Stimata redactie,
Gandul de a va scrie imi da tarcoale de foarte multa vreme. Chiar daca ma aflu departe de casa, revista "Formula AS" am citit-o mereu, pentru ca va citesc de cand ati aparut, va apreciez, va stimez si va multumesc ca mi-ati tinut companie (mie si multora ca mine) in tot acest timp.
Nu va scriu sa va spun cat de frumoasa e Italia, ca oriunde te-ai intoarce totul e arhitectura, arta pe metru patrat, conservata bine, ingrijita si aparata cu orgoliu de locuitorii ei, nici sa va spun ca italienii sunt toleranti, generosi, ingaduitori (cu exceptiile de rigoare) sau ca poti lasa umbrela in fata magazinului sau pe scara blocului si nu ti-o fura nimeni, sau ca nu vezi pe strazi, in statii de autobuz sau gari, oameni mancand seminte, scuipand cojile pe jos (si daca sunt, sigur sunt romani, tot cu exceptiile de rigoare) sau ca tiganii nostri au ocupat in numar impresionant periferiile marilor orase, ca murdaresc tot ce ating, ca mint cu nerusinare ca in Romania sunt discriminati, ca nu li se ofera locuri de munca, sau ca tinerii nostri, in numar tot mai mare, vin aici cu ganduri necurate. In loc sa-si foloseasca inteligenta, sa-si construiasca un viitor sigur, onest, decent, ei cloneaza carduri, sparg bancomate, case, violeaza, omoara si sfarsesc in carcera; sau ca majoritatea prostituatelor de pe strazile Italiei sunt romance si ca 60% din ele sunt minore (foarte putine declara ca au fost constranse).
Nu tot ce straluceste e aur...
Nu, eu doream doar sa va impartasesc, in felul meu, toate sentimentele care m-au calauzit de cand sunt aici si care nu sunt putine.
La inceput a fost nevoia si curiozitatea, apoi mirarea, uimirea, ca totul este frumos, curat, nu noroi pe strazi, dar mai ales nu gropi. Bunastarea se face simtita la orice pas - oamenii imbracati bine, frumos, elegant, moderni, parfumati, magazine elegante, turisti la tot pasul - in fine, te simti ca intr-o perfecta vacanta. Dupa o luna-doua de zile (in functie si de norocul pe care-l ai sa gasesti un serviciu sau nu) incep sa te "roada" parerile de rau, deja iti lipseste de sub picioare "pamantul tau", pana te obisnuiesti cu limba, te simti ca un intrus, esti speriat, dezorientat, incep procesele de constiinta, incepi sa judeci lumea in general, sa-l tot intrebi pe Dumnezeu, de ce tu a trebuit sa alegi acest drum, chiar sa-l tragi la raspundere ca e mare nedreptate pe acest pamant, ca bogatiile, ca si norocul, sunt impartite inegal, dar mai ales cui nu merita, ca tu trebuie sa te umilesti, sa sugrumi in tine doruri, dorinte pe care nu stii daca o sa ti le indeplinesti vreodata, sa te dedublezi tot timpul, sa plangi cu disperare cand auzi la telefon vocea copilului tau care a ramas in tara si care te implora sa te intorci acasa - dar tu esti si tata si mama si trebuie sa-ti ajuti copilul sa termine o facultate, pentru ca tu, ca parinte, ai datoria morala, dar mai presus de asta dorinta, ca pruncul tau sa aiba o viata mai buna decat ai avut tu.
Si, timpul trecand, incepi sa-ti asezi gandurile, sa observi lucid ceea ce se intampla in jurul tau, sa incetezi sa mai faci comparatii (nu-si au rostul), sa-ti mai pui intrebari de ce aici e asa si la tine-n tara nu - incepi sa te informezi, sa citesti ziare, sa asculti, sa vezi la TV stiri, reportaje, documentare si, de fapt, sa ajungi la concluzia ca "nu tot ce straluceste e aur", ca occidentul, cu toata frumusetea lui, bunastarea, arta, arhitectura, tehnica, turismul, moda lui de fapt are mari probleme, ca bunastarea aduce cu ea multa superficialitate, ca invatamantul are mari lacune, ca 80% din elevi se drogheaza (deoarece exista lege pentru consum lejer de droguri), ca la fiecare 4 minute e un divort, ca mare parte din barbatii de aici (tineri si batrani) apeleaza frecvent la "serviciile" prostituatelor, ca 50% din mafia mondiala se afla aici, ca guvernantii si politicienii se cearta ca peste tot in lume, ca evaziunea fiscala e cea mai mare din Europa, ca pedofilia atinge cote alarmante, ca foarte multi barbati isi ucid nevestele, amantele, copiii, parintii, ca nici aici justitia nu-si face pe deplin datoria, ca exista coruptie, ca de doua luni de zile gunoaiele din Napoli sufoca strazile si afecteaza sanatatea oamenilor, pentru ca inca nu li s-a gasit o rezolvare, ca si aici sunt batrani care mor singuri, parasiti de copii in aziluri, ca sunt cozi la cantinele sociale, ca se fac multe erori medicale in spitale super-dotate, ca se moare pe strazi in numar foarte mare si lista este cu mult mai lunga. Punand in balanta bune si rele, urat si frumos, mi-am linistit curiozitatea, constiinta si toate parerile construite anterior. (Frumusetea exterioara ascunde foarte multe lucruri urate, dubioase, nebanuite.)
