Metalul zeilor
E stralucitor, are culoarea soarelui, se gaseste in natura, e usor de prelucrat si nu se oxideaza. Aurul a atras atentia foarte de timpuriu: este primul metal pe care oamenii l-au prelucrat. Singurul metal nativ, usor de cules din rauri, si cel mai maleabil cu putinta: dintr-un graunte de un gram de aur se poate obtine o foita de un metru patrat! In antichitate, era metalul cel mai valoros, inzestrat cu puteri magice, care conferea posesorului putere si prestigiu, iar in unele culturi, chiar intelepciune, iluminare, nemurire. In Evul Mediu, alchimistii au cautat sa obtina aur din plumb, dar incercarile lor aveau si o dimensiune spirituala: plumbul reprezinta materia si intunericul, aurul este spiritul, lumina, soarele. S-a considerat dintotdeauna ca aurul este un metal protejat de zei, iar profanarea mormintelor, a templelor ori a tezaurelor ascunse in pamant si adesea inchinate zeilor a atras blesteme cumplite. S-au tesut legende, povesti si superstitii legate de aur. Oamenii au fost fascinati, dar s-au si temut de puterea aurului. Dar chiar si astazi, cand aurul s-a banalizat si pare sa-si fi pierdut tainele si magia, iar noi am ajuns sa il consumam in alimente sub forma aditivului alimentar E175, traditia populara continua sa ne avertizeze asupra blestemului comorilor si a puterii metalului galben. De cealalta parte a povestii, oamenii de stiinta, asemenea alchimistilor, obtin astazi aur: aur sintetic, produs in reactoare nucleare prin iradierea mercurului. Desigur, fara implicatiile spirituale ale procedeelor medievale. Si tot ei, cercetatorii, au putinta de a da de urma povestilor - adevarate sau nu - cu comori, prin tehnici avansate de analiza a aurului.
Cel mai vechi aur din lume: la doi pasi de noi
Dr. Bogdan Constantinescu este fizician, cercetator stiintific principal la Institutul de Fizica si Inginerie Nucleara "Horia Hulubei" din Bucuresti si directorul programului "Arheomet". Acest program, finantat de Ministerul Educatiei si Cercetarii, are ca scop efectuarea de studii de arheometalurgie prin metode nucleare asupra unor obiecte de aur, argint si bronz, din patrimoniul muzeal romanesc. I-au trecut prin mana tezaure antice si medievale, monede, bijuterii, celebrele bratari dacice, tezaurul de la Pietroasa, vestitii kosoni - deci cam tot ce inseamna aur pe teritoriul tarii noastre. L-am rugat sa ne povesteasca despre aurul carpatin din perspectiva omului de stiinta.
"Aurul este de doua feluri: cel de filon si cel aluvionar. Pentru cei din vechime, cel mai usor de observat era aurul din albia paraielor si raurilor care treceau prin zone aurifere. Cum ajunge aurul in rauri? Dupa ce s-a format in pamant, partea de deasupra a aurului de filon a fost supusa eroziunii ploilor, care atunci cand cadeau in cantitati mari, desprindeau bucatele de metal si le duceau la vale, pe cursul raurilor si al paraielor. In aceasta calatorie pe apa, la bucatica de aur se atasau particule de staniu, provenite din cassiterita continuta de pietrisul raurilor. Asa se face ca una din amprentele inconfundabile ale aurului de rau o constituie prezenta staniului. Atrasi de stralucirea aurului in apele raurilor, oamenii l-au cules si l-au folosit la confectionarea de podoabe. Era prea moale pentru a-l utiliza in scopuri practice, dar in acelasi timp era foarte rezistent la coroziuni. Cum era usor de batut cu ciocanul si de transformat in foite sau fire, l-au folosit la impodobirea personala. Cu timpul, a devenit simbol social al puterii, datorita faptului ca era indestructibil, spre deosebire de alte podoabe facute din scoici sau pietre. In paralel, a fost folosit si in scopuri religioase, ca ofranda zeilor.
