Multi tineri autori de la noi nu pot sau n-au chef sa scrie decat despre ei insisi, despre experientele lor nemijlocite. Aceste ego-proze, in care ego-urile si stilul par clonate, desi puse sub eticheta de roman, nu au o poveste, nici personaje cu destine, discursuri si psihologii diferentiate de ale naratorului, nici constructie epica. Tanarul Ego scrie tot ce-i trece prin cap - amintiri din copilarie, fantasme libidinoase, rafuieli cu familia si societatea, texte de cantece englezesti, polemici de carciuma - si gata romanul. Daca la inceput am avut o anume curiozitate pentru asemenea carti, m-am plictisit sa tot citesc despre mahmureala de dupa orgii, despre masturbare, perversitati, debusolare, scarba. In lipsa unei naratiuni care sa te poarte cu ea, a unor situatii si intrigi care sa-ti starneasca imaginatia, acest tip de proza ostentativ socanta nu ma mai intereseaza, atata timp cat am de citit romancieri adevarati, de cursa lunga, precum Gabriela Adamesteanu, Radu Cosasu, Radu Aldulescu, Petru Cimpoiesu, Ioan Lacusta, Florina Ilis, Filip Florian, Dan Stanca, Dan Lungu, Ioan Iovan...
Daniel Kehlmann e un tanar scriitor german (nascut in 1975) care a publicat pana acum cinci romane, un volum de povestiri si o culegere de eseuri. Lovitura a dat-o fix la 30 de ani, cand romanul lui, Masurarea lumii, a cunoscut un succes fenomenal: 18 luni a stat in Germania in fruntea topului de vanzari, devansand si Codul lui DaVinci si pe Harry Potter. Tirajul editiei originale a depasit milionul de exemplare, la care s-a adaugat inca un milion si mai bine din traduceri. Nu stiu un alt roman contemporan scris in nemteste (poate cu exceptia Parfumului lui Patrick Syskind din 1985) care sa fi avut o recunoastere internationala de asemenea proportii. Ce a facut Daniel Kehlmann pentru a entuziasma atata lume? In loc sa-si contemple buricul, a ales sa povesteasca vietile a doi savanti geniali: matematicianul, fizicianul si astronomul Carl Friedrich Gauss (1777-1855) si naturalistul, exploratorul si pionierul stiintelor Terrei, Alexander von Humboldt (1769-1859). Intr-o naratiune alerta si simpatic ireverentioasa, romancierul isi imagineaza, pe scheletul datelor reale, traiectele aventuroase ale celor doi oameni de stiinta care s-au intalnit o singura data, in 1828, la un congres din Berlin. Alexander von Humboldt se nascuse intr-o familie aristocratica si primise cea mai buna educatie, alaturi de fratele lui, Wilhelm, ramas si el in posteritate ca autor al unei teorii generale a limbajului si intemeietor al Universitatii berlineze. Din copilarie, Alexander e atras de tot ce reprezinta viata si mediul ei: plante, insecte, ape si munti, fenomene meteo. Dorind sa patrunda toate enigmele naturii, inventariaza cu frenezie, masoara, diseca, observa, preocupat sa transforme totul in cifre. Manat de pasiune stiintifica, renunta la familie si, insotit de botanistul francez AimE Bonpland, strabate lumea, avand parte de aventuri fabuloase in teritoriile virgine din America Centrala si de Sud. Descopera canalul ce leaga Orinoco de Amazon, cucereste culmi in Anzii Cordilieri, isi pune adesea viata in primejdie. Descoperirile lui ii aduc onoruri, dar nimic nu-l poate tine pe loc pe acest Don Quijote, fara viata personala si fara emotii, care vrea nici mai mult nici mai putin decat sa masoare intreaga planeta cu tot ce contine ea. Celalalt personaj, Gauss, nascut intr-o familie modesta, se dovedeste din primii ani de viata un campion al vitezei de gandire si ajunge un "print al matematicii", un vizionar care viseaza sa descopere formula universului. Spirit genial inchis intr-un corp fragil, el nu-si paraseste niciodata tara, aventurandu-se doar in lumea abstracta a cifrelor. Pune la indoiala spatiul euclidian al matematicii clasice, studiaza suprafetele curbe si poate calcula orbita unei planete disparute. Descoperitorul de diamante teoretice, imobilul Gauss, si savantul ce incarneaza visul enciclopedic, aventurierul Humboldt, sunt atat de vii in Masurarea lumii, incat ne fac sa participam la epopeea lor. Iubindu-i, asa cum ii iubeste cu malitie si autorul, lasandu-ne fascinati de partea de infantilism asociata geniului, savurand umorul care face dintr-un subiect erudit si serios un roman de aventuri captivante, accesibil oricui.