Biografia unui copil
- Pe 14 octombrie, Biserica ortodoxa celebreaza, ca in fiecare an, sarbatoarea Sfintei Paraschiva, care va culmina cu marele pelerinaj de la Iasi. Anul trecut, s-au strans acolo un milion de crestini. Cum se explica popularitatea uriasa a acestei sfinte? Exista ceva special in biografia ei?
- As vrea sa spun mai intai ca Sfanta Paraschiva nu e proprie numai neamului romanesc, ci intregii Peninsule Balcanice, fapt ce rezulta si din traseul pe care sfintele sale moaste l-au avut pana sa ajunga in tara noastra. Ele s-au aflat mai intai la Epivat, in Tracia - in sudul peninsulei Balcanice, de-acolo au ajuns la Tirnovo, in secolul al XIII-lea, in timpul marelui tarat romano-bulgar; dupa cucerirea taratului de catre turci, moastele ajung la Belgrad, unde li se dedica chiar o biserica care exista pana astazi, si unde evlavia Sfintei Paraschiva a ramas foarte vie; iar de la Belgrad, moastele pleaca din nou la Constantinopol, pentru ca in secolul al XVII-lea, domnitorul Vasile Lupu, in urma unor mari danii pe care le face catre Poarta, sa le aduca in Tara Moldovei, in anul 1641, punandu-le cu mare fast in biserica Trei Ierarhi din Iasi. Dar dupa moarte, sfintii participa ei insisi la destinele lor. Sfintii faptuiesc mai departe in istorie. Indraznesc chiar sa spun ca atat Cuvioasa Paraschiva, cat si Sfantul Dimitrie Basarabov, ale carui moaste se afla in Bucuresti, sunt sfinti care au ales pamantul romanesc. Dintr-o dragoste a lor fata de acest pamant. Caci daca ne ducem in Bulgaria, de exemplu, vom vedea ca crestinismul de acolo nu e atat de fervent ca la noi, inchinarea la moaste si cinstirea sfintilor nu sunt atat de intense. M-ati intrebat daca a existat ceva aparte in viata Sfintei Paraschiva. Exceptia vietii Sfintei Paraschiva este ca avem de-a face cu biografia unui copil. Este un copil care aude Evanghelia lui Hristos, pe care o urmeaza si o implineste. La varsta de zece ani, era in biserica, si in clipa in care aude cuvintele "cel ce voieste sa vina dupa Mine sa-si ia crucea si sa Ma urmeze", Cuvioasa Paraschiva, fetita de atunci, implineste acest lucru, prin daruirea hainelor sale copiilor si saracilor.
- Era dintr-o familie instarita...
- Intr-adevar, era dintr-o familie foarte bogata. Si aici este marele moment al chemarii. Daca ar fi sa definim sfintenia, ne este foarte greu. Pentru ca sfintenia tine de o delicatete omeneasca, marea taina a sfinteniei este ca vointa omului, cu ajutorul harului, sa se uneasca cu vointa Domnului. Si aceasta copilita reuseste si-si uneste vointa ei cu vointa Domnului, inca din copilarie. Dar maniera in care un sfant lucreaza e diferita, fiecare sfant are darul lui. Mica Paraschiva recunoaste in aproapele pe Hristos si incepe si daruieste hainute. Pleaca de acasa, din Epivat, si timp de vreo 15 ani, pana pe la 25 - 27 de ani, petrece in asceza si rugaciune. Ajunge la Constantinopol, de acolo traverseaza marea si merge in Calcedon, de aici pleaca in Heracleea Pontului, undeva in sudul Marii Negre, iar acolo, la Heracleea, descopera o biserica unde ramane cinci ani "savarsind tot felul de imbunatatiri" - cum ne spune viata ei - "caci intru rugaciunile de toata noaptea, facea ajunari neincetate, batai in piept, tanguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos, pe fata pamantului, cine dupa vrednicie o poate povesti?" Acest citat despre viata ei ne arata o vointa a desavarsirii extraordinara, in care vointa ei se daruieste vointei Domnului. Noi, crestinii din ziua de azi, am vrea sa scapam de o patima, daca s-ar putea, intr-o zi sau in doua sau printr-o minune!... Dar aceasta sfanta pe care o praznuim, inca de la inceputuri, pentru a lupta cu aceste patimi, se nevoieste 5 ani in aceasta biserica din Heracleea. Dar de aici, dragostea o atrage si catre locurile sfinte de la Ierusalim, unde merge si se inchina, ramane si acolo vreo doi ani de zile, se nevoieste