Cine sa creada ca in vremuri indiferente, cand versurile se vand intr-o mie de exemplare, exista tineri care viseaza, totusi, sa ajunga poeti? Se pare ca talentul este o boala aleasa, de sorginte divina, de care nu poti scapa
In timpul zilei e Livia Rosca, de 26 de ani, redactor de stiri la Agentia de presa NewsIn, cu ochii in ecranul computerului, cu masa doldora de rapoarte si dosare, in freamatul vocilor care susotesc permanent despre cele mai fierbinti stiri din lume. Seara, cand inchide usa apartamentului si lasa in urma agitatia capitalei, e cealalta Livia Rosca, poeta vulnerabila cu ochi albastri si sarm delicat, ultima descoperire in materie de poezie a criticilor romani. Pentru naturaletea si profunzimea primului ei volum, "Ruj pe icoane", aparut la editura "Cartea Romaneasca", a fost distinsa cu "Premiul Mihai Eminescu" si cu "Premiul pentru debut" al Uniunii Scriitorilor.
"A venit, tiptil, peste mine"
- De ce scrii poezie? In epoca vehementa si abrutizanta in care traim, pare ca poezia nu-si mai gaseste locul.
- Nu mi-am propus niciodata sa scriu poezie. A venit ea tiptil peste mine, acum vreo patru ani, cand inca eram in facultate. Stateam in camera de camin cu o colega si, in joaca, am inceput sa scriem. Cred ca atunci cand am scris prima poezie simteam nevoia acuta de a comunica si in alt fel cu lumea si nu stiam exact cum. Am bajbait mult. Am facut fotografii o vreme. Apoi am crezut ca vreau sa fiu documentarist si sa lucrez la National Geographic sau Geo. Ca vreau sa calatoresc spre destinatii exotice. Am avut multe cautari in multe parti. Nici acum nu sunt sigura ca poezia este modul meu definitiv de a ma exprima. Poate e doar solutia acestui moment.
- Te-ai nascut la Dragasani, patria vinului oltenesc. Crezi ca radacinile - "matca" iti influenteaza destinul, sau talentul nu tine cont de loc?
- Il influenteaza doar in masura in care locul inseamna o experienta aparte, o suma de trairi personale. Nu stiu daca existau prea multe premise ca eu sa ajung sa scriu. Parintii mei lucrau la o ferma, iar copilaria mea s-a desfasurat printre hectarele de porumb si de vita-de-vie, observand cand infloresc marul si parul, cand se culeg strugurii si cand se coc ciresele. Nu eram deloc un copil activ. Mai degraba pasiv si reflexiv. Stateam si ma uitam la lucruri ore intregi. Liceul l-am urmat la Dragasani, orasul lui Gib Mihaescu, asa ca a trebuit sa las in urma ferma, cu dealul, padurea si Oltul care o invecinau. Un oras mic burghez ascuns intre dealuri cu vii, pline de resedintele boierilor de odinioara care veneau toamna la facutul vinului. Hoinaream adesea pe dealuri, la inserat, privind cum jos, in oras, se aprind luminile. Pe Gib Mihaescu l-am citit doar pentru ca s-a nascut acolo. Avea o nuvela, Grandiflora, dupa care si-a luat titlul o gazeta locala, de cultura, la care am scris multa vreme, liceana fiind. Poate ca undeva, in tot acest traseu, a existat un fir calauzitor, de care insa n-am fost nicicand constienta.
- In biografia ta, la categoria studii, se afla o facultate de jurnalism si apoi, o sumedenie de alte locuri de munca prin presa. Ce te consideri mai mult: jurnalist sau poeta?
- Viata mea e viata unui reporter de agentie, care are un program acaparator, care pleaca pe teren cu laptopul in spate si conexiunea Internet in buzunar, ca sa transmita contracronometru evenimentul proaspat intamplat. Nu stiu daca asta e o viata de poet. Dar stiu ca exista momentele acelea (putine!), in care ma simt altfel decat banala si ca toata lumea. Parca e ceva acolo, in adancul meu, care ma tulbura si ma indeamna sa scriu si sa ma gandesc la ce nu se gandesc toti. Asta nu ma face sa ma simt in vreun fel deosebita. Daca fiecare din noi si-ar gasi putin timp si s-ar apleca asupra sinelui, ar putea scoate lucruri la fel de frumoase, ar descoperi ca exista un miez de poezie in fiecare dintre noi.
- Cum scrii? Cand te viziteaza inspiratia?
- In general scriu seara, cand ma intorc de la munca. Deschid laptopul si ma pun in pat sau la birou. Sau daca nu am laptopul cu mine, scriu pe o foaie de hartie. Nu am tabieturi legate de scris. Sunt gata sa scriu oriunde, pe orice colt de masa. Uneori, regret ideile pierdute, cele care imi strafulgera mintea exact in miezul unui interviu sau exact cand pe spitalul municipal aterizeaza elicopterele cu copii raniti. N-am cum sa le notez in vartejul in care ma aflu si, mai tarziu, mi-e imposibil sa le mai gasesc. Se pierd ca un abur moale.
