Chiar si fara Iuliu Merca intre ei, clujenii au dat un concert pe cinste, la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti
I-am vazut cantand in fata catorva mii de spectatori, stransi pe plaja la festivalul Stufstock - Vama Veche, i-am ascultat intr-un club intunecos din Suceava, in mult mai celebra "Laptarie a lui Enache" din Bucuresti, cu Iuliu Merca in prim plan, sau la Sala Sporturilor din Cluj, intr-un concert emotionant "in memoria lui Iuliu Merca", dupa ce acesta isi luase zborul de pe scena spre cer.
Peste tot, ardelenii au adus aceeasi lumina si bucurie, aceeasi nostalgie si voie buna; peste tot, publicul i-a rechemat frenetic pe scena. La fel s-a intamplat si pe 20 octombrie, cand Semnal M a sustinut la Casa de Cultura a Studentilor bucuresteni un concert ce marcheaza 30 de ani de la infiintarea grupului. Povestea a inceput in 1977, cand Iuliu Merca a decis, dupa un periplu bucurestean si european cu formatia Mondial, sa se intoarca acasa, in Cluj. A vrut sa formeze o trupa rock care sa sune foarte romaneste, sa cante simplu si sa mearga direct la inima publicului. Si a reusit din plin. Nu doar ca timp de 7-8 ani de la infiintare, Semnal M a fost poate cea mai buna trupa din tara, dar si acum, in 2007, la 8 ani de la disparitia lui Merca, spectatorii ii canta cu drag, din toata inima, piesele. Iar la acest concert aniversar, media de varsta a publicului a fost de 25 de ani! Decizia, atat de delicata, a trioului Boldijar (voce, bas, membru fondator) - Nagy (tobe) - Stefan (chitara) de a continua fara Merca s-a dovedit corecta: aceste compozitii superbe trebuie duse mai departe. La concertul aniversar, cei trei, ajutati de Dorin Ciobaca (chitara) si de Liviu Sorescu (clape), au propus pe langa hiturile "Bal la Apahida", "La fereastra ta", "O roata de foc", piese recente, dar si cantece din arhiva, foarte rar cantate live, precum "Primavara romaneasca" sau "Orizont si inaltime", o mare bucurie pentru fanii de lunga durata ai trupei.
STEFAN BOLDIJAR
"Stateam toata ziua cu chitarile in maini"
"Cu Merca ma stiam de prin '66, de pe la baluri, concerte in camine si cantine studentesti. Am avut cariere paralele, timp de 10 ani, pana cand ne-am intalnit pe litoral. El canta la un restaurant, Aladin, cu Mondialul, eu alaturi, cu alta trupa. Dupa concerte, ne intalneam si cantam impreuna. I-a placut timbrul meu vocal si a inteles ca ne potrivim. Eu il intrebam: Mai, pe unde tat umbli tu?. El spunea ca vrea sa vina acasa, in Cluj. Se saturase sa cante compozitiile altora, simtea ca e pregatit pentru un drum propriu si ca in Ardeal se poate exprima asa cum vrea. Intotdeauna au sunat diferit trupele din Bucuresti si cele din Ardeal. Voia sa cante romaneste - si ca text, si ca structura melodica, si pe intelesul tuturor. S-a intors, asa cum a spus, in Cluj, si in iunie 1977 am pornit deja in primul turneu la Costinesti. Acolo au fost compuse Moara, Vara amintirilor, Trenul cursa de persoane. Stateam toata ziua cu chitarile in maini si ideile veneau de la sine, iar Iuliu era un tip foarte spontan si productiv. Nu era doar un bun textier, ci si un excelent instrumentist, orice chitara suna bine in mainile lui. Iuliu canta asa cum gandea, si cum el era un tip melodic, inteligent si fain, asa iesea si muzica. Faceam o muzica pe voci, cu foarte putine artificii electronice. Daca se intampla sa se ia pe undeva curentul, noi puteam continua foarte bine concertul. Munceam din greu sa fim cat mai buni, dar totodata eram tineri, ne distram, faceam si nebunii. Nu ne-a placut insa nici atunci si nici acum sa iesim noi in fata, sa ne dam in spectacol, cum se spune, am fost oameni discreti. A fost o perioada, '78-'82, in care aveam cei mai multi spectatori la concerte, cele mai multe turnee, cele mai mari vanzari de discuri. In topul revistei Saptamana, cel mai important ziar de pe atunci, din 10 piese, 9 erau ale noastre! Plecam in turneu in ianuarie, ne mai intorceam in decembrie, aveam uneori si 2-3 spectacole pe zi."
- Ce ne puteti spune despre acest concert aniversar?
- La Bucuresti am incheiat o serie de concerte aniversare sustinute prin tara. De-a lungul anilor, prin Semnal M au trecut multi instrumentisti, unii-s acum in Canada, Germania, America. Pe sapte dintre ei am reusit sa-i aducem in iunie pentru concertul de la Cluj. Felul in care am fost primiti atat la Bucuresti, cat si in celelalte orase inseamna pentru noi o mare bucurie, este incununarea muncii de-o viata. Multumim lui Dumnezeu si Doamne ajuta sa putem merge mai departe, ca planuri avem, cat ii lumea! Primul ar fi editarea unui prim DVD Semnal M, cu inregistrarile de la Cluj si Bucuresti.
