La inceput, seamana cu o secventa dintr-un film cu sicilieni. Imbracati la costum sau in camasi fistichii, barbatii apar unul cat unul, se saruta, se poarta ceremonios, discuta cu parul zbarlit de vantul ce imprastie paharele de pe mese si aduna praful in mici vartejuri. Cei mai celebri lautari, "haiducii" care au colindat cu atata succes lumea in lung si-n lat, s-au strans in curtea unui cinematograf de vara bucurestean, pentru unul din atat de rarele lor concerte in Romania. Cat de mult conteaza si pentru ei sa cante acasa, in fata rudelor, a copiilor si nepotilor care li se impleticesc de picioare si de instrumente! Batranul Pasalan s-a ras in cap si poarta o camasa neagra, cu capete galbene de tigru, in ton cu dintii de aur ce-i stralucesc la fiecare zambet. Caliu este impecabil, cravata mov, costum. Este o mare placere sa-l intalnesc din nou dupa cativa ani. "Pe unde ati mai fost?", ma intreaba politicos. "In Croatia", nu scap eu ocazia sa ma dau mare. "Dumneavoastra?" "Pai acuma, de curand, la Singapore si pormo aicea, la Irlanda si la Portugalia. Stam si noi acasa pana pe 26 si apoi iara plecam." Imi este greu sa cred ca barbatul acesta sarmant, neschimbat, cu parul si cu fata negre ca taciunele, este de patru ani bunic. Robert, baiatul sau, si el un foarte bun violonist, este prin preajma, la fel de elegant ca tatal sau. Caliu imi povesteste mandru ca si-a renovat casa si-mi amintesc de dimineata innorata de iunie, de acum sase ani, cand m-a primit atat de bine si mi-a povestit atatea in casuta batraneasca de lemn de pe strada Lautarilor din Clejani. Toti "haiducii" au plecat de acolo la oras. Nea Culai Neacsu a plecat in cealalta lume. Doar Caliu si Cacurica au ramas. Iar Cacurica nu apare in seara asta. Cel mai pasional, mai simpatic, mai in varsta membru al tarafului, cel ce te facea sa joci pana nu mai aveai suflare, sa plangi de sa sara camasa de pe tine, nu va fi astazi pe scena. In locul sau, un alt tambalist batran isi acordeaza instrumentul, un pic retras. Dintre veterani, Ilie Iorga este la post, in costum, cu parul alb, lins pe spate, sobru ca un lautar de vita veche, insa cu ochii lucindu-i in cap. "Pana-n Singapore am facut 14 ore cu avionu`. Acu`, dupa mii de zboruri, ne-am obisnuit, ca astia suntem noi: America, Japonia, am ajuns pana-n Australia. La Singapore am fost foarte bine primiti, au dansat, s-au urcat pe scena, ne-au pupat..."
La ora 23, scena improvizata este plina de muzicanti. Caliu nu mai poate astepta o secunda, incepe concertul ca un armasar salbatic scapat din tarc. Ce bucurie pentru el sa-l aiba, in sfarsit, alaturi, pe scena, pe Robert, baiatul sau! Cei trei Manole, acordeonistii, Marin, Marius si Ionita, au fiecare momentul lor de virtuozitate. Pasalan e responsabil cu voia buna si cu versurile deochiate, iar Ilie Iorga cu baladele. Se canta si piese de pe cel mai nou Cd al lor, "Maskarade", ce cuprinde si prelucrari dupa Bela Bartok. Gheorghe Falcaru, zis Fluierici, este astfel prezentat de catre Stephan Karo, cel ce este de 17 ani impresarul grupului: "Are la fluier 6 gauri si 1000 de note. Plus vreo 2-3 neveste acasa!"."Bis! Bis!", striga spectatorii pe la 1 noaptea. Acesta este adevaratul, minunatul talent muzical al tiganilor romani, si nu ineptiile ce intoxica Romania de ani de zile, scoase pe gura de indivizi cu kilograme de aur la gat si cu valoare zero. Iar publicul prezent marti seara la E-Uranus, romani si straini deopotriva, au stiut sa aprecieze si i-au primit pe lautari asa cum merita. Pe scena s-a trecut la smecherii. Pasalan canta cu gatul viorii varat in gura, iar Caliu anunta simplu: "Neculai Neacsu, Dumnezeu sa-l ierte!" si face numarul batranului cu firul din par de cal ce se tanguie pe corzi. Este un violonist senzational, totodata un muzicant care transmite energie, creeaza atmosfera."Si acum, sa ne scuzati, politia!", incearca el sa explice faptul ca trebuie sa incheie concertul, insa nici asa nu poate sa plece, fara sa mai cante vreo doua piese. Publicul cere insistent "Padure, verde padure!", insa nea Cacurica nu-i aici sa o cante. Imi fac curaj si, la sfarsitul concertului, intreb de el. "E batran saracu, e acasa, nu mai are putere, e bolnav." La tambalul ramas pe scena se joaca cu betele doi tanci. Acesta este Taraful Haiducilor, un perpetuum mobile, ce schimba din mers generatii, trucuri, pastrand succesul si bucuria de a canta. Insa ca nea Cacurica nici ca o sa mai fie vreunul vreodata.
Foto: Bogdana Tihon