Peste jumatate de secol de romanism in Canada
Cu ocazia implinirii a 55 de ani de la infiintarea Asociatiei Romane din Canada, in luna august s-au desfasurat intalniri atat in municipalitatea Val David, cat si in capitala statului Quebec, Montreal. La acestea au participat sute de romani canadieni, precum si oaspeti de peste hotare, un grup venind in acest scop din Romania. Astfel, spre inceputul lunii, in Piata Romaniei din ultimul oras, a fost lansata revista "Destine", de catre Asociatia Scriitorilor Romani din Canada: Presedintele asociatiei, scriitorul Alex Cetateanu, a aratat ca aceasta este o oglinda a destinelor romanilor canadieni, care poarta in suflet tara lor de bastina. Scrisa in trei limbi si realizata tehnic la inalt nivel (Directorul artistic, Marc Marinescu Constantin, a combinat cu maiestrie culorile cu o grafica de exceptie), revista impresioneaza prin continut si, spre deosebire de majoritatea publicatiilor literare romanesti, prin concizie. Desi subiectele tratate au fost variate, precum au fost si autorii acestora (printre care si fostul ambasador al Canadei in Romania, Gilles Duguay), toate au reflectat o apropiere sufleteasca de Romania.
Au urmat apoi festivitatile de la Val David, acestea avand loc pe Campul Romanesc, proprietate de nu mai putin trei hectare, aflata aproape de "Podul Romanilor" si la care se ajunge de pe strada Predeal-Trudeau. Aflata pe malul unui rau limpede, in care se poate prinde cu succes peste, si cu o livada acoperita cu o iarba deasa presarata cu flori, aceasta este inzestrata cu mai multe cladiri, printre care si o scena de teatru in aer liber. In cladirea transformata in muzeu se pastreaza nu numai artizanat romanesc si un istoric in imagini al donatiei si asociatiei, ci si carti de mare valoare, aparute intr-un tiraj foarte redus, precum ar fi "Romania" scrisa de Regina Maria. Dintre cei care acum peste o jumatate de secol au pus baza acestei importante fundatii, au mai participat doar d-na Adriana Fonta (sotul acesteia, Alexandru, un intelept ghid si model pentru toti romanii din America, ne-a parasit acum doi ani), d-l Petre Sultana si doctorul Jean Taranu (acesta din urma, alaturi de fiul sau, Ionel Taranu, actualmente presedintele Asociatiei Romane din Canada). Dintre cei veniti de departe, mentionez doar pe Dumitru Prunaru, primul cosmonaut roman, pe profesorul universitar Tiberiu Cunia, laureat al Premiului Humboldt, pe magnatul Pompiliu Manea, venit din Cluj-Napoca alaturi de sotia sa, Luminita, amandoi profesori universitari, si de publicistul Constantin Mustata.
Dupa un numar de urari de bine ati venit, s-a dat citire diplomelor acordate de Fundatia Nationala a Romanilor de Pretutindeni din Bucuresti, atat fondatorului si organizatorului dr. Jean Taranu, mai activ decat oricand, cat si Asociatiei Romane din Canada, precum si adresa rectorului Universitatii Tehnice din Cluj, Radu Munteanu, care si-a aratat disponibilitatea de a dona Campului Romanesc o statuie de otel de doi metri jumatate, statuie care reprezinta Imigrantul Roman, asa cum acesta este vazut in tara, de un artist modernist. Dupa un numar de treceri in revista a realizarilor obtinute si de conferinte (printre care si cea a celui care semneaza), au urmat cantece si dansuri romanesti, executate atat de profesionisti, cat si de public. Daca nu incantati, macar multumiti, in seara incheierii reuniunii, participantii au aprins un rug de lemn inalt de circa trei metri, dupa care au incins o hora larga in jurul acestuia, pe muzica de clarinet. In ultima seara, in Piata Romana din Montreal si sub privirile statuii lui M. Eminescu (una dintre cele trei aflate in Canada), s-au rostit cuvinte de lauda pentru organizatori, precum si de ramas bun. Punctul culminant a fost citirea unui Comunicat Apel, un document iesit din comun, pentru ca nu-si arata, asa cum ar fi indreptatit, realizarile remarcabile, ci intinde o mana frateasca, cerand sprijinul tuturor organizatiilor romanesti, in scopul de a constitui o unitate, atunci cand este vorba de interesul natiunii.
A consemnat
Dr. Dr. Ing. Claude G. Matasa,
profesor la U. Illinois/Chicago,
Directorul Biroului Fundatiei Nationale
a Romanilor de Pretutindeni din Sua si Canada