De pilda, libertatea de expresie si ingerul ei pazitor, presa. Nu exista politician care sa nu planga faptul ca presa este manipulata de grupurile de interese al caror principiu este cine nu e cu noi este impotriva conturilor noastre. Mai nimeni, in politica, nu recunoaste ca imbulzeala pe listele electorale se datoreaza, in primul rand, uriaselor beneficii personale de care se bucura politicianul cocotat in fotoliul parlamentar. Presa a scris mereu despre influenta pe care o poate avea un vot in cadrul unei comisii sau in plenul parlamentului. Au fost adoptate legi considerate de orice om cu scaun la cap cel putin dubioase. Adeseori, de vina nu a fost sfanta si profunda prostie care ne-a bagat in multe belele, ci interesul direct al oamenilor politici care gandesc cu buzunarele. Nu degeaba repartitia voturilor pe cap de parlamentar este unul dintre cele mai sfinte secrete ale fragedei noastre democratii. Daca am avea acces la modul in care au votat politicienii nostri, am vedea si pe lista cui au intrat ei cu-adevarat in parlament. Cum ai putea iubi pe cineva care-ti spune in fata toate acestea? Cand abordeaza subiecte abstracte sau de interes uman, cand se ocupa de telenovele si manele, presa este cainele de paza al democratiei. Cand se ocupa de coruptia politicienilor si loveste in calcaiul putred al afacerilor triburilor politice, presa este ticalosita, iar parlamentarii umbla la codul penal sa vada cum ar putea reintroduce pedepsele cu inchisoarea pentru calomnia prin presa. Libertatea cuvantului a fost, in mai multe situatii, simulata de ziaristul care sta cu foarfeca cenzurii la gat.
Insa nici din jurnalisti nu trebuie sa facem ingeri. Multi dintre ei nu simt aceste constrangeri si considera ca e normal ca omul care da banul sa asculte muzica pentru care plateste. De aceea realitatea este distorsionata pe ecranele televizoarelor, de o abundenta de informatii derizorii, nesemnificative, un haos de amanunte conflictuale din care nimeni nu mai intelege nimic. Iar spatiul ziarelor, timpul televiziunilor si emisiunilor de radio, este ocupat de mondenitati urat mirositoare, sufocat de tanguieli sterile pe marginea destinului romanesc in lume. A fost cazul romanului acuzat de omor la Roma. Intr-un sentiment de vinovatie aproape national, presa si autoritatile au deplans crima si au motivat-o, uneori explicit, prin etnia faptasului. Nu puteam deveni mai vulnerabili, si nu e de mirare ca Romania a devenit subiect de prima pagina pentru multe ziare europene. E vina presei si a politicienilor care au tratat un subiect de drept penal, ca pe un caz de inalta constiinta nationala. Au facut circ cu altare improvizate si ziduri ale plangerii pentru a-si creste audienta si a atinge coarda sensibila a opiniei publice italiene, care nu a inteles din asta decat o recunoastere nationala a vinovatiei si a neputintei. O data in plus, s-a demonstrat ca putine sunt ziarele sau posturile de televiziune care sa nu incalce zilnic si in mod repetat prezumtia de nevinovatie, intr-un continuu exercitiu de perfectionare a stilului urechist. Cariere, vieti, destine si familii s-au destramat in urma acuzatiilor din presa, facute dupa ureche de judecatori improvizati, pentru care vehementa stilului tine loc de stiinta de carte. Mai mult, intr-o proportie covarsitoare, dezvaluirile facute de presa au fost interesate, planificate, manipulate de papusari invizibili, dar cu acces nelimitat la dosare. Vechi si noi. Devine tot mai evident ca democratia romaneasca sufera de reumatismul capatat de la curentul venit din subsolul istoriei. Cineva tine usa deschisa tot timpul. Sau poate ca asa si trebuie, sa ne luptam cu monstrii care ies la suprafata din pivnitele istoriei. Eventual sa le dam si votul.