Exista astazi in lume un interes deosebit pentru asa-zisele "fenomene paranormale", de care in ultima vreme se preocupa chiar si stiinta. Din acest nou domeniu de cercetare, se detaseaza interesul pentru comunicarile spirituale cu lumea de dincolo. Din punct de vedere teologic, practicarea acestui fenomen este considerata un mare pacat. Moise a primit porunca de la Dumnezeu ca toti vrajitorii care se ocupa cu asemenea practici sa fie omorati cu pietre (Levitic 20:27). In "Dogmatica" sa, marele teolog Dumitru Staniloae interpreteaza aceasta tendinta ca fiind impotriva voiei lui Dumnezeu; o incercare de a inlatura limitele ce sunt puse cunoasterii noastre naturale si de a patrunde in taramul "inchis", pentru a smulge de acolo ceva ce Dumnezeu nu voieste sa ne comunice.
Darul cu care sunt inzestrate anumite persoane de a vedea spiritele si de a vorbi cu ele cu usurinta este strain de Dumnezeu. De asemenea, orice comunicare de dincolo, fara o invoire prealabila, e pedepsita. Asa ca niciodata nu vom afla ceea ce Dumnezeu nu voieste sa cunoastem.
Personalitatea oamenilor
nu dispare odata cu moartea
Totusi, Dumnezeu nu a lasat omenirea intr-un intuneric total in ceea ce priveste existentele spirituale ceresti. A avut grija sa ne descopere in Sfintele Scripturi cate ceva din aceasta traire de dincolo de mormant, atat cat a crezut de cuviinta ca ne este necesar sa cunoastem. Aceste dezvaluiri le-a ingaduit numai in scopul de a arata omenirii ca exista un suflet si ca el este nemuritor, ca viata aceasta e numai o pregatire pentru viata de veci si ca adevarata viata este cea spirituala, ca, desi trupul nu mai este functional, sufletul ramane intact si dupa moarte. Scriptura ne relateaza ca, dupa moarte, Lazar si bogatul si-au pastrat identitatea personala si existenta constienta (Luca 16:22-31). La fel si Samuel, care a fost ridicat din morti de catre vrajitoarea din Endor la porunca regelui Saul, contrar voii lui Dumnezeu. Acesta i-a profetit regelui moartea sa si a fiilor sai, a doua zi, in razboiul cu Filistenii, ceea ce s-a si intamplat (1 Regi 28:7-20). Sfantul Duh a ingaduit sa se scrie acest episod in Sfintele Scripturi ca sa arate posteritatii ca personalitatea oamenilor nu dispare odata cu moartea. Ca ea ramane intacta si dupa moarte. Moise si Ilie, in infatisarea lor omeneasca, s-au aratat lui Iisus pe muntele Tabor in prezenta a trei martori: Apostolii Petru, Ioan si Iacov (Matei 17:1-4). Atat Moise, cat si Ilie - primul dupa 1531 de ani, iar al doilea dupa 899 de ani de la plecarea lor de pe pamant - isi pastrasera intacte atat personalitatea, cat si identitatea. (Conform Vechiului Testament, Ilie a ajuns in ceruri pe un drum direct, fara a muri trupeste.) Iisus Hristos a inviat trei morti: pe fiica lui Iair, mai-marele sinagogii, dupa o ora (Luca 8:41-42; 49-56), pe fiul vaduvei din Nain, dupa doua zile (Luca 7:11-17) si pe Lazar din Betania, dupa patru zile (Ioan 11:1-57). Toti acestia si-au pastrat, de asemenea, identitatea intacta. In acest sens, Mantuitorul compara moartea cu somnul: "N-a murit, ci doarme" (Luca 8:52; Matei 9:24). Asa cum somnul nu intrerupe identitatea celor ce dorm, tot asa, dupa trecerea prin moarte, ramanem noi insine. Sfantul Apostol Pavel a inviat si el un mort, pe tanarul Eutihie din Troa (Fapte 20:9-12), iar Sfantul Apostol Petru - pe Tavita din Iope (Fapte 9:36-43).