FANE NAGY
"Tot timpul se intampla ceva minunat"
"Prin Cluj umbla un tip cu o chitara, care ne-a inspirat pe multi, Costel Spaniolu', ii zicea. Canta in parc, si toate fetele se adunau in jurul bancii lui. Iar Merca era prieten bun cu Spaniolu'. Pe Iuliu il stiam din liceu, el avea deja o trupa pe cand eu incepusem sa cochetez cu instrumentele. Apoi am nimerit intr-o formatie impreuna, cantam la baluri, la dans, prin licee, in fiecare sambata si duminica. El la bas, eu la chitara, insa cum tobosarul nostru disparea de fiecare data cu cate-o fata, ceilalti se panicau. Fane, treci la tobe!. Iarasi la tobe?. Si uite ca la tobe am ramas. Apoi, prin '73, eram in spital si vine Iuliu: Fane, hai cu mine la Mondial, mergem la mare!. Pai, Iuliu draga, sunt in spital!. Ma, da' vii sau nu?. Si am plecat in pijamale, seara am avut concert la mare. Cu Semnalul am cantat prin '78 si apoi din '95 incoace, dupa ce m-am intors din Germania. Nu era un turneu care sa semene cu celalalt, tot timpul se intampla ceva minunat. Duceam o viata frumoasa, desi comunistii incercau sa ne limiteze libertatea, n-aveai voie sa te bucuri, n-aveai voie sa plangi, ne alergau sa ne tunda, sa ne taie pantalonii evazati... Dar noi tot ne bucuram, tot faceam nasoale. Ce-i drept, eram rasfatati, altii in locul nostru ar fi incurcat-o. Iuliu, de pilda, avea un talent nebun sa-l imite pe Ceausescu. Cand plecam in turneu, se aseza langa sofer, lua microfonul si tinea o cuvantare de ne ingheta la inceput sangele-n vine, apoi nu ne mai opream din ras.
- A fost o decizie dificila sa continuati fara el?
- Nu sunt un fanatic, insa cred in Dumnezeu si mai cred ca piesele astea n-ar fi fost cantate si astazi, daca n-ar fi avut o farama de inspiratie divina in ele. Iti trebuie o dragoste si o sinceritate deosebita ca sa compui asa ceva. Dupa ce el a disparut, am stiut ca avem o obligatie dubla. Fata de Iuliu - nu aveam voie sa lasam sa fie uitat si cantecele sa nu-i mai fie ascultate, si fata de publicul ce astepta. Au fost si voci care spuneau: "Ia uite-i si p'astia, urca pe scena!". Sa stii ca n-a fost usor, nu puteam sa ne uitam in locul in care statea el pe scena, il recunosteam intr-un sunet, intr-un gest. Chiar si in seara asta am simtit intr-un moment ca-i langa mine pe scena, i-am simtit prezenta. Omul asta a lasat amprente adanci. N-a fost un sfant, ci un om dintre noi, care a gresit foarte mult, a iertat, dar care nu ne-a mintit. Si trebuie sa ne respectam valorile, pe cei ce ne-au format, nu sa zicem "mortii cu mortii, vii cu vii" si sa-i uitam. Iuliu avea cea mai mare experienta dintre noi si a fost o scoala pentru fiecare. Practic, noi am luat din el si acum incercam sa dam si altora mai departe.
FLORIN STEFAN
"E greu cand lipseste un stalp de la casa"
"Io-s din Maramures, din Baia Mare, oras fain, de munte. Eram intr-o seara intr-un bar din Borsa, cantam cu un prieten la chitari orice, de la balada lui Ciprian Porumbescu, la Santana si la folclor romanesc. Erau si cei de la Semnal M acolo si atata m-o zapacit de cap Iuliu sa-i cant ceva, ca i-am cantat o doina. Mie mi se destramase trupa in care cantasem si voiam sa plec in strainatate, sa ma apuc de altceva. Iuliu m-a convins sa raman. Cum? M-a rugat sa-l ajut. Canta la chitara cu doua degete rupte. Am mai mers la Cluj, cantam acasa la el, cand mi-a zis intr-o zi: Ce faci sambata, ai treaba? Pai, nu. Si asa m-am trezit pe scena, cu Semnal M. Cu Iuliu nu simteam ca muncesc, ne distram, compuneam piese. E greu cand lipseste un stalp de la o casa, nu se poate inlocui. La fel, sunt unii oameni ce nu se pot inlocui. Am invatat foarte multe de la el, in muzica si in viata. Sunt cativa chitaristi celebri care au invatat de la el si nu inteleg de ce nu spun. Eu ma mandresc cu asta, altii platesc in Occident sume mari, pentru a invata in facultati asa ceva."
*
Concertul a facut parte dintr-o serie impresionanta de evenimente - "Maraton la Preoteasa" - dedicate aniversarii a 70 de ani de la infiintarea Casei de Cultura a Studentilor.
Faptul ca albumele din perioada de glorie a unor trupe indragite (Iris si Semnal M, sunt doar doua exemple) nu au fost reeditate pe caseta sau CD si deci nu exista in magazine, reprezinta o rusine pentru autointitulata "industrie muzicala romaneasca".
(Fotografiile autorului)