In Spania exista astazi cateva zeci de parohii ortodoxe romanesti, unde emigrantii isi gasesc alinare, curaj, putere, si unde se simt cel mai aproape de patrie. In luna august, am vizitat trei biserici romanesti din Spania. Desi aflate la sute de kilometri departare una de alta, incheaga minunat constiinta romanilor aflati departe de tara
Valencia - Parintele Dumitru Daniel Toadere
"Dumnezeul nostru de-acasa este aici, cu noi"
Biserica romaneasca din Valencia se afla pe strada Rosales numarul 7. Am ajuns acolo intr-o sambata dupa-amiaza, cand parintele Dumitru Daniel Toadere tocmai savarsea un botez ortodox, cel mai recent din seria de cateva sute pe care le-a oficiat in comunitatea romaneasca, de cand a venit in Spania, in anul 2001. Daca la prima slujba tinuta departe de casa s-au adunat doar o mana de romani, astazi, intr-o duminica obisnuita, vin la biserica peste 200, iar la sarbatorile mari de peste an, cateva mii.
Drumul parintelui Toadere a inceput din comuna Maguri, judetul Cluj, unde pastorea de 7 ani. "Am plecat in Spania cu voia Celui de Sus, care a facut ca toate actele si vizele pentru mine si familie sa iasa in ultimul moment. Cand am ajuns la Valencia si am facut prima slujba de Craciun, cu doar 16 oameni in biserica, ne-am intrebat, cu sotia, ca oare aici sa fie rostul nostru? Cum de-am lasat in spate o parohie de 1000 de oameni, pentru ca aici, de-abia sa avem cativa enoriasi? Dar desi primii ani au fost tare grei, a fost si perioada in care comunitatea s-a sudat cel mai bine. La inceput mancam impreuna in biserica, mai ales la sarbatorile mari, cand fiecare aducea de-acasa ce-avea. In plus, se schimbau informatii de interes comun, stiri despre cum se rezolva mai repede diverse probleme, care poate maine aveau sa-i rasara in cale altui roman. La inceput, tineam slujbele intr-o sala de reuniuni, care aducea mai degraba a apartament decat a biserica, si care in curand a devenit insuficienta. In 2004, am reusit sa cumparam acest imobil si sa-l transformam intr-un spatiu romanesc in exclusivitate, cu pictura bizantina pe pereti, cu altar si iconostas, intocmai ca in bisericile de acasa. Totusi, speranta noastra este ca intr-o zi vom primi un sprijin financiar substantial ca sa putem ridica o biserica ortodoxa adevarata. N-au lipsit rautatile, oameni care spuneau ca tinem slujbe intr-un garaj, probabil se asteptau sa vada o catedrala inca de la inceput... Oricum, Dumnezeul nostru de-acasa este aici, cu noi, si cei care au inima deschisa vin cu mare drag la slujba, oriunde s-ar tine ea, ca sa se simta pe mai departe romani, sa fie macar cateva ore mai aproape de casa. Oamenii sunt diferiti. La unul, credinta e ca volanul masinii, il ghideaza peste tot in viata, la altul, a ramas ca roata de rezerva, apeleaza la ea doar in momentele grele, de cumpana. Eu ii astept insa c-o vorba buna pe toti, pentru ca la fel cum ii pot ajuta eu pe ei, si ei ma ajuta pe mine. Eu ma definesc prin credinciosii mei, pentru ca un preot nu este "acasa" acolo unde s-a nascut, nici acolo unde a crescut, ci in mijlocul marii familii a enoriasilor sai."
