Straini in propria tara
A fi roman la Odorheiul Secuiesc e ca si cum ai fi exilat intr-o tara straina, la mii de kilometri distanta de Bucuresti. Ba si mai rau, pentru ca intr-o adevarata tara straina ar exista un consulat, o ambasada, romanii de-acolo sunt complet uitati. Pentru Guvernul Romaniei ei sunt stersi de pe harta. Sunt prea putini ca sa conteze la urne. Sunt prea cuminti. Atunci cand merg pe strada vorbesc cu voce joasa, privind prudent imprejur. Nu vor sa iasa in evidenta, nu vor sa atraga atentia asupra lor. Evenimentele care s-au petrecut in oras in 1989 nu se sterg asa de usor. Foarte multi romani au plecat dupa revolutie catre locuri mai sigure. Cei care au ramas, majoritatea angajati ai armatei sau politiei, nu prea au incotro. Dar ar pleca si ei daca ar putea. Singurele locuri in care romanii se simt acasa in Odorhei sunt biserica si scoala romaneasca, "pilonii" a ceea ce a mai ramas din comunitatea puternica de altadata. Daca si acestea ar disparea, atunci maghiarii xenofobi din zona ar rasufla usurati. N-ar mai fi picior de roman.
Sigur, nimeni nu da cu bata in romanii din Odorhei. Nimeni nu le spune sa plece. Totul se petrece cu finete, cu miscari subtile, la adapostul unor legi incomplete si mai ales profitand de indiferenta reala sau doar jucata politic, a unui Bucuresti prea indepartat. La urma urmelor, ce e asa de grav in faptul ca singura data cand romanii au vrut sa inchirieze casa de cultura a orasului pentru un concert cu Tudor Gheorghe, nu s-a putut? Ce e asa de grav ca televiziunea locala nu are nici macar cinci minute in limba romana? Ce e asa de grav ca nu exista ziare romanesti in oras, ca prin mecanisme necunoscute, Ministerul Apararii decide sa mai desfiinteze cate o unitate militara din Odorhei si ca in felul acesta mai dispar cate 50 de familii de romani din oras? Ce e asa de grav ca inspectoratul scolar nu e de acord cu proiectele profesorilor de la liceul romanesc? Ce daca in loc de doua clase a noua ramane una singura? Nimic nu e grav. Sunt doar lucruri marunte, nu-i asa? Aceasta este faimoasa "politica maghiara a pasilor marunti", prin atitudinea tolerata "ighen" a premierului Tariceanu.
Am scris, cu vreo doi ani in urma, despre povestea extraordinara a Casei "Sf. Iosif pentru copii aflati in dificultate" si despre superbele proiecte comune ale acesteia cu Liceul "Marin Preda". Spuneam atunci ca la Odorhei se petrece un miracol in fiecare zi. Pe dealul Cserehat, unde se afla, umar la umar Casa "Sf. Iosif" si Liceul romanesc, se strang copii nu numai din intreaga zona, ci din toata Romania. Problema este ca ei vorbesc romaneste, la fel ca si profesorii lor, un spin in coasta autoritatilor locale, care vad prezenta copiilor romani ca pe o adevarata invazie a spatiului secuiesc. Politica pasilor marunti in acest caz inseamna procese nesfarsite cu surorile greco-catolice de la casa "Sf. Iosif" si piedici discrete puse liceului, cu scopul ca numarul copiilor de limba romana sa se diminueze. Sub un anumit numar de elevi romani, liceul ar deveni, in sfarsit, o institutie de invatamant ca toate celelalte din Odorhei: exclusiv de limba maghiara. Supravietuirea liceului depinde si acum, ca in fiecare an, de doua lucruri: de bunavointa Ministerului Invatamantului si de numarul de copii inscrisi. Adica de soarta. Nu de vreo lege clara. Caci Romania, tara europeana cu cea mai generoasa legislatie de protectie a minoritatilor, nu a fost in stare sa-i protejeze chiar pe romani, atunci cand se afla in minoritate. In acest context, noul guvern liberalo-maghiar de la Bucuresti le da fiori reci romanilor din Odorhei.
