Stimata
d-na Sanziana Pop,
Sper din tot sufletul ca scrisoarea mea sa ajunga cat mai grabnic la dvs., fiindca viata mea se afla la o rascruce de drum. De trei ani iubesc un baiat bun si afectuos, care tine si el la mine, ca la ochii din cap. Din nefericire, iubirea noastra nu este pe placul parintilor nostri, care fac tot ce pot pentru a ne desparti. Traim amandoi in acelasi sat. Va dati seama cat de greu ne este sa ne intalnim si sa induram ura mamelor si tatilor nostri, care ne pandesc pas de pas. Mai ales parintii lui sunt nespus de haini, nici nu vor sa ma vada, spun despre mine doar vorbe rele, neadevarate, minciuni. Anul trecut, prietenul meu a plecat la munca in strainatate. L-am asteptat cu credinta sa se intoarca, iubindu-l ca la inceput. Nu va mai spun ce-au "tors" parintii lui pe seama mea. Intre timp, prin intermediul unei prietene, am cunoscut un baiat care s-a indragostit foarte tare de mine si pe care parintii mei il plac. M-a cerut in casatorie, dar bineinteles ca l-am refuzat. Mi-a zis ca asteapta, poate ma razgandesc. Dar intre timp, prietenul meu s-a intors acasa si sentimentele noastre sunt ca la inceput. Dar si ura parintilor, care ma ameninta ca daca ma mai vad cu el ma omoara! Ce sa fac? Daca ati sti ce vorbe de dusmanie spun impotriva noastra! Cand sunt in bratele prietenului meu, nu mi-e frica de nimic. Cand sunt singura, ma apuca toate spaimele. Uneori, imi trece prin minte un gand strain: ca celalalt baiat, pe care parintii mei il doresc, ar fi o solutie. Si cu dragostea mea cum ramane? Am asteptat trei ani, si tocmai acuma sa pierd razboiul, sa ma despart de omul pe care-l iubesc, de teama unor cuvinte si amenintari? Sa stiti ca sunt in stare de orice. Chiar si sa fug in lume cu el. Am doar 21 de ani.
Vaica
Draga mea,
Eu nu cred ca ura neagra ca smoala de care dau dovada parintii iubitului tau e indreptata doar impotriva ta. La 21 de ani, ce pacate sa fi facut? Cred, mai degraba, ca e vorba de o ura intre familii, o ura veche si impietrita, asa cum se intampla, adesea, in lumea mica si incapatanata a satului. Mai blanzi, probabil, parintii tai n-au ce face. Intrucat spectacolul dihoniei se joaca deja pe ulita mare, urasc, si ei, la fel de public si indesat. Din partea lor, e limpede, deci, ca nu se intrevede vreo bucatica de cer senin. Problema ta este problema voastra. Numai voi o puteti rezolva. Impreuna. Trei ani de dragoste nepatata si de-asteptare reprezinta un argument. Dar prietenul tau e pregatit pentru asta? E un om pe picioarele sale, capabil sa intretina o familie, sau este doar un... iubit? Cu un iubit, nu te gandi sa fugi in lume. Dar cu un om matur, care pe langa ca ti-e iubit, are o meserie si vrea sa te ia de nevasta, da! Fugi, fara sa te mai uiti inapoi. Din pacate, opinia iubitului tau lipseste complet din scrisoare. Suferinta despre care vorbesti iti apartine doar tie. Atitudinea lui care e? Se simte pregatit sa-si infrunte familia si sa se casatoreasca cu tine sau il simti ca ezita, ca da, uneori, inapoi? Odata lamurite aceste lucruri, rascrucea la care te afli se va transforma intr-un singur drum: mariajul. Alaturi de sotul tau, intre zidurile unei casatorii, ura celor patru parinti va fi mai usor de indurat si se va stinge cu vremea. Dar pentru asta, nu e suficienta doar dragostea. Trebuie sa luptati: cu vorbele, cu intrigile, cu amenintarile, de fapt, chiar cu ei. Luati-va de mana, infatisati-va in fata lor ca la un scaun de judecata si aparati-va dragostea. Chiar daca nu se vor lasa inmuiati, voi v-ati facut datoria si veti porni in viata cu cuget curat. Cu o conditie: sa iesiti din vasalitate, sa deveniti oameni independenti. Va da mana? Pana la urma, asta e tot. Daca prietenul tau e pregatit, si material, sa intretina o familie, chinul e dezlegat. Daca nu, riscul de a fugi in lume pe banii lui tata va avea un deznodamant fatal. In ce priveste rezerva de barbat la care te gandesti in clipele disperate, te sfatuiesc sa o uiti cat mai repede. N-o porni la drum fara dragoste! In lumea asta bezmetica e tot ce ne-a mai ramas. De fapt, chiar temelia vietii.