Evident, partea cea mai consistenta o constituie aurul de filon, care se gaseste si la suprafata, dar mai ales in pamant. Dar multa vreme, oamenii nu s-au straduit sa obtina aur din pamant, caci il aveau la indemana in rauri. Pe teritoriul tarii noastre, ca peste tot, aurul aluvionar a fost cel dintai exploatat. Avem aur inca din neolitic, dar cele mai vechi podoabe de aur pe care le-am analizat dateaza din epoca bronzului. In lume, cele mai vechi piese de aur descoperite pana in prezent sunt cele din necropola de la Varna, datate in mileniul al V-lea i.Hr. Deci 7000 de ani! Aurul bijuteriilor de la Varna provine, se pare, din raurile din Balcani."
- Cum se poate data aurul? Metodele pe care le folositi ce anume arata?
- Aurul nu se poate data prin metode fizico-chimice. Nu putem afla, prin analizele pe care le facem, de cand este obiectul, dar putem sti de unde provine acel aur. Cum spuneam, fiecare zacamant are propria sa amprenta. Aurul transilvanean are mult argint - pana la 20% si chiar mai mult, deci are o culoare deschisa, galben-pai. Stramosii nostri nu s-au straduit sa separe argintul din aur, asa cum au facut romanii. Lor le placea asa, deschis la culoare, cu mult argint. Deci, o piesa de aur poate fi datata indirect, pe baza localizarii sursei de aur. Exista baze de date cu compozitia aurului din mai multe zone si, comparand, putem determina de unde provine aurul din obiect.
Aur transilvanean
pe meleaguri straine
- Pana unde a ajuns aurul carpatic? Unele surse sustin ca aurul de la Micene, Troia ar proveni de la noi, ba chiar ca si in Egipt s-ar fi descoperit aur transilvan. Ce spun analizele?
- Nu cred ca aurul troian poate fi pus in legatura cu cel din Carpati. Nu am auzit sa existe analize care sa confirme o asemenea ipoteza. In ce priveste Egiptul, da, exista astfel de date. E drept ca e vorba doar de un singur obiect, pomenit de cercetatorul J. Makkay, un obiect de aur, dintr-un mormant egiptean de la Abydos, de acum patru mii de ani, care avea o crusta rosie in care aurul era combinat cu telur si stibiu. Or, se stie ca aceasta este amprenta aurului de filon din Transilvania, marca sa unica. De altfel, telurul a fost "descoperit" la noi, la Sibiu. A fost separat pentru prima oara in lume in 1782, din compusii auriferi de la Sacaramb.
Discul cerului din Carpati
La Nebra, in Germania, aproape de Halle, s-a descoperit in 1999 un disc de bronz cu diametrul de 32 cm, pe care erau reprezentate in aur soarele, luna si 32 de stele, inclusiv pleiadele. Descoperitorul era un cautator de comori dotat cu un detector de metale. Discul a intrat pe piata in 2001 si a fost recuperat de politie dupa multe aventuri, urmariri ca-n filme, intalniri secrete si un flagrant care i-a prins asupra faptului pe cei ce voiau sa vanda nepretuitul obiect: doi cercetatori! S-a identificat locul descoperirii, s-au luat probe de pamant, care coincideau cu urmele de pamant de pe disc, s-a sapat in acel loc si s-au mai descoperit obiecte din epoca bronzului. Concluzia: discul din Nebra este cea mai veche reprezentare a cerului din istoria omenirii, datata pe la 1600 i.Hr. Au inceput imediat disputele si suspiciunile de fals. Inculpatii au incercat sa scape cu o pedeapsa mai usoara, sustinand varianta falsului si au atras de partea lor chiar oameni de stiinta. Dar analizele fizico-chimice au incheiat disputa: discul este autentic. Iar ca urmare a acestei descoperiri, Fundatia Germana pentru stiinta a alocat 3,3 milioane de euro pentru desfasurarea unui amplu proiect cu privire la epoca bronzului. Dar care au fost rezultatele analizelor? Ernst Pernicka, actualul sef de sapaturi la santierul arheologic de la Troia, s-a ocupat de aceste masuratori impreuna cu cativa colegi. Bronzul din care este facut discul este bronz local, iar aurul - aur din Carpati. A comparat rezultatele cu cele pe care le-am obtinut impreuna pe aurul nostru, la sincrotronul de la Berlin, si sunt foarte asemanatoare. Fara nici un dubiu, este vorba de aur din Carpati.
