Fiu al unui antreprenor silvic italian, venit in 1918 in Romania, inginerul Beniamino Faoro s-a nascut in comuna Raul Sadului din judetul Sibiu. In 22 mai 1948, el si familia sa au primit bilete de clasa intai, cu ordinul de a se intoarce in patria mama, pentru ca locul unor "exploatatori" ca ei nu mai era in Republica Populara Romana, unde statul comunist le nationalizase fabricile de cherestea. Dupa satisfacerea stagiului in armata italiana, tanarul Beniamino intra in lumea afacerilor, catre care avea o chemare speciala. In cele din urma, ajunge sa reprezinte interesele diferitelor firme industriale europene in Romania si Bulgaria, fiind astfel in contact cu tara natala, in care isi petrecuse cei mai frumosi 20 de ani din viata. Printr-o chimie sufleteasca greu de explicat, a iubit si iubeste Romania cu patima, cu o "intensitate latina dubla", dupa cum ii place sa spuna. Sunt multe tari, incepand cu Italia, in care i-ar placea sa traiasca, dar Romania este pentru el mai mult decat o tara, este "o stare de suflet, o chemare aproape magica si un spatiu plin de vibratii benefice". A facut afaceri cu intreprinderi socialiste, a fost urmarit de securitate, a avut relatii amicale cu demnitari si ministri, doar pentru a avea ocazia sa vina cat mai des in Romania. Totul a luat sfarsit in 1974, cand a suparat-o pe tovarasa Ceausescu, cu care a avut un conflict direct, privind o afacere cu Pvc. Atunci a spus: "Plec si ma voi intoarce cand dumneata nu vei mai fi aici!". Asa a facut. Si s-a mai intors abia in 1992, gata de un nou inceput, in entuziasmul general postdecembrist. La Sibiu si in orasele apropiate, la varsta de 76 de ani, Beniamino Faoro a infiintat si a condus 17 firme, din care si astazi mai are cinci, in plina activitate. Expert european in munca si industrii, cu o experienta coplesitoare acumulata in cele 89 de tari in care si-a desfasurat activitatea de-a lungul timpului, inginerul Faoro pare un magician care pune in miscare orice vede si atinge din domeniul industriei si constructiilor. Dorind sa-si faca publica experienta romaneasca, d-l Faoro a decis sa scrie o carte, "Romanul si felul lui de-a fi". O scriere nascuta din iubire, dar si din dorinta de a contribui la schimbarea mentalitatilor.
"Statul nu i-a dat niciodata nimic taranului, el numai i-a cerut"
- Ati scris, impreuna cu inginerul Ion Marginean, o carte despre romani si felul lor de a fi. Din ce surse v-ati inspirat?
- Din viata si trairea mea nemijlocita intre romani, incepand din perioada Regentei Regelui Mihai, trecand prin etapele comuniste, si pana in zilele noastre. Avand sansa de a calatori si munci pe tot globul, am acumulat o experienta mare, pe care mi-am propus s-o impartasesc cu fratii mei de neam latin. Am scris unele lucruri cu durere, dar si cu speranta ca lucrurile se vor schimba candva, in cursul generatiei urmatoare.
- Urmand capitolele cartii, sa vorbim la inceput despre taranul roman. Cum il caracterizati?
- Timp de 1900 de ani, de la formarea poporului roman, taranii au constituit majoritatea locuitorilor acestor pamanturi. Dupa mine, taranul este astfel: El-harnicul, El-patriotul, El-sustinatorul, El-stalpul tarii, El-iertatorul, El-cinstitul, El-bunul, El-darnicul, El-credinciosul. Din pacate, Statul Roman, inca de la constituirea lui, si-a desconsiderat intotdeauna, ca nimeni altul, oamenii sai valorosi: taranii. De aceea si numai de aceea, se poate spune ca este printre cele mai nereusite state din Europa. Statul nu i-a dat niciodata nimic taranului, el numai i-a cerut. Asa cum vitelul nu-i da nimic vacii, cu toate ca vaca ii da viata, lapte si dragoste, tot asa si taranul i-a dat tarii viata, de-ale gurii si multa dragoste, dar tara nu i-a dat in schimb nimic, eventual numai impozite, cote, pedepse si bice. De aceea, tarile care au desconsiderat agricultura si pe tarani au ajuns importatoare de produse agricole si rabdatoare de foame. Statul ar face mai bine sa-l finanteze pe taran, nu sa-l lase pe mana unor afaceristi rapace si verosi, care castiga 300 la suta cumparand lapte de la taran, cu 6.000 de lei, si vanzandu-l cu 40.000. Un francez imi explica, prin 1970, ca statul francez cumpara unt de la tarani cu 10 franci kilogramul si-l vindea la export cu 4 franci. Mai, dar chiar atat de prost sa fie statul francez? mi-am zis. Da! Statul francez prefera sa fie prost, dar important era ca taranul (fermierul) sa produca si sa prospere. Or, dupa cum vad, gratie proastei organizari si dezinteresului statului roman, banii de la Comunitatea Europeana, destinati taranului si dezvoltarii rurale, n-au venit nici pana la ora asta, si ma tem ca nu vor veni in 2007!
