Concertele si manifestarile culturale par singurele bucurii ramase bucurestenilor constransi sa-si petreaca vara in aerul aproape irespirabil al orasului. Propus de Institutul Cultural Roman, festivalul "Apa Aer Foc" aduce cu sine farmecul teatrului stradal, un teatru interactiv, compus din culori, idei nastrusnice si bucuria de a fi impreuna, spectatori si actori. In perioada 14 iulie - 5 august, la fiecare sfarsit de saptamana, sambata si duminica, in Parcul Tineretului, s-au petrecut si se vor mai petrece spectacole gratuite, sustinute de patru trupe. Prima dintre ele a fost Strange Fruit din Australia, ce a creat senzatie printre spectatorii indrazneti, ce au sfidat canicula, pentru a vedea o trupa de actori dansand prin vazduh. Cocotati in varful unor prajini de 4-5 metri, foarte flexibile, patru fete si patru baieti se rotesc, se balanseaza pana la pamant, oferindu-le spectatorilor flori, se indragostesc, se curteaza, se despart raniti din amor. Dar plutirea lor prin vazduh si naturaletea cu care joaca la inaltime ascund o munca serioasa si grea. Spectacolul cu care australienii au venit la Bucuresti, "The Field" ("Campul"), este unul din cele 7 pe care le au in acest moment in repertoriu, iar titlul sau reflecta cel mai bine inceputul acestui proiect. Regizorul trupei a avut un vis in care vedea niste sculpturi leganandu-se in aer asemenea spicelor de grau, pe un camp in bataia vantului. I-a luat cateva luni bune sa puna la punct aceasta viziune, sa gaseasca procedeele tehnice necesare, iar in 1994, la Melbourne, a infiintat trupa de teatru "Strange Fruit". De atunci, ei au jucat in mai mult de 40 de tari, in fata unui milion de spectatori, castigand numeroase premii si onorand festivaluri importante. La Bucuresti, au fost aclamati de o multime pestrita, ce i-a "inghitit" dupa fiecare reprezentatie, solicitand autografe si fotografii cu actorii. Fara sa se supere o clipa, acestia au fost de o amabilitate fara cusur si s-au aratat impresionati de reactia spectatorilor. "Suntem foarte fericiti, am fost atat de bine primiti, si asta conteaza cel mai mult pentru noi", ne-au marturisit cei doi actori care au acordat un interviu revistei noastre, Phillip Gleesan si Grant Nandey.
"E si distractie, dar si munca grea"
- Ce faceati inainte de Strange Fruit, cum ati ajuns in aceasta trupa?
Grant: - Eu jucam teatru clasic, Shakespeare, Cehov, pe scenele din Noua Zeelanda. Regizorul trupei m-a vazut intr-o piesa, m-a chemat la auditie si iata ca s-au implinit 10 ani de atunci. Eram un pic speriat la inceput, ce-i drept, dar m-am obisnuit.
Phillip: - Eu eram dansator. Incepusem cu dansul contemporan la inceputul anilor 90, cu diferite proiecte, companii, in Sydney, in Melbourne... Am ajuns in Strange Fruit la un an dupa Grant.
- A fost greu sa va adaptati unui stil atat de original de teatru?
Phillip: - Eu imi foloseam corpul pentru a dansa, a sari, iar aici, cand urci pe prajina trebuie sa ai picioarele fixate, nu le poti misca. Trebuie sa inveti sa-ti distribui greutatea, fiecare schimbare de atitudine, fiecare muschi incordat duce la o pierdere de echilibru. La inceput era nevoie sa fiu impins de la spate.
Grant: - Iti folosesti doar partea de sus a corpului si asta-i provocarea, sa gasesti o modalitate de a te exprima in aer, de a fi natural, de a transmite sentimente si stari. La inceput imi era frica sa zbor, nu ma puteam bucura de acest sentiment, iti ia ceva timp sa te obisnuiesti. Acum stiu ca daca alunec din chingi nu-i deloc bine, dar mi-am depasit teama si joc cu cea mai mare placere.
- Dupa ce ati deprins "taina" zborului mai aveti pofta sa coborati pe o scena obisnuita?
- Desigur, cu Strange Fruit lucram trei sferturi din an si in rest fiecare cu proiectele sale, cu diferite alte companii.
