Mai intai o explicatie necesara: nu, nu e vorba, asa cum s-ar crede din titlu, despre vreo opera cantata de cei doi actori, ci despre o piesa de teatru care pune in valoare talentul unor vedete nationale. "Straini in noapte" este creatia unui dramaturg francez, Eric Assous. In varianta romaneasca, textul a imprumutat titlul unui slagar celebru, lansat cu vreo trei decenii in urma de Frank Sinatra. Sa mai adaugam ca traducerea piesei a fost realizata de Radu Beligan si Liviu Dorneanu, iar regia spectacolului e semnata de Radu Beligan. Prezentarile fiind facute, ceea ce trebuie neaparat sa adaug este aparitia coplesitoare a unei multimi uriase de oameni, care la ceas de seara, vineri, 28 septembrie, au luat cu asalt peluza din fata impunatoarei cladiri a Operei Nationale din Bucuresti, desi nu era vorba de un concert de muzica rock si nici de vreo promovare publicitara cu pocnitori! Pur si simplu, suvoiul de oameni ce se revarsa spre intrarea luminata ca ziua a Operei se indrepta catre... o premiera teatrala. Capitala Romaniei si-a regasit gustul pentru marea cultura.
Ca in vremurile bune de altadata, o "coada" impresionanta, cuminte si disciplinata, formata din spectatori de toate categoriile si varstele, astepta sa intre in sala, pentru ca sa umple apoi pana la refuz stalul, lojile si cele trei randuri de balcoane. In holul mare, ticsit si el, spectatori imbracati elegant, cuviincios, pandeau cu emotie dezlantuirea evenimentului. Si a fost cu adevarat un eveniment, atat prin calitatea spectacolului, cat si prin afectiunea cu totul speciala manifestata de public fata de cei doi actori. De cand isi doresc romanii sa-l vada pe Florin Piersic pe o scena de teatru! Cei din generatia sa il stiu din vremea cand, tanar inca, ilumina prin frumusetea si harul lui iesit din comun, scena si filmul romanesc. Cei tineri il cunosc mai degraba din emisiunile de pe micul ecran, adesea prea stramte pentru coplesitoarea lui personalitate, greu de turnat in forme si in tipare cuminti. Dar si unii si altii, si cei "vechi" si cei "noi", si-l doreau de mult la o intalnire pe viu, in direct, in luminile rampei. Noi toti l-am asteptat, ani de-a randul, sa reapara pe scena, intr-un rol pe masura lui. Ori intr-un film romanesc pe masura lui. Deocamdata, n-a fost sa fie! Repertoriul Teatrului National din Bucuresti nu cuprinde - nici in aceasta stagiune - vreun spectacol care sa-l aiba in fruntea distributiei pe Florin Piersic! Si nici pe platourile de filmare nu a fost invitat deocamdata. Si asta, in ciuda faptului ca Florinul nostru national a ramas la fel de seducator si la fel de vulcanic, cu talentul neatins de trecerea timpului. Asa incat era firesc ca premiera bucuresteana sa starneasca un astfel de tumultuos interes! Cu atat mai mult cu cat partenera lui Piersic este Emilia Popescu, una dintre cele mai explozive prezente ale scenei si filmului romanesc, un veritabil model de "actor total". Beneficiind de un talent bogat, atat pentru comedie, cat si pentru drama, ea canta "live" si danseaza ca o profesionista de mare clasa, agrementandu-si oferta cu umor, autoironie, sensibilitate si inteligenta. Si... acel ceva in plus, acea scanteie care a uimit-o pe Catalina Buzoianu, si a convins-o pe aceasta mare regizoare a teatrului romanesc sa-i incredinteze Emiliei un rol de categorie grea, si anume, acela al Marlenei Dietrich (fiinta legendara care a infierbantat multe minti si multe inimi) si pe care Emilia Popescu o interpreteaza cu brio pe scena Teatrului de Comedie din Bucuresti.
Asadar, maestrul Radu Beligan (superb si neatins de varsta pe care o poarta cu dezinvoltura) a mers la sigur, apeland la cei doi actori, atunci cand s-a hotarat sa puna in scena "Straini in noapte".
