Geta Burlacu

Corina Pavel
Basarabia ne mai trimite o stea: Geta Burlacu . "Nu stiu cum as fi cantat, fara fondul acesta de spirit romanesc".

Ultima zi din luna aprilie le-a oferit bucurestenilor amatori de sonuri fierbinti, cubaneze, un mare dar muzical: prezenta pe scena a ultimului solist ramas in viata, din celebra formatie Buena Vista: Eliades Ochoa. Compozitor, chitarist si vocalist de exceptie, a colaborat, de-a lungul carierei sale, cu muzicieni de mare calibru, ca: Bob Dylan, Manu Dibango, Compay Segundo, Omara Portuondo. In deschiderea celor trei concerte ale sale din Romania (primele doua s-au tinut la Timisoara si Cluj, incendiind sobrietatea ardeleneasca), Eliades Ochoa a beneficiat de prezenta unei cantarete mai putin cunoscute, dar cu o voce si o prezenta scenica care a inflamat publicul. E vorba de Geta Burlacu, o interpreta venita din Basarabia, aliaj fierbinte de sange romanesc, ucrainean si rusesc. Intre artistii din Basarabia care si-au croit drum in lumea muzicala din Romania, Geta Burlacu e un nume de care, cu siguranta, vom mai auzi. E o femeie puternica, care-si creste singura doi copii, care rade cu pofta si nu se sfieste sa se bucure de viata din toate puterile. Si este, mai ales, o personalitate artistica multipla, pe care am descoperit-o cu mare incantare si multumire, pentru dumneavoastra, cititorii revistei "Formula As".

"A fost o experienta fantastica
sa cantam alaturi de cubanezi"


- Geta Burlacu, ce a insemnat pentru tine sa canti pe aceeasi scena cu marile staruri internationale de la Buena Vista Social Club?
- A insemnat implinirea unui vis mai vechi. Atunci cand, in urma cu cativa ani, am inceput sa cantam si noi muzica cubaneza, prin cluburile din Chisinau, chiar din repertoriul celor de la Buena Vista, nici nu visam ca vom ajunge intr-o zi sa fim pe aceeasi scena cu ei. Dar am fost si am cantat peste tot atat in deschiderea concertelor, cat si in cluburile unde s-a continuat petrecerea de dupa spectacole. Eliades Ochoa a declarat ca e incantat ca ne-a cunoscut, ca suntem foarte buni muzicieni si ca nu conteaza din care parte a lumii vii atunci cand simti la fel si canti frumos si din suflet. A iesit o cantare nemaipomenita, iar pentru noi, ca muzicieni, a fost o experienta unica sa cantam, chiar alaturi de cubanezi, muzica lor.
- Pana sa ajungi aici, ai parcurs un drum lung. Am vazut in biografia ta artistica scoli de muzica, mastere, cursuri de specializare, plus o colectie impresionanta de premii la festivaluri nationale si internationale de jazz, de muzica usoara si folclor. Cand ti-ai dat seama ca muzica e destinul tau profesional?
- Parintii si mai apoi profesorii mei si-au dat seama inca din anii copilariei, de talentul cu care m-a inzestrat Dumnezeu si m-au indrumat catre scolile de muzica. Am terminat clasa de vioara la Colegiul Muzical din Balti, orasul in care m-am nascut, si apoi Conservatorul de la Chisinau, sectia muzica usoara si jazz. Unul din cursurile de master le-am facut cu renumita interpreta de jazz Anca Parghel, atunci profesoara la un Conservator din Belgia. De vreo zece ani cant jazz cu diverse grupuri din Chisinau, iar cand Ambasada Americana mi-a propus sa fac un proiect de jazz clasic, am adunat langa mine cei mai buni si mai seriosi instrumentisti de la noi. Cu ei, am facut mare succes si aici, si in tarile vecine, am fost invitati la mai multe festivaluri internationale. Am luptat foarte mult sa devin o profesionista, sa ma fac cunoscuta publicului, sa ajung la sufletul sau. Sunt un Rac muncitor, perfectionist si foarte sensibil. Si nu stiu daca as fi putut face altceva in viata decat muzica.
- Care este reteta succesului tau?
- Lumea care ma cunoaste imi spune ca sunt originala, ca am un farmec al firescului. Ma port natural pe scena, nu fac apel la artificii, nu sunt un artist prefabricat, cu gesturile si miscarile invatate dinainte. Si pe scena sunt ca in viata. Muzica trebuie cantata live, traita si, mai ales, impartasita.
- Ai abordat mai multe genuri muzicale - jazz, folclor, muzica usoara. Cum te-ai apropiat de folclor?
- E ceea ce curge prin venele mele, ceea ce am primit odata cu laptele mamei, care e romanca. In casa am vorbit romaneste, iar mama m-a dat la scoala romanesca, macar ca, pe vremuri, era singura din oras, din Balti, restul erau scoli rusesti. Ea a intuit destinul meu si totul si-a urmat cursul, asa cum trebuia sa se intample. Fara fondul acesta de spirit romanesc, nu stiu cum as fi cantat, nu stiu cum as fi fost. Imi place folclorul, dar pana la urma, sunt o fetita de oras, n-as fi putut niciodata sa cant ca un rapsod, ca un interpret autentic, din lumea satului. De aceea, am ales jazz-ul. El imi da o libertate enorma si pot sa demonstrez in scena tot ceea ce vreau, pot sa arat intr-o improvizatie, si pasiune, si dragoste, si durere, pot sa transmit mult mai fidel ceea ce simt. Iar combinand tehnica vocala a jazz-ului cu melismele cantecului popular, ma simt ca pestele-n apa. Publicului ii place foarte mult muzica mea si de aceea, de doi ani, ma concentrez mai mult pe cariera concertistica. Pentru asta, mi-am intrerupt-o pe cea universitara (sunt lector de canto, la catedra de jazz si estrada a Conservatorului din Chisinau), dar si pe cea in televiziune (unde realizam o emisiune de jazz, foarte gustata de publicul telespectator).