Randurile de mai jos sunt un semnal de alarma si un apel catre romanii de pretutindeni de a fi alaturi de exilatii de la Odorhei. Scoala romaneasca este in pericol de a disparea si, odata cu ea, ultimii romani din Odorhei.
Stana Manasoi
directorul Liceului "Marin Preda" din Odorhei
"Daca numarul de elevi coboara sub 200, Liceul
"Marin Preda" din Odorhei va deveni unguresc"
- Pericolul ca unica scoala romaneasca din Odorhei sa fie desfiintata prin diligentele autoritatilor maghiare locale pluteste in aer de multa vreme. Este o simpla spaima, creata de contextul ostil al zonei, sau o realitate iminenta?
- Pericolul disparitiei singurei scoli in limba romana este real. Toate celelalte scoli sunt cu predare in limba maghiara. La noi vin copii nu numai din judetul nostru, ci si din judetele limitrofe. Din nefericire, numarul de elevi a fost in continua scadere pe parcursul anilor. Sunt ani in care pleaca si 10-15 elevi. Fenomenul este legat de plecarea din zona a romanilor. Se desfiinteaza unitatile militare si alte structuri in care erau romani, oamenii pleaca, asa ca isi iau copiii si se muta definitiv in alta parte. In momentul acesta, mai avem 300 de elevi. Pragul critic, dincolo de care nu vom mai exista ca scoala in limba romana, este de 200. Daca vom atinge acest prag, atunci... se va petrece ceea ce se numeste comasare. Liceul "Marin Preda" va fi ca toate celelalte din Odorhei, de limba maghiara.
- De ce depinde ca liceul sa supravietuiasca?
- Depinde de oferta pe care liceul o face. De profilurile de invatamant pe care le oferim. De pilda, profilul pedagogic avea mare cautare, pentru ca nu exista o asemenea scoala nici macar la Brasov. Copiii veneau aici pentru ca aveau posibilitatea de a se intoarce in satele lor ca invatatori. Dar pentru ca acest profil sa supravietuiasca, ducem un veritabil razboi cu inspectoratul scolar judetean pentru aprobarea planului de invatamant. In fiecare an, ei nu sunt de acord, invocand numarul mic de elevi, si in fiecare an trebuie sa facem memorii peste memorii, sa ajungem la minister, sa explicam, sa invocam situatia foarte speciala din aceasta zona, cu populatie majoritar maghiara, sa obtinem de-acolo aprobari. Aceasta batalie pentru supravietuirea singurei scoli in limba romana din zona este teribila. Suntem mereu cu sabia lui Damocles deasupra capului. Niciodata nu stim daca vom reusi din nou sau nu. Dar, ca sa revin la intrebare, supravietuirea liceului depinde de numarul de elevi inscrisi. Daca nu reusim sa obtinem aprobare pentru profilurile care au cautare, atunci elevii nu se mai inscriu, in timp ce numarul elevilor care pleaca odata cu familiile lor creste.
- De ce nu este de acord Inspectoratul judetului Harghita cu planul de scolarizare pe care il propuneti?