Sanziana Pop
"Fata mamii, iubita tatii"
(F.As nr. 778)
Punct final in dezbaterea unui caz care a incitat "la rosu" interesul cititorilor nostri. E vorba de Luiza, fata insarcinata, in varsta de 17 ani, care intretine o relatie incestuoasa cu tatal vitreg. Fie ca sfaturile primite sa-i fie de sprijin si s-o ajute sa-si ridice privirea spre cer
Opinia unui parinte
Nu as vrea sa supar pe nimeni, dar exista si alte posibilitati de a aborda acest subiect, dincolo de cele propuse de psihologi, medici, scriitori sau persoane cu o alta pregatire profesionala. As vrea sa va intreb, mai intai, cati dintre dvs. ati fost intr-un liceu in ultimii ani sau, mai corect, cate dintre persoanele care au comentat acest articol au avut o legatura directa cu elevi de 15, 16, 17 ani? Cati dintre dvs. ati privit cu atentie elevele de liceu, pentru a vedea cu detasare cum arata, cum se imbraca, cum se comporta, si daca aceste lucruri v-au spus ceva? Sunt si eu parinte si ma gandesc mereu la ceea ce se intampla in jurul copilului meu, care este elev in clasa a Xii-a. Cred, din acest motiv, ca marea majoritate a celor care au comentat acest articol nu mai au de multi ani o legatura adevarata cu elevi/copii de aceasta varsta. Elevele, in special, sunt persoane destul de mature, se imbraca uneori imposibil de descris in cuvinte, asta ca sa nu jignim pe nimeni, sunt frumoase si bine dezvoltate. Si nu in ultimul rand, nu sunt naive si neinstruite. Sunt persoane avizate, in totala cunostinta de cauza in ceea ce priveste sexul, sexualitatea si, mai ales, relatiile dintre sexe. Asta, ca sa ne referim la problema noastra. Veti spune ca poate Luiza nu intra in categoria aceasta. Ma indoiesc, pentru ca din scrisoarea ei reiese ca este o persoana matura, destul de isteata si, asa cum singura o spune, se pricepe sa scrie cu un oarecare talent. Si asta spune multe. Sunt convinsa ca a suferit si a trecut prin stari greu de descris, traumatizante si dureroase, si imi pare rau ca a trait o asemenea experienta la varsta de 14 ani, cand inca era un copil. Dar apoi a avut 15, 16 si 17 ani, timp in care toate acele dureri si deznadejdi s-au transformat in altceva. Mi-e si frica sa denumesc acel sentiment. Probabil, citind ce am scris pana aici, ma veti crede cinica sau o persoana lipsita total de sentimente. Nu este adevarat si incerc sa privesc lucrurile din perspectiva unei persoane de varsta ei, in situatia data. Nimic nu a impiedicat-o sa puna capat relatiei in momentul in care a devenit mai mare, mai matura, cu un acut simt al realitatii. Escapadele din masina sau de acasa, cand mama ei era plecata, puteau fi evitate. Nenorocirea face ca totul se transformase deja in altceva. Probabil nu veti fi de acord cu mine, dar daca veti citi cu atentie scrisoarea ei, veti constata cu surprindere ca relatia cu tatal vitreg se transformase in joaca cu fructul oprit. Persoana cu care intretine o relatie nu ii este nici macar ruda, este un strain care a intrat in viata ei intr-o anumita imprejurare si a profitat la un moment dat de naivitatea ei. Asa cum spuneam, au urmat ani de maturizare din toate punctele de vedere si acum stau si ma intreb care ar fi putut fi reactia ei, cand a descoperit cu adevarat ce i se intampla. In mod cert, alta decat cea pe care o are. Si am sa ma explic. Preocuparea pe care o avea de a nu fi descoperita, atentiile si grija pe care spune ca cel cu care avea o relatie le avea fata de ea, ma fac sa ma gandesc ca stia exact ce face. Nu inteleg cum de nu si-au luat nici un fel de masuri de precautie, nici unul, nici celalalt, pentru ca amandoi se puteau astepta ca la un moment dat sa apara o sarcina. As vrea sa nu fiu judecata si inteleasa gresit. Prioritatea ei, la varsta pe care o are, este terminarea scolii si, poate, cu putin noroc, sa intre la o facultate, pentru a-si asigura un viitor. Deci, in aceasta situatie, nu intra in calcul un copil. Sa nu fiti exagerati si revoltati, dar in ziua de azi e bine sa te gandesti cand si cum aduci pe lume un copil. Ce-i poate ea oferi la ora aceasta unui copil, in afara de dragoste (si asta, in cazul in care imprejurarile la care va fi supusa in urmatoarele luni nu-i vor umbri si acest sentiment)? O familie destramata, lipsa oricaror mijloace de trai si, poate, chiar lipsa unui acoperis deasupra capului. Pentru ca nimeni din cei care i-au scris nu au privit din aceasta perspectiva situatia. Or, cum bine stim, un copil nou-nascut nu poate trai doar cu mangaieri si cu dragoste. Ii trebuie ceva mai mult decat toate astea, si ea, in nici un caz nu este in situatia de a putea oferi asa ceva. Nici macar ipoteza ca ar putea ajunge intr-un centru pentru mame singure si apoi incredintarea copilului unui asistent maternal nu e cea mai fericita. As vrea sa cred ca va avea puterea sa treaca peste toate astea si ca mama ei, dincolo de dezamagirea si durerea pe care le va fi simtit, o sa-i acorde macar acum un sprijin. Il merita, pentru ca inainte de toate, este fiica ei si nu trebuie judecata gresit, din nici o perspectiva. In speranta ca nu am reusit sa revolt o lume intreaga, e bine sa luati in considerare tot ceea ce am scris aici, si imi doresc ca aceste randuri sa fie citite si de Luiza. Nu o condamn, nu o judec si ii doresc tot ce-i mai bun in viata asta. Si nu in ultimul rand, ii doresc sa ia de acum incolo deciziile cele mai bune, pentru a trece de tot ceea ce i se intampla. Imi pare rau daca am reusit sa scandalizez pe cineva, dar va rog sa ganditi practic si detasat. Dincolo de tot ceea ce ni se intampla, la un moment dat, trebuie sa gandim la rece, fara implicatii sentimentale, care uneori nu aduc nimic bun.