Comoara din buldozer
- Care a fost cea mai interesanta piesa pe care ati analizat-o, exceptand vestitele bratari dacice? Tezaurul de la Pietroasa ("Closca cu puii de aur")? Ori coifurile dinastice de aur din secolul Iv i.Hr.?
- Tezaurul de la Pietroasa contine piese de mai multe proveniente, si ca stil, si in ce priveste compozitia aurului. Ce e important de spus este ca nu e aur local. S-au facut masuratori la Luvru si in Italia, e drept ca doar pe o parte din piese, si am ajuns la concluzia ca exista patru posibile surse de aur: Muntii Ural, Nubia, Asia Mica si diverse emisii monetare imperiale romane. Tezaurul nu apartine nici prin lucratura traditiei locale, iar ca proprietate, este atribuit ostrogotilor. Cat priveste coifurile dinastice, exista o dificultate. Un coif de aur precum cel de la Cotofenesti, aflat la Muzeul National de Istorie, poate fi evaluat la o jumatate de milion de euro. Deplasarea lui din tezaur in alt loc trebuie sa se faca cu mijloace de maxima securitate, care sunt foarte costisitoare. Asa incat, inca nu am ajuns sa-l studiem. Iar dispozitive portabile de analiza, care sa fie si performante, nu avem.
Una dintre cele mai interesante piese pe care am cercetat-o a fost un disc metalic descoperit la Calarasi, in Dolj, acum vreo 40 de ani. Se lucra la nivelarea unor dune de nisip, prin 1969, cand un buldozer a prins in lama lui un disc cu diametrul de 30 cm, avand in centru un tugui. O vreme, discul a decorat interiorul buldozerului, apoi a fost observat de cineva care i-a intuit valoarea si a ajuns la Muzeul Olteniei din Craiova. A fost catalogat, foarte imprecis, drept obiect medieval, ba chiar si ca talger de meterhanea turceasca. Recent, arheologul Dorel Bondoc din Craiova a demonstrat ca acest disc seamana foarte mult cu discurile descoperite in tezaurul de la Valcitran, Bulgaria, localitate aflata la mai putin de 100 km de Calarasi. Aceste discuri erau cel mai probabil capace ale unor mari vase de libatie cu vin, vase de lapte sau miere. Tezaurul de la Valcitran a fost datat in a doua jumatate a mileniului Ii i.Hr. Am analizat compozitia piesei si s-a dovedit ca domnul Bondoc a avut dreptate. Tuguiul este din bronz placat cu foita de aur. Atat aurul - care este foarte probabil aluvionar - cat si cuprul ar putea fi locale, poate chiar din Transilvania. Discul este din argint cu mult aur, adica din electrum. Fara nici un dubiu, discul de la Calarasi este un obiect produs in epoca metalurgiei primitive a aurului, inainte de mileniul I i.Hr. Din punctul meu de vedere, este una dintre cele mai senzationale descoperiri de la noi din ultimul timp dar, din pacate, nu beneficiaza de atentia pe care o merita. Mai mult, cei care au studiat piesele din tezaurul de la Valcitran sustin ca sunt facute tot din aur transilvan. Deocamdata nu avem date sigure pentru a sustine aceasta ipoteza. Oricum, distanta mica dintre cele doua localitati ne duce la ipoteza unei comunitati de cultura, un grup proto-tracic, care locuia pe ambele maluri ale Dunarii, pe la 1500 i.Hr.
Aurul dacilor la control
Cat aur au avut dacii? Arheologii inca nu ne pot raspunde. Unii sustin ca dacii nu aveau si nu prelucrau aurul, ceea ce este absurd, avand in vedere bogatia in aur a solului din Carpati si razboaiele duse de romani pentru aur. De altfel, exista destule indicii care ne duc la concluzia ca dacii au avut mult aur. De unde provenea el?
