ducu Bertzi, Holograf). Intre timp, piesele noastre s-au dat pe posturile de radio, Marius le-a mai cantat in concertele lui, asa se face ca lumea nu ne-a uitat. Amandoi am ramas credinciosi marcii Poesis si spiritului trupei si n-am acceptat sa continuam proiectul unul fara celalalt. Ma gandesc si acum ca a fost o intamplare fericita ca noi doi ne-am intalnit, acum treizeci de ani, pentru ca avem aceleasi gusturi muzicale si aceleasi exigente pe scena, iar vocile ni se potrivesc foarte bine impreuna, ceea ce e destul de rar. Si, chiar daca din treizeci de ani, pusi cap la cap, am cantat zece impreuna, iar pana la noul album a trebuit sa avem rabdare alti zece ani, a meritat! Noi ne-am mai vazut intre timp, am venit eu acasa, Marius a mai venit de cateva ori la mine, in Calgary. Imi amintesc ca in 2001, de pilda, era in turneu cu Pasarea Colibri in Canada, era o iarna blanda - pentru canadieni!, dar lui i s-a crapat geaca de piele de frig, erau vreo 27 de grade cu minus. M-am bucurat sa ma intorc acum in tara, chiar in ziua aniversarii lui Marius (30 octombrie), sa o petrecem impreuna, dar si cu prieteni pe care nu i-am mai vazut de mult.
- Cum ati ajuns la concluzia, dupa zece ani de absenta, ca e vremea pentru un nou album Poesis?
- Mi-am spus ca e pacat sa mai tin mult timp in sertar piesele compuse si am hotarat, si eu, si Marius, ca e vremea pentru un nou album Poesis. Albumul acesta l-am lucrat de la distanta, ne-am trimis file-urile unul altuia si in felul acesta s-au conturat piesele. Marius a venit la mine anul trecut, in toamna, ca sa punem la punct detalii pe care chiar nu le puteam descurca altfel. Dupa ce am cazut de acord asupra alegerii pieselor, le-am inregistrat fiecare separat, eu la mine, in Calgary, la "Jolie Fou Studio", el aici, la "Real Sound" si apoi le-am mixat. A iesit o treaba minunata, de care suntem amandoi foarte multumiti.
Prieteni dragi, public fierbinte
- Dar dincolo de performante tehnice, trebuie sa existe, totusi, si ceva omenesc, ceva care sa va uneasca peste timp si distante
- Ne cunoastem de la 17-18 ani, ne leaga o prietenie nestirbita ca oameni, ne stim bine manierele de lucru ca artisti, stim ce asteptari avem fiecare, am tinut permanent legatura, chiar cand unul sau celalalt eram plecati din Romania, ne-am bucurat si ne-am intristat de aceleasi lucruri, deci, nu ne-a ramas decat sa ne miram de ridurile care ne-au aparut in rastimpul de un an sau doi, de cand nu ne-am mai vazut de-aproape. Si sa ne strangem mainile, cu caldura si mare bucurie, ca doi vechi camarazi. Nu "viul" relatiei noastre mi s-a parut greu. Ci, altceva. Si anume, dificultatile cu felul in care sa sune albumul. Eu ascult aici muzica de foarte buna calitate si sunt imediat tentat sa orchestrez o piesa, sa o fac sa sune a l`americaine. Marius m-a tras imediat de maneca si m-a adus spre acustic, spre sound-ul romanesc, care sa se potriveasca publicului de aici. Dar sunt cateva piese care pot fi date foarte bine si pe posturile internationale, daca ar fi traduse, fara sa am vreo emotie in legatura cu acest lucru. In Bucuresti, am inregistrat la studioul lui Victor Panfilov, un profesionist al sunetului, muzician (si fizician!), care ne-a semnat si bas-ul pentru una din piese. Pentru alte doua piese, l-am avut ca invitat la bas pe Mugurel Vrabete, de la Holograf, iar la pian, pe Alexandru Andries, care semneaza si grafica copertei, dupa o fotografie de Dinu Lazar. Asa ca am fost inconjurati de prieteni, ceea ce nu a facut decat sa ne bucure mult si sa crestem investitia afectiva in albumul nostru.
- Despre ce vorbesc cantecele voastre de pe noul album?
- "Babilon" este un album al calatoriilor prin timp, prin spatiu, prin constiinta, al cautarilor de sine (de aceea, titlul initial al proiectului a fost "Ulise"). Textele imi apartin si povestesc esentializat, desigur, despre experientele mele personale, dar si ca cetatean al lumii. Cantecul care da titlul albumului se refera, de fapt, la Babilonul global in care traieste cetateanul international. Este o critica a confuziei, a prostiei si a lacomiei, usor de gasit in orice societate moderna, dar parca mai cu seama in forma pe care a luat-o capitalismul din Europa estica. Privindu-l ca un profesionist, cu un ochi rece, obiectiv, sunt foarte multumit de cum a iesit acest album. Ne-am grabit cu lansarea lui, ca sa nu dea peste noi "camionul cu colinde", cum se intampla inaintea sarbatorilor de iarna. Evenimentul lansarii a avut loc la Bucuresti, la inceputul lui noiembrie, in mijlocul multor colegi de breasla si jurnalisti, si apoi am avut cateva concerte de promovare la Braila, la Constanta (acasa la noi, cu Mircea Vintila ca invitat special), si la Bistrita, in cadrul festivalului de folk de acolo. Cand am venit in 2001, am crezut ca am nimerit aici in "tara manelelor". De data asta, m-am convins ca exista oameni care au nevoie si de muzica de felul celei pe care o facem noi, cu mare adresa sentimentala (nu sentimentalista!). Si asta e o tendinta in intreaga lume! Desi nu e in firea mea sa ma las usor impresionat, faptul ca publicul romanesc ne-a reprimit cu atata caldura, m-a emotionat peste masura. Deja am cateva idei de piese pentru un nou album si abia astept sa ma reintorc la primavara in Romania, sa reluam turneele prin tara. Timpul nu ma sperie si (exemple sunt destule!) nici nu conteaza varsta, atat timp cat ai inca ceva de spus pe scena muzicala.