"De mic copil am stiut ca voi ajunge pe scena"
- Daca ar realiza cineva un top al celor mai iubite vedete din Romania, cu siguranta ca te-ai clasa pe podiumul invingatorilor. Dincolo de talentul tau "multilateral" dezvoltat, iradiezi o cumsecadenie uriasa, o disponibilitate afectiva extrem de rara in ziua de azi. Unde se afla izvorul ei?
-Fiind cel mai mic din patru copii, am primit cele mai multe alinturi si pupaturi, fata de cei trei frati ai mei mai mari (din prima casatorie a mamei mele, ramasa vaduva, inainte de a se recasatori cu tata). Dar ne-am iubit ca si cum am fi fost frati buni, ne luam apararea unii altora, mai ales ei mie, pentru ca eram tare nazdravan, pe cat eram de mic si de firav. Fac parte dintr-o familie multietnica din Ardeal (sunt din Agnita, un oras in apropierea Sibiului) cu un tata roman-ortodox si mama catolica, jumatate unguroaica, un sfert slovaca si alt sfert poloneza. Pana tarziu-incoace, noi ne-am adresat parintilor cu "dumneavoastra" (ca in fostul imperiu austro-ungar - "Frau Mutter", "Herr Vater"). Un protocol familial si o educatie poate putin cam aspra si riguroasa, in spiritul dogmei si moralei crestine, cu un sentiment al mandriei exacerbat pana aproape de orgoliu, care cumva mi-a ciuntit un pic aripile, mi-a infranat imaginatia. De aceea, mi-a si crescut navalnic dorinta de a fi si altfel decat ei, de a cunoaste si alta lume, de a depasi tiparele, de a-mi urma visurile. De mic copil am stiut ca voi ajunge pe scena, pe ecran. Ca ma voi adresa oamenilor. Am plecat de tanar cu chitara prin lume, ceea ce mi-a oferit o mai mare deschidere asupra lumii ei. Cand m-am intors, nu m-am mai adresat parintilor cu "dumneavoastra", si a fost bine, ca am mai destins atmosfera, explicandu-le ca respectul si dragostea mea fata de ei sunt nestirbite.
- E important ca un copil sa fie inconjurat de afectiune? Te intreb, fiindca lumea de azi pare sa fie stanjenita de dragoste.
- E foarte important sa cresti intr-o atmosfera de afectiune, sa inveti de mic ce e iubirea. Asta iti da incredere in tine, te face optimist si cutezator. De altfel, tot ce se afla in jurul nostru e o materializare a iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, si e bine sa intelegi lucrul asta din timp. Motorul miscarii este iubirea. Nu exista nimic in afara ei. Doar teama si intunericul.
"Numele unei minuni: Iarina"
- Ai si tu un copil. Cum il cresti? Cum iti pregatesti fetita pentru viata?
- Cand Iarina a venit pe lume, am inteles ca exista, cu adevarat, minuni. Dincolo de sentimentul de implinire pe care ti-l da, un copil iti dezvaluie esenta divina. Copiii vad ingeri si zane, universul lor e populat de fiinte fantastice, si vorbesc cu ele. Noi ne uitam dar nu vedem nimic. Iarina desena la doi ani "Ingeru lu mami", sustinand ca il vedea. Copiii se nasc intelepti si uita, apoi, cand incep sa vorbeasca, pentru ca apoi sa invete din nou, treapta cu treapta. In ce ma priveste, mai am foarte putine lucruri fundamentale s-o invat pe Iarina. Sigur ca mi-ar placea sa fie un bun muzician - este eleva la Liceul de muzica "Dinu Lipatti" si castiga concurs dupa concurs la pian -, dar, iata, ea vrea sa se faca medic veterinar. Are doua broaste testoase si un caine ciobanesc mioritic, pe care le ingrijeste cu mare dragoste si devotament. Nu trebuie decat sa isi urmeze crezul, ca sa fie fericita in viata, cu alegerile ei. Si sa fie sanatoasa. Chiar daca eu si mama ei, scriitoarea si editoarea Daniela Pascu, nu am avut atat timp cat ne-am fi dorit ca sa stam cu ea, i-am daruit toata dragostea noastra si am asigurat-o de ea in fiecare zi, prin fiecare gest, prin fiecare cuvant. In general, foarte multi parinti uita sa invete de la copii si pretind ca numai copiii au de invatat de la ei. Eu am invatat de la Iarina sa fiu mai rabdator, mai ingaduitor, am reinvatat jocul copilaresc, am redescoperit dorinta de afectiune si daruirea iubirii in mod dezinteresat. Insa lectia rabdarii a fost cea mai mare dintre toate. Si m-a mai invatat sa lucrez la computer, pe care ea il "butoneaza" de pe la trei ani. Copiilor le e foarte usor sa acceseze si sa se miste in planul virtual. Si, pana la urma, ce e realitatea, daca nu tot o plasmuire a mintii noastre?