RADU BELIGAN
"Rezultatul ma face fericit"
- Cum ati ajuns la textul acesta, maestre?
- Ei, e o poveste lunga. Mie imi place sa cutreier lumea, sa "cotrobai" prin texte, sa "amusinez" lumea teatrului. Asa am dat, prin 1984, de unele texte scurte scrise pentru teatrul "underground" de tanarul, pe-atunci, Eric Assous. Am inceput sa-i scriu, sa-l rog sa-mi trimita la Bucuresti cam tot ce scrie. Am corespondat, asa, vreo... 23 de ani, el declarandu-se "foarte flatat" de interesul pe care i-l port ca dramaturg. In 2004, pe cand ma aflam la Paris, am putut asista la premiera cu aceasta piesa a lui Assous, la Teatrul "Marigny" al celebrului Robert Hossein. In rolurile principale straluceau Alain Delon si o tanara actrita (care intre timp face o frumoasa cariera in teatru si in film) pe nume Astrid Veillon. Spectacolul a avut succes, s-a jucat vreo patru luni (cate doua spectacole in fiecare sambata) si a intrunit cam 100 de reprezentatii - ceea ce pentru Paris inseamna foarte bine! Asa ca mi-am dat seama pe loc ce mina de aur poate reprezenta un astfel de text, atunci cand in Romania il avem pe Florin Piersic, iar teatrul romanesc are o actrita stralucita si fermecatoare precum Emilia Popescu.
- Dar ca regizor, cum v-ati "descurcat"?
- Lucrul cu ei a fost o placere! Piersic se lasa indrumat de regizor, este docil ca un tanar student. Cei doi au format si formeaza o echipa formidabila, au fost foarte rabdatori, capabili sa preia cele mai subtile nuante de joc, dandu-le o stralucire personala. Am repetat la un loc vreo doua luni cu ei, in rastimpuri risipite printre treburile fiecaruia dintre noi. Iar "rezultatul" ma face fericit!
ERIC ASSOUS
"Mi-au dat lacrimile!
Asa ceva nu mi s-a intamplat niciodata"
Pe dramaturgul francez nu l-am "prins" la Paris, cum s-ar putea astepta cineva, ci... la Bucuresti, unde Radu Beligan l-a adus in "tromba" la premiera. In "tromba" si in mare secret! Nimeni, absolut nimeni, nici interpretii, nici noi, privilegiatii din sala, n-am stiut, n-am banuit ca la final, in mijlocul tunetelor de aplauze, maestrul Beligan - mai sprinten si mai cuceritor ca oricand - ni-l va aduce pe scena, tinandu-l de mana, pe insusi Eric Assous. Coplesit de emotie, privind roata in sala arhiplina pana sus, in loji si balcoane, la cei cam 1000 de spectatori care aplaudau si ovationau intruna, dramaturgul francez n-a putut spune decat un: "Multumesc! Multumesc!", baiguit intr-o romaneasca destul de corecta.
In schimb, la iesire, unde l-am abordat pentru cateva secunde, mi-a marturisit emotionat: "Sigur, si la Paris spectacolul a fost o reusita, prezenta lui Alain Delon in spectacol a fost ca un magnet pentru public. Numai ca aici, la Bucuresti, in viziunea domnului Beligan, si datorita celor doi magnifici actori, mi-am dat seama ca piesa mea are unele nuante si adancimi de care eu nu am fost constient. Nu mi-e rusine sa va marturisesc ca urmarindu-le jocul mi-au dat lacrimile! Asa ceva nu mi s-a mai intamplat niciodata! Acolo, in scena, era suflet romanesc!"...
EMILIA POPESCU
"Sunt fericita sa fiu martora acestei comuniuni nationale"
Pe draga noastra Emilia am abordat-o la telefon a doua zi dupa premiera:
- Stiu ca dupa "teribila" Marlene Dietrich ti-ai dorit un alt rol superb... Si iata ca l-ai capatat!
