Putina aventura
"Tineti-va bine!", striga unul dintre batrani, tragand cu iuteala de carma. Restul cuvintelor se pierd in zgomotul apei. "Dar de ce sa te tii?" Sub noi sunt doar cativa busteni legati cu sarme. Prindem viteza, apa se involbureaza. Pluta pare ca se desprinde in toate directiile, se aud si doua-trei tipete, urmeaza o saritura si gata, hopul a trecut. Suntem uzi la bocanci, dar zambim cu totii, vreo 15 turisti, cati ne-am urcat pe pluta de lemn pentru o plimbare. Soarele de august bate cu putere, peisajul bucovinean este incantator, iar putina adrenalina pica la tanc. Si nu a fost decat un prag de un metru-doi pe apa Bistritei Aurii. Dar cu ani in urma, cum o fi fost, cand un traseu nu avea 5 kilometri ca acum, ci 50, si apele erau umflate si zvacneau cu repeziciune eliberate din baraje? "Pragul Harmasarului", ne lamureste Traian Moldovan, un barbat inalt si voinic, unul dintre cei sase plutasi care ne poarta pe ape. Cu mai bine de 40 de ani in urma, barbatii din Ciocanesti erau cei mai buni intr-o meserie la mare cautare: plutaritul. Asa cum mocanita asigura, pe traseul ei de zeci de kilometri de cale ferata ingusta, transportul lemnului din munti, in zona Bistritei Aurii, acesta se facea pe apele raului. Plutaritul a disparut la sfarsitul anilor 60, lasand in urma nostalgia unei meserii aventuroase, facute pentru barbati curajosi. O data pe an, cu prilejul Festivalului Pastravului, care are loc in comuna Ciocanesti de langa Vatra Dornei, puteti asista la o astfel de "cursa".
Plutasii au cu totii palarii pe cap, glumesc intre ei si sunt teribili de emotionati. Pana in urma cu trei-patru ani, cand a avut loc prima editie a festivalului, au facut o pauza de trei decenii. "V-a fost dor de pluta?", il intreb pe Traian. "Mi-o fost cam dor, ce sa spun. Pana acu cativa ani am crezut ca s-o terminat", raspunde el stingher, privind in alta parte. Are alura unui gondolier, drept, cu carma de lemn in maini. Poarta cele mai lungi cizme pe care le-am vazut, lungi cat piciorul, saluta cu mana grea, muncita, pe cei stransi pe maluri, si da semnalul cand ne apropiem de copaci. "Atentie la cap!", se apleaca el ca la intrarea in pestera comorilor si noi ne facem una cu pluta, atunci cand crengile se apropie in viteza. "N-aveam harti, n-aveam nimic, dar stiam fiecare centimetru de traseu pe de rost, fie ca era zi sau noapte."
In stanga si in dreapta noastra, Bucovina ne arata in viteza splendorile sale. Dealuri, pasuni insorite, zeci de capite de fan, cai, flori si case, o frumusete de case albe, brodate in exterior cu motive florale. Ciocanestiul arata ca un muzeu. Patriot si conservator, primarul comunei nu da voie sa se construiasca decat in specificul locului. Daca ar mai fi existat astfel de primari, si prin alte parti, Maramuresul, de exemplu, si-ar fi salvat si el traditia si, odata cu el, multe alte zone istorice. Primarul Gheorghe Tomoioaga e insa unic, chiar si prin felul lui de a fi. Bucuros de sarbatoarea dezlegata de festival, urmareste cu masina traseul plutelor, aparand vesel la fiecare punte de peste rau. Apoi fuge la masina si ne asteapta la urmatoarea. Oamenii rad, ies la garduri, ne fac cu mana, isi ridica copiii deasupra capului sa ne vada. Cat de gustoase au iesit bucatele preparate din pastrav, cat de multe formatii si cantareti de muzica populara au cantat in cele 5 zile de festival, calatoria cu pluta a fost de departe atractia principala.
"Un-doi, un-doi!" Odata cu pluta noastra au plecat pe Bistrita si doua echipaje de "river rafting", un mod mai modern de plutire pe ape de munte. Barci pneumatice galbene, casti galbene, veste de salvare, vasle din plastic ce se misca in ritm militaresc.
La primul prag, doi vaslasi cad in apa racoroasa, dar se urca repede la loc in aplauzele celor de pe maluri. "Mergie, mergie?", intreaba bucovineste plutasul nostru privindu-i curios si respectuos pe indrazneti. "Ati cam pierdut din vitieza", spune facand cu ochiul, mandru de pluta lui.
Nalucile in opinci
"Plutele noastre nu s-au modernizat
cu nimic de 50 de ani, tot primitivi am ramas."