"Ti se rupe sufletul sa vezi cat de usor isi pot vinde unii limba de-acasa"
Din experienta de intrajutorare a primilor ani, cand comunitatea romanilor incepea sa creasca, Parintele Toadere, impreuna cu sotia sa, Maria, au avut initiativa infiintarii unei Asociatii culturale pe langa biserica: Arova - Asociatia Romanilor din Valencia, care completeaza acum misiunea bisericii romanesti si acorda servicii de asistenta sociala, indrumari cu caracter juridic, si tine in acelasi timp o stransa legatura cu Primaria, cu Crucea Rosie si cu alte biserici. "Neavand ambasada in Valencia, oricine are nevoie de informatii si de ajutor vine la biserica si la Asociatie", explica parintele. "Aici avem cadrul necesar pentru a putea organiza manifestari culturale traditionale romanesti - avem un grup de dans folcloric, altul de colinde, sarbatorim Ziua Nationala a Romaniei, Martisorul, organizam expozitii de pictura si de costume traditionale. Am reusit, de asemenea, sa oferim cursuri de limba spaniola pentru noii veniti, si de limba romana, istorie si geografie, pentru copiii nostri. Aici este marea batalie: sa nu ii lasam pe cei mici, nascuti in tara si veniti in Spania la o varsta foarte frageda, sau nascuti direct printre straini, sa uite de radacinile lor, sau sa uite sa-si vorbeasca limba. Nu de putine ori, i-am auzit pe copii vorbind spaniola cand se jucau, pentru ca asa le vine mai la indemana, si pentru ca unii parinti considera ca asa este mai bine, ca cei mici vor "deveni" spanioli mai usor asa. Ti se rupe sufletul sa vezi cat de usor isi pot vinde unii limba, sentimentele, simtirile din dorinta de a parveni cat mai repede in tara de adoptie. Dar orice ar face, ei vor ramane pentru totdeauna ceea ce sunt, adica romani, si asta nu ar trebui sa uite niciodata. De cand am inceput sa oferim aceste cursuri de limba romana si sa insistam asupra acestui aspect, atat de important, al pastrarii limbii, mai presus de orice, pot spune ca situatia s-a schimbat mult, si ca acum ii aud pe cei mici vorbind mult mai mult romaneste, si invatand, implicit, sa pretuiasca si cultura tarii mame, in care, poate, or sa se si intoarca in final."
Ibiza - Preot Mihai Seman
"M-am trezit pe o insula si m-am intrebat speriat: "Ce caut eu, Doamne, aici?"
Poate cel mai surprinzator loc din Spania in care aveam sa gasesc un preot ortodox roman a fost Ibiza, insula cu plaje exotice si cu renume de "loc al pierzaniei", unde imensele cluburi si discoteci, care mai de care mai deocheate, atrag an de an milioane de turisti dornici de senzatii si aventuri fara limite. In fiecare toamna, insa, dupa ce nebunia din sezonul estival se stinge si valul urias de turisti se retrage, Ibiza isi regaseste viata ei pasnica, dusa intr-un ritm batatorit de sute de ani. Mirajul acestei insule a contrastelor i-a cucerit in ultima vreme si pe romani, peste 5000 dintre conationalii nostri alegand sa se stabileasca aici, sa lucreze in constructii si turism. Mult mai organizati decat in alta parte, romanii au cerut cu insistenta si-un preot ortodox pe insula, pentru ca departarea de casa si bariera acvatica dintre ei si orice alta comunitate romaneasca din Spania sa fie, cel putin la nivelul credintei, mai usor de depasit.
