Arta plastica
- Expozitia s-a inchis, dar emotiile persista -
In aceste zile, cand caldura cotropitoare pare sa nu mai aiba stapan, scriu cu placere si nostalgie despre expozitia Teodorei Stendl, intitulata "Gradinile Edenului": un recital "racoros" plin de delicatete dar si de forta misterioasa a culorilor si a formelor. Deschisa la galeria - de-acum celebra - "Veroniki Art", expozitia a fost totodata si o demonstratie de virtuozitate a unui artist care se vrea total, un artist ce a patinat cu daruire si nonsalanta prin mai toate genurile si tehnicile artei plastice - de la tapiserie si colajul textil (cele care au consacrat-o) si pana la pictura, desen si foarte modernele print-uri cu computerul. Si nu numai, caci Teodora Stendl a etalat la Veroniki Art si niste splendide "sculpturi moi", cum le-a numit ea, sugerari de siluete construite din imbinari rafinate de brocarturi si tot soiul de alte tesaturi pretioase. In pofida acestor tehnici atat de diferite, expozitia Teodorei Stendl a fost unitara, alcatuita in jurul unei idei, si clare, si generoase: cea de a darui spectatorilor gradini, cat mai multe gradini si fragmente luxuriante de gradini!... "Am vrut sa intruchipez gradina pe care n-am avut-o niciodata" - spunea Teodora Stendl, la vernisaj. Iar "portretul unei flori e la fel de important ca portretul unui om" - a adaugat ea.
Teodora Stendl este unul dintre reprezentantii marcanti ai stralucitoarei generatii a seniorilor plasticii romanesti. Nascuta in 1938 in Bucuresti, ea a absolvit in 1963 Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu". In facultate a studiat cu doi profesori renumiti, Ion Popescu-Negreni si Maria Pana Buescu - cea care a intemeiat sectia de textile la Academia de Belle-Arte bucuresteana. O bizarerie a destinului din acea perioada a vietii sale este aceasta: tanara studenta a dorit sa urmeze pictura, dar cum maestrul Corneliu Baba, pur si simplu nu si-a dorit fete la clasa lui - Teodora Stendl a ajuns una dintre tapiseristele de frunte ale Romaniei!... Pofta de desen si de culoare o va urmari continuu peste ani, iar artista va migra tot mai des intre genuri (asa cum aratat-o si in expozitia de la "Veroniki Art"). Foarte repede, inca de la sfarsitul anilor 60, Teodora Stendl incepe sa se impuna in tara si in lume: premiului U.A.P. pentru arta decorativa, din 1967, ii urmeaza premii la Paris, Barcelona (Marele Premiu al concursului "Juan Miro", 1971), Italia, Germania, Venezuela si ultimul, din 2000, tot la Bucuresti, la Bienala Internationala de Tapiserie.
Venind cu un asemenea palmares si cu un puternic bagaj cultural in spate, Teodora Stendl si-a fascinat din nou publicul cu gradinile ei: intrupari ale unui Rai pe Pamant. Arta ei a aparut proaspata, cu o putere de inventie neobosita, dezinhibata. Din tablouri si din tapiseriile fastuoase te intampinau pe rand nimfe, inorogi, ingeri-femei, fluturi stranii - ba calarind licorni, ba captivi in stralucitoare colaje textile... Cand si cand, apareau si flori uriase. Urmau apoi gradinile propriu-zise - asa cum le-a cunoscut in calatoriile ei sau mai degraba cum si le-ar fi dorit artista: gradini italiene (ciudata, nelinistitoarea "Gradina Bomarzo"), gradini arabe ("Gradina Semiramidei", "Ziguratele") cu sugerari misterioase si senzuale... Din alt tablou, numit chiar "Plimbare prin Gradina Edenului", o Eva singuratica privea nehotarata dintre ingeri, poftindu-te, parca, sa te plimbi alaturi de ea...
Si tocmai de-asta spun ca sub vipia de-afara, ma apuca un dor si mai mare de gradinile din visele inalte si racoroase ale Teodorei Stendl.