- Vazuta de la distanta, viata ta pare fericita si implinita. Totul pare sa se consume la parametri maximi: profesia, familia, pozitia sociala. Consideri ca ti-ai gasit directia definitiva?
- Absolut. Iar ea-mi este data de legatura mea permanenta cu Dumnezeu. Tot ce fac primesc de la el. Tot ce daruiesc e dar de-al lui. Am cerut ajutorul si dragostea Lui si le-am primit. Totul e sa accesezi "butonul", legatura cu El. "Cere si ti se va da!". Cauta-L pe Dumnezeu, roaga-I-te si El iti va raspunde.
"Pentru omenie nu-ti trebuie scoala"
- Urcusul acesta spiritual a fost un drum pe care l-ai parcurs punand un pas dupa celalalt, sau ai facut un salt urias, deodata? Ai invatat singur sau ai avut un maestru?
- Pas cu pas. Si am avut si maestri. La loc de cinste intre ei se afla bunica mea din partea mamei, slovaco-poloneza, care era o mare inteleapta. Primul lucru invatat de la ea a fost ca "pentru omenie nu-ti trebuie scoala". Ea avea doar doua clase, dar citea ziarele si in romana, si in maghiara, era foarte interesata de tot ceea ce se intampla in jurul ei, voia sa fie informata la zi si comenta foarte pertinent evenimentele epocii. Un maestru mi-a fost si invatatoarea mea din scoala primara, si apoi sora mea cea mare, care s-a prapadit, Dumnezeu s-o odihneasca, si la a carei pierdere am suferit foarte mult! Apoi am gasit maestri prin carti. Una de capatai a fost pentru mine "Invatatura orala a maestrului Aivanhov". Acesta era un traitor intru credinta bulgar ortodox, un bun cunoscator al Sfintei Scripturi, dar si al cartilor sfinte ale iudaismului si ale altor religii, care a trait in Franta si a trecut la cele vesnice in 1986. M-au ajutat foarte mult scrierile lui, pentru ca nu sunt pur teoretice, si m-am regasit in multe din punctele lui de vedere asupra subiectelor care ma preocupa. Iar de la noi, parintele Arsenie Boca, Sfantul Ardealului, mi s-a parut a fi cu adevarat un indrumator de neam intru credinta. Dar chiar si marii maestri au avut, la randul lor, maestri. Parintele Arsenie Boca, de exemplu, a stat la Muntele Athos si a fost indrumat in duh de un calugar care trupeste murise cu un secol inainte, dar si de Sfanta Fecioara, in mod direct. Am citit cartile parintelui Arsenie Boca, am mers la manastirea Sambata unde a pastorit, si la Prislop, la mormantul sau, am vazut biserica de la Draganescu, pictata de el, o feerie crestina. Chiar daca nu a fost inca declarat sfant, de Biserica Ortodoxa Romana, spiritul lui vegheaza si ii ajuta pe romani si acum. Am simtit si eu puterea lui, cand m-am inchinat la mormantul sau de la Prislop. Mai sunt si alte asemenea locuri. Am fost de curand in Franta, la Lourdes, si as recomanda tuturor celor care pot, sa mearga in locurile de pelerinaj crestine. Conteaza prea putin daca sunt ortodoxe sau catolice, in toate religiile, Iisus Hristos a adus legea iubirii peste legea talionului si a deschis poarta spre lumina, aducandu-ne mantuirea. Doua mii de ani nu am fost in stare sa intelegem lectia iubirii si a iertarii si ne-am pierdut energia in razboaie fara sens.
