Directia 5
Marian Ionescu - "Vacanta? Pentru noi vara nu prea exista"
Intr-adevar, poate ca am fost mai putin prezenti pe micul ecran, dar si sa fi vrut si nu puteam altfel. Suntem ocupati pana peste cap cu noul Cd, pe care am vrut sa il promovam in cat mai multe locuri din tara, cu public cat se poate de numeros. Am decis, de altfel, ca in vara aceasta sa cantam mai mult pe litoral. E locul in care vine lume de peste tot, din toate orasele si localitatile tarii, poate chiar din localitatile foarte indepartate, unde ne-ar fi greu sa ajungem sa cantam. Asa, la mare, suntem la un loc cu toti fanii nostri, ne bucuram sa fim impreuna si sa avem parte de o atmosfera buna. Un alt motiv pentru care am lipsit de pe sticla televizorului este ca suntem de o luna de zile in turneu cu Antena 1 si vom mai fi inca pe-atat. In paralel, am mai avut si alte concerte pe care le promisesem cu mult inainte, asa ca de-abia am mai trecut prin Bucuresti, sa ne schimbam bagajul. Nici vorba de timp pentru emisiuni Tv. Perioada a fost foarte aglomerata si a trebuit sa-i facem fata. Dar suntem foarte multumiti, oricum. Ne pregatim pentru stagiunea de toamna, cand vom incerca sa refacem itinerariul pe care l-am avut in vara. Toamna este si primul moment in care ne-am propus sa filmam un videoclip pentru cantecul nostru "Anii", o piesa ce vorbeste despre cum trece timpul, cat de frumoasa este viata cu urcusurile si coborasurile ei si cat de important este sa traiesti toate aceste momente din plin, sa-ti imbogatesti sufletul cu tot ce-ti e dat sa traiesti, tristete sau bucurie. Cred ca este o melodie foarte potrivita pentru toamna. Nu pentru ca toamna ar avea neaparat o conotatie melancolica, ci pentru ca lumea e dispusa atunci sa asculte mai atent mesajele importante. Vacanta? Pentru noi, vara nu prea exista. Folosim zilele libere dintre spectacole pentru a ne relaxa si odihni. Ne concentram mai mult pe activitatea concertistica. Ne bucuram ca muzica pop-rock este intr-o revenire evidenta. De altfel, ea nu a ramas nici o clipa intr-un con de umbra, a avut mereu o audienta constanta. Au existat mereu iubitori de pop, indiferent cate genuri muzicale au trecut pe langa urechile lor si indiferent ce alta muzica au mai ascultat. E un culoar muzical pe care publicul nu l-a parasit niciodata. Iar noi am incercat mereu sa facem schimbarile necesare de stil sau sunet care sa ne plaseze in varf. Mi se pare important ca formatia Directia 5 sa incerce sa tina pasul cu moda. Curentele muzicale sunt foarte importante in viata unui artist, trebuie sa tii cont de ele. Moda este o chestiune de educatie. N-ai voie sa ramai in urma. N-ai voie sa ramai pe loc, ascultat doar de cativa oameni, spunandu-ti: "Astia suntem noi, cui nu-i place sa nu ne asculte". Mi se pare mult mai important sa incerci sa fii pe placul ascultatorilor. Si fiindca noi ne-am gandit mereu la publicul nostru, vara asta ne-au rasplatit primindu-ne foarte bine. Le multumim pentru toleranta si intelegere. Am avut mari emotii in momentul cand am cantat prima data noile piese, mult mai moderne. E mare lucru ca pe genul muzical pe care ne miscam noi, mai suntem inca in viata, in aceeasi formula, dupa atatia ani. Intre noi e o prietenie pe termen lung. Si asta se vede chiar si acum, cand suntem in turneu. In zilele de pauza ne relaxam, ne odihnim, dar cel mai adesea ramanem tot impreuna. Ne simtim bine, glumim, am ajuns sa ne cunoastem bine unul pe altul si fiecare sa-i respecte celuilalt dorintele. Iar intre noi nu sunt frictiuni. Asta e chiar noroc. Asa ca pentru noi, vara e insorita. Suntem mandri si multumiti, chiar daca am fost mai scumpi la vedere. Avem inca multi kilometri de strabatut, iar saptamana viitoare ne asteapta litoralul.
