Iata ca se poate! Sonorizare brici, lumini de scena, un public avizat, calduros si interactiv, concerte superbe, sustinute de nume mari ale jazz-ului mondial. Desfasurata intre 5 si 13 mai, cea de-a 37-a editie a Festivalului sibian de jazz a depasit stacheta excelentei
"O experienta superba"
"Acesta n-a fost un festival de jazz, a fost un festival al dragostei", a declarat, la finalul fulminantului sau recital, Dee Dee Bridgewater. Dintre cei aproape 200 de artisti ce au participat la manifestarea de la Sibiu, americanca a fost de departe marea vedeta feminina. Castigatoare a doua premii "Grammy" si a unui "Tony" ce recompenseaza spectacolele pe Broadway, actrita, cantareata cu o cariera de mai bine de trei decenii, producatoare si ambasadoare a Natiunilor Unite, Dee Dee s-a aflat pentru a doua oara in Romania, dupa ce anul trecut a sustinut un concert la Nationalul bucurestean.
"Cand am acceptat sa vin la Sibiu, nu stiam ca orasul va fi centrul cultural al Europei. Este uimitor si vreau sa ii felicit pe sibieni. Dragostea pe care am simtit-o la acest festival ma face sa-mi doresc sa revin cat mai curand. Oamenii pe care i-am intalnit aici sunt atat de frumosi, de adevarati, se comporta natural, fara false zambete, si asta imi place foarte mult. Concertul in sine a insemnat o experienta superba, s-a produs o comunicare deosebita cu publicul, daca as fi avut un fir mai lung la microfon as fi mers pana la ultimele randuri. Cand sunt pe scena, ma simt intr-o alta lume, simt ca pot fi oricine vreau. Imi place sa fac oamenii sa rada, sa-i fac sa creada ca-s putin nebuna, sa dansez, pentru ca apoi sa devin extrem de serioasa, dramatica chiar. Vreau sa-i fac pe oameni, prin prestatia mea, sa nu se teama sa se exteriorizeze, sa fie liberi. De aceea, cand am vazut o fata ce a venit sa danseze la marginea scenei, i-am apreciat curajul si-am coborat pentru a dansa cu ea."
Programul propus de Dee Dee a insemnat un omagiu adus tarii sale adoptive, Franta. Concertul americancei a adus o stralucire in plus festivalului. Prezenta ei a insemnat exuberanta, traire intensa, miscare, interactiune cu publicul, un spectacol total. Si, totodata, a dat semnalul unei serii de concerte ce au probat inca o data fabulosul talent al muzicienilor negri. Este drept ca pe parcursul festivalului, albii au demonstrat ca pot canta jazz la cel mai inalt nivel, insa oricat de buni ar fi, ei par mai degraba niste invitati de onoare, intr-o lume a negrilor.
Brutalitatea si splendoarea muzicii
Batranul din fata mea ma primeste pasind cu greu prin camera sa de hotel, plina de bagaje inca nedesfacute. Se aseaza oftand. O palarie cafenie ii sade pe genunchi, pe jos este o cutie de saxofon de care se sprijina un baston si, pe masuta, un pachet gol de tigari. Archie Shepp este o figura legendara a jazzului modern. Unul dintre pionierii free-jazz-ului. Coleg de scena cu giganti precum John Coltrane, Shepp a fost intotdeauna un luptator si un tip controversat, atat datorita muzicii sale inovatoare, cat si implicarii sale in miscarile sociale si in drepturile omului. Acum, la 75 de ani, el a renuntat la cariera de profesor universitar, insa continua sa inregistreze si sa colinde lumea, concertand alaturi de trupa sa, Born Free.
- Am citit ca bunica dvs. v-a cumparat primul saxofon. Era si ea cantareata? Ati reusit s-o faceti mandra de nepotul ei?
- Nu era cantareata, dar iubea muzica. Vezi tu, muzica este parte din cultura negrilor, a afro-americanilor, este foarte importanta pentru supravietuirea noastra spirituala. Ne-a insotit inca din vremea sclaviei, prin cantecele de munca, prin gospel, prin blues... Bunica mi-a cumparat saxofonul intr-o perioada cand negrii nu-si permiteau instrumente, cantau cu vocea, bateau din palme, sau isi foloseau corpul ca instrument de percutie. Bunica a pus banut peste banut ca sa-mi cumpere saxofonul. A costat 500 de dolari, bani grei pe atunci. Eu studiam deja clarinetul si pianul, dar am auzit un prieten cantand la saxofon, mi-a placut sunetul si i-am spus bunicii. Pana la urma am facut-o mandra de mine, dar nu pentru ca am invatat sa cant la saxofon, ci pentru ca am terminat facultatea si am devenit avocat.
- Si cum de ati renuntat la avocatura pentru muzica?
- A fost complicat, insa am luat aceasta decizie pe cand aveam 20 de ani. Muzica iti ocupa tot timpul, trebuie sa repeti intruna. Chiar daca aveam o familie de intretinut, am renuntat la avocatura si m-am dedicat exclusiv saxofonului. Eram saraci, primeam alocatie de la stat, insa am realizat ca asta-i singurul mod de a reusi.
- V-a inspirat ca muzician lupta pe care ati dus-o decenii la rand in domeniul drepturilor sociale?
- Oh, yeah! Lupta asta a dat un sens muncii, muzicii mele. Altfel, despre ce as fi cantat? Despre bani, masini, fete? Nu! Cant despre comunitate, despre suferinta maselor, despre istoria noastra, despre lupta!
