- Se spune ca secretul fericirii este memoria proasta. Din acest punct de vedere, romanii - mai concret, bucurestenii, pentru ca ei au facut obiectul represiunii mineresti - au ales sa fie fericiti si sa priveasca increzatori in viitor. Poate este bine sa ne amintim ca in 1990 au existat si sustinatori ai minerilor printre locuitorii Capitalei, oameni care le-au multumit sincer si i-au felicitat, plini de manie proletara, fata de "golanii" din Piata Universitatii, care le tulburasera linistea. Fie ca ne place s-o recunoastem, fie ca nu, fibra morala a natiei a fost pervertita de comunism si are nevoie de ceva timp ca sa se refaca. In ce alta tara europeana ar fi suportat populatia ca o explozie de salbaticie dirijata politic, de amploarea si violenta celei din 13-14 iunie, sa ramana nesanctionata de justitie timp de 17 ani? La noi insa suflul civic a fost slab, iar cei care au refuzat compromisurile cu puterea au fost prea putini pentru a sustine o presiune populara in directia clarificarii evenimentelor si pedepsirii vinovatilor. Nici macar in timpul mandatului lui Emil Constantinescu nu s-a intreprins nimic in acest sens, desi acesta ii sustinuse pe studentii protestatari si-si construise personalitatea publica pornind de la atitudinea sa curajoasa din acele zile. Avem toate sansele sa ajungem o natie de amnezici fericiti.
Cei care refuza sa se lase contaminati de amnezia nationala sunt condamnati sa constate ca Romania post-comunista a fost traumatizata inca de la nastere, iar sechelele acestor traume nu s-au rezolvat nici in ziua de astazi. O operatiune de amploare cum a fost aducerea trenurilor cu mineri la Bucuresti, manipularea opiniei publice prin intermediul televiziunii si apoi dirijarea minerilor prin Bucuresti, nu se putea declansa si desfasura fara a avea la baza o decizie politica. Nu putea fi vorba de o simpla actiune spontana a minerilor, cum incearca sa ne convinga Ion Iliescu, care a vazut in stalcirea in bataie a intelectualilor un "gest civic". Cum decizia politica a stat la baza mineriadei, politicienii puterii de atunci ar trebui sa raspunda pentru ea. Nu au facut-o, pentru ca justitia le-a fost subordonata. Alta explicatie nu exista pentru tergiversarea timp de 17 ani a anchetei, in conditiile in care protagonistii evenimentelor sunt in viata si in tara. Nu putem decat sa banuim forta presiunilor care se exercita asupra procurorului Dan Voinea si a colegilor sai, pentru ca adevarul sa ramana departe de ochii cetatenilor. Faptul ca aceste presiuni se dovedesc inca eficiente ne da masura puterii si influentei adevaratilor autori ai mineriadei. Iata de ce, striviti de structurile oculte pe care le banuiesc in umbra politicii, de o clasa politica fara scrupule si fara principii si de o justitie aservita politic, romanii au ales amnezia, ca solutie la problemele nerezolvate ale istoriei lor recente.
Ceea ce urma sa se-ntample s-a intamplat: incercarea de inlaturare a guvernului Tariceanu, dusa de presedinte, a esuat, dovedind unitatea de nezdruncinat Pnl-Psd. La ce sa ne mai asteptam de acum inainte in viata noastra politica?
- Intr-adevar, Traian Basescu nu a reusit sa inlature guvernul Tariceanu in urma victoriei sale la referendumul din 19 mai, dar oare credea el cu adevarat ca va reusi acest lucru? E greu sa ne imaginam ca presedintele, un experimentat om politic, nu cunoaste bine logica partidelor politice pe care le-a invitat la Cotroceni si nu a anticipat un esec al demersului sau public. Inca de la mesajul rostit in Parlament, imediat dupa referendum, seful statului a dovedit ca intelege sa-si valorifice succesul obtinut mentinandu-si imaginea de lider politic ferm si dur, care refuza compromisul politic. Or, fara compromis politic nu se putea ajunge la formarea unui nou guvern in actuala configuratie politica a Parlamentului, iar incheierea unui compromis cu liderii politici care l-au insultat violent, la nici doua saptamani dupa referendum, ar fi facut din Traian Basescu un lider politic obisnuit, dispus la negocieri si cedari. Astfel incat este logic sa presupunem ca presedintele a anticipat de fapt esecul consultarilor de la Cotroceni, pe care le-a organizat mai degraba pentru a demasca o parte a clasei politice si a forta erodarea in continuare a popularitatii Pnl si Psd. Punct ochit, punct lovit. Mingea se afla acum in terenul partidelor, iar primele consecinte ale acestui atac prin ricoseu al presedintelui incep deja sa se simta. Astfel, desi a supravietuit motiunii de cenzura a Pd si Pld, guvernul Tariceanu nu a obtinut in sprijinul sau decat 112 voturi, cu trei mai putine decat cele exprimate in favoarea motiunii. Psd-istii s-au retras de la vot, tocmai pentru a nu fi vazuti ca sustin un guvern liberal, pe care activistii si alegatorii lor nu-l agreeaza. Mai mult, pe 13 iunie, facand un gest fara precedent, senatorii Psd, Pd si Pc i-au refuzat guvernului dreptul de a emite ordonante de urgenta pe perioada vacantei parlamentare. Mircea Geoana a anuntat ca si deputatii Psd vor vota la fel ca senatorii, intarind semnalul politic al disocierii de guvern. Este de asteptat, asadar, ca Psd sa se joace astfel cu un guvern dependent, incercand sa obtina toate avantajele posibile de pe urma acestei dependente, mai concret, un numar considerabil de posturi de conducere in institutiile publice. De la Cotroceni, "nemuritor si rece", Traian Basescu va face probabil periodic declaratii critice, iar Pd si Pld isi vor continua opozitia ferma si categorica, calculand ca ea le va aduce o crestere in sondaje. In ceea ce-l priveste, guvernul va incasa, strangand din dinti, si se va concentra asupra guvernarii, sperand ca acest lucru va duce la sporirea popularitatii sale. Pe scurt, vara se anunta dominata de un razboi de uzura care va plictisi si va scarbi populatia, si ai carui invingatori si invinsi vor fi decisi la alegerile europarlamentare din toamna.