"Cu noile bulevarde care rascolesc fara mila pitorestile cartiere batranesti, cu mania alinierii militaresti a strazilor, cu daramarea pe rand a hanurilor, a caselor vechi romanesti, spre a le inlocui cu pedante cladiri imitate dupa cele mai lipsite de gust arhitecturi apusene, dispar, zi de zi, urmele trecutului Bucurestilor. In indiferenta noastra pentru tot ce nu e lux si maimutarie a Apusului, distrugatoare de originalitate locala, te lepezi de tot ce a fost drag parintilor tai, cu o nepasare ce ar merita pedeapsa. Cel ce are un ban il investeste in ceva palpabil, in constructii, in blockhouse-uri oribile, zgarie-nori obraznici, ridicati cu tot mai mare iuteala, datorita tehnicii moderne... Cladirile istorice se rad... Cu mahnire asistam la disparitia totala a stilului romanesc... am preferat sa ne modernizam, banalizandu-ne, maimutarind Apusul."
Scrise cu mare mahnire sufleteasca in 1935, de catre unul din cei mai mari sociologi ai Romaniei, Henri Stahal, aceste randuri sunt de o actualitate acuta si astazi, in 2007, cand asistam la o criminala distrugere a Bucurestiului vechi, istoric, care mai pastreaza cateva cladiri cu valoare de arta, scapate ca prin minune de furia demolatoare a lui Ceausescu. Intr-un ritm diabolic, casele vechi dispar cu acte in regula, demolate fie de primarie, fie de urmasii proprietarilor, fie direct de noii antreprenori scapati, prin coruptie, de sub controlul autoritatilor. Vinovatia oficiala este impartita cu aceea a unora dintre bucurestenii repusi in posesia imobilelor confiscate de regimul comunist, care de regula au o singura obsesie: tunul imobiliar cu orice pret. Abrutizati de dorinta de a se imbogati pe seama inaintasilor, cativa dintre ei nici nu-si dau seama ce fac atunci cand lasa intentionat cladiri inestimabile ca valoare arhitecturala si urbana sa se degradeze, pana cand nu mai pot fi recuperate (eventual le "ajuta" sa cada cu un tarnacop in miez de noapte). Sunt casele lasate sa planga. Case care cer ajutor, implorand, daca nu mila oficiala, care nu mai exista de mult, macar mila publica. Mila milioanelor de bucuresteni. Dar singurii care le-au auzit suspinele pana acum au fost - va asteptati la asa ceva? - studentii! Tineri despre care se spune ca n-au alt vis decat sa plece din tara, indiferenti la tot ce se intampla in ea. Eroare! O echipa de la Universitatea de Arhitectura si de la Facultatea de Istorie din Bucuresti a elaborat un concept amplu, nascut din ideea simpla de a face ceva pentru patrimoniul aflat in deriva. Iata numele lor insotite de recunostinta noastra: Loredana Stasisin (coordonator proiect), Florin Ursu (asistent), Catalin Nicolae (documentare), Adriana Gretcu (documentare), Roxana Iovu (responsabil de imagine), Vlad Radu (responsabil de imagine), Tirica Stefani (fotograf), Alexandru Matei (fotograf), Vlad Panait (fotograf). Acestora li s-au alaturat Lucian Vasile (coordonator de echipa, Ploiesti) si Serban Bodea (coordonator de echipa, Cluj-Napoca). Doi dintre ei, Loredana si Catalin, ne-au acordat scurte interviuri.
Loredana Stasisin
"Este responsabilitatea noastra,
a studentilor de la arhitectura, sa ne asumam promovarea
si protejarea patrimoniului"
- Milioane de bucuresteni trec zilnic pe langa "case care plang", case superbe, de patrimoniu, dar nu i-a trecut nimanui prin minte ca ar putea face ceva pentru ele. Sunt asteptate primaria, ministerul... Cand v-ati hotarat sa actionati si cum?