Maria Alexandru - e-mail: maria@yahoo.com
"Si eu am avut un unchi dragut..."
Toate opiniile si sfaturile citite pana acum, legate de problema Luizei, sunt de bun simt si bine orientate. O problema insa n-a fost deloc atinsa. Si eu am avut un unchi "dragut" (Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!), care a incercat sa ma sarute pe gura, profitand de naivitatea si increderea mea in el. Scarba pe care am simtit-o m-a determinat sa-l imping cu furie inapoi, fara insa ca acest gest al meu sa-l impiedice sa mai incerce. Simtind acest lucru, am cautat si reusit sa-l evit si n-am mai fost in preajma lui singura niciodata. N-am avut curajul sa-i spun mamei, incercand singura sa-mi rezolv problema, care-mi provoca, pur si simplu, repulsie. Dar sa revin la problema Luizei. Mama mea a ramas vaduva (si noi doua surori orfane), cand eu eram de 16 ani, iar sora mea de 14 ani. Va inchipuiti ca mama era inca tanara... totusi, la toate insistentele prietenilor si rudelor de a o cupla cu diversi indivizi, ea a spus raspicat Nu. Mai tarziu, am intrebat-o de ce nu si-a refacut viata. Stiti ce mi-a spus? Numai gandul ca ar fi putut sa ne puna pe noi, fetitele ei, in pericol, o facea sa i se zbarleasca parul. Pentru o asa mama, jos palaria! O voi purta vesnic in inima mea. Si, slava Domnului, sunt astfel de mame cu milioanele. Exista insa si multe pentru care persoana proprie e mai importanta. Ce ghinion pentru copiii acestora!
Dorina Woltmann - e-mail: dorina@tele2.ch
"Tu si copilul sunteti singurii nevinovati"
Incep scrisoarea mea cu o precizare: Luiza, tu esti victima. Sa-ti intre in cap lucrul asta... desi acum crezi ca esti vinovata. Esti victima! Dupa felul cum te exprimi, se vede ce oroare ai de ce se intampla. Intelege, te rog, ca gandirea ta nu mai e limpede, din moment ce ai trecut prin ce ai trecut... esti victima, draga mea! Nimeni nu te poate condamna pentru ceva, vreodata. De fapt, si tu, si copilul, sunteti victimele unor adulti. Ce iti pasa ce va zice mama ta? I-ai cerut ajutorul si nu te-a crezut! Ce puteai sa faci mai mult, tu, o fata de 14-15 ani? Ii vezi nevinovati pe toti, le minimalizezi importanta in aceasta situatie, si iei toata vina asupra ta. De ce? Doar pentru ca tu intelegi ca ce se intampla e rau? Ei, adultii, nu inteleg, si asta ii face nevinovati? Luiza, tu si copilul sunteti singurii nevinovati. Nu ii mai menaja pe altii in defavoarea ta, a sanatatii tale mintale.
Adelie - e-mail: cmo0012001@yahoo.com
"Tacerea nu este in nici un caz o rezolvare"
Am citit povestea Luizei si pot marturisi ca pe moment m-a lasat fara replica. Am incercat ulterior sa analizez mesajul ei, sa-i inteleg tulburarea si disperarea, dar pot sa spun ca am si criticat-o, sau mai bine zis i-am criticat tacerea. Pe lumea aceasta exista intotdeauna o farama de speranta, un sambure de lumina, in cea mai neagra deznadejde. Iar prin intermediul oamenilor, Dumnezeu infaptuieste minunile sale. Dovada: atentia atator cititori care s-au aratat interesati de acest caz si au incercat prin puterile lor sa ajute. Nu stiu ce face Luiza acum. Sper sa fi avut acces la sfaturile cititorilor si sa fi solicitat ajutorul unor persoane competente. Pentru ca tacerea nu este in nici un caz o rezolvare a acestei situatii complicate. Ceea ce insa imi doresc in mod deosebit este sa aflam (noi, cititorii) ca totul s-a rezolvat cu bine, ca Luiza a gasit o scapare din iadul de acasa, si ca a gasit si oameni care sa acorde atentie problemelor ei.
Mihaela - e-mail: florenta_melzer@yahoo.com