Prietenul pierdut al bunicilor
Din paienjenisul de drumuri care brazdeaza codrii si muntii Tiblesului se desprinde la un moment dat, intre satele Strambu-Baiut si Lapusul Romanesc, o poiana mai larga, unde padurea se retrage spre cer si piatra se acopera cu iarba. Acolo, in zapada adanca de sub munte, s-a consumat in ianuarie 1953 un episod care aminteste de tragediile antice. Troita ridicata zilele trecute pe acest loc de Fundatia Academica Civica, creatoarea Memorialului Sighet, aminteste in cuvinte tulburatoare cui i-a fost dedicata:
"Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei - lacrima noastra nestearsa si freamatul indurerat al codrului pentru conducatorul grupului de luptatori ai rezistentei anticomuniste din Muntii Tiblesului, padurarul Pop Nicolae si membrii grupului sau: pr. Oniga Tanase, Pasca Vasile, Hotea Vasile, Dobre Mircea, Rus Ion, Tivadar Vasile, Mat Ion, Pop Achim, Pop Aristina, Chindris Vasile, Chindris Stefan, Chindris Dumitru, Dunca Gavril, Dunca Ilies, Hotico Ion, Hotico Dumitru, Georgiu Teodor, Blago Vasile, Tivadar I. Vasile. Recunostinta celor pentru care s-au jertfit!".
Nicolae Pop a fost un om simplu, dar de o cinste si loialitate care l-au facut in acelasi timp un salvator si un erou care si-a asumat riscul si sacrificiul. In primavara anului 1944 a ascuns in cantonul sau mai multi copii evrei care ar fi urmat sa fie dusi la Auschwitz de autoritatile maghiare din Ardealul ocupat. In 1948 a gazduit pe partizanii anticomunisti urmariti de Securitate. Ca urmare, casa i-a fost incendiata, gospodaria vandalizata, sotia si doi copii arestati si dusi in Baragan. Scapat de arestare impreuna cu doi copii - Achim si Aristina -, s-a refugiat in adancul muntilor, alcatuind, impreuna cu preotul Tanase Oniga un alt grup de partizani, care timp de patru ani a fost cautat fara incetare, reusind sa reziste tuturor atacurilor si capcanelor. In ianuarie 1953, padurarul Pop a facut o congestie cerebrala si, stiind ca toata familia ii este supravegheata, si-a luat ramas bun de la cei doi copii si s-a abandonat langa un pod, pe marginea drumului. Omul care l-a gasit in zapada a vrut sa-l ia acasa si sa-l ingrijeasca, dar de grija familiei, care ar fi urmat sa sufere toata viata din cauza lui, a cerut sa fie dus sa moara in sat, unde Securitatea l-a gasit si l-a ucis in batai.
Povestea a fost istorisita de fiica sa, Aristina, care, impreuna cu fratele ei Achim, a fost arestata doua luni mai tarziu si condamnata la 20 de ani de inchisoare. Acum, impreuna cu sotul sau, pe care l-a cunoscut in detentie, doamna Aristina Saileanu pastreaza in memorie si in marturisiri cultul tatalui sau. Ea face parte din acei supravietuitori despre care o alta luptatoare din munti, regretata Lucretia Jurj, spunea la Scoala de Vara de la Sighet din 2003: "A trebuit sa scape cineva dintre noi ca sa povesteasca, sa nu ramanem morti".
Ceremonia consacrarii troitei a fost simpla si emotionanta. Slujba religioasa a fost oficiata de preotul din satul apropiat si de un alt preot, din Dragomiresti, fiu - el insusi - al unui preot partizan. A vorbit primarul din sat, apoi sotul Aristinei Saileanu si Ana Blandiana, initiatoarea inaltarii troitei. Au participat fosti detinuti politici din toata tara, veniti cu un autobuz dinspre Memorialul Sighet, precum si multi tarani din fermecatoarea Tara a Lapusului, veniti sa-si aminteasca de prietenul pierdut al bunicilor.
Romulus Rusan