- Ideea a plecat de la mine, in februarie 2006, dupa ce, timp de doua luni de zile, am trecut pe langa superba casa nelocuita din strada Teodor Stefanescu nr. 1, din centrul Bucurestiului, si am vazut cat de repede se degradeaza. Imi placeau foarte mult usile sculptate din stejar masiv si geamurile de cristal. Cand m-am hotarat sa fac fotografii, am constatat ca usile disparusera, ceea ce m-a revoltat. Am vazut parca lacrimile de neputinta ale acestei case, care fusese probabil un cuib de fericire al unei familii bogate din Bucurestiul anului 1900. M-am intrebat cine trebuie sa se ocupe de aceste case, si atunci am ajuns la concluzia ca este responsabilitatea noastra, a studentilor de la arhitectura, sa ne asumam promovarea si protejarea acestui patrimoniu. Ca urmare, am conceput proiectul "Case care plang" - al carui subiect il constituie arhitectura veche si degradata din Capitala si din tara. Ne-am strans mai multi colegi entuziasti si am trecut neintarziat la crearea unei baze de date, dorind sa aflam cate astfel de case mai exista macar in Bucuresti. In cele din urma, am impartit Bucurestiul in aproximativ 70 de zone, urmand sa batem la pas toate cartierele, in cautarea caselor cu probleme (acele case care au ceva de spus, atat arhitectural, cat si istoric, si care sunt degradate). Dupa ce am consultat lista Ministerului Culturii, constatand ca este foarte subtire, am reusit, prin propriile cercetari, sa identificam si sa fotografiem 220 de constructii din Bucuresti, 20 din Cluj-Napoca si peste 50 din Ploiesti. Totul printre picaturi, in putinul timp liber pe care-l avem.
"Oamenii obisnuiti sa-si faca auzite glasurile,
in apararea oraselor in care traiesc"
- Cum v-au primit proprietarii si locatarii imobilelor, cand le-ati batut in poarta?
- Am plecat pe teren si acolo unde am putut vorbi cu proprietarii sau chiriasii, am incercat sa le explicam ca locuiesc in case valoroase si sa ii facem sa inteleaga in ce consta aceasta valoare. Unii au inteles, altii n-au dorit sa stea la discutii. Au fost si cazuri cand chiriasii acestor imobile au refuzat la inceput, dar, dupa explicatiile noastre, au cazut de acord sa incerce renovarea cladirilor sub supraveghere de specialitate. Nu ne venea sa credem, romanii sunt destepti si sensibili, trebuie doar sa ai rabdare sa le vorbesti. Pur si simplu, am ajuns sa le propunem unor proprietari sau chiriasi sa faca parte din echipa noastra, sa ne sune de cate ori vad o "casa care plange". Pot spune ca unii dintre ei au fost mai receptivi decat autoritatile, ceea ce ne-a convins ca oamenii, in primul rand, pot face ceva, nu institutiile. Aplicarea legilor depinde in primul rand de ei.
- Oare cum de s-au construit case asa de frumoase in perioada interbelica, si de ce oamenii cu bani de azi ranesc peisajul si ochiul, cu tipatoarele si arogantele lor cartiere de vile de la marginea oraselor?
- Ne-am intrebat si noi, in momentul in care am dezvoltat proiectul "Case care plang". Singura explicatie credibila este ca acele case, pe care incercam cu piosenie sa le salvam astazi, in momentul in care au aparut, au aparut pentru ca in societate exista un grad de cultura la nivel de masa. Cultura care a disparut in regimul trecut si pe care incercam s-o reabilitam prin proiectul nostru, la o scara redusa, dar semnificativa. Pentru ca, inainte sa fie un act de arhitectura, restaurarea si salvarea caselor de altadata este un act de cultura.
- In ce zone ati identificat cele mai multe case in ruina?
- In spatele marilor bulevarde, pe strazile Anton Pann si Parfumului, din fostul Cartier evreiesc, pe strada George Georgescu, pe Calea Mosilor, pe strazile Hristo Botev si Mircea Vulcanescu, in zona Gradina Icoanei etc. Aproape peste tot unde n-a ajuns lama buldozerelor lui Ceausescu. O degradare generala se intinde asupra Capitalei, parca intentionat dirijata de forte obscure, si asupra careia nu se face simtita interventia autoritatilor. De aceea este nevoie ca oamenii obisnuiti, carora ne adresam si prin revista "Formula As", sa-si faca auzite glasurile in apararea oraselor in care traiesc: Cluj, Iasi, Ploiesti, Targoviste, Oltenita, Craiova si celelalte unde patrimoniul urbanistic este amenintat. Vorbind despre bucuresteni, am obsevat ca multi dintre ei nu sunt pregatiti pentru frumusetea orasului lor. Ii invitam sa se plimbe mai mult, sa ridice capul mai sus de linia orizontului, pentru ca vechiul Bucuresti este cea mai vie si frumoasa metropola din Sud-Estul Europei.