Ciocan Vasile este veteranul plutasilor din Ciocanesti. Arata cu zece ani mai tanar, n-ai gandi, cand il vezi rosu in obraji, vorbaret, iute si atent la toate miscarile de pe "punte", ca are 78 de ani. "Am inceput prin 49, pe cand aveam 20 de ani, si urmatorii 20 am fost tot plutas. Am invatat si eu de la ai mai batrani, aveam prieteni, de la Taran Valerian, Taran Gheorghe, Morar Dumitru, ca meseria asta numai practic se-nvata, teorie aici nu se face. Sa-i fi vazut pe ai batrani, cum treceau ca nalucile pe apa cu plutele, in opinci si cu camesi albe si lungi de in, ti-era mai mare dragul. Cei din alte sate pregateau plutele si ciocanestenii erau cu transportul. Se pornea aproape de izvorul Bistritei, dincoace de Prislop, Putredu ii zicea. Pana prin 44, parintii si bunicii mergeau acolo cu trasura, aveau un angajat cu cai care ii ducea. De-acolo pana aici, is 50 de kilometri, de aici pana la Vatra Dornei, mai sunt cativa zeci, si transportul asta pe Bistrita se facea intr-o singura zi. Tot ce era transport de material lemnos in zona se facea pe rau. La Vatra Dornei erau altii care preluau plutele si porneau seara pana la Piatra Neamt si mai apoi la Bacau, la fabrica. Asta pana s-a facut baraj la Bicaz. Mai ne prindea si pe noi noaptea, cand era ziua mica, se-ntuneca repede. Incepeam prin aprilie-mai si nu ne opream pana iarna, cand ingheta raul. Asta era meseria noastra, pe acasa nu mai apucam sa facem de nici unele, se ocupa femeia de tot sau mai angajam cate un om."
Pluta pe care ne plimbam acum are o singura "tabla" (sir de busteni), insa cu ani in urma, pe Bistrita treceau plute si de 10 table. Chiar si asa, plutasii nostri au de tras la curbe sau in locurile cu ape mai repezi, pentru a mentine pluta pe traseu. Nu-i lucru de gluma. Nea Vasile a dus odata cu un alt plutas, Alexa Morosan, o pluta de 11 table, de 428 m3, cea mai mare care a venit vreodata de la Carlibaba spre Vatra Dornei. "Ce-ti trebuia sa devii un bun plutas, trebuia sa fii barbat voinic, fortos?" "In primul rand, trebuia sa ai curaj, iuteala si sa ai si-oleaca de forta. Sa fii iute, sa sai peste lemnele si obstacolele de pe rau, care veneau cu viteza peste pluta si puteau sa-ti rupa picioarele, sa strice carmele. Cand era apa normala si vara afara, senin, ca acu, era meserie frumoasa. Dar si periculoasa! Nu conta vremea, trebuia sa stai pe pluta, vijelie, vreme urata, gheata, piatra, tu trebuia sa duci la capat transportul. O singura data, in 55, n-au mers plutele intr-o vara trei saptamani, din cauza ploilor si inundatiilor. Primavara, cand se topea zapada in munti, veneau suvoaie si te dovedeau, mergeai prea repede, pe la curbe abia stapaneai pluta. Au fost si cazuri, s-au inecat niste oameni din Ardeal, dar nu plutasi. Mai luam si oameni cu noi, ca pe atunci nu erau masini, n-aveai cu ce ajunge. Nici cand era apa multa nu era bine, da nici cand era putina, ca ramaneam cu pluta pe uscat, printre pietre. Asa ca se faceau baraje pe Buhaescu, pe Lala, pe Bila, pe Tibar, pe Sasu, pe Putredu, pe toti afluentii astia. Se strangea apa si cand dadea drumul, mergea pluta, zbura mai repede ca apa, pana ajungea la celalalt baraj si-i dadea drumul si de acolo, ca aveam oamenii nostri, specialisti, care calculau totul. Asa mergeam pe distanta foarte lunga si plutele coborau pe Bistrita una dupa alta, ducand cateodata si 3000 de m3 pe zi. Stiu asta pentru ca noi eram platiti la m3. Din cand in cand, mai luam si excursionisti. Veneau din toata tara ca sa vada cum e cu pluta, veneau si straini, sa-i vezi cum se speriau la inceput. Da le trecea repede, si dupa aia nu s-ar mai fi dat jos. La sfarsit, in ultimii ani, ramasesera doar plutasii de aici, din Ciocanesti, apoi, in 69, am dus ultima pluta. Eu am dus-o. Stiam ca era ultima, ca nu mai era alta, restu era pregatit pentru remorci, am incercat sa nu ma gandesc prea mult ca-i ultima pluta pe care-o duc, sa-mi fac treaba, dar tot aveam un nod in gat."
Acum, la 37 de ani de la acel moment, Ciocan Vasile isi da palaria jos, isi face cruce si porneste intr-o noua misiune. Aerul este tare, curat, apa rece, limpede. Pentru plutas merita sa astepte un an pentru o singura calatorie cu pluta. Dar daca ar fi mai multe, parca ar fi si mai bine.