intr-o manastire de maicute, apoi se intoarce la Iope, si pentru ca are o viziune care ii spune ca va muri si sa dea trupul sau pamantului din care s-a nascut, se intoarce acasa, la Epivat, unde moare si este inmormantata. Lucrul acesta intamplandu-se pe la jumatatea secolului al XI-lea, exact in vremea cand bisericile se luptau, Constantinopolul cu Roma, savarsind ceea ce noi cunoastem ca fiind "Marea Schisma de la 1054". Si exact inaintea acestei Schisme, o mare sfanta a Bisericii, o sfanta comuna Rasaritului si Apusului, ducea aceasta viata smerita. Asadar, daca ar fi sa gasim acel ceva special din viata ei, m-as opri la aceasta smerenie si delicatete, cu care ea isi duce viata fara ca nimeni sa stie. Pana in momentul in care moastele ei sunt descoperite, nimeni nu s-a gandit vreodata ca acest copil care a trait si s-a nevoit este un sfant ales al lui Dumnezeu. Si aici se descopera taina si misterul lui Dumnezeu, pentru ca, vedeti, chiar dumneavoastra ati amintit, ca peste un milion de romani vin de sarbatoarea cuvioasei Paraschiva la Iasi. Cum se poate ca un copil nevinovat si curat, plecat la Dumnezeu la o varsta frageda, sa adune atata multime? S-a spus, chiar, ca ar fi fost si doua milioane de pelerini; poate este un pic exagerat, dar oricum, nu cred ca e om pe pamantul asta sa poata sa adune atata lume in jurul sau. Si marele paradox este faptul ca ea nu si-a dorit asta niciodata, nu s-a gandit ce har si ce minuni lucreaza Dumnezeu prin ea.
"Minuni cat nisipul marii"
- Perseverenta cu care romanii se duc, an de an, in pelerinaje la Iasi, arata pe langa respectul lor pentru viata pilduitoare a sfintei, si o incredere oarba in faptul ca vor fi ajutati in necazurile si asteptarile lor. Sfanta Paraschiva pare a fi, asa cum se spune si despre alti sfinti ai ortodoxiei - "grabnic ajutatoare". Exista intamplari si minuni legate de moastele sfintei?
- In Viata Sfintei Paraschiva scrie foarte frumos asa: "Cate minuni a savarsit, dupa asezarea moastelor ei in cetatile prin care au trecut, numarul stelelor si nisipul marii nu le poate numara"!... Si sa stiti ca aceasta formulare poetica este foarte adevarata, pentru ca noi ne-am obisnuit sa fixam minunile pe unele locuri sau lucruri, pe unele icoane -, dar sa nu uitam ca toti sfintii sunt facatori de minuni! Si la fel, toate moastele si toate icoanele sunt facatoare de minuni. V-as da un exemplu simplu: la icoana Mantuitorului din biserica in care slujesc a venit un medic care s-a inchinat, a facut rugaciune, apoi s-a dus la ecografie pentru o problema grava pe care o avea. A facut ecografia si nu i-a mai iesit nimic. Si era medic, stia ce are! E o marturisire de spovedanie, nu pot s-o spun mai departe, dar este o dovada ca nu exista, cred eu, un loc sau vreo biserica unde sa nu se intample minuni. Dar iata ca Dumnezeu da har si binecuvantare, si asa cum in Cer sunt multe lacasuri si diversitatea sfintilor este pecetluita si in Ceruri, tot asa si pe pamant, fiecare sfant lucreaza cu minunile lui. Iar minunile Sfintei Paraschiva merg in toate sferele omenesti pe care le cunoastem. De la vindecarile de schiopi, de surzi, de ciungi, ologi, pana la orice fel de alte boli, chiar bolile atingatoare de moarte. Pe urma, avem relatari despre obiecte si averi pierdute, despre nedreptati, imblanzirea dusmanilor si destule altele, pe care m-am bucurat sa le putem intalni, chiar pe Internet. Sunt minuni incepand din secolul al XII-lea si pana in anul 2007. Marele domn moldovean Dimitrie Cantemir relateaza multe minuni intamplate la moastele Sfintei Paraschiva, pe care o praznuim in aceste zile. Si daca tot vorbim de istorie, sa mai pomenim o minune a Sfintei Paraschiva: prin 1945, ostasii sovietici au vrut sa-i ia moastele in Rusia. Le-au urcat pe un afet de tun, dar din acea clipa afetul nu a mai putut fi urnit din curtea Mitropoliei nici cu tancul! Sfanta voia sa ramana aici...