Prima slujba ortodoxa in limba romana s-a tinut in Ibiza in 25 aprilie 2004, sus in Cetate, in Biserica Santo Domingo, pusa la dispozitie cu multa caldura de catre catolici. Ardelean, si el, parintele Mihai Seman ajunsese de-abia de o zi, dupa ce petrecuse cativa ani intr-un iures teribil, intr-un du-te vino ametitor, intre Romania si Spania, cautandu-si in permanenta locul si rostul: "Am plecat din comuna Iara, de langa Cluj, de sarac, pentru ca in parohia mea ramasesera doar vreo 50 de batrani. Restul familiilor luasera toate drumul Spaniei, iar eu ma chinuiam, efectiv, sa traiesc de la o luna la alta. Prima data am venit "la negru" in regiunea Castilla - La Mancha, unde clopotarul de la biserica din Iara imi promisese ca m-o ajuta, dar nu mi-am gasit nimic de lucru, si m-am trezit sub cerul liber. Am incercat, apoi, in Madrid, si acolo fara succes. Dar Dumnezeu mi-a iesit in cele din urma in ajutor, intr-un mod de necrezut: am cunoscut un preot catolic spaniol, Francisco Jose Lopez Saez, mare iubitor de romani, el insusi vorbitor de romana, care m-a luat la el acasa, in Ciudad Real, si cu care am batut saptamani la rand toata regiunea, ca sa-i gasesc pe romanii mei imprastiati prin toate satele si orasele din jur, pentru a organiza o parohie. Fara nici un fel de pretentii, catolicii ne-au pus la dispozitie 5 biserici, in 5 localitati diferite, unde mergeam si slujeam pe rand, batand cateva sute de kilometri in fiecare duminica. Am plecat apoi in Romania si-am reusit sa-mi aduc si familia, dar asta la capatul unui drum teribil, o adevarata Golgota. A trebuit sa dormim nopti intregi sub cerul liber, prin paduri si vami, fiind ispititi la tot pasul sa ne intoarcem acasa. Dar in final, am primit putere de la Dumnezeu sa nu renuntam si sa mergem inainte. Am ramas in Castilla - La Mancha mai bine de un an, dar apoi a venit pe capul nostru alta incercare. Parintii sotiei s-au imbolnavit grav, ea s-a intors in tara. Ce era sa fac singur cu copiii in Spania? Asa ca am decis sa revin si eu acasa, desi stiam ca voi fi somer, ca fosta mea parohie se ocupase demult si ca nu era deloc usor sa gasesc vreun serviciu. Cu niste bani dati de un prieten spaniol, mi-am luat niste vite si m-am facut fermier langa Cluj, dar intre timp imi depusesem actele de cerere de rezidenta in Spania. Am primit raspuns pozitiv prin posta, dupa mai bine de un an, devenind astfel primul preot roman cu acte in regula. Capii bisericii noastre m-au convins atunci sa plec in Ibiza, ca acolo se cerea un preot roman, si am decis, din nou, de la o zi la alta, ca voi porni inca o data in necunoscut. Si asa m-am trezit pe o insula, eu care nu vazusem marea decat o data in viata, si m-am intrebat, speriat, si nu de putine ori: "Ce caut eu, Doamne, aici?" Se vede treaba ca asta a fost vointa Celui de Sus, ca nu era menirea mea nici sa fiu paroh in Ciudat Real, nici vacar in Romania, ci sa ajung in final intre ape, aici, in "Gheena focului", unde era nevoie imensa de un preot ortodox."
Sute de botezuri, nici o inmormantare
Dupa slujbele de inceput din biserica Santo Domingo, care devenise neincapatoare, chiar si in duminicile obisnuite de peste an, parohia romaneasca a primit un alt spatiu de la catolici, de data aceasta mult mai generos, intr-o constructie noua, foarte impozanta. Slujbele se tin aici in fiecare duminica dimineata, pana pe la orele 11.30, cand la biserica vine randul catolicilor. Parintele Seman a injghebat un coltisor romanesc, cu icoane bizantine, care sa aminteasca oarecum credinciosilor de aspectul familiar al lacasurilor de cult cu care erau obisnuiti in tara. "Au venit la mine unii si mi-au zis: "Parinte, pai asta ori e templu ori teatru, numai biserica nu e, e contra firii sa facem slujbe ortodoxe aici", povesteste parintele Seman. "Iar altii n-au fost de acord ca eu am umblat peste tot, prin insula, chiar si prin cluburi, ca sa adun enoriasii, sa le spun tuturor ca exista o slujba ortodoxa in limba romana in Ibiza, si ca sunt bineveniti. Mi-am auzit o vreme vorbe ca "popa merge din altar in bar, si din bar in altar", doar pentru ca am avut initiativa de a-i strange pe enoriasi, in fiecare saptamana, si de a iesi cu ei dupa fiecare slujba la o terasa, aici, langa biserica, pentru ca romanii sa poata sa fie ei cu ei, sa-si vorbeasca, sa afle una-alta, sa isi spuna pasurile, sa intrebe daca cineva ii poate ajuta sa-si gaseasca de lucru... Asta este dimensiunea sociala a misiunii mele aici. Nu pot sa fiu preot si la iesirea din slujba