- Se leaga de numarul mic de elevi care sunt in prezent, spunand ca nu se justifica o oferta mai larga de scolarizare. De pilda, anul acesta, noi propunem o clasa cu profil real si una cu profil pedagogic. Romanii din Odorhei reprezinta 2% din populatie, deci copiii care vin sa invete aici vor fi, in mod automat, originari din zonele limitrofe, in care majoritatea sunt tot maghiari. Liceul "Marin Preda" este, astfel, locul in care se aduna copiii de limba romana din toata zona. Dar lor nu le convine acest lucru. De ce sa existe aici o scoala cu limba de predare romana? De ce sa nu devina si liceul "Marin Preda" o scoala ca toate celelalte din Odorhei, cu limba de predare maghiara? Sigur, ei nu vor spune niciodata aceste lucruri pe fata, ci se vor folosi de pretexte. Dar, in realitate, aceasta scoala are o situatie speciala, asa dupa cum si romanii de-aici au o situatie speciala, fiind ultra-minoritari. Numai ca in timp ce altor minoritati li se protejeaza dreptul ca, oricat de putini ar fi, sa aiba posibilitatea de a studia in limba materna, romanilor aflati in situatie minoritara nu li se garanteaza acest drept prin lege. Nicaieri nu este prevazuta aceasta situatie, in care romanii sa fie minoritari. Autoritatile locale, primarul, la o sedinta a Inspectoratului ne-a reprosat direct faptul ca noi facem toate demersurile posibile la Bucuresti, la minister, pentru a obtine mentinerea claselor romanesti si ca astfel cheltuim banii primariei, pentru niste copii care nu sunt din Odorhei. Banii acestia insa nu vin din fonduri locale, ci sunt bani de la Ministerul Invatamantului, de care au dreptul sa beneficieze si copiii din alte judete si, de fapt, de oriunde din tara ar veni aici sa invete.
"Sper din toata inima ca romanii sa-si trimita
copiii la liceul "Marin Preda" din Odorhei,
ca sa evitam disparitia lui"
- Care ar fi consecintele in cazul desfiintarii liceului?
- As vrea sa intelegeti un lucru. Toata aceasta poveste a inceput in 1990, cand s-a petrecut separarea pe criterii etnice a copiilor romani de maghiari. Inainte, toti invatau la un loc. Ungurii n-au mai vrut asta, si asa s-a construit Liceul "Marin Preda", pentru copiii romani. Aceasta scoala a devenit un pilon al comunitatii romanesti, alaturi de biserica, pentru ca este singura posibilitate de a invata in limba romana, pe o raza de 50 de km. Cu greu au fost gasiti profesorii care sa vina sa se stabileasca aici, in conditiile dificile in care sunt romani atat de putini. Copii de la Rupea, Sighisoara, Albesti, Feldioara, Saschiz sau Vanatori veneau aici sa invete si, in plus, copiii putinilor romani din Odorhei, ai caror parinti lucreaza in armata sau in alte parti. Atragerea elevilor romani aici este vitala pentru comunitate, nu numai pentru noi, pentru ca inseamna de fapt supravietuirea elementului romanesc in aceasta zona. Asadar, miza este mult mai mare decat existenta sau nu a unei scoli oarecare. De altfel, administratia locala si inspectoratul scolar stiu foarte bine acest lucru si pentru ca reprezinta majoritatea maghiara, intotdeauna vor prefera varianta in care noi am disparea. Pur si simplu, daca noi nu am mai fi aici, nu ar mai exista nici o posibilitate de a invata in limba romana. Copiii ar pleca si comunitatea romaneasca, si asa foarte restransa, ar disparea.
- Care sunt perspectivele in acest moment? Ce se poate face?
- Avem un noroc extraordinar, pentru ca suntem in imediata vecinatate a Casei pentru copii aflati in dificultate, care apartine surorilor de la Congregatia Inimii Neprihanite. Sunt 120 de copii aici, veniti din medii sociale foarte sarace, din toata tara, care traiesc in conditii extraordinare de cazare si masa, care beneficiaza de rechizite si asistenta pedagogica pe care nici nu le-au visat. Toti acesti copii invata in liceul nostru, si fara ei noi nu am fi putut sa existam. Avem un parteneriat cu aceasta institutie caritabila, pe care vrem sa-l dezvoltam. Noul context european este favorabil, pentru ca Europa nu este o constructie segregationista, ci una multi-culturala si multi-etnica, iar copiii care vin aici sunt de nationalitati diferite, de confesiuni diferite. Vrem sa dezvoltam acest parteneriat, in baza unor programe europene, si poate ca asa vom avea mai multa protectie. Conditiile in care se invata aici sunt exceptionale, asa ca sper din toata inima ca romanii din imprejurimi sa-si trimita copiii la scoala romaneasca din Odorhei si sa evitam astfel disparitia ei. Si mai am speranta in colegii nostri de la minister, la care vom ajunge, ca in fiecare an, cu planul de scolarizare, ca sa inteleaga situatia speciala de-aici si sa ne ajute asa cum, multumesc lui Dumnezeu, au facut-o si pana acum. Poate intr-o buna zi, situatia se va clarifica printr-o lege, odata pentru totdeauna, care sa sprijine si pe romanii care se afla in situatie minoritara, asa cum ii sprijina si pe altii.