Aurul antic salvat de la disparitie a scapat prin minune. Jefuitori de morminte si de temple au existat destui in antichitate, au venit apoi migratorii, care au maturat Europa, apoi cautatorii de aur ai epocilor mai noi. Aurul gasit a fost cel mai adesea topit, transformat, pentru ca avea valoare in sine, si cele mai multe obiecte antice de aur au pierit in acest fel. Probabil ca la fel s-a intamplat si cu aurul dacilor. Mai mult, se presupune ca in perioada regilor daci a existat un monopol regal asupra aurului, care a fost retras din circulatie, formand un fel de tezaur, de felul aurului bancilor de stat in zilele noastre, ceea ce inseamna ca oamenii de rand nu puteau detine acest metal pretios. Sursele antice afirma ca Traian a luat din Dacia cam 2 milioane de kilograme de aur si inca pe atata argint. Chiar daca cifrele sunt exagerate si acceptam recalcularea propusa de istorici, care le-au taiat un zero din coada, tot raman niste cifre ametitoare. Cercetatorii sustin ca subsolul Daciei nu ar fi putut furniza atata aur, dar trebuie sa tinem cont de faptul ca aurul dacilor provenea, cu siguranta, si din surse externe. Este vorba de aurul strans din razboaiele de cucerire, in special impotriva celtilor, de cel pradat de daci in numeroasele incursiuni de jaf din sudul Dunarii, precum si de cel obtinut din comert si mercenariat. Cum regii daci nu intretineau armate permanente si nici nu investeau in constructii civile costisitoare, e de presupus ca a avut loc o acumulare in timp a aurului. Si daca a fost monopolizat, grupat si ascuns in cateva locuri, fie romanii l-au luat pe tot, fie au mai ramas cateva locuri inca nedescoperite...
- De ce nu au exploatat dacii aur de filon, in mine, in galerii, asa cum au facut ulterior romanii la Rosia Montana? Nu stiau de existenta filoanelor?
- Ba da, eu cred ca stiau. Era logic ca in zona unde raurile erau pline de aur sa existe aur si in pamant. Dar, pe de o parte, nu aveau resursele necesare sa faca exploatari miniere, pe de alta parte, poate nici nu aveau nevoie, caci aurul de rau se gasea in cantitati mari. Aproape toate raurile erau aurifere: Argesul, Oltul, Dambovita, raurile din Moldova, ca sa nu mai vorbesc de cele din Ardeal. Dimitrie Cantemir povesteste in "Descrierea Moldovei" cum culegeau tiganii aur din rauri si plateau patru ocale de aur (= 5 kg) in fiecare an, dare, sotiei domnului. Tot pe atunci, Anton Maria del Chiaro pomeneste de cantitati si mai mari, de 15 ocale pe an, ca "impozit" datorat de tiganii aurari. Exploatarea miniera a fost intotdeauna apanajul statelor puternice, centralizate, deoarece necesitau eforturi si cheltuieli mari, brate de munca, sclavi. E greu de crezut ca in vremea lui Burebista a existat un stat centralizat, cu administratie, impozite si toate celelalte caracteristici. A fost mai degraba o uniune de triburi, care s-a destramat dupa moartea lui Burebista. In schimb, in vremea lui Decebal, e foarte probabil sa fi existat un astfel de stat. Se poate presupune chiar ca Decebal a incercat sa exploateze minele din Apuseni, poate a chemat iliri, care erau specialisti in minerit, dar nu a apucat sa faca mare lucru, din pricina razboaielor, ori nu am descoperit noi inca urme de exploatare dacica. Romanii s-au dus la fix: stiau unde sunt minele, fie ca aflasera de la daci sau de la iliri, fie pentru ca nu erau greu de descoperit, din pricina raurilor aurifere din preajma. Ei aveau si experienta, si mesteri, si sclavi, si forta economica pentru astfel de exploatari. Romanii au exploatat cat au putut, apoi a intervenit o pauza de vreo mie de ani. Regii maghiari si ulterior imperialii (habsburgii) au reluat exploatarea aurului in Transilvania (Apuseni plus, in premiera, Maramures) si au scos mult metal pretios. In 64 de ani, din secolul Xviii (exista date precise), austriecii au extras 10 tone de aur, deci o medie de cateva sute de kilograme pe an, iar in ultimii ani, la sfarsitul secolului Xix, ajunsesera la 2 tone pe an. In vremea lui Ceausescu, s-a fortat mult nota si s-a ajuns la patru tone pe an, dar costurile erau de zece ori mai mari decat valoarea de piata a aurului. Deci, va dati seama cat ar fi fost de costisitoare exploatarea aurului in vremea dacilor.
