Prezenta permanenta pe primele rafturi ale librariilor, tradus in numeroase limbi si incununat de premii literare, scriitorul Mircea Cartarescu este printre putinii artisti romani care au sfidat prejudecata ca literatura romana nu are deschidere occidentala. Presa suedeza il ridica in slavi, ziarele romanesti spun ca i s-ar cuveni Nobelul. Un interviu despre conditia scriitorului de succes, acordat cu ocazia lansarii celei de-a treia parti a trilogiei "Orbitor": "Aripa dreapta"
"Nu fac politica,
nu fac parte din nici un grup literar"
- Sunteti unul dintre putinii scriitori romani care s-au desprins din anonimat si au devenit celebri in Occident, intr-un moment in care cultura e pusa la colt in Romania. Cum se explica faima de care va bucurati?
- Va spun mai intai, fara nici un fel de ipocrizie, ca nu simt in nici un fel acest succes despre care vorbiti. Am trait intotdeauna retras si modest, alaturi de familie si doi-trei prieteni. Situatia mea materiala e a romanului mediu, evit cat pot mediatizarea, merg cu troleibuzul in oras... Ce sa va mai spun? Succesul ca imagine glamuroasa si telegenica nu e pentru mine. In privinta faimei literare, daca e ceva real aici, probabil ca se datoreaza faptului ca am scris, de un sfert de secol incoace, cateva carti care au placut unor oameni. Nu am nici un argument extraliterar pentru notorietate: nu fac politica, nu fac parte din nici un grup literar, nu sunt sprijinit de nimeni in mod deosebit. Iar "Occidentul", adica edituri din mai multe tari vestice, nu ma publica pentru ochii mei frumosi, nici pentru ideile mele, nici pentru ce reprezint (nu ma reprezint decat pe mine insumi), ci fiindca spera sa-mi vanda cartile. Prin urmare, reteta succesului e una la-ndemana oricui: crede in ce faci, crede in tine, scrie cartile pe care vrei cu adevarat sa le scrii!
- Unii dintre colegii dvs. de generatie, poeti si prozatori talentati, s-au pierdut pe parcurs. Se pare ca talentul e un ingredient necesar al succesului, dar nu suficient. Exista o strategie pentru reusita in literatura?
- Eu nu cred ca vreunul dintre colegii mei s-a pierdut pe parcurs. Mai curand, fiecare a spus ce a avut de spus si apoi, cu noblete, a tacut. E admirabil sa te opresti cand simti ca ai scris destul si e jalnic sa te autopastisezi la nesfarsit. Dar aici, fiecare a avut propria lui strategie.
"Nu poti placea tuturor"
- Publicul joaca vreun rol in reteta succesului? Literatura respecta, si ea, raportul cerere-oferta? "Marfa" dvs. este conditionata de gustul pietii, de mode, de ceea ce se vinde mai repede?
- Am fost intotdeauna primul meu cititor, si al naibii de exigent. Doar daca imi plac mie, pot crede ca voi putea placea si altora. Fireste, nu poti placea niciodata tuturor. De cate ori public o carte noua, o scot din raft si o citesc "cu ochii unui cititor oarecare". E cel mai dur test posibil. Uneori ma surprind spunandu-mi in sine, pe cand citesc: "Nu-i asa rau baiatu-asta..." Dar alteori imi vine si sa intru-n pamant de rusine. Cat despre piata si advertising, unii vor sa fie si elitisti, dar sa se vanda si bine. Nu prea se poate. Pe de alta parte, dualitatea draga unor literati ai nostri, dupa care scriitorul e ori genial si obscur, ori nulitate de succes, nu prea tine nici ea. Beethoven ii scria pe la treizeci de ani mamei sale: "Poti sa ma feliciti: sunt cel mai bine vandut compozitor din Germania!".
"Eu impun timpului temele mele, nu el mie"
- La aparitia cartii dvs. "De ce iubim femeile", care a cunoscut un tiraj-record, gurile rele au zvonit ca ati facut un compromis profesional. Ca ati ales o tema facila, de dragul succesului. E nevoie ca scriitorul sa faca si el anumite concesii din cand in cand?
- Nu stiu altii cum sunt, dar mie personal imi place foarte mult "De ce iubim femeile". Mi-a facut o enorma placere s-o scriu, este cartea in care mi-am gasit vocea mea cea mai umana. In ultimul timp am scris si carti considerate minore, carti pentru femei, pentru copii, jurnal etc., pe care unii le-au numit "perisabile". Da, poate ca sunt perisabile, dar sunt si necesare. Cat de oribila ar fi o literatura facuta numai din capodopere, care infrunta secolele! Arghezi a scris despre "boaba si farama", si nu cred ca poeziile de acest fel sunt mai rele decat psalmii lui. Genurile minore sunt la fel de dificile ca si cele majore si au farmecul lor. Pentru acest farmec am scris "De ce iubim femeile". Cat despre concesii, eu impun timpului temele mele, nu el mie. Momentul in literatura e construit, de fiecare data, de cativa scriitori care au rol, in domeniul lor, de "datatori de opinie" si pe care ceilalti, de buna voie sau "purtati de val", ii urmeaza. Nu tin cont de mdele literare, care sunt, de obicei, degradari, vulgarizari ale unor stiluri dominante in epoca.
"Daca Ionescu si Brancusi ar fi ramas in Romania,
nu auzea nimeni de ei vreodata"
- In cazul dvs. popularitatea si faima se traduc si prin vanzari record. Cum va explicati apetenta cititorilor pentru proza dvs.? Ce motive de identificare le oferiti? Cunoasterea psihologiei colective este, si ea, un ingredient al succesului?
