Acolo unde omul nu poate sa ajute, speranta este in Dumnezeu. Deznadajduiti de parjolul care le arde ogoarele si le ucide animalele, taranii nostri se intorc, asa cum faceau in vechime, la rugaciuni! Indemnati de insusi P.F. Teoctist, parintele Bisericii Ortodoxe, preotii si calugarii implora mila cereasca, in biserici si manastiri. Stiinta capituleaza in fata traditiei, totdeauna victorioasa. Un adevar ce reiese si din povestile unor participanti la vechile ritualuri de aducere a ploii cu rugaciuni.
Dada Ionica
(75 de ani), satul Bobu, Ialomita
"Pana seara incepe ploaia, negresit"
"La vreme de seceta mare, in satul nostru din Baraganul ialomitean (Bobu-Chioara, aflat intre Facaieni si Piua Petrii, desfiintat de Ceausescu in anii 70 si prefacut in teren arabil), umblau carduri de paparude. Fete tinere, copilandre, venite de la satra asezata in marginea satului, tigani corturari si spoitori de tingiri si de cazane, dar si caramidari, care faceau chirpici din lut si le coceau la soare. Uneori, chiar din pricina lor aveam seceta. Eu am vazut cum tigancile batrane din satra luau primele doua caramizi nou facute, proaspete, le rotunjeau in forma de oua uriase si se asezau pe ele ca niste closti, spunand nu stiu ce vraji de-ale lor. Apoi le ingropau intr-un loc stiut numai de ele. Asa legau ele ploile, ca sa li se usuce caramizile. Dar cand vedeau ca prea tine mult seceta, si de mila bietilor romani, tot ele faceau leacul de dezlegare. Altfel iesea cearta mare cu oamenii din sat. Ori dezgropau ouale cele de lut, ori trimiteau tiganci tinere in sat. Cu bani de aur impletiti in cozile groase ori insirati in salbe late la gat, umblau din ograda in ograda si dansau invartindu-se pe loc, in praful bataturii, cu talpile goale, cantand: "Paparuda, ruda/ Vina de ne uda/ C-o galeata noua/ Da Doamne sa ploua!". In timp ce dansau, lumea le uda din cap pana-n picioare, aruncand pe ele cu galeti cu apa. Ele radeau si se scuturau, framantand mai abitir cu picioarele desculte praful preschimbat in glod. Pentru dansul lor aducator de ploaie, oamenii le rasplateau cu cate-un banut, cu cate-un ciur de malai ori de faina, cu cate o bucata de branza. Dupa ce colindau tot satul, paparudele mergeau la satra si faceau acolo masa mare cu cele primite. De multe ori, se pornea ploaia dupa jocul lor. Cand satra pleca si lasa ploile nedezlegate, mai era un leac de ploaie, pe care-l aveau mai ales femeile insarcinate. Eu n-am vazut, dar mi-a povestit si mie mama mea, cum ca una din acestea intra in apa dezbracata si taia apa cu secera zicand: "Eu nu tai apa, ci tai toate legaturile si vrajile facute de tigani ca sa tie seceta si sa nu ploua!". Dar cea mai puternica era slujba facuta in camp, cu icoane, cu prapuri si cu tot poporul. Si dupa asta, nu se putea sa nu ploua! De cand anunta parintele in biserica tinerea slujbei de dezlegare a ploilor, tot satul incepea sa posteasca cu sarg. Iar in ziua cu pricina, zi de post de obicei, nimeni nu punea imbucatura in gura, pana dupa slujba, si chiar si pruncii erau opriti de la tata. Se strangeau cu toata suflarea la biserica, fiecare familie cu caruta ei, in care purtau buti si ciubere umplute cu apa din Ialomita (care curgea chiar prin fundul gradinii noastre; noi de-acolo beam apa, o scoteam cu cobilita de la afund si o lasam de se limpezea putin.) In comuna noastra erau trei sate si trei biserici mari, bogate, ca noi eram cu totii neamuri de chiaburi, cu stare. De la toate trei bisericile se adunau preotii si credinciosii si porneau cu totii spre marginea satului mai mare, Bobu, la o raspantie unde erau trei fantani cu cumpana. "La Puturile Popii" ii spuneam locului. Cu icoanele Maicii Domnului si a Mantuitorului Iisus Hristos si cu prapurii bisericii in frunte, cu cantarile preotilor, ajungeam acolo si incepea slujba. Sfanta Liturghie si Sfantul Maslu si rugaciunile anume pentru ploaie. Si tot poporul statea in genunchi si se ruga si facea cruci si metanii mari, cu fruntea de pamant. Apa slujita din butoaie si ciubere se arunca apoi pe lume, pe camp, si fiecare ducea apa sfintita ca sa stropeasca si brazda lui, si animalele. Pana seara, incepea ploaia! Negresit! Nu stiu acum daca mai sunt asemenea slujbe si daca lumea mai are credinta puternica cum odinioara, dar tare am avea nevoie!"