- Din ce se hraneste universul tau? Despre ce scrii?
- Acest volum de debut l-am scris gandindu-ma la prietenele si colegele mele si la copilaria mea. Deci, este un volum despre fete, la varste diferite, cu senzatii diferite, despre devenirea lor, asa cum am simtit-o si am vazut-o eu. Am fost mereu inconjurata de fete, am copilarit cu ele, am stat in camin cu ele. Am incercat sa fiu o portavoce a feminitatii.
"Vrem cu disperare sa fim iubiti"
- Si ce spune cartea ta despre fete si despre iubire?
- Spune ca iubirea exista, chiar daca uneori este in lucrurile cele mai putin surprinzatoare. Iar despre femei, sustine ca sunt foarte delicate si fragile, oricat de dure si-ar dori sa para. Vulnerabilitatea lor n-ar mai trebui ascunsa, este naturala si face parte din farmecul feminin. Am simtit ca trebuie sa spun asta, ca nu trebuie sa ne fie teama ca uneori plangem, ca avem slabiciuni. Aici bate si titlul volumului meu, care mi-a venit in minte cand ma pregateam sa intru intr-o biserica, cu o prietena a mea. Si-a sters rujul de pe buze, zicand ca nu poate sa sarute icoanele asa. M-a impresionat. Mi-am zis: "Uite, fata asta, in momentul asta, chiar e autentica, vrea sa fie ea insasi". De fapt, toti suntem asa, dar avem o interfata prin care relationam cu lumea, apelam la tot felul de trucuri, incercam sa fim mai frumosi si mai interesanti, pentru ca vrem sa fim iubiti. Vrem cu disperare sa fim iubiti si ni se pare ca nu ne suntem suficienti asa cum ne-a facut Dumnezeu.
- In ultimii ani, poezia pare sa fi intrat intr-un con de umbra. Cartile de versuri depasesc cu greu o mie de exemplare vandute. Nu e frustrant?
- E adevarat ca nu exista un public prea mare de poezie, ca nu se mai cumpara carti de poezie, dar nu ma intereseaza neaparat sa stiu ca poezia mea a fost citita, cat ma intereseaza sa stiu ca oamenii s-au regasit in ea, ca am reusit sa comunic, ca nu am strigat in gol. Ca le place aceasta poezie noua, fara metafore lucrate si forme fixe, dar foarte sincera. Iar pentru asta exista si solutii: sa pun volumul gratis pe Internet. Dar n-am s-o fac, pentru ca s-ar pierde farmecul de a simti hartia tiparita in mana.
- Cum vezi destinul poeziei in ziua de azi? Mai are viitor?
- Sigur ca are viitor, chiar daca nu suntem deloc vizibili. Romania are acum vreo douazeci de poeti tineri, talentati, varfuri remarcate deja de critica. Suntem o generatie noua, ne cunoastem intre noi, suntem prieteni. Deci, poezia tanara nu e un fenomen izolat. Doar ca nu suntem la fel de celebri ca poetii de altadata. Cateodata, am senzatia ca poezia e o literatura pentru initiati, ca nu ajungi sa-i cunosti pe acesti poeti tineri si talentati decat daca te ia cineva de maneca si te conduce la ei. Riscul acestei lipse de promovare este sa ajungem sa ne citim numai noi intre noi si cu prietenii nostri.
"M-am casatorit in joaca,
dupa ce m-am indragostit nebuneste"
- Esti casatorita de sase ani, in asteptarea unui bebelus... Se impaca poezia cu viata casnica?
- Nu mi se pare ceva incompatibil. Nu simt nevoia sa ma rup de familie, nu am nevoie sa fiu singura, mai mult decat un om obisnuit. Si nici sa ma izolez ca sa pot sa scriu. Ma simt mai bine langa fiintele dragi. M-am casatorit in joaca, la cateva saptamani dupa ce m-am indragostit nebuneste de Dragos, fiindca imi aruncase intr-o doara ca "pe mine m-ar lua de nevasta". I-am avut martori pe colegii mei de la radio, unde lucram atunci. Eram amandoi la facultate, locuiam in camine diferite. Dupa o vreme, cand nu mai puteam sa primesc bani de acasa, pentru ca imi schimbasem numele, a trebuit sa-mi anunt si parintii de grozavia pe care o facusem fara stirea lor. Nu ne simtim nici acum ca intr-o casnicie clasica. Suntem tare fericiti impreuna si abia astept sa-l aduc pe lume pe baietelul nostru.