"Atunci cand Ilie a inviat un mort, a strigat catre Domnul si a zis: "Doamne Dumnezeul meu, sa se intoarca sufletul acestui copil in el" - si a ascultat Domnul glasul lui Ilie si s-a intors sufletul in el si a inviat" (3 Regi 17:21-22). Oare nu asigura Iisus Hristos pe talharul pocait de pe cruce: "Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in Rai"? (Luca 23:43). Scriptura ne relateaza ca timp de trei zile, cat a stat Iisus Hristos cu trupul in mormant, El a coborat in iad si a predicat in stare imateriala unor persoane de asemenea imateriale, care in timpurile stravechi, pe vremea lui Noe, fusesera neascultatoare (1 Petru 3:19-20). Relatarea ne informeaza (scrie dr. A.E. Wilder Smith in "Originea Omului - Destinul Omului") despre posibilitatea unei activitati a omului dupa pierderea trupului, pentru ca, desi trupul nu mai este functional, personalitatea sau sufletul raman intr-o stare de inalta functionalitate. Altfel, cum ar fi putut Hristos predica si, prin urmare, transmite ganduri sufletelor din captivitate, daca nici El, nici ele, nu ar fi avut o inteligenta reala, capabila sa gandeasca si sa inteleaga? Cum ar fi putut El predica daca nu ar fi avut memorie chiar si in starea aceasta, a despartirii de trup? Fara continuitatea aceasta a personalitatii si, fireste, cea a inteligentei, nu ar fi avut nici un rost sa apara in Biblie acest pasaj.
"Mori... si te adauga la poporul tau"
Inca din Vechiul Testament reiese ca Moise avea cunostinta despre existenta sufletelor de dupa moarte! El scrie in Pentateuh ca a muri inseamna a se intoarce la parinti si a se reuni cu poporul sau. Dumnezeu ii zice lui Avraam intr-un vis: "Tu vei merge in pace la parintii tai" (Facerea 15:15) si, dupa moartea lui, Dumnezeu zice: "S-a adaugat la poporul sau" (Facerea 25:8). A grait Domnul si cu Moise si i-a zis: "Aaron, fratele tau, va fi adaugat la poporul sau" (Numeri 20:23-24), iar lui Moise i-a zis Domnul: "Iata, s-a apropiat clipa in care sa mori" (Deuteronom 31:14). "Suie-te in muntele Abarinului... si mori si te adauga la poporul tau, cum a murit Aaron, fratele tau, pe muntele Hor si s-a adaugat la poporul sau" (Deuteronom 32:49-50 si Numeri 27:13). Cand Dumnezeu i-a vorbit lui Moise din rug, i s-a adresat cu urmatoarele cuvinte: "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iacov" (Exodul 3:6). Dumnezeu n-a spus "am fost", ci "sunt". Despre acest pasaj, Iisus Hristos spunea Saducheilor: "Dumnezeu nu este un Dumnezeu al mortilor, ci al celor vii, caci pentru El toti sunt vii" (Luca 20:38; Matei 22:31-32). In opera marelui apologet Tertulian (160-254 d.Hr.), "Despre suflet", acesta spune despre oameni ca nu sunt altceva decat niste suflete care se servesc de trupuri; iar moartea, ca definitie, nu este altceva decat "despartirea sufletului de trup". Moartea ne scoate din viata trupeasca. Eliberandu-ne de trupurile noastre, moartea ne elibereaza si din viata de pe pamant, pe care Scriptura o numeste de obicei "lume". Asadar, mortii se afla intr-o odihna echivalenta cu incetarea activitatii in trup asupra lumii. Cu moartea, se termina pentru toti si timpul de incercare si suferinta, si timpul meritelor ce le pot avea. De aceea, Mantuitorul Hristos zicea: "Lucrati cat este ziua, caci vine noaptea, cand nimeni nu mai poate sa lucreze" (Ioan 9:4-5).
Viata spirituala a omului dupa moarte este superioara celei din trupul de aici, dar cea din trupul inviat si spiritualizat va fi mult superioara si aceleia. (Dr. D. Staniloae - "Dogmatica").
Majoritatea oamenilor nu cred intr-o viata dincolo de mormant. Aceasta, deoarece - spun ei - nici unul dintre cei morti nu s-a intors sa ne spuna ce este acolo. Si in aceasta privinta, Dumnezeu a avut grija sa nu ne lase sa ratacim in astfel de ganduri. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel a fost rapit pana in al treilea cer, in Rai (2 Corinteni 12:2-4; 7-10). Conform cu cele relatate de el, acolo toate sunt desavarsite, lucrurile pamantului nostru fiind numai umbra si inchipuire a celor existente in ceruri (Evrei 8:5; 12:22-24). Din nefericire, materialitatea noastra, adorata peste masura, atenueaza interesul pentru lumea spirituala si in aceeasi proportie slabeste si credinta (Ioan 3:12).
In rest, se apropie timpul in care si noi vom trece in lumea spirituala, unde vom vedea cele de acolo cu propriii nostri ochi. Dar, inainte de a parasi aceasta lume pentru a merge in patria eterna, trebuie ca in spirit de rugaciune, cu ajutorul lui Dumnezeu si prin gratia Sa, sa facem cu credinta opera pe care Dumnezeu ne-a incredintat-o. Astfel, noi vom realiza scopul existentei noastre si vom intra fara nici o umbra de regret in bucuria eterna a Imparatiei Tatalui nostru ceresc.
Luca Dumitru