"M-am invatat singura sa fiu fericita"

- Cand cobori de pe scena si mergi acasa, dupa usa te-asteapta doi iezi cucuieti. Cum impaci cariera cu familia?
- Copiii mei sunt mititei, fetita mea are cinci ani, iar baietelul trei, si au mare nevoie de mine. Ma straduiesc sa petrec cu ei putinul timp liber pe care-l am. Ii cresc singura si le-am explicat ca mama lor e foarte ocupata. Iar daca au protestat si au vrut sa stau mai mult cu ei si sa nu mai plec mereu de-acasa, le-am spus: "Voi m-ati ales ca mama si eu v-am ales pe voi sa fiti copiii mei, inseamna ca trebuie sa ne impacam, sa ne intelegem! Vreti alta mama?" "Nuuu!!!", au strigat in cor. "Atunci?" Dimineata s-au trezit si mi-au spus: "Mama, noi ne-am gandit: noua ne place asa cum esti!". Duminica mergem impreuna la slujba, la biserica, aprindem lumanari si ne rugam de sanatate pentru noi si pentru cei dragi. I-am invatat pe copiii mei ca atunci cand venim in fata lui Dumnezeu, nu trebuie numaidecat sa cerem. Intai multumim pentru paine, pentru sare, pentru dimineata frumoasa, apoi ei spun: "Doamne, iti multumim ca mama noastra are de lucru!". Imi pare ca si ei au aptitudini muzicale, invata pianul, deocamdata, si cantam mult impreuna: ei sunt artistii iar eu, spectatoarea lor. Fericirea de a fi mama nu e egalata de nimic. Atunci cand am nascut-o pe fetita mea, si pentru prima oara a deschis ochii mari si m-a privit tinta, am crezut ca innebunesc de fericire. I-am povestit episodul acesta al inceputului relatiei dintre noi doua, si ea imi spune, din cand in cand: "Mama, hai, mai povesteste o data: cum m-am uitat eu la tine atunci cand m-am nascut!". Fetita si mama mea sunt cele mai bune prietene ale mele. Toate trairile acestea te imbogatesc, ca artist, iar ca om iti dau un mare sens in viata. M-am invatat singura cum sa fiu fericita. Pot sa ma trezesc dimineata, sa ma uit pe fereastra si sa spun: "Doamne, cat e de frumoasa ploaia de azi! Iti multumesc!". Ori: "Cat de frumos e cerul si soarele!", "Cat e de verde iarba!" Si asa, viata nu se mai vede gri. Am invatat sa pretuiesc micile bucurii ale zilei, pentru ca o mare fericire, asa cum s-a scris de curand in revista "Formula As", e facuta din aceste clipe de marunta fericire. Sunt impacata in sinea mea. Sunt divortata, dar nu sunt din categoria femeilor care sufera din cauza aceasta. Cred ca e mai bine sa fiu singura decat sa fiu singura alaturi de cineva. Dar, in momentul acesta, nu sunt singura, sunt indragostita de un om bun si generos (cat de mult conteaza "miezul" omului din nascare, fondul sau sufletesc!), e totul foarte bine si nici nu mi-am imaginat ca aceasta noua iubire va fi asa frumoasa si adevarata. Nu cred ca viata de artist iti ia dreptul de a visa la o familie normala. M-as incumeta, de ce nu, sa imbrac inca o data rochia de mireasa. Poate o voi mai scurta un pic, dar bucuria va fi mult mai mare.