La un an si jumatate dupa ce au entuziasmat publicul romanesc prin spectaculoasa lor aparitie pe scena Nationalului bucurestean, Yamato, grupul japonez de tobosari, s-a intors in Romania. Concertul lor a avut loc pe 13 iunie la Sala Polivalenta si s-a transformat din nou intr-un prilej de sarbatoare. Show-ul a fost impartit in doua reprize de 45 de minute. In prima parte, japonezii si-au demonstrat forta si virtuozitatea la instrumentele stravechi - tobe de diferite marimi -, iar partea secunda a avut in prim plan umorul, bucuria si comunicarea cu un public plin de entuziasm, care a acceptat oferta interactiva, transformandu-se din spectator in protagonist.
Yamato s-a infiintat in 1993, cu scopul declarat de a revitaliza, de a prezenta intr-o interpretare proaspata stravechi traditii muzicale japoneze. De atunci, grupul a facut de mai multe ori inconjurul lumii, sustinand aproximativ 1300 de spectacole, in fata unei audiente estimate la un milion si jumatate de oameni. Energia lor debordanta, miscarile scenice, ritmurile nemaiauzite au facut din Yamato un mare succes international. Numai in trei luni, martie, aprilie si mai, ei au sustinut 52 de concerte in Europa, iar turneul lor continua cu alte spectacole in universitati americane. Numele sau este "Shin-On", in romaneste "Bataia inimii".
Chiar daca programul lor pare infernal, baietii si fetele ce alcatuiesc Yamato sunt veseli si proaspeti. Ii vad glumind si povestind energic in holul hotelului, inainte de a pleca spre sala, pentru repetitii. Baietii poarta tricouri negre, cu insemnele trupei, iar fetele - tricouri rosii. Doi dintre ei, cate unul din fiecare "tabara", Maiko Doi si Gen Hidaka, au fost alesi sa-mi acorde un interviu. Sunt foarte amabili, dispusi sa vorbeasca, tineri, odihniti si subtiri. Nu mi-as fi dat seama niciodata cu ce se ocupa, daca nu ar fi purtat amandoi tricouri fara maneci. Mai ales in cazul fetei, Maiko, muschii bratelor spun intreaga poveste a sutelor de ore de antrenamente.
***
- Povestiti-ne ceva despre satul in care s-a nascut Yamato si in care va pregatiti toate spectacolele.
- Satul se numeste Asuka, de fapt este un orasel aflat in provincia Nara, locul de nastere al culturii japoneze. In anul 710, Nara a fost declarata capitala imperiului si aici a inceput Varsta de Aur a artelor budiste. In Nara se afla cel mai vechi templu din Japonia si cea mai mare cladire de lemn din lume. Este un loc cu totul special, care pe noi ne incarca de energie. Japonia s-a schimbat mult in ultimele decenii, insa in Nara si, in special la noi, in Asuka, ai sansa de a simti si intelege ce inseamna Japonia straveche, originara. De pilda, nu poti construi o casa asa cum vrei, cu arhitectura moderna, ci doar in stilul traditional. Aici, aproape de natura, suntem mai aproape de spiritul Japoniei. Verdele este culoarea care predomina, suntem inconjurati de campuri, de munti frumosi, plini cu paduri si cu lacuri.
- Cum va descurcati cu turneele acestea interminabile? Nu va e dor de casa? De unde va incarcati cu energie atunci cand sunteti departe de Asuka?
- Sigur ca ne e dor de casa, doar nu suntem facuti din piatra. Am ales sa comunicam cu ai nostri prin carti postale si nu prin e-mail-uri. E important sa scrii cu mana ta oamenilor dragi, un astfel de mesaj are o incarcatura emotionala mult mai mare decat unul trimis de computer. Oricat de departe am fi de casa, avem o bucatica de Japonie cu noi. Nu suntem singuri in lume. Suntem impreuna si ne comportam ca o adevarata familie. In ceea ce priveste energia, cat timp suntem departe de Asuka, ne hranim energetic cu fericirea pe care o vedem pe fetele spectatorilor, indiferent ca tinem spectacolul pe strada sau intr-o sala cu mii de oameni. Din momentul in care pasim pe scena, incercam sa ne exploatam la maximum puterile si energiile, astfel incat sa oferim cat mai mult publicului. Ne ajuta si sunetul tobelor, care are ceva greu de explicat, nu stiu daca poate fi considerat magie, insa ii face pe oameni sa se simta mai puternici. Iar energia pe care o investim ne vine inapoi inzecit dinspre public. Asta ne face sa mergem mai departe, sa uitam de drumurile lungi, de departarea de casa si de oboseala.