"Dintr-un bob de mustar iese un arbore"
- Problema credintei capata consistenta tot mai vizibila in viata ta. Ai scris chiar si cateva carti de indemn spre cautarea lui Dumnezeu. Ce fel de reactii ai avut din partea cititorilor tai?
- Am primit foarte multe ecouri, toate pozitive. Multi mi-au marturisit ca "In cautarea armoniei", aparuta in 2005, le-a schimbat viata. Toti tin cartea pe noptiera, ca sa citeasca din ea in fiecare seara, sa se detaseze de grijile zilei, sa gaseasca pacea si linistea sufletului. E o carte pe care am scris-o in trei zile. Consider ca am avut bucuria de a fi fost ales sa o scriu, nu stiu daca am avut inspiratie, sau pur si simplu cuvintele veneau singure si se asterneau pe hartie. A patra zi, am vrut sa mai adaug ceva, dar n-am mai putut scrie un rand. Mai mult a durat pana ce sotia mea, Daniela, a redactat-o, si pana ce o graficiana, romanca stabilita in Olanda, mi-a facut niste ilustratii superbe. Orice carte e un indrumar de viata, te invata ceva. De multe ori, dincolo de cuvinte se ascunde un inteles mai adanc, asa ca in parabolele lui Iisus. El zicea ca trebuie sa avem credinta cat un bob de mustar, iar multi dintre semenii nostri inteleg asta, ca si cum ar trebui sa avem atata credinta cat sa mergem la biserica, duminica, de exemplu, iar cand iesim de acolo sa-l injuram pe cel intalnit pe strada. Dar dintr-un bob de mustar iese arborele care face alte mii de fructe, de boabe mici. Astfel trebuie sa intelegem credinta, lucratoare si roditoare incontinuu.
- De la o vreme, Dumnezeu ne da semne de suparare. Cu atatea dezastre naturale care ameninta de la o vreme pamantul, nu de putine ori am avut sentimentul ca se apropie sfarsitul lumii. Sa fie o pedeapsa pentru rautatile noastre?
- Uneori, a fost nevoie de mari tragedii ale istoriei sau de cataclisme naturale ca sa provoace mutatii bruste in constientul colectiv. Eu nu pot sa prevad viitorul, nu sunt un clarvazator, dar ma uit si eu, ca tot omul, la televizor, urmaresc documentarele stiintifice si citesc mult. Asa ca nu trebuie sa fii profet ca sa vezi ca toate cataclismele sunt o urmare a proastei administrari a acestei planete de catre civilizatia noastra. Dumnezeu ne-a dat natura in grija si pastrare, dar noi am distrus-o, am mutilat-o. De aceea, nu peste mult timp, apa va fi mai pretioasa ca aurul, va fi moneda de schimb a viitorului. Trebuie sa invatam sa respectam natura, sa cautam alte forme de energie, astfel incat sa nu mai agresam mediul pentru a stoarce si a exploata pana si ultima picatura de zacamant din sol. Energii mult mai subtile si mai nepoluante decat cea degajata prin arderea combustibililor proveniti din petrol au fost descoperite, dar nici rusii, nici americanii nu sufla o vorba despre aceste lucruri. Curand, vor "rasufla" mai multe adevaruri, din cele care au fost tinute sub obroc pana acum. Daca nu, va trebui ca lumea contemporana, dintre toate civilizatiile care s-au succedat pe Pamant, sa-si asume responsabilitatea pentru distrugerea planetei si sa gaseasca cat mai repede un alt loc, o alta planeta pentru a o coloniza. Daca vom mai avea timp!... Si oamenii de stiinta, si liderii religiosi, au tinut secrete multe cunostinte fata de marea masa. Acum, vad prin documentarele de televiziune ca multe din acestea sunt dezvaluite, pentru ca e nevoie sa salvam Pamantul. E un semn bun. Mie nu-mi e teama, stiu ca un sfarsit inseamna un inceput. Nu ne mai e permis sa spunem "nu stiam...". Sa vedem viata cu ochelari de cal, sa traim in ignoranta. Trebuie sa intelegem ca menirea noastra, drumul nostru pe pamant, este de a reface legatura cu Divinitatea, cu Dumnezeu.
