Pe malul Oltului, in defileul abrupt sapat intre munti, 600 de ani de credinta ortodoxa sunt ziditi sub un nume ce a trecut de mult hotarele Romaniei: Cozia. Mai ales vara, in anotimpul vacantei, locul atrage o multime de pelerini, nerabdatori sa admire neasemuita frumusete a bisericii, impodobita cu zugraveli si icoane nepretuite, insetati sa asculte murmurul rugaciunilor rostite neintrerupt de calugari, dornici sa se reculeaga in fata celor doua morminte regesti, in care asteapta eternitatea Mircea cel Batran, marele domn muntean, ctitor al manastirii, si Maica Teofana, mama cernita a lui Mihai Viteazul... Dar pelerinii insetati de pace sufleteasca si de credinta sunt supusi unei aspre dezamagiri. Anotimpul vacantei este si anotimpul turismului. Nesfarsite cohorte de calatori galagiosi spulbera tihna mult dorita a locului, luand cu asalt manastirea, asemenea unui roi de lacuste bezmetice. Nimeni si nimic nu-i opreste. Veseli nevoie mare, trec prin portile larg deschise, inarmati cu aparate de fotografiat si casetofoane, imbracati mai degraba de plaja decat de biserica, in bermude si slapi, in minijupuri si maieuri golase... Excedati de multimea dezlantuita care bantuie peste tot, calugarii par sa-si implineasca greu rostul zilnic al rugaciunii, transformati mai degraba in ghizi, bucatari si vanzatori de suveniruri religioase. Abia spre seara harmalaia se stinge, lasand loc rugaciunilor si cantarilor monahale, murmurate in biserica, la ceasul de catifea al vecerniei. E clipa rascumpararii. Bucurosi de pacea reintoarsa pe aleile pline de trandafiri, calugarii parasesc ascunzisul chiliilor, grabind spre biserica, in vesmintele lor negre si plutitoare... Dupa o zi de-asteptare in forfota Coziei si sub soarele nemilos, grabesc si eu catre treptele staretiei, la capatul carora ma asteapta arhimandritul Vartolomeu Andronie, mai-marele Coziei si exarhul tuturor manastirilor din Episcopia Ramnicului. Desi scopul interviului meu este altul, il intreb, la inceput, cu oarecare obida, despre... turismul manastiresc care incepe sa faca ravagii in Romania, abatand monahismul de la menirea sa.
- Parinte staret, mai este loc intr-o manastire deschisa, in care vin zilnic sute si mii de turisti, pentru rostul monahal?
- Adevarat, statutul de manastire deschisa are si inconveniente pentru calugarul care se retrage la ea, tocmai pentru a se reculege si a se ruga, departe de lume si mai aproape de Dumnezeu. Totul este ca treburile administrative sa nu ne impiedice sa ne punem in lucrare menirea noastra de calugari. Dar la Cozia este o regula stricta, pentru participarea la toate slujbele, inclusiv pentru pelerinii si turistii care raman peste noapte. La icoanele noastre, vechi de patru, cinci secole, vin credinciosi de peste tot sa se roage, cu mare evlavie. Iar calugarii trebuie sa-si imparta timpul de munca si cel de rugaciune astfel incat sa dea sufletului hrana dumnezeiasca pe care o ravneste. Staretul este sacrificat, deoarece grijile pentru ca pelerinii sa aiba unde sa doarma si ce sa manance, pentru ca obstea sa aiba o viata potrivita canoanelor manastiresti lasa mai putin timp pentru slujitul in biserica si pentru treburile duhovnicesti.
- Vad ca ati deschis si cateva santiere care va consuma energia si timpul...
- Am facut-o tot pentru linistea calugarilor nostri. Mai ales vara, dar si in restul anului, sunt foarte multi pelerini, turisti, copii veniti in excursie care vor sa innopteze la manastirea Cozia. Mi-au cerut de multe ori sa-i culc si pe jos, numai sa le dau un acoperis deasupra capului, caci nu mai puteau continua drumul. Asa ca trebuie sa ridicam un arhondaric, o casa de oaspeti mai mare. Nu o facem pentru a castiga bani, caci sumele platite sunt simbolice. Pe urma, am avut necaz si cu un parau care trece prin zona si care inunda uneori si ameninta cateva din cladirile manastirii. Acum consolidam malurile acestei ape...