Pentru eternitate: stigmat
Multi dintre noi au ales si aleg aceasta cale, sa lase modestia de acasa (uneori mai sanatoasa) si sa incerce sa-si incropeasca aici o alta "identitate". Asa ceva nu se poate: oricat de mult te-ai supune regulilor locului, oricat de mult te-ai integra, tot timpul esti plin de contradictii, pentru ca tu trebuie sa intruchipezi doua personaje - nu reusesti sa te detasezi (decat in aparenta) si oriunde ai fi, tot emigrant ramai, pentru ca asa esti perceput, ca un "stigmat".
Nu conteaza ca multi ma cred, poate, desueta, depasita, important e ca si mai multi gandesc si simt ca mine - oameni, amici, cunoscuti - toti avem copii in tara care au terminat facultati si acum au si serviciu si suntem cu totii multumiti ca sacrificiul nostru nu a fost in zadar si ca nu sunt molipsiti de "microbul" occidentului.
Consumismul de aici strica multe vieti, rastoarna valori - Papa Benedict spunea intr-un discurs ca consumismul de azi e mai distrugator decat comunismul sovietic. Nu numai aici, in Occident, te poti afirma - dimpotriva, de cele mai multe ori pierzi si stima pe care o aveai pentru tine insuti, pentru ca esti nevoit sa cobori vertiginos stacheta - din economist ajungi sa speli vase intr-un restaurant, din profesor de limba romana sa fi camerista intr-un hotel (nu e cazul meu), din inginer sa te transformi in sofer, culegator de rosii sau zugrav etc. Nu nesocotesc aceste munci si nici pe cei care le practica, dar cred ca e normal ca fiecare sa profeseze ceea ce a studiat. Si-n cele din urma, in viata nu avem nevoie doar de bani.
Zarzarul de acasa
In iarna ma intorc acasa. Sacrificiul a fost enorm, iar experienta acumulata aici ma indreptateste sa spun ca orice tara e frumoasa, fascinanta, daca o cunosti doar in calitate de turist. Pentru ca nu poti fi fericit, multumit, impacat pe deplin cu tine insuti, decat in limba si-n tara ta, pentru ca nu poti trai "impartit" in doua - fizic aici, iar sufletul acasa - pentru ca zarzarul inflorit nu e ca cel din gradina parintilor, liliacul nu are acelasi miros, pomii, natura inconjuratoare nu sunt ale tale, nimic nu e al tau si cum sa iubesti ceva ce nu e al tau? Poate doar sa-ti placa, dar asta-i altceva. Aici mi s-a ascutit la maxim sentimentul de patriotism, aici mi-am iubit inmiit limba, cu toate mijloacele de exprimare, imi place si faptul ca noi vorbim perfect literar (nu ma refer la graiuri, regionalisme), nu in 2000 de dialecte, ca italienii.
Tot aici mi-am "oblojit" sufletul cu Marin Preda, Buzura, Sorescu, Eminescu, Blaga, Paler, Cioran, Tutea, Plesu, Cartarescu si cati altii (sunt o mare consumatoare de cultura si literatura romana, de care sunt mandra), si Tudor Gheorghe si Dumitru Farcasu si Pasarea Colibri, pai cum sa iubesc eu alte taramuri? Este extrem de pagubitor, si pentru minte, si pentru suflet, sa le "transferi" sub alte orizonturi - la inceput nu pare, dar pe termen lung te imbolnavesti de "inima rea".
As sugera tuturor tinerilor care vor sa-si incerce norocul departe de casa sa se gandeasca foarte bine inainte sa ia o hotarare de acest fel, sa incerce intai acasa, pentru ca de multe ori, exact ca in "Alchimistul", comoara se gaseste langa noi, trebuie doar sa o cautam.
Razbesc cu adevarat cei foarte bine pregatiti, cei competitivi, dar acestia razbesc si in tara, pentru ca pentru ei se gasesc slujbe, ce-i drept cu salarii mai mici (acum, dar intr-un viitor scurt sigur se vor schimba si la noi multe lucruri in bine). Poti avea si acasa tot ce-ti doresti, e nevoie de putina rabdare si incredere, succesul si bunastarea materiala nu vin peste noapte, nu putem sa fugim la nesfarsit, trebuie sa ne acceptam conditia de romani, avem datoria sa facem lucruri bune si durabile si la noi in tara.
Un apel
Iar pe dvs., v-as ruga un lucru extrem de important: prin revista dvs. sa faceti apel catre toti parintii, sa nu-si mai lase copiii (tinerii) minori de 15-16-17 ani, sa plece de-acasa sa munceasca in Occident. La aceasta varsta, nu-i angajeaza nimeni aici.
Tinerele de 17-20 de ani care spun ca muncesc aici ca baby-sitter, sau ingrijitoare la batrani, mint, serviciul lor e pe strazi, noaptea. Parintii trebuie sa le controleze, sa se informeze cu temei despre viata lor de aici. Cazurile de delincventa au crescut ingrozitor (mai ales dupa 1 ianuarie 2007). I-am intrecut pe albanezi si marocani, nu exista telejurnal in care sa nu vezi bande de romani - hoti, criminali. Aduc mari prejudicii societatii romanesti, tarii intregi si noua tuturor. Suntem calificati aici drept cei mai periculosi. E o mare pata pe imaginea tarii si a noastra, in general. Inainte de 89, toti emigrantii romani erau elite, faceau cinste si onoare tarii, acum, din pacate, o parte din emigranti aduc doar rusine tarii si spulbera si bruma de speranta pe care inca o mai nutrim toti.
Va doresc sanatate si viata indelungata.
Cu stima,
Aurelia IVAN
(Verona, Italia)