Enigmaticii kosoni
Sunt mici cat unghia, dar se numara intre cele mai valoroase monede din lume. Inainte de 1990, existau in lumea anticarilor cateva zeci de exemplare, iar pretul unuia singur depasea 2000 de dolari. Dupa cativa ani, pe piata anticarilor au navalit cateva mii de kosoni, iar pretul s-a prabusit, in urma acestei inflatii, la cateva sute de dolari. Kosonul este singura moneda de aur din epoca regalitatii dacice, dar nu exista dovezi ca a fost emisa de daci. Ea imita denarii romani republicani din vremea lui Brutus - unul din asasinii lui Cezar -, dar specialistii inca nu au lamurit toate aspectele legate de kosoni. Toti kosonii au fost descoperiti in Transilvania, marea majoritate a lor chiar in zona cetatilor dacice din Muntii Orastiei -, dar nici unul in sapaturi arheologice profesioniste. Nicaieri in alta parte a lumii nu s-au descoperit kosoni, semn ca aceste monede nu au circulat. Se pare ca au fost batute anume pentru a plati mercenari daci, care sa lupte alaturi de Brutus in Macedonia, impotriva lui Octavian, dupa uciderea lui Cezar. Avem cunostinta de existenta unor astfel de monede inca din secolul al Xvi-lea, si e posibil ca numarul kosonilor descoperiti de-a lungul veacurilor in Transilvania sa fie chiar de ordinul zecilor de mii. Dar ce fel de aur este aurul kosonilor?
"Exista doua tipuri de kosoni: cei cu monograma - care sunt cei mai numerosi - si cei fara monograma, extrem de putini. Inainte de 1990, aveam cunostinta de cateva exemplare fara monograma. Acum exista cateva zeci. Kosonii cu monograma - peste o mie, pe site-urile specializate de pe Internet - nu sunt din aur transilvan. Este in mod clar vorba de aur din alte surse, probabil de la sudul Dunarii, aur rafinat balcanic. In schimb, kosonii fara monograma sunt foarte probabil din aur de-al nostru. Se pare ca dacii au incercat sa imite aceasta moneda, dar au batut exemplare putine. Chiar si lucratura monedelor din aceasta categorie este mai grosiera decat a celorlalti kosoni, semn ca e vorba de imitatii. "
"Nu exista nici cel mai mic dubiu.
Bratarile dacice sunt autentice"
Aurul dacilor este un subiect pe zi ce trece mai fierbinte. In scandalul bratarilor dacice, gasite cu detectoarele de cautatorii de comori, scoase din tara, vandute, apoi recuperate - unele dintre ele - de statul roman, s-au gasit repede unii care sa le conteste autenticitatea. Chiar intre specialisti exista astfel de voci. Scenariul este identic cu cel al scandalului "Nebra". Dar in vreme ce la Nebra s-a sapat in locul unde a fost gasit discul si s-au mai gasit obiecte, pe baza carora s-a putut face o datare si trage o concluzie, la noi inca nu s-a facut nimic si, chiar daca s-ar face, e posibil sa nu se mai descopere nimic in acel loc. Caci se pare ca bratarile au constituit un depozit votiv, inchinat zeilor, si ca urmare nu era nevoie (sau nu era permis) sa mai fie insotite de alte obiecte. In aceste conditii tulburi, in care variante noi circulau de la o zi la alta si imaginatia multora tesea scenarii, verdictul final a fost dat de analizele intreprinse de echipa condusa de dr. Bogdan Constantinescu.