- De la o vreme incoace, numarul sfintilor facatori de minuni pare sa creasca necontenit. Cum se explica preferintele oamenilor pentru anumiti sfinti?
- Ar fi doua explicatii. Primul aspect al cinstirii sfintilor este cel al contextului istoric in care se nasc si in care se raspandeste cinstirea lor. Unii sfinti au depasit granitele tarilor lor, iar altii nu. In general, cei pe care ii avem trecuti in calendare cu cruce rosie sunt acei sfinti care se bucura de o cinstire panortodoxa. Un al doilea aspect pe care as vrea sa-l amintesc tine de intalnirea personala cu sfantul. Si aici v-as putea da chiar marturia mea. Am vazut multe icoane de sfinti, dar n-am indragit nici una atat de mult cum am indragit-o pe cea a Sfantului Serafim de Sarov. Iubirea mea, care s-a legat de acest sfant, este o iubire nascuta, sa-i spun asa, la prima vedere a icoanei! In clipa in care l-am vazut, l-am iubit. Si in momentul in care i-am citit viata, l-am iubit si mai mult. Intalnirile oamenilor cu sfintii sunt foarte diverse si sunt intotdeauna intamplari existentiale. Sfintii ne devin dragi, pentru ca ii simtim ca sunt alaturi de noi. La fel se intampla si cu semenii nostri: intalnim atatia oameni, si toti poarta chipul lui Dumnezeu. Dar unii ne sunt mai dragi decat altii. Asa se naste si cinstirea diferentiata a sfintilor. Pe de alta parte, aceasta cinstire se naste pe o incredere pe care noi o avem. Si care vine dintr-o marturie pe care o dam, si noi, si cei din jurul nostru. Sunt sigur ca la Cuvioasa Paraschiva, daca relatarile minunilor n-ar fi relatari adevarate si daca oamenii n-ar simti ceea ce simt cand merg acolo - aceasta putere si energie de care se impartasesc - atunci anul viitor, oamenii nu s-ar mai duce in pelerinaj. Pentru ca nu faci lucruri care n-au rost. Or, noi vedem ca la Cuvioasa Paraschiva, pe an ce a trecut in ultima vreme, si in special de cand actualul patriarh al Bisericii noastre, Prea Fericitul Daniel, a fost mitropolit al Moldovei, a crescut aceasta evlavie. Si aceasta crestere vine din faptul ca noi nu ne intemeiem pe o nesiguranta, ci pe martori.
- Celebrarea - puternic mediatizata, ce-i drept, a Sfintei Paraschiva - pare sa o puna in umbra pe aceea a Maicii Domnului. Cu exceptia pelerinajului de la Manastirea Nicula, si acela de origine greco-catolica, Sfanta Fecioara pare impinsa, usor, in umbra...
