Aproape intreaga opera a Margueritei Yourcenar (1903-1987) a fost tradusa la noi, unde are admiratori inca din anii `80, si nu putini, desi literatura ei e departe de a fi facila. Pentru cei ce i-au citit capodoperele - "Memoriile lui Hadrian", "Nuvelele orientale", "Piatra filosofala", tripticul autobiografic "Amintiri pioase", "Arhivele Nordului" si "Ce, eternitatea?" (unele cunoscand mai multe editii in romaneste, cele mai recente putand fi gasite in librarii) - volumul pe care vi-l recomand azi e un regal. Dar se poate porni si invers, de la aceste marturisiri esentiale catre opera, inteleasa mai bine datorita luminilor pe care le proiecteaza chiar autoarea asupra ei. Autoare care - pentru cei ce inca nu o stiu - e un nume de varf al literaturii secolului Xx. Nu degeaba a fost prima femeie primita in Academia Franceza, care de 345 de ani, cat numara de la infiintare in 1980, nu acceptase in randul "nemuritorilor" decat barbati. Mai mult, a fost aleasa printre cei 40 de academicieni chemati sa vegheze asupra limbii si literaturii franceze, desi din 1942 locuia in Sua, pe mica insula Monts Deserts, si era cetatean american. Daca valoarea Margueritei Yourcenar de om de litere francez a precumpanit asupra acestor "inconveniente", puteti sa va faceti o idee despre forta talentului ei ce a invins si traditia conservatoare, si orgoliul parizian.
Acolo, pe insula de la capatul lumii, in casa ei modesta de lemn, s-a dus de mai multe ori s-o intalneasca un critic literar, mare admirator al cartilor ei, si convorbirile lor tarzii au aparut abia dupa disparitia amandurora (criticul a murit in 1986, la 52 de ani, iar scriitoarea i-a supravietuit doar cateva luni). La vremea cand statea de vorba cu Matthieu Galey, Marguerite Yourcenar era celebra in toata lumea si s-ar fi putut bucura de toate onorurile si tot confortul marilor orase, dar nu gloria, banii, distractiile o interesau. Alesese linistea unei insule indepartate, unde existenta ii era supusa doar ritmurilor naturii. Mai ales dupa moartea prietenei cu care facuse timp de zece ani menaj comun, meditatia, lecturile, compania oamenilor simpli din vecini, a animalelor indragite si mai ales scrisul ii erau suficiente. Se simtea utila prin cartile ei ce circulau prin lume: "Daca sunt citite cartile mele si daca au efect asupra unei persoane, una singura, si o ajuta cumva, chiar si pentru o clipa, ma consider utila. Si cum cred in durata infinita a tuturor impulsurilor, cum totul continua si se regaseste sub o alta forma, aceasta utilitate dureaza tot atat cat timpul". Criticul, care admira la aceasta femeie deosebita potrivirea armonioasa dintre constiinta si gandire, nu se lasa amagit de legenda creata in jurul ei - o erudita solitara, ascetica, preocupata de filosofie si istorie, o perfectionista a stilului si un spirit riguros. E desigur si ceva din toate acestea, dar supuse imaginatiei, irationalului, misterului, visului, hazardului. In dialogurile lor, Matthieu Galey e constient ca are privilegiul sa-i puna intrebari si in numele cititorului din viitor, pentru a lasa un portret cat mai complex si adevarat al marii scriitoare. De aceea, curiozitatile lui sunt cele ale cititorului universal: copilaria, familia, educatia, influenta, geneza operelor, opinii pe teme cheie - dragoste, religie, rasism, politica, prietenie etc. Absolut tot ce spune Yourcenar ne priveste direct, te simti implicat ca parte a ansamblului omenesc la care scriitoarea ridica mereu discutia pornita de la sine. Va dau numai un exemplu: "Legat de prietenii mei, vii sau morti, imi repet deseori admirabila fraza despre care mi s-a spus ca-i apartine Sfantului Martin: "Exista fiinte prin care Dumnezeu m-a iubit". Totul vine de mai departe si se duce mai departe decat noi". Volumul e admirabil tradus de d-na Elena Bulai. Coperta insa e de prost gust si fara absolut nici o legatura cu continutul. Nu inteleg ce nevoie avea editura de un asemenea "carlig" trivial, cand numele Margueritei Yourcenar e de ajuns pentru a vinde cartea.