Preot Puiu Pavel
parohul bisericii ortodoxe din Odorheiul Secuiesc
"Cineva trebuie sa le aduca mereu aminte celor de la Bucuresti
ca si noi suntem tot cetateni ai Romaniei. Daca nu cumva o sa
trebuiasca sa vorbim si la guvern tot maghiara,
dupa cum s-au schimbat lucrurile"
- Parinte, desi meseria dvs. este biserica si pastorirea romanilor ortodocsi, sunteti mereu pe drumuri la Bucuresti, luptand pentru cauza scolii din Odorhei. De ce trebuie sa se implice un preot in problemele civice?
- Cineva trebuie sa le aduca mereu aminte celor de la Bucuresti ca si noi suntem tot cetateni ai Romaniei, si daca nu o fac eu, nu vad cine ar putea s-o faca. Daca sunt preotul acestor oameni, atunci trebuie sa fac ceva pentru ei. Si daca Bucurestiul nu vine el la noi, mergem noi la el. Aici, in afara de Traian Basescu, n-a calcat politician roman, decat la vanatoare sau in vacanta. Nu le pasa de noi, pentru ca suntem putini. Nici nu ne vad ca pe oameni. Noi suntem niste cifre statistice. Ce conteaza o mie de amarati de romani la alegeri? Si-atunci, ma duc sa le aduc aminte. Daca scoala trimite un memoriu la minister, e aruncat intr-un sertar si se uita de el. Dar asa, am fost acolo, am stat sase ore pe holuri, si pana la urma am intrat la ministru si n-am plecat pana nu a citit jalba noastra. Ca daca se desfiinteaza scoala, atunci e gata pentru romani. Scoala si biserica, pe asta se sprijina romanii de-aici. Daca una dintre ele dispare, atunci s-a terminat. Si-apoi, iertati-ma, dar am si eu copii, care sunt romani, vorbesc limba romaneasca si eu vreau ca ei sa aiba dreptul sa invete romaneste. Sunt unul dintre romanii care traiesc aici si care nu stiu maghiara. Ce sa facem? Nu pot sta cu mainile in san, cand vad ce se intampla. Si-asa, am mai ramas o mana de romani ai nimanui. Daca strigam, trebuie pana la urma sa ne auda si pe noi cineva. Pana acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne-au mai bagat in seama, cand am fost pe la unii si altii. Ne-a ajutat fostul prefect, ne-a mai bagat in seama cate un ministru. Dar de-acum, poate ca si la guvern o sa trebuiasca sa vorbim tot maghiara, Doamne pazeste, dupa cum s-au schimbat lucrurile.
"Ce autonomie culturala? Ei vor sa fie stat in stat,
vor o autonomie totala, nu culturala!"
- De ce credeti ca are cineva interesul sa desfiinteze scoala romaneasca?
