In locul ultimelor doua formatiuni, in Camerele parlamentare ale Romaniei se va afla, cu un procent estimat de 10%, Png-ul lui Gigi Becali. Pld-ul (cu 4%), Pc-ul si Pin-ul (sub 1%) vor impartasi soarta Prm-ului si Udmr-ului. Sondajele au fost realizate de institute specializate, independente intre ele, neputand fi suspectate - conform unei teorii a conspiratiei - de intelegere subterana pentru favorizarea unei grupari sau a alteia. Cu aproximarile de rigoare, se poate spune ca tendintele surprinse de ele sunt valabile. Chiar si nespecialistii ar putea afirma, fara o documentare riguroasa, ca acestea sunt trendurile partidelor politice romanesti dupa "evenimentele" in care s-au implicat de la inceputul anului in curs.
Mentinerea Pc-ului si a Pin-ului la nivelul lui 1% (intrand in marja de eroare - de 3% - asumata de oricare sondaj responsabil) era previzibila. D-l Voiculescu ("Felix-motanul") a dat o tenta prea personala actiunilor partidului pe care il conduce. Pc-ul pare total aservit intereselor sefului sau, supunandu-se capriciilor rancuniare ale acestuia, rabufnirilor lui de orgoliu, adesea ridicole, fara fundament credibil. D-l Voiculescu a servit - fara ca neaparat sa o stie - planurilor formatiunilor antiprezidentiale (Pnl, Psd, Prm), fara a fi insa acceptat de acestea drept partener real. Oportunismul Pc-ului (fostul Pur), intrat de doua ori in Parlament prin aliante cu o formatiune mult mai puternica (Psd-ul), a ajuns la limita, nici o grupare nemaiacceptandu-l drept partener. Pin-ul n-a reusit niciodata sa-si depaseasca conditia de grupuscul politic, de club pentru dezbateri interesante, in ciuda carismei si a presupuselor relatii internationale ale sefului sau, d-l Gusa. Cazul Prm-ului este ceva mai complicat, dar - totusi - explicabil. Dominat autoritar, de la infiintare, de acelasi lider, Prm-ul a ajuns, inevitabil, sa-i resimta uzura morala. Manifestarile grandiolocvente ale liderului C.V. Tudor au devenit plicticoase prin repetitie pentru un electorat mult mai exigent decat in urma cu cativa ani. In plus, aparitia Png-ului, cu un lider mai putin "cultural", dar la fel de atipic, G. Becali, a dat o lovitura dura incremenirii in discursul nationalist-extremist si fals justitialist al sefului Prm-ist. Decaderea Prm-ului a devenit vizibila de la referendumul pentru suspendarea presedintelui, cand 46% din alegatorii sai au optat pentru sustinerea d-lui Basescu, balacarit cumplit de nostalgiul C.V. Tudor, la condamnarea comunismului in Parlament.
Caderea in sondaje are, pentru Udmr, alta cauza. Dupa saptesprezece ani de reprezentare parlamentara si aproape trei legislaturi la putere, electoratul sau a inceput sa sesizeze ca liderii partidului etnic s-au "baronizat". Oportunismul, concretizat in aliante cu Cdr-ul, Psd-ul, Ada si, acum, Pnl-ul, a favorizat - in primul rand - satisfacerea intereselor personale, sefii formatiunii fiind, - nu-i asa? - "si ei oameni". Cnm-ul, mai radical, dar... mai sarac, le sufla actualmente in ceafa, consecinta putand fi situarea Udmr sub pragul electoral de 5%. Caderea cea mai semnificativa o are insa Psd-ul. Partidul-stat din legislatura trecuta a suferit o masiva hemoragie electorala, cantonandu-se momentan la 15%. Motivele sunt multiple si obiective. Conteaza mai intai faptul ca electoratul a observat, in sfarsit, ca formatiunea este social-democrata doar atunci cand se afla in opozitie. Cand accede la putere, liderii sai - cei mai bogati oameni ai Romaniei - redevin casta oligarhica ce a acaparat majoritatea absoluta a "bunurilor" fostei economii socialiste. Dupa jaful practicat pana in 1996, electoratul le-a mai acordat inca o data increderea (in 2000) pe baza opiniei ca hotul satul nu mai fura. Numai ca sistemul santajului si acoperirii reciproce, impus de ei in umbra "tatucului" Ion Iliescu, a reintrat imediat in functiune (pentru "asigurarea" generatiei urmatoare), confirmand ca "naravul din fire n-are lecuire". Perceperea Psd-ului ca fals partid de stanga a devenit si mai pregnanta dupa inlocuirea aceluiasi I. Iliescu la sefia formatiunii. Cel ce i-a luat locul nu are nici viclenia comunista a transformarii negrului in alb, nici verbiajul populist al antecesorului. D-l Geoana a tarat "partidul" in aventura referendumului antiprezidential, cu un prost discurs populist, derizoriu fata de cel al imbatabilului Traian Basescu. Dupa rusinoasa infrangere, pe care nu si-a asumat-o, in loc sa incerce stoparea declinului Psd-ist prin provocarea alegerilor anticipate (care, fara sa o duca la putere, ar fi asigurat formatiunii supravietuirea in perspectiva unor vremuri mai bune), el s-a angajat in sustinerea guvernului minoritar Pnl-Udmr, cu conditia ca acesta sa accepte unele programe social-democrate (majorarea pensiilor, sprijinirea agricultorilor calamitati etc.). Consecintele vor fi nefaste, pentru ca, obligat la masuri populiste, Pnl-ul si le va asuma ca acte ale guvernarii sale.
Pnl-ul a scazut la 10-11%, revenind la bazinul sau electoral traditional. Pentru unii dintre conducatorii sai, acest fapt nu este grav, patrunderea in viitorul Parlament si alianta cu un partid mai mare (Psd-ul, daca "rodajul" tot s-a facut) fiind obiective realiste. Dar liderii Pnl nu sesizeaza ca abandonarea, momentan tacita, a programului de guvernare de dreapta va avea un impact pe termen lung in "electoratul captiv" al partidului. In plus, "gafele" in cascada (cele mai multe cu intentie) ale ministrilor Pnl-isti nu servesc in nici un fel "imaginea" partidului. Cei mai multi dintre cei 10-11% electori se vor orienta spre Pld-ul d-lui Stolojan dupa pierderea executivului (a carui detinere ofera destule avantaje), mai ales ca jocul "la dublu" cu Psd-ul le reduce - in eventualitatea unei victorii comune - posibilitatile de acces la structurile institutionale ale statului.
Pentru Pd, care - practic - a facut putine pentru a-l realiza, scorul de 50% reprezinta un imens succes si o imensa provocare. Vom vedea, cu alta ocazie, daca va putea sa-l fructifice si prin ce modalitati.