Prieten vechi si indrumator al revistei "Formula As" in magia vindecatoare a naturii, mai marele plantelor din Valenii de Munte ne invata ce flori de leac pot fi culese si folosite in miezul verii
Drobita
(Genista tinctoria)
Ati vazut-o, cu siguranta, crescand prin fanete: are o tulpina inaltuta, florile galbene-aurii si dese. Pana acum cincizeci-saizeci de ani era la mare cinste in satele de munte, unde era folosita la vopsirea lanii, deoarece contine niste pigmenti vegetali extrem de puternici. Ca planta medicinala este putin stiuta in prezent. Vechii vindecatori populari o pretuiau insa nespus pentru calitatile sale terapeutice. Ca si la alte ierburi, puterea tamaduitoare a drobitei se afla in doza administrarii. In cantitati mici, de pana in 8 grame pe zi, este un reglator hormonal bland, un antiinflamator general si un drenor hepatic foarte bun. Administrata in doze de peste 10 grame pe zi, floarea de drobita devine un detoxifiant intens, care provoaca varsaturi si accelereaza puternic tranzitul intestinal. Iata cateva utilizari medicinale:
In hipertiroidie si contra inflamatiilor splinei se administreaza pulberea de parti aeriene inflorite, cate 3 lingurite rase pe zi. O cura dureaza 2 luni, urmate obligatoriu de trei saptamani de pauza.
Infuzia de drobita se obtine prin oparirea a 2 linguri de planta uscata si maruntita sau 5 linguri de planta proaspata, cu jumatate de litru de apa clocotita. Dupa ce se pune apa peste planta, se lasa sa fiarba 2 minute, dupa care se ia de pe foc si se lasa sa se raceasca.
Se administreaza 2-4 cani pe zi, in caz de toxiinfectie alimentara, de otravire (ca masura de prim ajutor), de indigestie cu fermentatie. Ciobanii o foloseau si pentru tratarea animalelor, atunci cand mancau ceva stricat sau toxic, precum si in majoritatea bolilor digestive. Luata in doza mare, aceasta infuzie provoaca accese de voma si diaree, ajutand la golirea rapida a tubului digestiv de materiile toxice.
Amareala
(Polygala amara)
De aceasta planta ma leaga o intamplare foarte placuta, petrecuta acum 10 ani, cand colindam masivul Pietrosul Mare din Muntii Rodnei. Era in perioada cand vindecatorii populari pe care ii cunosteam se stinsesera in mare parte si, odata cu ei, un tezaur imens de cunoastere despre plantele medicinale. Simteam un fel de gol interior din aceasta cauza, pentru ca muntii nostri, dealurile acoperite de covoare de flori parca nu mai au acelasi farmec atunci cand nu mai sunt oamenii care sa le cunoasca si sa le inteleaga. In acea perioada, am intalnit acolo, la granita Maramuresului cu Nasaudul, un cetatean cu o desaga in spate, care culegea amareala. Este o planta superba, cu flori delicate, de o culoare ce variaza de la violet intens la roz, cu un parfum abia simtit. Nu stiam mai nimic despre utilizarile ei medicinale, de aceea m-am apropiat cu multa curiozitate de culegatorul de plante ce-mi iesise in drum. Era cam de o varsta cu mine, orasean ca si mine, care colinda muntii in cautare de ierburi de leac. Ei bine, omul acesta era o adevarata enciclopedie practica despre plantele medicinale, pe care le stia foarte bine, asa ca am ramas o dupa amiaza si o seara intreaga la povesti cu el... Si inca doua zile dupa aceea. Iata ce am invatat de la el despre amareala:
Infuzia de amareala este un leac de exceptie pentru tot ce inseamna boli ale cailor respiratorii medii si inferioare. In caz de tuse umeda sau uscata, de bronsita, de astm bronsic (fie el alergic sau infectios), infuzia de amareala este de mare ajutor. Este expectoranta, curatand si decongestionand caile respiratorii, calmeaza accesele de tuse, are efect antispastic. Se prepara simplu, din doua lingurite de tulpini inflorite maruntite, care se oparesc vreme de 15 minute cu o cana de apa, dupa care se filtreaza. Aceasta infuzie se bea cat mai calda posibil, de 2-4 ori pe zi, dupa necesitati.
Vinul cu amareala este foarte bun contra indigestiei, dispepsiei, problemelor hepatice, diskineziei biliare. Intr-un litru de vin alb se pun 5 linguri de amareala, 1 lingura de pelin si 1 lingura de scortisoara. Se lasa totul sa macereze vreme de 12 zile, dupa care se filtreaza. Se consuma cate un paharel inainte de masa.