sa nu-mi mai pese de romani si de problemele lor. Aici trebuie sa avem grija unii de altii, sa ne intrajutoram, pentru ca suntem o comunitate relativ mica si stransa laolalta, cu mult mai mult decat in alte zone ale Spaniei. As spune ca aici mai avem ceva unic: faptul ca, in trei ani, am oficiat peste 250 de botezuri ortodoxe, dar inca nici o inmormantare. Nu vrem sa ne lasam oasele sa putrezeasca prin pamanturi straine. Eu cred, de altfel, ca majoritatea romanilor de aici se vor intoarce in cele din urma in tara. Indraznesc sa estimez ca in zece ani vor mai ramane 10 familii romanesti in Ibiza. Cand si in Romania se vor putea castiga salarii medii de 500 euro pe luna, nu se va mai merita, pentru foarte multi, sa stea aici, pentru ca diferenta de venit se duce oricum pe chirii, iar dorul de tara nu poate fi platit sau compensat de nimic. Eu voi pleca ultimul, ca si capitanul de pe vasul care se scufunda, pentru ca simt ca rostul meu e aici, ca sa am grija si de cel din urma enorias care are nevoie de mine."
Barcelona - Preot Aurel Bunda
"Multi dintre cei care vin aici, la biserica, in fiecare saptamana, mergeau in tara la slujbe, poate doar de Pasti si Craciun"
Cel mai important oras spaniol de pe coasta Marii Mediterane si capitala a provinciei Catalonia - Barcelona - este "acasa" pentru 1,6 milioane de spanioli si pentru vreo 4000 de romani. Alaturi de Madrid si Castellon, Barcelona este totodata unul dintre centrele ortodoxiei romanesti din peninsula, de protoieria de aici tinand 15 parohii si aproape 30 de filiale romanesti, unde preotii ortodocsi merg pe rand sa tina slujbe. Parintele Aurel Bunda a ajuns in Barcelona in urma cu 7 ani, cand aici comunitatea romaneasca numara foarte putini membri, si cand Biserica Ortodoxa Romana nu era inca recunoscuta ca institutie in Spania. Trimis de Preafericitul Teoctist, cu binecuvantarea Ips Iosif de la Paris, parintele Bunda a pus bazele Parohiei Sfantu Gheorghe, nestiind la inceput, cand s-a gandit la nume, ca potriveala avea sa fie de pomina: Sfantu Gheorghe este chiar unul dintre patronii Cataloniei.
Micuta biserica ortodoxa, amenajata si ea, tot intr-o parohie catolica, intr-o sala care este insa neincapatoare pentru puhoiul de lume care vine saptamana de saptamana, este locul unde romanii se intalnesc pentru slujba si pentru a se simti mai aproape de casa, dupa cum povesteste chiar parintele Bunda: "Parohia este deschisa pe trei directii, pe langa latura spirituala, a slujirii religioase, noi propunem si o parte culturala si una sociala, pentru a putea inchega sub toate aspectele constiinta romanilor aflati departe de tara. Avem aici o scoala de duminica, unde vin saptamanal cam 40 de copii, la ore de religie, catehetica, limba si literatura romana, istorie si geografie. Am format si un grup de tineri cu care mergem in pelerinaje si cu care organizam intalniri, pentru ca si ei sa simta ca apartin de o comunitate a lor, care are grija exact de nevoile si de interesele specifice varstei respective. In general, asta urmarim atat in Barcelona, cat si in localitatile dimprejur, unde nu ajungem sa facem slujbe decat mai rar: dorim ca oamenii sa tina impreuna, sa pastreze vii grupurile de rugaciune, sa nu se simta parasiti. Ceea ce mi s-a parut foarte interesant si graitor pentru nevoile romanilor din strainatate este ca foarte multi dintre cei care vin aici, la biserica, in fiecare saptamana, mergeau in tara la slujbe poate doar la Paste si la Craciun. Aici multi si-au dezvoltat constiinta apartenentei la viata spirituala, si ma cheama deseori si acasa, sa le fac sfestanii unde locuiesc sau, pur si simplu, pentru ca au nevoie sa vorbeasca cu cineva, sa fie ascultati si sa primeasca o incurajare, un sfat. Cu ajutorul lui Dumnezeu, sper ca in diaspora romaneasca din Spania, institutia familiei va ramane sfanta si ca ea se va mentine intr-o stare crestina, ca cei mici vor invata de la parinti si nu se vor departa de religie, desi drumul lor nu va fi usor, crescand printre straini si vazand modelele lor. La ora actuala, societatea spaniola este aproape decrestinata, foarte putina lume se mai boteaza sau mai merge la slujba, asa cum facem noi, romanii. La Paste, in bisericile lor se strang 30-40 de credinciosi, iar la noi, cateva mii. Sigur ca multi vin doar ca sa implineasca traditiile legate de aceasta sarbatoare, si nu raman sa asculte toata slujba, dar si asta e mare lucru, sa pleci acasa cu lumina sfanta si sa iti deschizi sufletul cu bucurie in fata lui Dumnezeu."
