Au terminat cu constructiile alandala care sfideaza norme elementare ale urbanisticii, au rezolvat problema tonelor de praf care infesteaza aerul orasului si plamanii bucrestenilor, au reglementat circulatia, au terminat cu gropile din caldaram, cu gurile de canal surpate, cu parcarea masinilor pe trotuar, cu cainii vagabonzi, cu gunoiul, cu duhorile si cate altele, care fac din viata bucuresteanului un chin cotidian. Au ramas floraresele. Ele sunt stavila in calea europenizarii Bucurestiului. Primaria Capitalei si consiliile locale le-au pus gind rau. Vor sa desfiinteze florariile stradale.
Greu de imaginat cum va arata orasul fara traditionalele sale tarabe cu flori. Singurul lucru viu intr-un oras care, vreme de decenii, a fost in agonie, erau, pe vremea comunismului, cosurile florareselor. Departe de mine nostalgia pentru acele vremuri, vreau sa zic ca intr-o lume inecata de mizerie si in cenusiul unei existente fara glorie, singurele care ne salvau erau florile de pe tarabe.
Pare in firea lucrurilor ca ideile proaste sa fie materializate fara simt critic. Este posibil ca obsesia alesilor locali de a desfiinta aceasta forma de comert sa fie pusa in practica. Floraresele devin astfel o specie pe cale de disparitie. La fel si florile lor. Una dintre absurdele prevederi votate in consiliul local este ca, pe timp de iarna, sa nu se mai vanda flori decat in spatii inchise, adica in fostele florarii de stat, aflate, de regula, la parterul blocurilor sau in pietele din vremea comunismului. De fapt, in spatii improprii, cu nimic mai civilizate decat tarabele din strada. Dar si aceste florarii dispar prin selectia artificiala a economiei de jungla care a pus stapanire pe orase. Nu poate sa nu sara in ochii celor care se plimba prin oras faptul ca nu librariile, tutungeriile, supermarketurile au prosperat in zonele comerciale, ci farmaciile si bancile. Asta a insemnat injumatatirea sau disparitia spatiilor comerciale in care functionau pana deunazi librarii sau florarii. Mai mult, primariile in posesia carora se afla multe asemenea spatii nu au mai fost asa de scrupuloase cand le-au cedat bancilor, cum au fost atunci cand au stabilit ca numarul florariilor trebuie sa scada. Chiar daca numarul unitatilor alimentare a scazut, chiar daca nu mai ai de unde lua o floare sau o carte, bancile si farmaciile sunt afaceri stabile, de viitor. Succesul, incurajat discret de planurile de dezvoltare urbana, tradeaza nu doar preocuparea stereotipa a consiliilor locale pentru un anumit tip de activitate comerciala, dar si un anumit comportament al oamenilor care au substituit parca fara ezitare cumparatul florilor cu achizitia doctoriilor, iar cititul cartilor e totuna cu intocmirea actelor pentru un imprumut la banca. O metafora a vremurilor in care traim si care ne obliga, pentru a le supravietui, sa consumam mai multe analgezice si fortifiante si sa ne indatoram tot mai mult la banca.
Probabil ca deciziile primariilor referitoare la florarii au si o explicatie logica. Poate sunt rationale si aduc un beneficiu comunitatii. Probabil ca meritam farmacii si banci, in locul florariilor, bibliotecilor si librariilor. E normal ca vremurile noi sa ne dea batai mai mari de cap, sa ne uzeze fizic si nervos mai tare decat comunismul, perioada dominata de nemiscare si inghet. E normal sa avem mai putina rabdare si o atentie tot mai scurtata de grijile multe si marunte ale zile. Toate insa nu rezista in fata unui trandafir. Toate dispar in fata unei garoafe. Inchizi ochii si, zambind, mirosi o crenguta de liliac. Restul poate sa astepte.
Alungarea florareselor de pe strazile Bucurestiului, pata de culoare vesela, plina de viata, intr-un oras slutit si mohorat, ar fi cam totuna cu alungarea buchinistilor din Paris. Numai ca la Paris nimanui nu-i trece prin cap sa faca asta. Desigur sunt si la Paris idioti, insa idiotii nostri sunt ceva ce n-a vazut Parisul.