"Vocatia calugarului este sa-L cunoasca pe Dumnezeu"
- Cozia este una dintre cele mai renumite manastiri romanesti. Cei ce vin sa o vada sunt interesati de monumentul istoric, sau majoritatea o reprezinta credinciosii insetati de atmosfera duhovniceasca a unei mari lavre ortodoxe?
- Cei mai multi dintre cei care calca pragul manastirii Cozia nu o fac doar din curiozitate, ci mai ales pentru a se ruga. Sigur ca se bucura ca vad aici o biserica veche, ca se pot inchina la mormantul lui Mircea cel Batran, ctitorul manastirii. Insa, inainte de toate, credinciosul intra aici in comuniune cu duhul stramosilor sai. Cand se aseaza in genunchi si se roaga, primeste puterea de la stramosii care se roaga impreuna cu el si mijlocesc la Dumnezeu.
- Sunteti unul dintre monahii cu studii in strainatate si cu titlul de doctor in teologie. In ce fel va ajuta aceasta formatie intelectuala, pe de o parte in viata calugareasca, pe de alta ca staret?
- Studiul in strainatate mi-a dat un termen de comparatie. Poti valoriza mai mult ortodoxia daca o vezi in paralel cu alte confesiuni, chiar la ele acasa. Experienta occidentala mi-a folosit si ca sa ma mai smeresc. Stiti, romanul are impresia ca e buricul lumii, iar romanul ortodox se crede de doua ori buricul lumii. Ca noi nu sunt altii... Ne credem superiori prin credinta. Eu am vazut ca si apusenii, catolici sau protestanti, au smerenie, credinta, fapte bune, si atunci i-am privit altfel. Cum am si pretuit mai mult, tot prin comparatie cu ce am vazut in occident, anumite caracteristici ale poporului roman: romanul este sufletist, ospitalier si uneori exagerat de prietenos. Faptul ca am studiat in Germania m-a ajutat sa-mi insusesc mai bine ordinea si responsabilitatea, pe care ulterior le-am impus si in manastire. Evident, din aceasta experienta, cea mai importanta ramane apropierea de Dumnezeu prin cunoastere. Am inteles mai bine teologia ortodoxa, tot prin comparatie. Am cercetat, de pilda, cum apare dogma hristologica sau cea mariologica ori treimica, in invatatura ortodoxa si in cea catolica. Intelegi mai bine viziunea ortodoxa asupra lumii si a vietii dintr-o perspectiva interconfesionala. Pana la urma, si ortodocsii, si catolicii, si protestantii se raporteaza la acelasi Hristos.
M-a preocupat cunoasterea, pentru ca aceasta este vocatia calugarului: sa-L cunoasca pe Dumnezeu. Iar cunoasterea se obtine pe cale livresca, dimpreuna cu rugaciunea, care este comunicarea cu Dumnezeu. Cred ca numai prin cunoasterea aceasta imbinata iti poti lucra cu folos mantuirea.
"Ispitele s-au inmultit,
razboiul trupului este mai greu de purtat"
- Daca tot vorbiti de paralelismul rasarit - apus, va intreb: exista riscul ca manastirile noastre sa devina, cum s-a intamplat cu multe din occident, un soi de muzee, de obiective turistice, in care viata monahala sa scada pana la disparitie?