- E mai distractiv, mai placut sa faci parte din Strange Fruit decat dintr-o trupa obisnuita de teatru?
Grant: - Uneori da, alteori nu. E si distractie, dar si munca grea, avem show-uri dificile, ce ne provoaca sa depasim propriile bariere, performante. Unele din spectacolele noastre sunt foarte complicate. Avem unul in care suntem inchisi in interiorul unor sfere si ne invartim acolo. La fiecare reprezentatie, cineva o pateste, se loveste, are probleme. Lumea crede ca totu-i perfect la noi, dar nu e chiar asa. Mai e si viata asta pe drumuri, cu plusurile si minusurile ei. Acum suntem in turneu in Europa, vom ramane aici un timp. Unii din noi avem copii, familii in Australia, iar distanta-i foarte mare. Acum ne aflam intr-un oras stralucitor, avem ce vizita (Muzeul Satului este absolut superb), stam la un hotel bun, insa nu se intampla intotdeauna asa.
- Cum se nasc spectacolele acestei trupe? Spuneti-mi cateva cuvinte despre "The Field".
Phillip: - Toate spectacolele apar in laboratorul nostru de repetitii, sunt originale, ne apartin. "The Field" este un clasic al nostru, un spectacol simplu si direct, despre o comunitate ce traieste, interactioneaza la inaltime. Ca sa rezum, este vorba de acel sentiment care face lumea sa se invarta: despre iubire in toate aspectele ei.
- Difera reactia publicului la spectacolele dvs. de la tara la tara, de la o cultura la alta?
Phillip: - Da, sunt unele diferente, chiar daca limbajul nostru, al corpului, al culorii, al gestului, poate fi inteles oriunde. Singurul loc in care nu am putut comunica cu publicul a fost in Africa. Pentru ca organizatorii au pus bilete, ne-au inconjurat cu garduri, iar oamenii ne priveau printre zabrele si nu puteau ajunge la noi. Infiorator! Daca ar fi fost langa noi, ar fi iesit senzational, pentru ca asta-i unul din telurile noastre, sa fim alaturi de oameni, sa comunicam direct, de aia suntem o trupa de strada. Asta ne ajuta sa mergem mai departe, sa experimentam. Un alt tel al nostru este sa transformam spatiul public. Jucam in piete publice, in aeroporturi, si vrem sa dam acestora alte intrebuintari, iar pentru asta avem nevoie ca oamenii sa fie si ei acolo.
- Este un moment bun pentru un astfel de teatru neconventional?
Grant: - Da. Este vorba de incercarea noastra de a gasi o expresie artistica, o imbinare intre mai multe discipline. Iar oamenii sunt din ce in ce mai deschisi, apreciaza un spectacol in care vad atat acrobatii, trucuri de circ, cat si muzica, dans, teatru. Inainte de a-i vedea pe Strange Fruit, nu m-as fi gandit sa fac parte dintr-un teatru ce depaseste barierele clasice. Acum, provocarea asta ma face sa fiu viu ca artist, mereu in cautare de noi moduri de exprimare.
***
Cel de-al doilea spectacol al festivalului, "Asas do Destino", a fost sustinut de trupa portugheza Teatro Ka. Chiar daca festivalul a fost bine promovat atat in presa, cat si prin afise stradale, s-a dovedit ca "telefonul fara fir" functioneaza inca foarte bine. Incantati de reprezentatiile celor de la "Strange Fruit", spectatorii si-au adus si prietenii, astfel ca piesa "Aripile destinului" a fost urmarita de cateva sute de bucuresteni. Mult mai putin dinamica si spectaculoasa decat evolutia australienilor, piesa cucereste prin profunzime si prin expresivitatea personajelor. Ceea ce nu exclude momente performante de acrobatie ale actorilor, care joaca pe picioroange aceasta poveste alegorica, ce are in centru un batran aflat la sfarsitul vietii si ingerul sau pazitor.
Pentru 28 si 29 iulie, se anunta o feerie pe apa lacului din acelasi parc, cu trupa franceza Iltrope, urmand ca o saptamana mai tarziu, festivalul sa se incheie cu reprezentatiile olandezilor de la Tuig.