"Seful care conduce frumos ii face si pe cei condusi sa-l urmeze frumos"
- Un capitol interesant mi s-a parut cel dedicat "sefului roman". Ce credeti despre sefii plaiului mioritic?
- Seful care conduce frumos ii face si pe cei condusi sa-l urmeze frumos. Asa spune un proverb grecesc. Au fost sefi de un anumit fel in perioada interbelica, sefi in era comunista si noii sefi ai economiei de piata de tip Ue. In mod traditional, romanul, ca sef, are o deficienta: nu este receptiv la nou, fiind pe faza numai cand intervin obligatia si ordinul de sus de a face ceva.
- In acest context, s-ar cuveni sa vorbim putin despre scoala romaneasca. Produce ea potentiali sefi buni?
- Nu, deloc. Ceea ce rezulta din scoala romaneasca este un fel de filfizon care isi asuma rolul sa aiba pareri despre orice, despre toate problemele posibile. Rar auzi la sefii romani ca raspuns: "Asta nu e specialitatea mea, intreaba pe cutare". Ceea ce inseamna ca sefii romani, absolventi ai scolii romanesti, nu si-au acumulat principii si nici metode sau criterii. Ei sunt oameni de cultura, fini, manierati, politicosi, diplomati, dar din punct de vedere tehnic, fara principii si inclinatii aplicative. Aduceti-va aminte ce meserie aveau cei doi sefi romani care au preluat conducerea tarii dupa 1989 si priviti cum arata economia romaneasca acum. Problema romaneasca sunt criteriile valorice care lipsesc in partile esentiale. De peste cincizeci de ani, ne chinuim acasa, cand scoatem un stecher din priza, ca iese din perete si priza odata cu stecherul. In cincizeci de ani, inginerii din electrotehnica n-au reusit sa creeze o priza care sa nu iasa din perete! Vreti sa spuneti ca nu-i asa?
- Poate ca vina nu este a lor, ci a scolilor pe care le urmeaza. Este, oare, invatamantul romanesc depasit?
- Invatamantul romanesc produce fundatii pe care nu se construieste nimic - ceea ce dovedeste ca este un invatamant extensiv. Dar tara are nevoie de un invatamant intensiv! Inginerii actuali s-au format in acest invatamant extensiv, mostenit de acum doua-trei sute de ani, si de aceea este nevoie de o reciclare, de cursuri de creativitate. Oare cati stiu ca, la ora actuala, in nici o facultate cu orientare tehnica sau stiintifica, nu se invata nici o secunda despre crearea noului si promovarea lui? Asa se si explica de ce, in momentul in care un inginer sau alt sef roman este asezat in fata a ceva nou creat de romani, pune mana pe piatra si il "ucide" cu furie pe indraznetul care a scos capul la lumina, sa se "invete minte si sa stea la locul lui".
- Sa moara capra vecinului...
- Absolut. Este o meteahna comunista. Americanii si tarile europene avansate nu accepta astfel de discriminari neproductive. Intr-un colectiv de munca nu exista oameni importanti si oameni neimportanti, cata vreme sunt angajati. Toti sunt importanti! Nu exista intr-un sistem sau intr-o masina ceva important si ceva neimportant, adica si motorul e important, dar si surubul al saptelea de la farul stang e la fel de important.
"Daca tineretul de azi este atat de maturizat, de profund in gandire si de hotarat este pentru ca a fost crescut de bunici"
- V-ati intors in Romania pensionar. Cu toate astea, sunteti extrem de activ. Cum vi se par romanii "lasati la vatra"?
