Pentru romani, toropiti de scandaluri politice si ineptii guvernamentale, Brancusi este un capitol inchis. De mult. De cand l-au sufocat comunistii in propaganda si l-au imbacsit cu imbratisarile lor unsuroase. Apoi, pentru ca nu i-a bagat in seama, a devenit persona non grata si aruncat in uitare. Acolo a ramas si azi, chiar daca numele lui este evocat in aglomerarile epatante de personalitati care ne fac cinste (sa nu uitam de Nadia, Nastase, Hagi si, bineinteles, de Enescu sau de Brancusi). Operele sale artistice se stramba in parcuri sau muzee, neintretinute, abandonate, uitate. Casa memoriala se tine in cateva cuie si nu mai are mult pana s-o ia apa. Cat despre parcul de sculpturi in aer liber de la Hobita, sa nu mai vorbim! Din cele 20 de sculpturi au ramas vreo zece. Restul, se spune, au cazut prada apelor iesite din matca. Si s-a aflat abia acum. Sculptorii care au trecut prin tabara de la Hobita au devenit celebri si se mira ca din biografia lor artistica a disparut munca unei veri de inspiratie si chin petrecuta in tabara de la Hobita. Anul aceasta, au revenit in tabara de sculptura de la Hobita cativa importanti artisti care au batut drumurile Olteniei in ultimele decenii si au vrut sa-si vada productiile. Primarul comunei a inventat un cataclism de proportii cosmice, pentru a explica faptul ca multe dintre sculpturi lipsesc si nu mai pot fi recuperate. Nici ca se putea fabula mai expresiva pentru abisul care ne desparte astazi de Brancusi.
La comemorarea discipolului lui Rodin in Romania nu s-a retiparit nici o carte notabila, nu s-a turnat nici un film. Nici o monografie, nici un album. Explicatii ar fi. Una dintre ele este aceea ca, pur si simplu, Brancusi a fost abandonat cu totul culturii franceze. Altminteri nu se explica de ce ansamblul de la Targu Jiu, una dintre cele mai impresionante trame sculpturale din lumea contemporana, este lasat de izbeliste, prada verzelii zidurilor, vremii capricioase si huliganismului endemic al romanilor care trec prin zona. Nu se explica nici motivul pentru care Coloana Infinitului este, in continuare, prost renovata si nesigura, gata sa se prabuseasca, in ciuda multelor miliarde cheltuite cu restaurarea. Nu se explica, de asemenea, diversele licitatii cu opere brancusiene de unde cumparatorii romani sunt absenti, cu toate ca alimentam lista celor mai bogati 500 de pamanteni cu multe zerouri.
La Muzeul National de Arta exista cateva opere brancusiene, insa atat de prost expuse si asa de nepriceput promovate ca nu le stie mai nimeni. Brancusi este un capitol inchis pentru romani. Generosi, l-au cedat francezilor. Ca si pe Cioran, pe Eliade si chiar pe Enescu, omagiat zilele acestea cu ocazia celui de-al 18-lea festival. Nu exista o integrala serioasa a operei enesciene, asa cum nu exista nici editia critica a operelor sale. Cu exceptia catorva muzicologi de exceptie, se vorbeste putin si incompetent despre Enescu.
O parte insemnata a culturii romane a emigrat din pricina placiditatii generale. Operele ramase ale celor plecati au fost vandalizate prin editii necritice, prost alcatuite, la repezeala si cu multe greseli, prin neglijenta tuturor, prin complicitatea unei parti importante a autoritatilor. Or, fara opere, ce mai ramane din ei? Raman doar listele cu romanii care ar trebui sa schimbe imaginea Romaniei stricata de scandalurile de coruptie, de saracie, nepasare si de amnezia generalizata, cea care ne face sa uitam laolalta bunele si rele trecutului. Si sa devenim prizonierii prezentului. Doar in felul acesta scapam de responsabilitati si de obligatii. Fara memorie avem o viata mai dulce.