Catalin Nicolae
"Daca nu ne schimbam atitudinea fata de patrimoniul national,
copiii nostri nu ne vor ierta"
- Ce cladiri istorice ale capitalei trebuie incluse pe o eventuala lista a urgentelor?
- Hanul Solacoglu si Moara Assan. Ruinele celui dintai se afla pe Calea Mosilor (nr. 132-134), si vorbesc de o constructie interesanta, a carei arhitectura imbina stilul romanesc traditional cu cateva elemente occidentale. Ridicata in jurul anului 1860, constructia este prima locuinta colectiva din Bucuresti, in care locuiesc patru familii in patru apartamente, cu etaj, parter si pivnita, cu geamlac si parapeti din lemn tencuit, cunoscuta si sub numele de "han", iar mai tarziu si de "maison de rapport" (bordel). Aflat in proprietatea Primariei Capitalei, fostul "han" este monument istoric si a fost inclus in anul 1997 in Planul National de Restaurare. Din pacate, intreaga lucrare s-a intepenit undeva pe traseul uriasei birocratii romanesti, iar la ora actuala, urmasii familiei Solacoglu se afla in procese de retrocedare, cladirea ajungand o ruina. Ministerul Culturii ridica din umeri, Primaria sectorului 3 la fel, proprietarul promite investitii, dar numai cand va avea o decizie finala de proprietate. Se impune insa o interventie de urgenta, deoarece este vorba de un monument unic, revitalizarea sa avand darul de a salva intreaga zona, tot mai amenintata de dezvoltarea urbana exploziva si haotica ce are loc in Bucuresti. In ce priveste Moara Assan, a carei ruina o puteti vedea pe Soseaua Stefan cel Mare nr. 139, colt cu strada Silozului nr. 25, dateaza din 1853, si este prima instalatie de morarit cu aburi din Bucuresti. Cazanul a fost adus de la Viena, pe Dunare, iar de la Giurgiu in Colentina, a fost tras de zece perechi de boi, timp de patru saptamani. In scurta vreme, bucurestenii aveau s-o numeasca "Moara de foc de la Colentina". Alaturi, construit in 1903, se poate vedea, in ruina, turnul silozului de grane, cea mai inalta constructie din epoca, de 41 de metri. Complexul s-a dezvoltat pe o suprafata de 47.000 de metri patrati, mult ravnita de rechinii imobiliari de astazi. Desi se afla pe lista monumentelor istorice, situl a fost distrus intr-o proportie semnificativa de un asa-zis "lichidator", care a inceput demolarea constructiilor fara autorizatie. Sesizata, Primaria sectorului 2 l-a amendat cu doar 50 de milioane de lei vechi. Urmand unei pedepse atat de blande, lucrarile de slabire deliberata a structurii continua discret si astazi, sub ochii ingaduitori ai autoritatilor.
- Ce-ar face polonezii, cehii, sarbii sau ungurii, ca sa ne referim doar la vecini, daca ar avea astfel de monumente pe teritoriul lor?
- Daca ne uitam peste gard, la vecini, putem vedea numeroase astfel de cladiri transformate in centre culturale, birouri, apartamente sau ateliere de creatie. Un model pe care trebuie sa-l urmam si noi. Din punct de vedere tehnic, aceste imobile beneficiaza de o structura deja existenta, solida si foarte flexibila, deschideri mari intre stalpii de rezistenta, ce permit compartimentari dintre cele mai variate. Din punct de vedere arhitectural si cultural, aceste cladiri sunt o marturie vie a identitatii noastre. Daca nu ne schimbam chiar acum atitudinea fata de patrimoniul national, urmasii nostri nu ne vor ierta. Ei nu vor intelege de ce am lasat Bucurestiul vechi, oras cu vocatie si identitate europeana, sa dispara sub buldozerele intereselor financiare ale momentului.
Grupul "Case care plang" poate fi contactat la e-mail: loredana_stasisin@casecareplang.ro si catalin_nicolae@casecareplang.ro