- Pensionarii romani sunt, aproape fara exceptie, oameni politicosi, fini, corecti, binevoitori. Bazandu-se pe experienta de o viata, fac numai lucruri firesti, inteligente si bine chibzuite. Spre deosebire de alte tari, ei nu sunt marginalizati de societate, cu exceptia faptului ca au pensia prea mica. Intotdeauna gasesc o modalitate sa-si ajute familia, in mijlocul careia traiesc si, spre deosebire de pensionarii din alte state europene, care sunt pasivi si doar se distreaza si calatoresc, pensionarii romani nu sunt o populatie pasiva; dimpotriva: daca stau cu familia muncesc pentru ea, se ingrijesc de gospodarie, dar mai ales educa si ingrijesc ce-i mai valoros pe lume: copiii. Daca tineretul roman de azi este atat de maturizat, de profund in gandire si de hotarat, este pentru ca, in majoritatea cazurilor, a fost crescut de bunici. Pe de alta parte, pensionarii romani respecta lumea din jur si pe cei mai tineri, nu-i deranjeaza, sunt decenti si civilizati, umbla imbracati frumos prin orase. Ei sunt in acelasi timp cei mai buni si corecti platnici: mai intai taxele, telefonul, curentul, mai apoi painea. Dupa ce au platit totul, rasufla usurati, se bucura, sunt fericiti ca si-au facut datoria. Dar sa nu-i duci la azil! In timp ce pentru austrieci, spre exemplu, viata la azil inseamna liniste, buna ingrijire, calatorii si bucurii de care n-au avut parte in viata activa, pentru romani azilul inseamna moarte prematura. Sentimentul inutilitatii ii omoara pe romani.
"Romanul este falos, crede mereu ca e cel mai bun"
- Daca v-ar ruga un strain sa-i caracterizati pe conationalii dvs. ce-ati spune despre ei?
- Romanul nu are rabdare sa construiasca ceva temeinic, nu concepe meticulos, precis si in amanunt ceea ce are de facut in viitor, ci isi face o simpla idee, se bazeaza pe modul cum se va descurca la fata locului. Improvizeaza in tot ce face, se descurca in conditii minime, vrea sa faca "din rahat bici". Il plictiseste profesionalismul propriu, dar la altul cere profesionalism! Din cauza anilor de socialism, romanul a pierdut motivatia de a actiona. El lucreaza aleatoriu, cand are chef, dar plata vrea s-o primeasca regulat: are greutati, familie, copii. Dar sa nu faca cineva o legatura intre plata si lucru, intre plata si rezultate, ca-l omoara. Romanul vorbeste mult, iubeste spectacolul vorbirii; nu-i plac reprosurile, cu atat mai mult cele justificate. Este falos, se autoapreciaza pentru ceea ce face, crede mereu ca e cel mai bun, este multilateral informat, are o parere "personala" despre toate. Mai rar este recunoscator celui ce-i face bine, ajungand sa-si evite binefacatorul. Se lupta tot timpul pentru impresie, pentru imagine, se multumeste cu putin, iar daca vrea cumva mai mult, vrea imediat, nu are rabdare sa adune picatura cu picatura. Romanul isi critica sefii chiar si in fata, nu se supune cu convingere la cele dispuse de ei, are rezerve, comenteaza, cauta "nod in papura". Ii cam uita pe cei ce l-au propulsat in sus; cand s-a vazut cu sacii in caruta, se plictiseste daca cineva dintre cei ce l-au ajutat ii cere sa-i rezolve o problema. Romanului ii place la nebunie sa participe acolo unde se mananca si se bea pe gratis, mai mult decat daca ar primi bani sa-si cumpere singur. Nu se bucura de binele si reusitele altuia, ii place teoria si uraste practica (vezi zicala: "Teoria ca teoria, dar practica ma omoara"), ii place lucrul bine facut, dar nu cel facut de el, ci numai cel din strainatate. Romanului nu-i plac muncile de rutina, cu multa repetitie si precizie; prefera muncile variate, de precizie mai scazuta: tamplar, zidar, fierar, unde precizia se masoara cu centimetrul, nu cu micronul. Romanii au devenit un popor "migrator", convins ca binele trebuie cautat in alta parte. In fine, romanul este un foarte bun avocat al cauzei sale, un prezentator dibaci, si a ceea ce este si a ceea ce nu este. Este, in general, patriot, saritor pe gratis la nevoile tarii; este religios, iertator si aspru, primitor de oaspeti, politicos, sociabil. Romanii au o cultura traditionala bogata, care-i face valorosi pe fiecare in parte, chiar daca nu sunt uniti.
Volumul "Romanul si felul lui de a fi" este oferit gratuit si poate fi solicitat autorului la adresa:
strada Uzinei nr 1, Marsa, judetul Sibiu, sau la e-mail: beniamino@faoro.it