Parintele Mihai
(40 de ani), preot-paroh la biserica
din comuna Gaiseanca-Faurei, jud. Braila
"Dumnezeu nu lasa fara raspuns rugaciunea"
"Pe la noi, lumea e mai credincioasa ca la oras, iar eu am depus toata ravna mea de slujitor al Bisericii ca sa tin poporul adunat intru credinta. Sunt de mai bine de 15 ani preot de tara si am facut in mai multe randuri rugaciuni pentru ploaie, cu tot satul. In cadrul Sfintei Liturghii, am citit anumite rugaciuni numite ectenii, cele de trebuinta pentru ploaie. Am citit in biserica si apoi am dat fiecaruia sa citeasca acasa "Acatistul Sfantului Prooroc Ilie", care dupa cum se stie din Vechiul Testament, slobozeste, prin voia lui Dumnezeu, ploile, fulgerele si tunetele. Apoi am ales o zi in care pornim in procesiune de la biserica, cu icoanele si cu prapurii afara din sat, la marginea campului, iar pe drum, la fiecare raspantie, ne-am oprit, am ingenuncheat si am facut rugaciuni de invocare a ploii. In timpul acesta, cativa barbati au aruncat din niste bidoane mari apa peste multime si pe marginea drumului. Toata lumea a venit la aceasta slujba pe nemancate, iar dupa puterea fiecaruia, a tinut mai multe zile de post. S-a intamplat apoi minunea aceasta: a dat Dumnezeu ploaie! Cum sa explici minunile? Rugaciunea cu zdrobire de inima, cu lacrimi si credinta adanca, aceasta e explicatia. Dumnezeu nu lasa fara raspuns asemenea rugaciuni. Ca preot de tara, am vazut cum credinta oamenilor s-a intarit si mai mult in anii din urma, cand traim vremuri grele, in care anotimpurile pe care le stiam de demult s-au amestecat cu totul. Ganditi-va ca pentru tarani, belsugul de roade al campului si bunastarea casei lor depind exclusiv de mila lui Dumnezeu, cu toate asigurarile pentru calamitati naturale cu care-i imboldesc acum noile legi europene."
Parintele duhovnic Vartolomeu,
parohul bisericii Sf. Gheorghe din Bucuresti
"Inca din timpul proorocului Ilie, seceta a fost ingaduita
de Dumnezeu pentru a trezi din nou credinta
si a-i intoarce pe oameni la El"
- Preafericitul patriarh Teoctist a "dezlegat" saptamana trecuta seria rugaciunilor pentru ploaie, in speranta ca Dumnezeu le va auzi si va curma arsita care ne parjoleste tara in vara acestui an. De cand dateaza traditia acestor rugaciuni in Biserica noastra?
- Dintotdeauna, Biserica a avut rugaciuni pentru ploaie, atunci cand seceta e indelungata si fara masura. Inca din timpul proorocului Ilie, seceta a fost ingaduita de Dumnezeu pentru a trezi din nou credinta si a-i intoarce pe oameni la El. De la inceputurile Bisericii crestine, rugaciunile se fac si in lacasele de cult (biserici, manastiri), se iese si pe camp, in procesiune, pentru aducerea ploii si pentru oprirea invaziilor de lacuste, care vin tot la vreme de seceta. In manastiri, mai ales, se fac rugaciuni foarte puternice. Se posteste din ajun si se privegheaza toata noaptea dinaintea slujbei. Dimineata se scot icoanele cele mari si prapurii si se inconjoara manastirea, in timp ce preotii citesc cele douasprezece Evanghelii. Se fac rugaciuni multe de ploaie si se tine si slujba Sfantului Maslu. Uneori, se aduc de departe raclele cu moaste de sfinti si se poarta pe camp, in rugaciunile poporului, pentru ca Dumnezeu sa se indure si sa dea ploaie.
- Ati participat vreodata la asemenea procesiuni?
- Am vazut asemenea slujbe in copilaria mea, petrecuta intr-un sat din Ardeal, iar apoi ca preot am facut multe rugaciuni de felul acesta, iar Dumnezeu ne-a raspuns cu ploaie. Pentru ca El este bun si iubitor de oameni si daca noi ne tanguim si plangem pentru faradelegile noastre, postim si ne rugam, El se intoarce si ne trimite ploaia cea binefacatoare, care face pamantul roditor.
- Exista rugaciuni speciale, aducatoare de ploaie?