- Da, categoric. Mai ales manastirile de calugari sunt amenintate. Baietii nu prea mai vin in manastire. Lumea s-a secularizat, ispitele s-au inmultit, razboiul trupului este mai greu acum, pentru ca exista mai multe cai de a starni poftele carnale. Lupta omului cu sine pentru a creste duhovniceste in manastire este una nefireasca, e impotriva firii omenesti. Omul care intra in manastire trebuie sa se mortifice, sa devina insensibil la toate pornirile lui naturale, sa se infraneze intr-un fel de neinteles pentru lumea din afara, caci numai asa ii lasa loc omului duhovnicesc din sine sa se nasca. Calugarul care isi urmeaza drumul ascetic se crucifica. Or, asa ceva este din ce in ce mai greu de acceptat de catre tineret. Obiceiurile, tentatiile si apucaturile venite la noi din occident il indeparteaza pe tanar de trairea credintei. Pe de alta parte, Biserica nu mai exercita aceeasi forta de atractie ca altadata, si din pricina ofensivei puternice a sectelor, si din cauza boicotului si a atacurilor declansate de presa, si din cauza disolutiei vietii traditionale.
- Nu e deloc un tablou optimist...
- Cand ne vom alinia la nivelul de trai occidental, atractia pentru manastiri va scadea si mai mult. Placerile trupului vor tine in lume mai multi tineri. In acest veac, avem primatul materiei, nu al spiritului. Astazi, oamenii nu mai sunt dispusi sa dea sufletului nici a treia parte din cat dau trupului. Nu avem ce astepta bun de la acest duh mondial... Cercetati documentele Europei unite si nu veti gasi numele lui Hristos. Si atunci e clar ca lupta pentru apararea Adevarului devine extrem de complicata.
"Nu poti deveni calugar
intr-o manastire care porneste de la iarba"
- Totusi, dupa revolutie, Biserica noastra a inflorit. S-au inmultit manastirile, ajungand acum la peste 600 - ceea ce inseamna ca suntem pe locul doi dupa Rusia -, s-au construit sute de biserici, pe care credinciosii le umplu in fiecare duminica... Cu toate astea, incepem sa traim un recul?
- Cantitatea nu e o garantie pentru calitate. Manastirile si bisericile s-au inmultit, dar nu inseamna ca avem o viata duhovniceasca mai inalta. S-au construit biserici si manastiri pentru ca cineva a vrut sa fie paroh sau staret si a avut ajutor ca sa-si indeplineasca dorinta. Erau insa manastiri vechi, de traditie, unde puteau sa vina tinerii sa se formeze mai intii si apoi sa mearga sa faca si alte manastiri, de era nevoie. Intr-o manastire mare, sfintita de sute de ani de slujire lui Dumnezeu, tanarul ar fi avut duhovnici batrani de la care sa invete sa se roage si sa i se inchine Domnului, ar fi avut timp pentru rugaciune si pentru meditatie si ar fi fost scutit de munca zdrobitoare pe care o presupune ridicarea unei noi manastiri. Calugar nu poti deveni intr-o manastire care porneste de la iarba. Acolo munca ia locul rugaciunii, iar lipsurile il descurajeaza pe tanarul calugar in formare. Nu se poate sa construiesti si manastirea si sa fii si calugar desavarsit. Nu este normal sa sacrifici tot soborul pentru a ridica un lacas. Iata, la Cozia, o manastire veche, este inca mult de munca, dar este sacrificat numai staretul, care se ocupa de chestiunile administrative, iar soborul se poate ruga, isi poate face canonul, poate trai calugareste. Intr-un cuvant, calitatea vietuitorilor dintr-o manastire noua nu poate fi la nivelul uneia vechi, iar asta este in dauna intregii Biserici.
"Lipsa iubirii mi se pare cea mai
grava amenintare a lumii de azi"
- Cozia este asezata intr-un peisaj mirific, pe malul Oltului, in vecinatatea muntilor. Are vreo importanta duhovniceasca locul in care se afla o manastire? O forta speciala?