Holograf
Mugurel Vrabete - "Cea mai sigura metoda de a-ti face cunoscuta muzica este sa te duci la oameni in batatura"
Nu suntem absenti, dimpotriva! Suntem foarte prezenti, dar in locuri mai putin vizibile. Am inceput la jumatatea lui mai un turneu pentru a ne promova noul disc, "Taina".Am intarziat putin cu el, ne-am fi dorit sa-l promovam din martie, dar mereu ne-am izbit de diverse probleme electorale. Asa ca am asteptat sa treaca referendumul ca sa-l putem organiza, asa cum ne doream, numai in aer liber, in pietele oraselor. Este un turneu pionierat pentru noi. Am decis sa mergem in localitati unde ori n-am mai ajuns de foarte mult timp, ori n-am calcat niciodata. Sigur ca mediatic asta nu inseamna foarte mult, dar le-a adus o enorma bucurie oamenilor respectivi. Mai e si faptul ca am constatat, in ultimii ani, ca promotia facuta de marile canale nu e suficienta, ca radiourile si televiziunea nu ajung la toti oamenii. Asa incat cea mai sigura metoda de a-ti face cunoscuta muzica este sa te duci la ei in batatura. A fost un succes, desigur. Intr-un oras ca Onestiul, de pilda, n-a mai existat un concert de trei ani. Cand canti in astfel de locuri, toata lumea e prezenta. Asa ca vom continua in aceasta linie. La jumatatea lunii iulie vom face o pauza in turneu. Intre timp, mai avem si cantari separate. Pe 7 iulie, vom fi prezenti, alaturi de alte cinci trupe romanesti, la Romexpo, la un concert dedicat unor scopuri ecologice. Cantarea face parte dintr-o serie de alte evenimente care se intampla concomitent in 7 locuri din lume. Asadar, disparitia noastra a fost cumva voita si la fel de folositoare. Pe micul ecran e cam mare inghesuiala, esti mereu la concurenta cu alte clipuri si alti artisti. Noi avem norocul de a fi gasit formula de a ajunge live in inima spectatorilor, ceea ce e mai important. De altfel, la Tv nici nu vom fi vazuti prea curand. Vara este in general dedicata unui alt fel de emisiuni. Avem, totusi, un videoclip care a fost dat in difuzare, dar ritmul in care intra pe post vad ca e din ce in ce mai lent. Insa acum nu ne preocupa asta foarte tare. Cred ca undeva, spre toamna, vom reveni pe sticla, dupa ce vom mai umbla putin prin tara si dupa ce, in luna august, o sa ne facem si un pic de vacanta. Asa ca 15 septembrie ne va regasi cu forte noi, la ultimul spectacol al turneului, ce coincide cu zece ani de existenta a firmei care l-a sponsorizat.
Sarmalele Reci
Zoltan Andras - "Asteptam toamna"
In ce ne priveste, am aparut la toate emisiunile la care am fost invitati, dar, intr-adevar, n-am mai fost prezenti cu videoclipuri pe canalele de muzica, pentru ca am fost mai degraba ocupati sa concertam prin tara. Ziua de 1 mai am sarbatorit-o filmand un nou clip, pentru piesa "Vine, nu vine". Speram sa avem curand materialul finit. Regizor este un prieten de-al nostru foarte talentat, Dan Petcan. Totul e ca el sa-si gaseasca timp sa finalizeze proiectul. Dar va asigur ca asteptarea merita si va fi ceva deosebit. El este, de altfel, cel care a regizat si "Sprit de vara" si "La televizor" care s-au bucurat de mare succes. E o mai veche prietenie intre noi. "Vine, nu vine" este un nou single pe care il vom include si pe urmatorul album, "Sarmalele Reci Best of Live", o inregistrare din concert care speram ca va intra si pe rafturile magazinelor, odata cu inceperea anului scolar. Vom face si un turneu, astfel ca discul sa devina vizibil in cat mai multe orase. Asteptam insa toamna, pentru ca lumea sa se intoarca din vacanta, iar studentii sa revina in centrele universitare. Oricum, suntem bucurosi ca vom edita acest material impreuna cu Casa de discuri "A&A Records". In ziua de azi, e greu sa mai convingi o casa ca mai merita sa scoti un album. Nici macar numele nu ajuta. Si ca sa intelegeti de ce, v-as intreba, pe fiecare in parte, cand ati cumparat ultimul disc. Oamenii nu mai cumpara muzica si nu mai cumpara carti, ca altadata. Eu sunt o exceptie si mai sunt cativa ca mine, dar nu prea multi. Iar cand ma hotarasc, nu cumpar un disc, ci o sacosa. Materialul de care va vorbeam este asteptat de multa vreme, nu doar de voi, jurnalistii, ci si de prietenii si de ascultatorii nostri. Se fac trei ani de cand n-am mai scos un disc, insa ultimul album a fost foarte dens, cu foarte multe piese, una si una. Nici acum n-am reusit sa promovam toate melodiile de pe el, asta si datorita formatului ciudat al posturilor Tv. Sunt din ce in ce mai aglomerate de formatii comerciale. Din fericire, plevusca se triaza natural, iar exemplarele bune raman putine la numar. De aceea par cateodata absente. In ce ne priveste, speram ca absenta sa fie contrabalansata de bucuria albumului nou. Pana atunci, pentru bucuresteni, vom canta pe 23 iunie, in clubul "Spice", de pe Calea Victoriei.