- Nu exista numai pelerinajul de la Nicula. Teologia ortodoxa o cinsteste pe Maica Domnului cel putin la fel de mult ca si Biserica Catolica. Ni se pare ca la Maica Domnului n-avem un pelerinaj atat de mare cum avem la Cuvioasa Paraschiva, pentru ca ea are moastele in Moldova, la Iasi, intr-un singur loc, unde se poate ajunge usor in pelerinaj. Dar si la manastirea Sambata din Ardeal, care are hramul de Adormirea Maicii Domnului, se strang zeci sau sute de mii de oameni. Dar sunt foarte multe manastiri si biserici cu aceste hramuri, in toata tara. Pusi la un loc, numarul credinciosilor care vin la aceste hramuri e mai mare decat al celor care merg la Cuvioasa Paraschiva, doar ca ei nu se strang intr-un singur loc. Nu este vorba de o neglijare a evlaviei la Maica Domnului, pe care toti monahii si credinciosii nostri o respecta atat de mult. Iar dincolo de asta, noi nu avem moastele Maicii Domnului, pentru ca ea s-a inaltat cu trupul la Cer. Evlavia fata de Maica Domnului depaseste cu mult evlavia fata de Cuvioasa Paraschiva, si pentru ca ea l-a purtat in sine pe Dumnezeu. Asa ca nu poate fi comparata niciodata cu nici unul dintre sfinti, si ei i se acorda preacinstire, preavenerare; acest "prea" pe care il punem inainte o distinge de cinstirea si venerarea care se aduce celorlalti sfinti, in care s-a salasluit harul lui Dumnezeu. Dar in Maica Domnului s-a salasluit Dumnezeu insusi. Si de aici este si marea putere a rugaciunilor pe care ea le implineste.
"Duhul sufla unde voieste"
- Cum se explica puterea diferita a sfintilor, cand e vorba de implinit rugaciuni? De ce anumiti sfinti sunt mai mult si mai degraba facatori de minuni decat altii?
- Spatiul bisericii si al sfinteniei este un spatiu al libertatii si al suflarii Duhului Sfant. Sfantul Apostol Pavel zice foarte frumos: "Duhul sufla unde voieste. Si atata timp cat Duhul lui Dumnezeu sufla, el sufla in primul rand in sfintii sai." De altfel, nu putem spune ca nu exista sfinti facatori de minuni, orice sfant a facut o minune, dar ganditi-va: cum sa contabilizam noi minunile sfintilor?!... Sau ale Maicii Domnului? Eu le spun credinciosilor: la fiecare Sfant Maslu in care noi ne rugam, nici nu stim de cate boli nevazute suntem tamaduiti! Cate boli nu sunt nascute in noi si incep sa se declanseze, bolile astea pacatoase care sunt legate de trasformarile celulelor, cum e cancerul... Si eu sunt sigur ca in biserica, atunci cand cantam un tropar catre Sfantul Pantelimon, catre Cuvioasa Paraschiva, catre sfintii fara de arginti care au tamaduit lumea, catre Maica Domnului si Mantuitorul - in clipa cantarii acestor tropare, in noi au loc asa niste transformari, incat sanatatea ramane in noi. De aceea, nu exista sfant care sa nu faca minuni si nu exista cuvant al lui Dumnezeu care sa nu faca minuni. Toate se afla in mana lui Dumnezeu.
In ce priveste Biserica, ea nu vede si nu impune nici o cinstire a unui sfant. Acesta poate e un dar al ortodoxiei. Canonizarea si cinstirea unui sfant in Biserica ortodoxa pleaca de jos, de la popor. Incepe mai intai cinstirea poporului; oamenii merg si se inchina la mormant sau la moaste, si cand cineva se vindeca, va spune si vecinului sau. Si el merge si simte ca si pentru el e bine. Si vestea buna se raspandeste. Asa s-a intamplat si cu Sfantul Nectarie, care se bucura de mare cinstire de la un timp. Cineva s-a dus in Grecia si a auzit de el. In Romania era necunoscut. Se tamaduieste. Dupa aceea pleaca al doilea, apoi un autocar si apoi tot mai multe. Preotii se intorc in tara si ridica si ei biserici cu hramul sfantului, caci i-au simtit puterea. Apoi Patriarhia Romana i-a adus o particica din moaste, care se afla la manastirea Radu-Voda din Bucuresti. Si aceste moaste fac minuni! Oamenii se vindeca de cancere sau scapa de sterilitate, dobandesc copii - cunosc cazuri. Toate acestea, inca o data spun, se nasc dintr-o suflare a Duhului lui Dumnezeu in aceasta lume, suflare pe care nici o biserica si nimeni de pe pamant n-o poate contabiliza.
- Cum explicati, ca preot, minunile? Cum se implinesc rugaciunile adresate sfintilor?