Sanzienele albe
(Galium mollugo)
Se aseamana foarte bine cu cele galbene, care sunt mai cunoscute, dar au tulpinile mai inalte (pot ajunge la un metru), florile albe, ca o ploaie de stelute, iar mireasma lor este mai putin accentuata decat cea a sanzienelor galbene. In ceea ce priveste utilizarile terapeutice, ele sunt foarte diferite la cele doua specii: Sanziana galbena este puternic amara, avand proprietati tonice si stimulente, in timp ce sanziana alba are un gust slab dulceag, fiind calmanta si relaxanta. In Evul Mediu, calatorii aveau cu ei o mica desaga in care tineau pulbere de sanziana alba, obtinuta prin macinarea tulpinilor uscate in piua. O lingurita din aceasta pulbere, luata de 3-4 ori pe zi pe stomacul gol, linisteste psihicul si confera o stare de calm. Luata inainte de culcare, cheama somnul odihnitor. In doze ceva mai mari, 3-4 lingurite luate in doza unica, are efect afrodiziac.
Infuzia obtinuta prin oparirea a doua linguri de planta cu un litru de apa clocotita stimuleaza activitatea rinichilor si calmeaza colicile renale. Este de un mare ajutor atunci cand avem nisip la rinichi sau atunci cand un calcul urinar migreaza.
Tintaura
(Centaurium erythraea)
Este un fel de regina a fanetelor din zonele de deal si de munte. Are florile rosii si delicate, creste pana la jumatate de metru in inaltime si este destul de rara - ca sa culegi un buchetel trebuie sa umbli destul de mult printre ierburi, pentru ca ii place sa creasca mai singuratica, fara prea multe surate in jur. Este teribil de amara, de unde si o multitudine de utilizari terapeutice, mai ales pentru ficat si pentru vezica biliara. Pentru a avea maximul puterii sale terapeutice, este bine sa fie culeasa pe timp uscat, in miezul zilei, pentru ca atunci secreta cele mai multe principii active.
Maceratul la rece. Din experienta mea de pana acum, cel mai bun preparat obtinut din aceasta planta este maceratul la rece, obtinut astfel: o lingurita de planta uscata si maruntita se pune intr-un pahar de apa curata de izvor si se lasa la temperatura camerei vreme de 6-8 ore. Se filtreaza, iar extractul rezultat se consuma cu lingurita, pe parcursul unei zile. Doua pahare pe zi sunt de obicei o doza suficienta pentru a obtine efectele terapeutice scontate. Se foloseste impotriva dispepsiei, a diskineziei biliare, a colecistitei si a migrenelor ce apar pe fond biliar. Luat inainte de masa, maceratul este foarte bun pentru cei cu atonie gastrica, cu atonie intestinala sau cu constipatie atona.
In Ardeal se foloseste plamadeala in rachiu tare, de 40-50 de grade. O mana de tulpini inflorite, proaspat culese, se toaca marunt si se pun intr-o jumatate de litru de rachiu, unde se lasa vreme de doua saptamani, timp in care sticla se agita zilnic. Dupa doua saptamani, preparatul se filtreaza si apoi se pastreaza intr-o sticla inchisa la culoare. Cate o lingurita dizolvata in jumatate de pahar de apa se ia de 4-6 ori pe zi, in caz de guturai si de gripa. Tintaura reduce prompt febra, elimina in buna masura durerile de cap si vertijul, tonifica sistemul nervos, combatand eficient starile de apatie si de moleseala ce apar in timpul starilor gripale.
Fiertura de tintaura din cinci maini de planta la cinci litri de apa se foloseste extern contra oxiurilor si a durerilor de spate ce apar in caz de sciatica. Se fac bai fierbinti de sezut.
Coada-soricelului
(Achillea millefolium)
Ceea ce o sa va spun in continuare am aflat chiar anul acesta, acum cateva saptamani, undeva la marginea unei paduri de langa Suceava, unde am gasit un om care efectiv cosea un "lan", crescut spontan, de coada-soricelului. Prima oara am crezut ca recolta plantele pentru vreun Plafar, judecand dupa cantitate, dar de fapt, le culegea pentru el insusi. Ce facea cu cei doi saci de coada-soricelului pe care deja ii culesese? Ei bine, dupa cum mi-a spus el, coada-soricelului vindeca aproape toate bolile. Iar ca argument pentru aceasta afirmatie, mi-a deconspirat cateva din retetele sale cu coada-soricelului, care "nu dau gres". Sunt retete simple, chiar banale in aparenta, dar care - veti vedea - merita cunoscute, pentru ca sunt extrem de eficiente:
Contra durerilor abdominale produse de meteorism si contra spasmelor biliare se bea o infuzie cat mai calda de coada-soricelului: o lingurita de planta macinata se opareste cu o cana de apa si se lasa vreme de un sfert de ora la infuzat, dupa care se strecoara. Se consuma 3-4 cani pe zi.