- Cum ati ajuns in Yamato, ce v-a atras atat de puternic incat sa lasati totul balta si sa urmati acest grup?
Gen: - Cativa dintre noi sunt chiar din Nara, restul provin din alte regiuni ale Japoniei. Eu, de pilda, studiam managementul la o universitate din Canada. Intr-o vacanta, aflandu-ma in Elvetia, am primit cadou de ziua mea un bilet la concertul Yamato. Am fost uluit, socat, n-am cuvinte sa descriu ce impact a avut asupra mea acel spectacol. Simteam ca daca voi ajunge vreodata sa fac parte din grup va insemna ca voi fi un om fericit. Dupa ce am absolvit, i-am cautat in Japonia, m-am prezentat la interviu si asta a fost. Ca sa intri in Yamato, nu-i atat de importanta forta fizica sau urechea muzicala, cat capacitatea de a face parte din acest colectiv, 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an. Practic, locuim impreuna tot timpul.
Maiko: - Asta a fost si pentru mine cel mai dificil lucru, mai greu decat faptul ca atunci cand am intrat in grup nu aveam nici o experienta de scena. Provin din nordul Japoniei, din Hokaido, si inainte de Yamato lucram la o companie care organiza diverse evenimente, spectacole. Dupa ce i-am vazut in concert, mi-am dorit mult sa fac parte din trupa, insa nu mi-a fost deloc usor sa ma acomodez cu acest ritm de viata. Am strans din dinti, m-am concentrat pe antrenamente, si acum iata-ma din nou la Bucuresti cu Yamato.
- Am inteles ca acasa, in Asuka, aveti zilnic de urmat un program foarte dur.
- Ne trezim dimineata devreme si alergam vreo 10 kilometri. Apoi luam micul dejun, urmeaza cateva ore in sala de forta, impingem, ridicam greutati. Dupa pranz, repetam la taiko, tot felul de tobe, iar seara exersam numere de scena, scheme, miscari pentru concert, uneori facem si exercitii de relaxare impreuna, incercam sa respiram la unison, sa scapam de griji si de ganduri negative. Se poate spune deci ca atunci cand suntem la Asuka, repetam din zori pana-n noapte. Mentorul nostru este Masa Ogawa, care a format trupa, ne-a invatat si ne invata in continuare tot ce stim, cum sa pasim pe scena, cum sa lovim tobele, etc.
- Sunteti cu totii tineri, plini de energie. Cum va impacati cu traiul acesta la comun?
- Traim tot timpul impreuna si, asa cum este normal in orice colectiv, avem si noi problemele, disputele noastre. Cateodata te mai manii pe alti membrii ai trupei, mai apar certuri, insa atunci cand pasim pe scena este cu totul altceva, pentru simplul motiv ca acolo este locul in care ne simtim uniti si cu adevarat fericiti. Iar disputele din afara scenei sunt importante pentru ca ele ne fac sa ne intelegem mai bine, mai profund unul pe celalalt, astfel incat atunci cand lovim tobele sa emitem un singur sunet, un singur puls, sa avem aceeasi traire.
- Credeti ca va afecta globalizarea o societate atat de straveche si de puternica precum cea japoneza? Spre ce se indreapta tinerii japonezi, spre un stil de viata occidental sau spre traditiile tarii voastre?
- Unii sunt, intr-adevar, atrasi de stilul de viata occidental, altii de traditii si de istorie. Din punct de vedere muzical, se simte o intoarcere spre radacini. La ora actuala, sunt aproape 10.000 de grupuri de tobosari in Japonia si tot mai multi tineri sunt atrasi de taiko.
- Traim intr-un oras din ce in ce mai poluat, care ne stoarce de vlaga. Ce sfat ne dati, cum sa ne pastram, sa ne improspatam energiile?
- Cel mai bun sfat pe care vi-l putem da este sa veniti la urmatorul nostru concert. Veti simti imediat cum va revin fortele.
Daca ati ratat concertul din aceasta vara, nu va intristati prea tare. Yamato s-ar putea sa revina in iarna cu un nou spectacol.
P.S. Multumiri Andreei Iancu.