- Nici o rugaciune facuta catre un sfant nu se implineste automat. Nu ne aflam, in cadrul sfinteniei, in lumea lui hocus-pocus, in care daca m-am rugat, s-a implinit. Se duc zece si se roaga, dar se vindeca unul singur. Asta ne arata ca exista o alta dimensiune a minunii pe care o face sfantul: credinta cu care ne rugam. Iisus Hristos ne-a spus ca daca spui unui munte "muta-te!" si tu crezi ca se muta, atunci muntele se va muta, asa ca daca avem credinta cat grauntele de mustar, putem muta muntii. Dar ceea ce facem noi pe pamantul asta nu e numai telul vindecarii aici, caci viata nu sfarseste in moarte. Uneori, Dumnezeu nu da harul vindecarii bolii si sunt oameni care mor cu mare credinta in Dumnezeu. Si raspunsul la intrebarea de ce acesti oameni nu s-au vindecat nu il vom avea decat in imparatia lui Dumnezeu.
"Nimic nu-i mai frumos decat o lauda
de dimineata, adusa lui Dumnezeu"
- S-a schimbat ceva in credinta mileniului III, incat oamenii se roaga mai mult la sfinti? In revista noastra, cele mai multe scrisori de la cititori ne vorbesc despre rugaciunile implinite de sfinti. Exista chiar sfinti "specializati" - unii, de pilda, vindeca bolile, altii impaca familiile. Prefera lumea de astazi sa se apropie de Dumnezeu prin "intermediari" cum sunt sfintii? Cum va explicati aceasta extraordinara popularitate a lor?
- Este ceva adevarat aici. Dar stiti de unde vine? Lumea s-a schimbat si noi stim mai multe. Orice pelerinaj este mediatizat. Asa cum este si cel al Cuvioasei Paraschiva. Si ceea ce inseamna mass-media de astazi, Internetul si repeziciunea cu care circula stirile, totul face ca aceasta cinstire a sfintilor sa devina mult mai rapida. Daca sfantul Nectarie din Eghina nu ar fi trait in secolul XX, nu ajungea cultul lui sa se raspandeasca doar in cativa ani in aproape intreaga lume. I s-au inchinat manastiri pana si-n America. Viteza informatiilor face sa ne para noua ca sfintii sunt mai cinstiti si mai venerati astazi, mai mult decat oricand. Insa la fel s-a intamplat inca din inceputuri. Si avem nenumarate marturii din literatura patristica. Dar evlavia si cinstirea sfintilor pleaca si de la faptul ca ii simtim mai aproape de noi, pentru ca sunt oameni. In clipa in care ne gandim la Dumnezeu, fiecare dintre noi ne imaginam ceva. Ne zicem: Dumnezeu este o Treime de persoane, El este absolut, este Dumnezeu cel nevazut si negrait. Si in fata nevazutului, a negraitului, a infinitului, este foarte greu sa ajungi sa depinzi de el. Si atunci, deodata, sfintii ne apar ca prietenii si apropiatii nostri. Sunt oameni ca noi, care au reusit cu harul si cu binecuvantarea lui Dumnezeu sa-si biruie patimile si pacatul. De aceea, popularitatea sfintilor vine din omenescul din ei. Vedeti dvs., cum sa nu ma inchin eu, de exemplu, Cuvioasei Maria Egipteanca, atunci cand stiu ca a trait in pacat si de la pacat Dumnezeu a scos-o si a ridicat-o si a ales-o. Astfel, aceasta dimensiune foarte normala, naturala, care este neputinta noastra - ni se descopera mai apropiata de sfintii pe care ii avem mijlocitori si prieteni.