- Asezarea conteaza pentru crearea unui mediu propice rugaciunii. Dar nu putem vorbi de o importanta majora. La manastire vii pentru omul launtric, pentru viata intru Hristos, pe care o poti trai si in varful muntelui, si in stuful din Balta Brailei, la aceeasi intensitate. Nu e nimic de mirare ca un monah din Baragan sa aiba o viata duhovniceasca mai bogata decat unul din munti, care la o prima vedere ar fi avantajat. Viata cea launtrica este mai inalta si mai stralucitoare decat orice asezare. Acolo se naste si moare monahul. Poti sta la Cozia si sa fii de zece ori mai pacatos decat cel care traieste in arsita soarelui de campie. Si acela mai primeste o plata de la Dumnezeu, pentru ca indura vitregia naturii.
- Ca duhovnic, ati sesizat, in ultimii ani, la credinciosi, suferinte sufletesti speciale fata de inainte de `89?
- Lumea devine mai rea, mai invidioasa si uraste mai mult din pricina saraciei si a nedreptatii. Uneori, oamenii mi s-au plans si de comportamentul unor slujitori ai Bisericii - fapt pe care inainte nu l-am intalnit. Cred insa ca cea mai grea suferinta este cea legata de distrugerea familiei. Parintii nu-i mai inteleg pe copii, copiii au dorinte pe care nu si le pot satisface, de aici izvorasc frustrari si instrainari; tinerii nu mai vor sa dea nastere la prunci si au comis milioane de avorturi; divorturile s-au inmultit ingrijorator; tinerii prefera sa traiasca in cuplu, fara sa se casatoreasca. Daca valorile legate de familie sunt spulberate, toata societatea decade. Relativizarea conceptului de familie este, de fapt, o consecinta a lipsei de dragoste. In majoritatea lor, oamenii nu mai sunt inflacarati nici de dragostea pentru Dumnezeu, nici de iubirea de semeni si nici de dragostea frumoasa dintre barbat si femeie. De aceea, lipsa iubirii mi se pare cea mai grava amenintare a lumii de azi.
- Ce pot face preotii pentru ca oamenii sa-si pastreze dragostea?
- Noi putem sa-i mangaiem prin rugaciune si prin sfat duhovnicesc. Le explicam ca viata aceasta materiala e in planul doi, ca primeaza viata sufleteasca si ca scopul vietii nu este acela de a-ti satisface toate poftele, ci de a-ti castiga mantuirea. Sunt convins ca preotul este cheia pentru rezolvarea crizei pe care o traverseaza romanii. Daca preotul este model, impreuna cu familia lui, satul, parohia ii urmeaza exemplul. Daca preotul, preoteasa sau copiii lor se dau raului, atunci ei nu pot fi modele, si credinta enoriasilor se imputineaza, oamenii se deznadajduiesc. Vorbesc de preotul de mir, dar sa stiti ca o datorie la fel de mare o are si preotul monah. Si calugarii trebuie sa fie modele, pentru ca omul care vine la manastire cauta aici credinciosi imbunatatiti, crestini care au urcat o treapta mai sus pe scara cereasca.
- Parinte staret, vi s-a intamplat sa recunoasteti in vreun om obisnuit, o putere a credintei la fel de mare ca aceea a unui monah?
- Nu in unul, ci in mai multi. Oameni care aproape m-au facut sa ma rusinez cu viata mea in fata vietii lor. I-am multumit lui Dumnezeu ca exista astfel de oameni. Harul Domnului lucreaza in tot crestinul care tine posturile, care se marturiseste si impartaseste la timpul cuvenit, care merge la toate sfintele liturghii, care face milostenie etc. Dar in unii care au viata imbunatatita ascunsa de ochii lumii, se vede o lumina care nu este de aici, o forta a duhului mai mare decat a multor calugari imbatraniti in nevointa. Am primit aceasta lumina prin ochii catorva credinciosi si m-am vazut vecin cu Raiul.
*
Nascut in 1952 la Braila, Parintele Vartolomeu s-a calugarit in 1971 la Cozia, careia i-a ramas credincios pina azi. In anii 1990 -1994, a facut studii doctorale la Regensburg (Germania), apoi si-a luat titlul de doctor la Cluj, cu o teza despre cele trei slujiri ale Mantuitorului, in teologia apuseana si in cea rasariteana.