"Nu exista nici cel mai mic dubiu: bratarile sunt autentice. Cei ce incearca sa acrediteze ipoteza falsului nu au cum sa ignore rezultatele obtinute de noi. Primele patru bratari recuperate sunt mai grele, dar cu diametru mai mic, nu incap pe bratul superior al unui barbat (si este foarte putin probabil sa fi fost destinate femeilor, la greutatea de un kg in medie pe bucata). Echipa care a lucrat la expertizarea bratarilor la Institutul de Fizica si Inginerie Nucleara si la Muzeul National de Istorie a Romaniei, in ianuarie, a fost alcatuita din Viorel Cojocaru, Roxana Bugoi, Ernest Oberlnder-Tarnoveanu, Gheorghe Niculescu si Mircea Babes. Rezultatul analizelor arata ca au fost confectionate din aur aluvionar, cules din paraie, amestecat cu aur de filon, foarte asemanator cu cel din zona de est-sud-est de Brad. Compozitia este diferita de la o bratara la alta, variind intre 19 si 22 de carate, dar pe portiuni, uneori, destul de neomogene. Este total exclusa ipoteza realizarii bratarilor din topirea unor monede antice de aur, asa cum s-a speculat in presa la un moment dat. Interesant este ca am gasit si urme de pamant pe bratari. Cea de-a cincea bratara, cea mai mica dintre toate, are cca 700 de grame, dar diametrul mai mare, si putea fi purtata pe brat. Specialistii au supranumit-o "Mica Pariziana" si are ca pereche o a sasea bratara, numita "Mica New-yorkeza", care este in curs de recuperare. Acestea doua formeaza o pereche clara si cred ca au fost gasite in alta parte decat primele patru. De altfel, se stie ca au existat doua locuri de descoperire - unul cu 10 bratari, altul cu 5. Cele doua bratari mici au fost analizate acum doi ani la laboratorul Wcas din Santa Fe, California, de catre Pieter Myers, un specialist in arheometrie, recunoscut ca fiind printre cei mai competenti din lume. Rezultatele sunt similare cu cele obtinute de noi, pentru celelalte patru: aur aluvionar, iar verdictul lui Pieter Myers a fost: bratari tracice (in general, istoricii straini ii inglobeaza pe daci in "marele neam al tracilor", rareori mentionandu-i ca atare). Ne-am bucurat ca un specialist de talia lui Myers a confirmat rezultatele noastre."
"Procuratura si politia in frunte,
Ministerul Culturii, la coada"
- Ce urmeaza acum? Dupa ce Ministerul Culturii le-a recuperat si v-a solicitat aceste analize, banuiesc ca se pune la cale un amplu proiect interdisciplinar, chiar daca nu de talia celui german iscat de descoperirea de la Nebra.
- Nu, din pacate nu! Ministerul Culturii nu ne-a contactat niciodata pana acum, nu ne-a cerut parerea. Analizele le-am facut la cererea procuraturii si a politiei, nu a Ministerului Culturii. Dupa recuperarea primelor bratari, oficiali ai Ministerului Culturii au iesit pe scena, au zambit frumos la aparatele de fotografiat si au afirmat ca va fi nevoie de niste analize, si dupa ce noi le-am facut, au anuntat ca sunt autentice (s-a pomenit chiar si de carbon 14, desi cu carbon radioactiv nu se pot data decat obiectele care contin carbon, iar aurul nu contine asa ceva!). Si, probabil, nu au aflat pana acum, ca Romania e cam singura tara din Europa care nu detine nici un dispozitiv de datare cu C14, extrem de util pentru datarea materialelor organice - oase, grane, lemne, resturi textile etc. Cercetatorii romani inca nu au avut acces sa studieze in detaliu aceste bratari. A avut loc o expertiza stilistica (vizuala), facuta in viteza la Frankfurt, apoi o expertiza a materialului, facuta de noi in cateva ore, in prezenta mascatilor - lucru absolut necesar atunci - si o expertiza de tip "arta bijutierului", facuta in anii trecuti in Germania, de catre cercetatoarea Barbara Deppert-Lipitz. Dar pentru a le studia serios e nevoie de timp si de conditii. Avem nevoie sa facem masuratori in mai multe puncte ale fiecarei bratari, caci compozitia variaza destul de mult de la un capat la altul al unei piese. Am avea nevoie de un, sa-i zicem, "scanner" performant, ca sa vedem detaliile lucraturii, fiecare lovitura a uneltei cu care s-a lucrat la bratara, directia si dimensiunile loviturii etc., asa cum se procedeaza in alte tari. Dar Ministerul Culturii nu se gandeste la nici o strategie, la nici un proiect pentru studierea profesionista a bratarilor. In nici o tara civilizata din lume nu se poate face nimic serios in domeniul patrimoniului arheologic, fara sprijinul specialistilor in masuratori fizico-chimice. Sub Luvru se afla laboratoare extrem de bine dotate, inclusiv un accelerator de particule. E drept ca este unul dintre cele mai mari muzee din lume. Dar la noi, cata vreme Ministerul Culturii nici macar nu ne-a contactat pana acum, nu putem spera la progrese majore in viitorul apropiat...