- Pentru ca le sta maghiarilor ca un cui in coasta. Daca n-ar mai fi scoala, putinii romani care mai sunt ar trebui sa-si dea copiii la scoala in alta parte. Dar e mai mult decat atat. Scoala asta aduce copii de limba romana din imprejurimi si, datorita parteneriatului cu surorile greco-catolice de la Casa "Sf. Iosif", vin si copii amarati din toata tara. Cum sa le convina lor asta? Dauneaza compozitiei etnice a zonei, care in viziunea lor trebuie sa fie exclusiv maghiara. Ca vedeti, ei au cerut si au obtinut tot ce au vrut ca drepturi, nu numai culturale, ci mai multe, dar nu sunt dispusi sa le acorde si romanilor de-aici acelasi statut. Romanii sunt tolerati. Daca s-ar putea, n-ar mai ramane aici picior de roman. Ce autonomie culturala? Ei vor sa fie stat in stat, vor o autonomie totala, nu culturala! Guvernul se face ca nu pricepe ce vor. Ii lasa, ca au nevoie de ei la guvernare. Dar nu-si dau seama ce se pierde. Iar de romanii de-aici nici ca le pasa. Eu nu zic sa nu le dea drepturi culturale, scoli, radiouri, televiziune, tot ce vor, dar noi nu suntem tot cetateni ai Romaniei? Nu avem si noi aceleasi drepturi, macar cum au ei? Adica, legea asta e pentru unii muma si pentru altii ciuma? Suntem ai nimanui in tara noastra! Trebuie sa intervenim, sa ne milogim, sa ne luptam de fiecare data, in fiecare an, ca sa nu ne desfiinteze o clasa din scoala, mereu, de la capat! Pana la urma, asta ne doare cel mai tare, ca nu ne aude nimeni, ca nimeni nu pare sa inteleaga sau sa se intereseze de noi. Ca niste umbre, parca nici nu existam. Ca imi vine cateodata sa strig, mai frati romani, si noi suntem ai vostri mai!
- Ce e de facut?
- Sunt multe de facut, dar in primul rand, sa existe vointa politica. Deocamdata, tot ceea ce se face sunt solutii de moment, nu ceva definitiv. Numai ca vedeti, Dumnezeu nu doarme. Daca nu exista Casa surorilor greco-catolice si cei o suta douazeci de copii veniti din toata tara, liceul "Marin Preda" ar fi fost deja unul de limba maghiara. Daca mai exista, nu datorita grijii autoritatilor, ci datorita lui Dumnezeu, care a aranjat lucrurile cumva. Dar lucrurile trebuie lamurite definitiv, ar trebui sa fim protejati de legi, nu sa asteptam la bunavointa unuia si altuia. Autoritatile locale, cu legea stramba in mana, au painea si cutitul. Ca toate acestea sa se schimbe, ar trebui ca cei de la Bucuresti sa devina constienti de situatie. Sa inteleaga cum traim noi aici, sa vina, sa ne asculte. Nu sa strigam noi in pustiu. Ei, aici, daca ar putea, ne-ar manca. Pentru ca au toate instrumentele in mana. Doamne fereste, sa nu fi avut totul in regula surorile, in fata autoritatilor, ce stiu eu, sanitare, de protectia copilului sau sa nu fi fost in regula cu orice altceva! Noi nu simtim nici ca am intrat in Europa, nici ca ceva s-a schimbat. Degeaba se spune ca Europa e multi-culturala, degeaba vorbim despre toleranta si despre alte de-astea, ca la noi nu se simte. Ce e de facut? In primul rand sa ne auda cineva! Dupa parerea mea, ar trebui ca despre romanii aflati in situatie minoritara in propria lor tara, sa se vorbeasca in parlament si sa se gaseasca o solutie definitiva, ca sa nu mai traim pe muchie de cutit.
Sora Emilia,
Congregatia Inimii Neprihanite,
Casa "Sf. Iosif" pentru copii in dificultate
"Asa a vrut Dumnezeu, ca aceasta casa pentru copiii
aflati in dificultate sa existe aici, langa liceul
romanesc si sa traiasca impreuna. Un miracol nu
ia sfarsit atunci cand vor oamenii"
- Intr-un reportaj dedicat institutiei dvs., scriam despre miracolul care se petrece pe dealul Cserehat de la Odorhei, despre felul in care, in ciuda tuturor piedicilor, Casa "Sf. Iosif" si scoala romaneasca s-au nascut si au supravietuit impreuna. Este acum miracolul acesta in pericol?