- Rugaciunile acestea speciale le gasim in cartile de cult (in "Molitfelnic", de exemplu), care trebuie citite de preoti. In ele gasim cuvinte de mare intelepciune si datatoare de buna speranta. Iata cateva pasaje: "Pentru ca sa nu pomeneasca faradelegile si nedreptatile poporului si sa-si intoarca de la noi toata mania care cu dreptate este pornita asupra noastra, sa nu ne omoare pe noi cu foametea si cu setea, Domnului sa ne rugam! Pentru buna intocmire a vazduhului, pentru ca ploi de buna trebuinta si rodire sa trimita pamantului poporului sau, pentru ca mania sa sa nu piarda pe poporul sau si dobitoacele si sa porunceasca norilor sa ploua, ca sa rodeasca pamantul. Pentru ca sa porunceasca pamantului sa rasara roade de veselie si hrana a poporului sau, verdeata spre folosul oamenilor si iarba dobitoacelor. Pentru ca sa caute cu milostivire spre rugaciunea, plangerea, suspinarea, rugaciunile cele de umilinta ale batranilor, ale tinerilor, ale pruncilor si ale intregului popor, ca sa nu ne piarda cu foamete, pentru pacatele noastre, si sa crute de moarte sufletele noastre. Sa ne hraneasca pe noi, la vreme de foamete, Domnului sa ne rugam. Pentru ca rugaciunile noastre sa fie bine primite si precum pe Ilie oarecand, asa sa ne auda si pe noi, sa ne miluiasca cu ploi de buna trebuinta, Domnului sa ne rugam. Cela ce ridici norii de la marginile pamantului si fulgerele de ploaie le-ai facut, porunceste acelora sa sloboada ploi linistite si roua aducatoare de roada pe pamant. Cu lacrimi ne rugam tie, ca unui bun si iubitor de oameni ce esti, auzi-ne degraba si ne miluieste. Cel ce chemi apa marii si o versi peste fata intregului pamant, trimite binecuvantarea Ta peste noi, care ne rugam Tie, Doamne miluieste!"
- Mai exista oare in zilele noastre oameni si preoti care sa induplece cerul prin puterea credintei lor?
- Si in vremea noastra sunt oameni care au credinta, chiar daca mai putini ca altadata. Vremurile din urma, de care vorbesc scripturile, se pot vedea in semnele zilelor pe care le traim, le vad mai ales cei care au credinta lucratoare si traire crestineasca. Celorlalti, celor care se gandesc la Dumnezeu doar la vreme de napasta, le-as spune, din inima, sa se gandeasca serios sa se intoarca la credinta cu totul, cu toata fiinta, si sa ceara iertare lui Dumnezeu. Curand va incepe postul Sfintei Marii, si ce bine ar fi sa-l tinem cu totii, cu ravna si rugaciune, asa precum odinioara toata comunitatea satului il tinea, de la cei mai batrani, pana la sugari. Am vazut in anii trecuti cum in postul acesta se organizau dansuri si petreceri si se mancau de toate. Nu e bine asa! Uitam datina stramoseasca si uitam ca Maica Domnului e mijlocitoarea noastra cea buna in fata Fiului Sau, Iisus Hristos, ca este mama noastra si la ea alergam in vreme de necaz. In perioada postului ei sa citim mai cu sarg rugaciunile incepatoare, Acatistul Maicii Domnului si Acatistul Domnului Nostru Iisus Hristos, sa postim, sa ne alegem un duhovnic sporit, sa ne spovedim si sa ne impartasim. Si daca noi, cat mai multi, vom face lucrul acesta, atunci, de buna seama ca Dumnezeu se va indura de suferinta noastra si ne va trimite cele ce-i cerem. Mai ales ca acum, in zilele din urma, Preafericitul Patriarh a cerut ca in fiecare sfanta biserica si manastire sa se savarseasca rugaciuni pentru aducerea ploii, pentru ca Dumnezeu sa alunge de la noi caldurile dogoratoare si vanturile nebune, tornadele si alte asemenea napaste pe care le aduce seceta. Sa nu ne pierdem nadejdea, speranta e o virtute crestina, dar sigur, trebuie si sa facem si noi ceva in privinta aceasta: sa ne intarim credinta, sa reinvatam respectul fata de legile naturii. Multa lume spune ca seceta ar fi o pedeapsa a lui Dumnezeu asupra noastra si ca vremurile pe care le traim sunt chiar inceputul Apocalipsei. Dar ceea ce traim e pur si simplu expresia rautatii noastre. Lipsa respectului fata de natura, fata de Creatia lui Dumnezeu. Deci, totul vine din lipsa credintei si din departarea omului de Dumnezeu si de traditiile pe care ni le-au lasat mostenire parintii parintilor nostri. Omul a venit ca un raufacator in natura, in ultimul secol mai ales, si a distrus-o. Prin taierile masive de padure s-a stricat armonia pe care Dumnezeu a pus-o in lume, tot spre folosul omului. Sa ne rugam lui Dumnezeu, si vom vedea ca speranta noastra va creste in locul deznadejdii care ne-a cuprins in vremurile din urma.