- Regretati, aveti o nostalgie dupa catedra de la universitate?
- Nici vorba! Am fost profesor vreme de 31 de ani si am fost bucuros sa scap de meseria asta, acum 6 ani, cand m-am retras.
- Care-i cel mai important lucru pe care l-ati predat elevilor dvs.?
- Foarte complicata intrebare. I-am invatat despre mine, despre identitatea mea si astfel au aflat de istoria negrilor din Africa si pana in Lumea Noua.
- In acest moment, cum priviti un concert, ca pe un privilegiu sau ca pe o lupta dura, o provocare?
- Acum, la varsta mea, cand pun mana pe saxofon si urc pe scena, simt in piept atat brutalitatea, cat si splendoarea muzicii. Este si o bucurie si o lupta totodata.
Archie Shepp mi-a acordat acest interviu in exclusivitate, clipind greu din ochi, vorbind rar si greoi. Ma intrebam cum va arata recitalul sau, daca muzicienii din trupa sa multinationala (Sua, Franta, Camerun, Mali) vor prelua controlul, iar batranul va avea mai mult un rol simbolic. Inceputul concertului mi-a confirmat temerile. Dar numai pentru cateva minute. Pana ce d-l Shepp a primit "doctoria". Imediat dupa aceea, a inceput sa respire muzica si a devenit stapanul scenei, cantand blues cu o voce tunatoare, improvizand la saxofon sau interactionand cu spectatorii. Timp de doua ore, Archie Shepp si trupa sa au entuziasmat publicul din Sibiu, in randul caruia se aflau nu doar veteranii festivalurilor anterioare, ce mananca jazz pe paine, ci foarte multi tineri. Tineri care au preferat unor evenimente fade, comerciale, ce se desfasurau in oras la aceeasi ora, concertul unui muzician de jazz de 75 de ani! Si nu au regretat nici macar o secunda!
Aplauze pentru public
Putine festivaluri sau evenimente culturale organizate de-a lungul anilor in Romania au atins anvergura si longevitatea Festivalului de jazz de la Sibiu. Multi sustin ca aceasta editie, care a aniversat trei decenii de cand festivalul a devenit international, a fost cea mai buna de pana acum. Afisul, pleiada artistilor invitati au fost cu adevarat impresionante. La fel ca si atmosfera, efervescenta creata in jurul scenelor. Laudabila este si demararea unei "retele" de jazz, prin care muzicieni care au cantat la Sibiu au evoluat apoi pe alte scene din tara - Ploiesti, Brasov si Cluj-Napoca. La Sibiu, concertele s-au desfasurat in trei locuri. Spectacolele incepeau la amiaza, pe scena amenajata in Piata Mare a orasului, renovata complet, si se incheiau la primele ore ale diminetii, in Clubul Imperium, acolo unde instrumentisti din diferite trupe se intalneau pentru jam-session-uri. Scena "oficiala" a festivalului se gasea intr-un cort gigantic, amplasat in Parcul Astra, si gazduia in fiecare seara cate doua concerte, urmarite de 700 sau chiar 1000 de spectatori. Seara de 11 mai a fost una "neagra", de la inceput pana la sfarsit. Dean Bawman, un urias de aproape 2 metri, a propus un repertoriu in forta si a reusit sa ridice lumea in picioare cu un gospel electrizant. Urmatorul recital a fost cu totul diferit, elevat, sofisticat, rafinat. Chico Freeman si tinerii sai colegi de scena, carora maestrul le-a acordat cu generozitate spatiu de manevra, au fermecat publicul, care a savurat fiecare piesa, fiecare solo. Iar la sfarsit - o portie de hip-hop primita cu urale. Dupa concert, in spatele scenei, muzicienii se imbratisau, se felicitau, dansau, cantau fericiti. Jazzul este o muzica a libertatii, a improvizatiei, a deschiderii, iar la Sibiu, aceasta atmosfera s-a simtit si dincolo de scena. S-au schimbat idei, s-au legat prietenii.
"A fost unul din cele mai bune
festivaluri la care am cantat"
Chico Freeman este un adept al interculturalitatii, stilul sau imbinand traditia jazzului american cu radacinile sale cubaneze.
- A fost greu sa va gasiti propria cale in muzica?
- Nu a fost dificil pentru mine sa-mi gasesc drumul, ci a fost greu sa-i fac pe ceilalti sa accepte ca muzica mea este speciala, ca nu-i doar "inca un stil" printre multe altele. La inceput eram acuzat ca-s eclectic, acum, daca ascultati cu atentie, mai toti sunt eclectici. Eu mi-am urmat calea, am gasit oamenii ce cred in mine, iar acum totul e bine.
- Ati cantat in intreaga lume. Cu ce amintiri plecati de la Sibiu?
- A fost unul dintre cele mai bune festivaluri la care am cantat. Asta din cauza oamenilor, care au raspuns atat de bine muzicii mele. Nu a trebuit sa cant tare, apasat, am cantat usor, bland, i-am luat cu mine intr-o excursie muzicala si ei m-au insotit cu bucurie. Nu vreau sa zic vorbe mari, cum ca ar fi cel mai bun public din lume, dar daca as face un clasament, romanii ar fi deasupra locului 2. Aproape cei mai buni.
Multumiri Alexandrei Pescaru si felicitari organizatorilor, Fundatia Pro Art Hermannstadt