Spre "Duminica Vederii"
Suspendarea presedintelui, in ziua de 19 aprilie 2007, a fost un moment culminant al bataliei dintre "sistemul ticalosit" si normalitatea civica proprie unei democratii functionale. Momentul culminant, incheiat cu victoria "sistemului", nu reprezinta sfarsitul razboiului. Nici macar nu indica partea care il va castiga. In economia spectacolului desfasurat astazi in Romania, el are un cu totul alt rost. Actul infaptuit de 322 de parlamentari stabileste cu claritate cine reprezinta "sistemul" si cine este impotriva lui. Niciodata pana acum, in cei saptesprezece ani de democratie chinuita din "tara romaneasca", lucrurile n-au fost atat de ferm conturate, faptele n-au fost atat de transante. "Sistemul" s-a demascat pentru prima oara in toata amploarea lui, "proiectul" - lansat in "evenimentele din decembrie 1989" - a devenit perfect transparent. Cetatenii romani, ametiti de parfumul libertatii politice si al democratiei, au constatat - cu uimire si consternare - ca marile opozitii doctrinare si programatice nu fac doi bani, ca respingerea - prin vot - a unui partid sau a altuia nu are nici o valoare, ca alternanta la guvernare nu e decat o aparenta pentru ascunderea unei monstruoase realitati. Ce sa mai inteleaga alegatorul cand vede regrupate in Parlament cupluri partinice declarat ireconciliabile, Psd-Pnl, Prm-Udmr, Pc-Pin, toate unite in efortul "patriotic" de suspendare a unui singur om: presedintele Romaniei.
In cei saptesprezece ani de "democratie originala" - vorba intemeietorului ei, Ion Iliescu - multi cetateni au sesizat ca "Partidul" (evident, cel comunist) si Securitatea au naparlit, s-au "europenizat", au renuntat la formula totalitara de dominare a societatii. "Baietii", protejati de "tatucul" lor, Ion Iliescu, au ocupat pozitiile de start cele mai avantajoase in "aventura democratiei", s-au raspandit in toate structurile politice cu oarecare sansa de acces la putere, pe baza unei intelegeri, probabil tacite, de acoperire reciproca, de imunizare perfecta in fata unei Justitii aliniate formal, si in urma presiunilor externe, la legislatia occidentala democratica. Cand un vehicul partinic nu le-a mai fost de folos in realizarea "rotativei", l-au abandonat fara jena, in ciuda sperantelor si iluziilor doctrinare ale cetatenilor de rand. Cazul Pntcd-ului, impins spre putere de rigoarea morala a "generatiei arestate", condusa de regretatul Corneliu Coposu, este relevant. Dar si cel al Psdr-ului, vandut, de urmasii lui Sergiu Cunescu, gruparii mafiot-comuniste a lui Ion Iliescu, Pdsr-ul, fostul Fsn, Fdsn etc. "Baietii" au schimbat mereu "firma", pastrandu-si insa scopul: ocuparea economica a tarii, dominarea societatii romanesti printr-un sistem "baronial" de dependente materiale, prin clientelizare. In fond, oligarhia reprezinta tocmai aceasta structura sociala piramidala, in care detinatorii puterii economice detin si puterea politica. Direct sau prin interpusi. O societate clientelizata nu misca in ciuda precaritatii existentei celor de la "baza". A oamenilor de rand, a "talpei tarii".