- Un miracol este un miracol si nu tine seama de impotrivirile omenesti. Asa a vrut Dumnezeu, ca aceasta casa pentru copiii aflati in dificultate sa existe aici, langa liceul romanesc, si sa traiasca impreuna. Stim ca nici noi, nici scoala, nu ar fi supravietuit una fara cealalta. Noi facem o opera caritabila. Aici sunt copii veniti de peste tot din Romania, unii din medii sociale extrem de modeste, pentru care aceasta este o sansa extraordinara. Noi nu tinem seama nici de originea etnica a copiilor, nici de confesiunea religioasa, pentru noi copiii sunt copii, si poate ca de aceea, cei care incearca sa ne opreasca manati de interese inguste nu au reusit. Stim ca-i deranjeaza faptul ca aici se vorbeste romaneste si din cauza asta, ne-au facut tot felul de probleme, ne-au tarat in procese nesfarsite, ba, odata, chiar au intrat cu forta in casa noastra, ca sa ne intimideze si sa ne faca sa plecam. Dar un miracol nu ia sfarsit atunci cand vor oamenii. Ei sunt orbiti de complexele lor etnice, dar ceea ce facem noi aici n-are nici o legatura cu nationalitatea. La noi sunt si copii romani, si unguri, si tigani, nu exista selectie pe criteriu etnic. Am incredere ca proiectele noastre nu pot fi oprite de asemenea probleme inguste, nu mai exista contextul pentru asa ceva. Traim in Europa mileniului trei, nu in evul mediu.
- Ce s-ar intampla daca scoala romaneasca nu ar mai exista?
- Noi stim ca fara copiii nostri, liceul romanesc n-ar avea destui elevi ca sa functioneze in limba romana. Dar si invers, daca n-ar mai exista liceul, atunci nici noi n-am mai avea unde sa trimitem copiii sa invete, pentru ca toate scolile din oras sunt de limba maghiara. Iar noi avem copii din Maramures, din Moldova, din Prahova, de peste tot, care nu stiu maghiara. Este un fapt providential ca cele doua institutii exista impreuna, una langa alta. Ar fi tragic daca scoala s-ar desfiinta. Dar nu cred ca asta se va intampla, pentru ca parteneriatul nostru e din ce in ce mai strans si pentru ca proiectele noastre au anvergura europeana. Nu cred ca in Romania acestui moment este posibil sa se stopeze asemenea proiecte, din motive care tin de compozitia etnica a unei regiuni. Dar dincolo de toate acestea, as vrea sa va mai spun ceva. Stiti, aceasta Casa consuma in fiecare luna sute de milioane. Noi nu avem vreo sursa de finantare sigura sau vreun buget. N-am avut niciodata. Traim numai din donatii, din ceea ce ne da Dumnezeu. Si iata, Dumnezeu nu ne-a lasat sa disparem pana acum. Vedeti? Miracolul continua. Eu cred cu tarie ca nimic nu este intamplator si ca, oricate piedici ni s-ar pune, noua si scolii, locul acesta este binecuvantat. Acest parteneriat intre Casa "Sf. Iosif" si o institutie scolara este unic in Romania si este un model inclusiv pentru Europa, unde se incearca acum proiecte similare. Este, pur si simplu, un lucru bun. Imi pare rau ca ei se simt deranjati de limba in care se petrece acest lucru bun.
Ps. Pentru aceia dintre romanii de pretutindeni care vor sa fie alaturi de fratii lor din Odorheiul Secuiesc, nu numai cu inima, ci si cu ajutorul fratesc, iata coordonatele:
<b> Casa "Sf. Iosif" pentru copii in dificultate, Congregatia Inimii Neprihanite, str. Abrud nr 78, sector 1, Bucuresti
Cont lei: 2511.A01.0.2923290.0072.Rol.1, Bcr sucursala 1,
Cont euro: 2511.A01.0.2923290.0072.Eur.3. Tel: 0266.218.205
Parohia Ortodoxa Odorhei, Preot Puiu Pavel, Bcr Odorheiul Secuiesc, cont Ro19Rncb 2920000237190001