Sunt ei, alesii nostri, angrenati in lupta politica. Se lupta pentru imagine la modul concret. Cu dintii si pumnii. Vor o parte cat de mica din ecranele televizoarelor. Nu conteaza la ce rubrica, la stirile din sport, la cele despre vreme sau la retete de slabit, ei sunt la datorie, gata sa ne umple un centimetru patrat de televizor cu gandirea lor mai plata ca portofelele cu care-si finanteaza campania de imagine. De cele mai multe ori, prin emisiunile de stiri plutesc dens doar ideile lor, usor de recunoscut, cetoase si eficiente ca o arma chimica. Chiar daca nu-i vedem, ei sunt acolo. Le recunoastem gramatica subtire si citatele repetate papagaliceste de prezentatori. Ii mirosim dupa mimica reporterilor de teren care par sa aiba nevoie de masca de gaze. Pentru ca pe-acolo a trecut Marele Om si, chiar daca a stat doar un sfert de ceas, sa nu-si puna in pericol costumul si pantofii italienesti, a plans pe umarul pensionarilor, al sinistratilor, al copiilor abandonati de parintii grabiti de saracie spre Occident. Marele ales a trecut, a lasat in urma cateva strangeri de mana, o baltoaca de lacrimi, promisiuni si un subiect in plus de jurnal. Alteori sunt prezenti in carne si oase. De cele mai multe ori, aparitiile politicienilor au o aparenta penala, de care doar imunitatea ii apara. Ei acuza, insulta, calomniaza, fiind un model pentru o natie care, nu-i asa, inca isi mai cauta echilibrul etic. In spatiul public, se poarta ca vedete care se vor, cu orice pret, pe prima pagina. Isi exhiba masinile de catalog si flotila de lux, scriu in timpul liber si ne mai si fericesc la ore de maxima audienta cu productiile lor, se imbraca fistichiu si participa cu un pahar in mana la mondenitati cu paiete si panglici. Merg la premiera filmelor de succes si se invart pe langa realizatorii de emisiuni, doar-doar li se va cere parerea sau prezenta. Isi scot familia in marele acvariu al televiziunii, pentru a inota dezbracati de rusine, in fata audientei generale, la emisiuni de duminica sau de miez de noapte.
Nu sunt singurii care se lupta pana la epuizare. Pumni zgomotosi schimba si capii justitiei. Domeniul cel mai criticat in anii tranzitiei, cel care ne-a tras inapoi si ne-a impins mai mereu la fundul gramezii, este astazi cel mai insangerat ring de box din spatiul public. Directia de anticoruptie a declansat ancheta penala impotriva ministrului justitiei care, la randul sau, spune ca procurorul sef al directiei cu pricina se razbuna prosteste, pentru ca ministerul a cerut concedierea numarului doi din parchetul anticoruptie. In fine, ca sa nu mai pricepem nimic, un raport al Consiliului Superior al Magistraturii spune ca parchetul general si cel anticoruptie sunt cele mai ineficiente institutii ale reformei justitiei. Nu e de mirare ca pestii mari, prinsi cu greu acum catva timp, scapa din navoadele putrede, pe care nimeni nu s-a mai gandit sa le scoata la mal. Suntem complicii acestei masacrari institutionale. Noi suntem stapanii telecomenzii. Noi batem din palme sau aruncam votul in urne. Omuletii aceia care se straduiesc sa ne capteze atentia sunt creatiile noastre. Poate ca la revolutie s-a furat startul, poate ca securistii au avut grija de viitorul tuturor si, in primul rand, de al lor, punand in fruntea bucatelor pe cine trebuie. Dar e tot mai clar ca a invoca mereu trecutele organigrame securistice pentru a scuza prezentele derapaje democratice este un fel de a ocoli explicatia pentru inexplicabila noastra delasare. Cea care-i aduce pe politicieni in casele noastre, cea care-i incurajeaza sa zburde din partid in partid si din boroboata-n boroboata, fara a-i pedepsi nicicum. Nici macar prin vot.