"La jumatatea vietii"
- In ultima vreme, chiar si textele melodiilor tale au o incarcatura spirituala, fara sa fie niste manifeste in acest sens.
- Ultimul meu album a fost "Jocul de-a joaca", aparut in 2004, dupa care a urmat o selectie din cele mai de succes melodii ale mele, intitulata "12 ani, 12 balade", editat in 2005, si care a insotit un turneu prin toata tara, facut impreuna cu trupa mea de acompaniament, "The Blue Workers". Acum am gata un nou material, ce asteapta sa iasa pe piata. Se cheama "La jumatatea vietii". Piesa care da titlul albumului este extrem de confesiva, in care arat cam ce am facut eu in viata pana acum, cu bune si cu rele.
- Toate "zidirile" au nevoie de liniste sufleteasca. Tu ai avut norocul unui partener de viata care sa se acordeze cu tine in "cuget si in simtire".
- Si eu, si sotia mea, am avut de invatat unul de la celalalt. Suntem firi opuse (eu Fecioara, ea e Berbec), abordam diferit problemele, si de aici au iesit, cel putin la inceput, de nenumarate ori scantei. Dar din punct de vedere spiritual, avem aceleasi opinii, aceleasi preocupari. Ne ajutam si ne sustinem reciproc, imbunatatind incontinuu relatia noastra.
- Pentru final, te rog sa ne deschizi usa unei zile din viata ta...
- Multi ma intreaba cum reusesc sa fac atatea lucruri deodata: sa si cant, sa si joc, sa si compun, sa si scriu, sa si citesc. Uneori, ai surpriza sa constati ca timpul se dilata sau se contracta, in functie de rabdarea ta si de placerea cu care faci lucrul respectiv. Nu trebuie sa lasam timpul sa fie stapanul nostru, ci noi trebuie sa fim stapanul lui, sa tinem noi haturile. Dar pentru asta trebuie sa fim mereu atenti. Mereu sa veghem. Iar cand faci un lucru cu drag, oricat de marunt, iese bine. Acum sunt implicat intr-un proiect la Teatrul National din Cluj, un musical cu actori si papusi, dupa "Vicontele" de Eugen Ionesco, care va avea premiera la sfarsitul lui septembrie. Apoi vreau sa plec intr-un turneu prin tara, pentru a-mi promova noul disc, "La jumatatea vietii", pe care sper sa-l lansez curand, pana in noiembrie, la casa mea de discuri, "Tempo Music". Chiar daca nu se aud la toate radiourile cantecele mele si nu se sparg vitrine cand scot un disc, concertele mele au succes la public si sunt din ce in ce mai solicitat, pentru ca s-a dus vorba despre mine asa, din gura in gura, fara sa am o sustinere mediatica consistenta. Anul trecut am avut un proiect foarte frumos, cu un ciclu de sase concerte prin tara, in compania unui mandolinist si a unui chitarist irlandez, care aveau niste compozitii foarte interesante, inspirate din folclor, un turneu pe care ma gandesc sa-l repet. Astept acum un proiect de film al unui regizor ungur, am jucat si anul trecut intr-o productie ungureasca, in care am vorbit in ungureste, romaneste si englezeste. Cu grupul "Divertis" sunt implicat in realizarea parodiei politice de desene animate "Animat Planet", in ianuarie vom turna un nou serial. Pana atunci, mi-am cerut voie de la colegi sa iau o pauza pentru a-mi finaliza proiectul de disc si cel de teatru de la Cluj. Nu m-am certat din cauza asta cu colegii din "Divertis", cum ar putea specula ziarele, ba chiar au fost intelegatori. Pentru proiecte de mai mare anvergura am nevoie de timp, or, eu trebuia sa fiu saptamanal la filmare cu "Divertis". De acum inainte, s-ar putea sa fiu mai putin vazut la televizor, dar sa nu se sperie nimeni: voi reveni!