Alegand abtinerea de la vot, partidul d-nilor Iliescu si Geoana nu a reusit sa iasa din trendul descendent in care l-au plasat sondajele de opinie. Psd-ul a ratat momentul unei rasturnari in favoarea sa a jocului politic. Prin abtinerea de la vot, Psd-ul a asigurat ramanerea la putere a unui guvern ce are o sustinere parlamentara directa de doar 20%, fara a demonstra ca se plaseaza intr-o opozitie reala. Solutia "nici cal, nici magar" a clarificat pozitia partidului, care se teme de "anticipate" si, concomitent, se teme de asumarea responsabilitatii guvernamentale pentru ultima parte a mandatului. Sub conducerea d-lui Geoana, Psd-ul arata ca vanatorul care alearga dupa mai multi iepuri, fara a prinde nici unul. Aceasta stare va fi probata de alegerile pentru Parlamentul Europei din toamna, cand social-democratii ar putea primi o amenda severa din partea electoratului.
Situatia nu poate sa nu aiba urmari in raportul de forte din interiorul partidului. Palma administrata de alegatori la referendumul pentru suspendarea presedintelui Basescu, actiune provocata si sustinuta frenetic de conducerea Psd-ului, nu a avut, aparent, nici un fel de urmari. Un lider responsabil si-ar fi dat, dupa asemenea dezastru, demisia, sau - cel putin - ar fi provocat o analiza "la sange" a strategiei adoptate. Reprezentanti ai "grupului de la Cluj" atrasesera, de altfel, atentia asupra rezultatului indoielnic, pentru partid, al referendumului. D-l Geoana n-a facut nici una, nici alta. Sustinut de "tatucul" Iliescu, cu care a impartit conducerea campaniei antiprezidentiale, d-l Geoana a preferat sa ignore consecintele votului la referendum, adoptand tactica asteptarii. Ceea ce, pentru un "mare partid" aflat in opozitie, este contraproductiv. Teama de "anticipate" - care, probabil, ar plasa Psd-ul intre partidele medii - este dublata de teama afisarii pe fata a "relatiei speciale" cu Pnl-ul, ce ar putea sili partidul la asumarea unei parti a uzurii provocate de guvernare, fara ca el sa guverneze efectiv. D-l Geoana a facut asadar totul pentru a arata ca este "prea mic pentru un razboi atat de mare".
Mircea Geoana a fost ales cu peste doi ani in urma in fruntea Psd-ului printr-un concurs de conjuncturi. "Baronii" partidului se saturasera de tutela moralizatoare a lui Ion Iliescu, aflat la sfarsit de cariera si care, dupa cum singur a recunoscut-o, nu mai avea nimic de oferit. Fostul premier, "arogantul" Adrian Nastase, era, la randu-i, proaspatul perdant al prezidentialelor si "echipa" lui era destul de compromisa de nenumaratele acte de coruptie dezvaluite de mediile independente. Sub presiunea "grupului de la Cluj", baronii Psd-isti s-au orientat spre d-l Geoana, ca solutie provizorie, de proba. "Prostanacul", cum l-a poreclit acelasi I. Iliescu, parea usor de manevrat de catre un grup sau altul, evitandu-se astfel confruntarea directa, soldata cu ruperea partidului. Provizoratul s-a prelungit, d-l Geoana beneficiind de o serie de imprejurari favorabile ce i-au oferit camp de afirmare. A. Nastase si unii dintre apropiatii lui au intrat in vizorul justitiei, trebuind sa se retraga in umbra. S. Oprescu si alte cateva minti lucide din organizatia Bucuresti a partidului au fost blocate de ascensiunea lui M. Vanghelie si a oamenilor lui. I. Iliescu s-a retras cu grupul sau de fideli intr-o asteptare amenintatoare. Iar "grupul de la Cluj", al carui lider, I. Rus, s-a imbolnavit, a devenit mai putin activ in problemele "constructiei de partid". D-l Geoana n-a facut insa aproape nimic. A continuat sa navigheze intre companiile regionale de "baroni" (pe care nu i-a deranjat prea tare), a promovat cateva "tinere sperante" (caracterizate prin obedienta si suficienta intelectuala), s-a "impacat" cu I. Iliescu, desi - la preluarea mandatului - anuntase "ruperea cu trecutul". Ceea ce a urmat se stie. Neputand sa ofere programe social-democrate credibile, d-l Geoana s-a aruncat frenetic, intr-o batalie de imagine cu presedintele Basescu, demolatorul "sistemului ticalosit". Batalia era pierduta dinainte.
Abtinerea la votul motiunii de cenzura impotriva guvernului Tariceanu, ce pune Psd-ul intr-o falsa postura, a fost picatura care a umplut paharul. Jocul la doua capete, indecizia si incremenirea in proiect sunt atitudini cu efect devastator pentru partidul-mamut ce are pretentia de a reprezenta stanga politica romaneasca. In acest moment, Psd-ul poate fi asemuit cu un cazan sub presiune, aproape de punctul de fierbere. "Grupul de la Cluj" s-a reactivat si cere, tot mai decis, schimbari structurale in partid, incepute cu eliminarea reala a "fantomelor trecutului", a "baronilor" corupti si oportunisti. "Rebelii" Dancu si Ponta contesta pe fata deciziile conducerii, din care, de altfel, fac parte. A. Nastase incearca, folosind resturile "armatei" sale de corupti, sa revina ca salvatorul din urma. Chiar si I. Iliescu este marcat de o nostalgica si derizorie dorinta de revenire. D-l Geoana raspunde cautand - iarasi - aliante cu grupurile baroniale, amalgamand amenintarile cu promovarile, decizand cate ceva si apoi revenind. Aliatul lui momentan, "primarul care este", M. Vanghelie, pare a juca rolul de varf de lance, propunand excluderea clujeanului Dancu si a bucuresteanului Ponta.
Psd-ul scartaie din toate incheieturile. Neparticiparea la guvernare ii indeparteaza clientii. Propaganda lui de stanga nu mai convinge, dupa ce s-a vadit fara acoperire in anii de guvernare. Interesul comun al nucleului initial s-a pierdut pentru ca "placinta averii comune" pe care a portionat-o in folos propriu s-a redus. Adevaratul partid de stanga, european si modern, abia urmeaza sa se nasca.