In caz de lipsa a poftei de mancare sau de digestie greoaie se ia cate o jumatate de lingurita de pulbere de coada-soricelului, cu un sfert de ora de a manca. Are efecte tonice digestive rapide, stimuleaza secretia de sucuri gastrice si ajuta metabolismul grasimilor.
Cistitele, menstrele neregulate si dureroase - se trateaza doar cu flori de coada soricelului. De obicei, se foloseste iarba intreaga, adica toata inflorescenta, impreuna cu codita plantei. Culegerea florilor este mult mai dificila, pentru ca se face prin ciupire, ceea este o treaba migaloasa si cu atat mai grea cu cat se recolteaza intre orele 12 si 14, in zilele insorite, asa incat planta sa aiba maximum de forta curativa. Din aceste flori care se usuca la umbra in strat subtire se prepara o pulbere prin macinare cu rasnita electrica de cafea, din care se ia cate o jumatate de lingurita de patru ori pe zi. Are efecte reglatoare hormonale extraordinare asupra gonadelor la femei.
Ulcere varicoase, crapaturi ale sanilor - se trateaza foarte eficient cu suc proaspat de coada-soricelului, care se obtine prin zdrobirea plantei intr-un mojar sau pe o planseta de lemn. Acest suc se picura deasupra locului afectat de 5-6 ori pe zi, dupa care se lasa sa se usuce la aer zona tratata. Leziunile se vindeca uimitor de bine si de "curat", fara alte complicatii.
Ranile, zgarieturile si impunsaturile - nu exista in toata flora noastra medicinala un cicatrizant mai rapid decat cataplasma cu iarba inflorita de coada-soricelului. Tulpinile se spala bine, se zdrobesc pe o planseta de lemn cu ajutorul unui tocator, dupa care se aplica direct pe zona afectata, unde se tin 15-40 de minute, dupa care se indeparteaza si se lasa pielea sa se usuce la aer. Efectul cicatrizant este uluitor de rapid, motiv pentru care este bine sa faceti in prealabil o dezinfectie serioasa (cu tinctura de iod) a ranii tratate, pentru ca nu cumva sub cicatrice sa ramana germeni microbieni, care apoi sa dea nastere unor complicatii.
Hemoroizi sangeranzi, leziuni ano-rectale - se fac bai de sezut cu decoct de coada-soricelului. Trei-patru maini de planta se pun la fiert in patru litri de apa si se asteapta sa clocoteasca patru minute, dupa care se indeparteaza si se lasa sa se raceasca.
Ghizdeiul
(Lotus corniculatus)
Asa cum o arata denumirea stiintifica, aceasta floare este o ruda foarte apropiata a faimosului lotus care creste in India. Floarea de ghizdei este un leac aparte in terapia populara romaneasca, folosindu-se cu precadere in tratamentul bolilor sufletului. Ea are efecte calmante asupra sistemului nervos central, reduce excitabilitatea psihica, elimina spasmele.
Se culege acum, in iulie, de prin fanete, si se pune la uscat in strat foarte subtire. Pe masura ce se usuca, floarea de ghizdei va deveni din galben-aurie, verde, datorita transformarilor pe care le au substantele din compozitia sa. Din florile uscate se prepara cu ajutorul rasnitei electrice de cafea o pulbere fina, din care se administreaza cate un gram de patru ori pe zi, de fiecare data la aceleasi ore. Cele mai bune momente de administrare sunt la orele 8, 12, 18 si 22. Este eficienta in tratarea anxietatii si a depresiei anxioase, a insomniei, a atacurilor de panica. Sub forma de infuzie combinata (10 grame la litru) se ia in cazul tromboflebitei si a trombozelor in general, intrucat are efecte anticoagulante.
Domnul Constantin Parvu este doctor in biologie, autor al celor mai complexe si complete lucrari despre plante si despre fitoterapie aparute la noi in tara: "Universul Plantelor" - o lucrare de referinta in domeniu aparuta in 1993 si "Enciclopedia Plantelor" - peste 3000 de pagini despre plantele romanesti, cuprinse in patru volume recent publicate. Pentru prima dintre aceste lucrari a fost nominalizat in Marea Britanie printre cei 500 cei mai buni oameni de stiinta din lume, iar la Paris, la targul de carte, a primit premiul 1 la sectiunea de specialitate. Domnia sa a strans vreme de zeci de ani retete populare de vindecare din toata tara, pe care ulterior le-a corelat cu datele stiintifice, rezultatul fiind un tezaur de cunostinte impresionant in domeniul fitoterapiei.