- Mai intai, vanzarile mele nu sunt asa de grozave cum se crede. Piata romaneasca e mica si puterea ei de absorbtie e destul de subminata de saracie si subdezvoltare culturala. Cartile mele se vand pentru ca... se vand. N-am facut vreo ancheta asupra motivelor pentru care cititorii le cumpara. Probabil ca se si sprijina unele pe altele, fiindca am, in fiecare clipa, cel putin zece titluri in vanzare. Si atunci, cui i-a placut "Nostalgia" cumpara ulterior si "Levantul", cui i-a placut "Orbitor" cumpara si "Enciclopedia zmeilor" etc. E adevarat ca lumea romaneasca s-a degradat incredibil, dar mai exista inca un nucleu de oameni minunati, cinstiti si dornici de spiritualitate, carora ne adresam cu totii, pe cand marea masa a publicului romanesc n-a apreciat niciodata, nici inovatia literara, nici arta, nici cultura. Daca Ionescu si Brancusi ar fi ramas in Romania, nu auzea nimeni de ei vreodata. Si invers, daca Urmuz sau Blecher ar fi plecat in Occident, azi ar fi fost glorii mondiale. Lumea romaneasca e in asa fel facuta, incat a asteptat de fiecare data sa-i spuna altii ce oameni formidabili s-au nascut in mijlocul ei. Din fericire, unii stiu sa faca diferenta. Cartile sunt multe in librarii (deprimant de multe pentru un scriitor), si librariile sunt frecventate de cumparatori. Mai greu e sa gasesti timp si starea necesara cititului in lumea isterica in care traim.
- Se spune ca proza se face mai greu decat poezia. Ca este o meserie de ocnas, care te tine permanent tintuit in fata mesei de scris. Sa-ntelegem ca gloria inseamna si putere de munca? Rabdare? Rezistenta pe termen lung?
- Diferenta nu e asa de mare. Eu am scris poezie la fel de disciplinat ca si proza, si cand am trecut la proza, n-am facut decat sa scriu pe toata pagina, intinzand randurile spre dreapta pana la capat. E adevarat ca pe prozatori ii cam doare spatele, dar au in schimb timp mai putin pentru o viata excentrica. Eu scriu cum impletesc pulovere femeile singure: continuu, si aproape fara sa-mi dau seama ce fac, lasandu-mi gandurile sa rataceasca aiurea. Si, ca si ele, cel mai des ma gandesc la fiinta draga pentru care fac puloverul sau fularul meu textual.
"Cu cat esti mai cunoscut,
cu atat esti mai vulnerabil la ura"
- Din reteta scrisului dvs. face parte si confruntarea. Aveti nevoie de confirmari? Va sfatuiti, cand scrieti, cu cineva, prieteni, membri ai familiei, critici?
- Am foarte putini prieteni si, prin forta lucrurilor, toti literati. Cand ne-ntalnim discutam, fireste, aproape numai despre literatura. Dar niciodata despre ce scriem noi, desi ne citim unii pe altii. Altfel, iubesc mult singuratatea, nu prea ies din casa si-mi gasesc multumirea deplina in marunta lume a familiei mele. Eu traiesc in familie cu voluptatea unui leu trantit la umbra, inconjurat de femelele si puii sai. N-am fost niciodata un boem, desi nu dispretuiesc boema, din care ies cateodata mari scriitori. Familia te ajuta si te incurca la scris, e flux si reflux, dar pentru mine e mediul natural in care traiesc. Ioana, sotia mea, mi-e o foarte buna prietena, iar copilul are marea calitate de a creste continuu. Ei mai curand ma protejeaza de succes, decat sa fie un ingredient al lui.
- Se spune ca artistii au nevoie de radacini. Ca ele confera protectie si putere. In cazul dvs. conteaza radacinile romanesti sau ati putea scrie la fel de bine in alta parte?
- Mai mult decat radacinile, conteaza pentru mine coroana, florile si fructele. Am scris la fel in diferite alte lumi prin care am trecut: lumea comunista sau lumea occidentala. Nu fundalul influenteaza felul meu de a scrie. Cum totul e-n mine si cum tot ce e al meu duc cu mine, mi-e indiferent in ce tara sau in ce vremuri scriu.
- Care sunt fricile unui scriitor? Temerile lui cele mai mari?
- Mai intai sunt fricile omenesti: de boala, de moarte, de nenorociri felurite. Sunt si temeri profesionale: teama de a nu-ti pierde mintile cand scrii cu intensitate, teama de sterilitate artistica, frica si tulburarea in fata celor ce te urasc. Cu cat esti mai cunoscut, cu atat esti mai vulnerabil la ura.
- Traducerea cartilor dvs. in Suedia si Norvegia s-a bucurat de un succes exceptional. Se pare ca nordicii va pretuiesc din cale afara, ba exista chiar o rumoare legata de Premiul Nobel. Si daca s-ar intampla?
- Tot romanul se gandeste la posibilitatea de a castiga intr-o zi la 6 din 49. Avantajul premiului Nobel e ca nici macar nu trebuie sa-ti cumperi un formular pe care sa-l completezi... Oricum ar fi, uitam de obicei un lucru: ca premiul Nobel, ca toate premiile, distinctiile si functiile din lume, nu te face mai talentat, mai profund sau mai adevarat. Ramai tot scriitorul care ai fost. Cu premiul Nobel, Sully Prudhomme ramane o nulitate, iar fara premiul Nobel, Kafka ramane un geniu.