- Este, intr-adevar, un rol superb, pentru ca textul imi ofera posibilitatea sa infatisez, de-a lungul a mai putin de doua ore de spectacol, vreo... patru personaje feminine! Cu aceeasi infatisare si in acelasi timp fizic! E o mare incercare pentru o actrita, nu-i asa? Ce-i drept, avand sansa unui... "indrumator" de mare clasa, precum maestrul Radu Beligan, si un partener de calibrul lui Florin Piersic, toata aceasta "intreprindere" devine un mic-mare miracol! Nu ma feresc de cuvantul miracol, nici atunci cand vorbesc despre starea noastra din timpul spectacolului si nici atunci cand este vorba despre felul cum ne intampina lumea. "Ne" inseamna noi doi, "strainii" porniti in turneu prin tara cu aceasta piesa. Lumea il intampina pe Florin cu o bucurie enorma, ca pe un Bine indelung asteptat, ca pe "Omul care aduce ploaia", o ploaie de frumos, de bunatate, de buna cuviinta. Zambetul lui e binefacator ca un leac popular. Oamenii il simt "de-al lor", apropiat ca o ruda draga... Sunt fericita sa joc alaturi de el si sa fiu martora a acestei comuniuni... nationale! Investitura sentimentala a publicului il face, cu adevarat, un "erou".
FLORIN PIERSIC
"Cand dai iubire, primesti ca raspuns tot iubire"
...L-am gasit cu greu la telefon. Dupa spectacolul de la Opera, e coplesit de prieteni si de admiratori.
- Intr-adevar, este fantastica primirea pe care ne-o face lumea peste tot. E bine sa stii, draga Silvia, ca inainte de a ne "produce" la Bucuresti, noi am mai avut cateva spectacole cu aceasta piesa, in mai multe orase din tara. Dupa trei spectacole in Capitala, vom pleca iar spre alte destinatii, turneul nostru continuand cam pana prin decembrie! Care sunt "radacinile" acestui val de dragoste care vine de la public spre mine? Cred ca faptul se explica prin iubire. Cand dai iubire, primesti ca raspuns tot iubire. Sa stii ca este extraordinar sa te trezesti, coborand dintr-un tren, ca cineva, un barbat oarecare, te ia in brate, iti smulge geamantanul din mana si ti-l duce pana la un taxi, iar taximetristul iti zice: "Sa traiti, dom Florin, lasati, nu-mi dati nimic, e o onoare sa va duc pana la hotel sau oriunde doriti dvs.". Odata, undeva, pe langa Cluj, eram cu masina, si venea trenul. M-am oprit la bariera si m-am dat jos sa-mi aprind o tigara. Deodata ma pomenesc ca trenul se opreste (e drept ca nu avea mare viteza!), mecanicul alearga la mine si-mi zice: "Ce-ntamplare, domnu Florin! De cand doream sa va cunosc personal!". Intre timp, aia din vagoanele apropiate ies la geam si privesc scena. Iar scena era asa: conductorul se cauta prin buzunare dupa niste hartiute pe care sa-i scriu lui si familiei lui cateva autografe. Trenul statea pufaind, in timp ce noi ne imbratisam si ne pupam de zor. Si cand l-am intrebat daca nu pateste nimic din cauza acestei intarzieri, el mi-a raspuns simplu: "Da ce, suntem in Japonia?"... Astfel de intamplari am trait, milioane! Dar sa stii ca aud si vorbe care ma cutremura! De curand, tot in drum spre Cluj, am luat in masina o taranca. Facea autostopul (de cate ori vad o femeie in varsta care face autostop o iau la mine in masina). Am intrat in vorba cu ea si cand sa se dea jos, oftand usurel, taranca aia mi-a zis asa: "Dom Florin, asa s-o facut lumea de rE, ca ma mir ca sa mai face ziua!". De aceea, zic eu, e nevoie in lumea asta "rE", de multa iubire, de multa bunatate, de multa intelegere intre noi. Eu dau multa iubire si capat multa iubire, si asta-mi vine din relatia mea cu Dumnezeu. Fara Dumnezeu - nimic nu e cu putinta!
Fotografii de Iulian Ignat