Dar sa va mai spun ceva. Vindecarea si mantuirea nu le dau niciodata sfintii! Atunci cand noi ne rugam la Cuvioasa Paraschiva, spunand "sfanta cuvioasa, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, pacatosii", si atunci cand ne rugam la orice sfant, ne rugam ca la acela care se roaga mai departe la Dumnezeu. Si Dumnezeu este cel care da vindecare, iertare si mantuire. Din pacate, mai exista si o fuga a lumii moderne dupa minuni: ii cautam pe sfinti, mergem sa ne inchinam oricum. Or, Mantuitorul le-a spus odata apostolilor Sai, cand incepusera sa se incante ca le-a dat putere si se pornisera sa faca tot soiul de minuni si sa scoata demoni: "Nu va bucurati ca faceti minuni, ci bucurati-va ca numele voastre sunt scrise in Ceruri!". Ce spune acest cuvant talcuit? Ca noi in viata nu trebuie sa cautam minunea, ci viata impreuna cu Dumnezeu. Sa devenim "faptura cea noua in Hristos" - cum numeste Sfantul Apostol Pavel omul care-si poarta crucea. Dar exista o mutatie a spiritualitatii noastre in momentul de fata, pe care unii preoti o incurajeaza, din nefericire, de a cauta mereu miraculosul. Pe cand noi ar trebui sa le aducem sfintilor rugaciuni de preamarire, dar asta se intampla mai rar. Noi venim la ei sa cerem. Ca si la Dumnezeu. Are un cuvant extraordinar ieromonahul Daniel Sandu Tudor: "Nimic nu-i mai frumos decat o lauda de dimineata adusa lui Dumnezeu!"... Si sa stiti ca a crede nu-i lucru usor. Cei care considera ca oamenii credinciosi sunt naivi si slabi se inseala amarnic. A crede e cel mai mare curaj de pe Pamant! E foarte usor sa ramai intr-o lume materiala. Sa te impiedici de obiecte si atat. Dar ca sa crezi in ceea ce nu vezi si nu poti sa pipai, in Dumnezeul cel negrait si necuprins cu gandul - credinta aceasta este un curaj formidabil.
"Cel mai important drum este catre adancul inimii noastre"
- La sfarsitul interviului nostru, v-as ruga, parinte, sa adresati cateva cuvinte cititorilor, cu ocazia marii sarbatori a Sfintei Paraschiva.
- Daca adresez un cuvant, atunci as vrea sa fie invatatura pe care cuvioasa ne-o da in troparul ei atat de frumos. "Intru tine, Maica, cu osardie s-a mantuit cel dupa trup. Caci luand crucea ai urmat lui Hristos, si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta, si cu ingerii impreuna, se bucura, preacuvioasa Maica Parascheva, duhul tau." De aceea, cuvioasa apare in toate icoanele cu crucea in mana. Ea este o purtatoare a crucii. Iar asta inseamna a ne rastigni viata. Uneori, inseamna chiar a ne rastigni mintea, pentru ca exista ganduri pe care daca nu le vom rastigni, nu le vom putea birui si ne vor duce pe drumul acela al omului "care vine de nicaieri si care merge nicaieri". Iar daca vom merge la moastele Cuvioasei Paraschiva, nu ceea ce e dorinta noastra, vindecarea, sa cerem. Ci mereu vointa lui Dumnezeu s-o cautam. De aceea, i-as indemna pe cititorii revistei dumneavoastra, daca vor cauta si cauta ceva in aceasta lume, sa caute voia lui Dumnezeu in viata lor. Iar asta inseamna sa porti crucea. Si este fantastica aceasta asumare a suferintei in viata noastra. Suntem in mileniul III si din perspectiva omului modern, o viata de calitate inseamna o viata fara suferinta. Ceea ce e o prostie, pana la urma. Viata fara suferinta nu e o viata profunda. Suferinta, ca "muscatura din absolut", este singura care te zdruncina din tot ceea ce ai crezut ca este asezarea ta in aceasta lume si-ti arata ca n-ai fost facut pentru pamantul si pentru lumea asta. Sau, cu un cuvant al parintelui Arsenie Boca, "De-aia a lasat Dumnezeu si suferinta si durere pe Pamant, sa ne mai si saturam de lumea asta". Iar Cuvioasa Paraschiva este primul pelerin care ne duce pe acest drum. Iar pelerinajul la Sfanta Paraschiva este atat de maret, pentru ca ea insasi a fost o pelerina. Si pelerinajul ei este unul si exterior, si interior. Si asta le-as pune-o si la inima pelerinilor care merg la Iasi. Cel mai important drum pe care il avem de facut este acela catre adancul inimii noastre. Si doar pe acest drum daca vom porni, atunci ii vom intalni pe sfinti si viata noastra se va schimba si puterea noastra va creste. Si ne vom implini vocatia de homo peregrinus - pelerini pe-acest pamant, si trecatori...
Foto: MEDIAFAX (4)