Rugaciunea si spovedania - tainele cele mai de pret
Daca in Barcelona locuiesc relativ putini romani, mai ales din cauza costurilor mari de trai din oras, in intreaga Catalonie sunt aproximativ 52.000 de rezidenti romani, plus multi altii veniti cu precadere dupa 1 ianuarie, al caror numar nu il stie nimeni. Pentru majoritatea lor, Spania inseamna, cel putin la inceput, munca in conditii grele, poate si injosire, la care se adauga un dor imens de casa si de familia care ramane in urma. Parintele Bunda ii sfatuieste pe toti aceia care se simt pierduti si instrainati sa apeleze nemijlocit la parohiile ortodoxe, care sunt mereu deschise pentru credinciosi: "Am avut multe cazuri cand la biserica au venit neoprotestanti, pe care i-am primit la fel ca si pe credinciosii ortodocsi, neconditionandu-i cu nimic. Nu mai spun de datile cand am gasit romani dormind in fata bisericii, cu rucsacul in spate, atunci sositi din tara si nestiind incotro s-o apuce, pentru ca "prietenii" care ii chemasera in Spania n-au mai aparut sa-i ia de la gara sau de la autobuz, lasandu-i de izbeliste. Ce faci in momentele alea? Nu te apuci sa-l judeci pe om, incerci sa-l ajuti acolo, pe loc, asa cum poti, il trimiti la un camin sa aiba unde sa doarma cateva nopti, incerci sa-l pui in legatura cu alti romani care poate stiu unde sa-l ia la lucru, macar cu ziua. In general, problemele pe care romanii de aici le marturisesc la spovedanie sunt altele decat acasa. Dupa o vreme dispar problemele acute financiare, dar apar probleme de adaptare, de relatii. Eu cred cu strasnicie ca daca lumea se roaga, nu numai in biserica, ci si acasa, si daca vine cu inima deschisa la spovedanie, apasarea traiului intr-o lume straina va fi mai usor de suportat. Prin rugaciune si spovedanie putem mentine identitatea spirituala a fiintei noastre, in timp ce ne pregatim pentru marea taina a impartasaniei, cand il luam pe Hristos euharistic in noi."
Pentru Parohia romana din Barcelona, primavara lui 2007 a adus si o mare bucurie: s-a reusit cumpararea unui teren, chiar in centrul orasului, unde se va ridica o biserica ortodoxa adevarata si unde se proiecteaza construirea, in timp, a unui intreg ansamblu romanesc: spatiu de cultura, mica scoala in limba romana, biblioteca, si un centru de informare. Piatra de temelie a bisericii va fi pusa in octombrie, cand la Barcelona urma sa fie prezent pentru sfintirea locului Preafericitul Teoctist. Cu regretul in suflet ca acest lucru nu se va mai intampla, Parintele Bunda isi va continua, insa, cu aceeasi darnicie misiunea de pastor al romanilor printre straini, misiune incredintata lui, de ani buni, de insusi regretatul Patriarh al Romaniei.
(Fotografiile autoarei)