Democratia de tip occidental exclude o asemenea constructie formala. O alternanta reala asigura redistribuirea bunastarii, dar si a efortului economic al societatii. In democratia romaneasca schioapa situatia este exclusa. O "constitutie" abil construita garanteaza alternanta la putere a reprezentantilor aceleiasi "clase", raspanditi anonim pe "listele" diverselor partide, indiferent de "culoarea" lor, de doctrina sau pozitia lor in arcul politic. Pare o gluma buna, dar asa-numitul "partid de stanga", Psd-ul, este gruparea celor mai bogati oameni ai tarii, a imbogatitilor peste noapte, a "baronilor". Doctrina socialista este "pentru prosti". Are dreptate magnatul liberal Dinu Patriciu atunci cand propune o alianta Pnl-Psd. Adeptii unui capitalism total, necenzurat, s-ar intalni si s-ar sprijini astfel pe fata. Dupa saptesprezece ani de false certuri doctrinare, de conflicte programatice majore, mastile nu-si mai au rostul. "Monstruoasa coalitie" s-a si realizat, chiar daca finalitatea ei temporara, disparitia ultimului "partid istoric", se va produce. Conducatorii actuali ai liberalilor nu provin din esalonul secund al nomenclaturii comuniste de odinioara, dar, pe baza doctrinei lor "clasice" (de multa vreme amendata in Occident), sunt apropiati de principiul "calauzitor" al "socialistilor" din Psd: "Imbogatiti-va prin orice mijloace, castigati oricum!". Principiul nu este, desigur, valabil si pentru "militantii de la baza", de jos. Ei nu sunt admisi in "sistem" ci, cel mult, protejati uneori de el.
D-l Basescu, ales prin vot direct, egal cu voturile repartizate "listelor partinice" - in care s-au regasit anonim si cei 322 de contestatari ai lui - si-a propus sa schimbe "sistemul". Sa elimine "masinaria" prin care avutiile tarii, fondurile de dezvoltare acordate de Ue, banii milioanelor de romani obligati sa munceasca in strainatate, dispar intr-o adevarata "gaura neagra". A incercat, consecvent programului pentru care a fost ales, sa impuna depolitizarea Justitiei si egalitatea reala a tuturor in fata legii. A condamnat comunismul pentru a indica ferm radacinile "raului romanesc". A avalizat deconspirarea arhivelor Securitatii - trimise, aparent, in intregime la Cnsas - pentru a dezvalui si exorciza formula dependentelor reciproce, prin santaj, a elitei politice si economiei romanesti ("elita" ce nu s-ar fi format daca lustratia, ceruta de "punctul 8" al Proclamatiei de la Timisoara, s-ar fi realizat). A refuzat "biletelele" de sprijin pentru apropiatii administratiei, atunci cand "Justitia oarba" s-a apropiat de ei. A fost, cu alte cuvinte, un presedinte atipic, in raport cu rolul prescris de Constitutia impusa de "baietii" lui Ion Iliescu.
Daca ar fi acceptat "sistemul", d-l Basescu ar fi avut o "domnie" perfecta. Daca ar fi recunoscut, ca Emil Constantinescu, infrangerea "in fata Securitatii", ar fi fost considerat "un presedinte onest" si ar fi avut o pensie linistita (d-l Constantinescu il ataca mereu tocmai pentru ca nu a acceptat posibilitatea "onestitatii"). Traian Basescu vrea chiar sa-si valideze mandatul popular declansand o batalie in care vor fi folosite toate mijloacele. Inclusiv cele mai murdare. Idealistul pur si curat, cerut de autoproclamatii "cenzori morali ai natiei romane", ar fi pierdut cu siguranta. Or, presedintele - care este un luptator - a acceptat "recursul la popor", propus de aceeasi constitutie ce-i limiteaza puterea (si pe care autorii ei vor acuma, in functie de interes, s-o schimbe), ca pe o provocare pentru parlamentarii care, ascunsi in liste, dezonoreaza rolul Parlamentului, transformandu-l in cea mai corupta institutie a tarii, dupa cum a demonstrat-o ignorarea constienta a deciziei Curtii Constitutionale privind suspendarea.
Votul popular la referendum, plasat simbolic in apropierea Duminicii Orbului (ce a reprezentat, in 1990, triumful lui Ion Iliescu), ar putea fi semnalul ca romanii au inteles, in sfarsit, ca viitorul tarii, al tuturor, cere eliminarea "sistemului".