Alaturi de laureatul Nobel Octavio Paz, Carlos Fuentes este cel mai cunoscut scriitor mexican contemporan si unul din protagonistii literaturii ibero-americane din ultimii 50 de ani. Fiu de diplomat ce a continuat profesia tatalui (a avut functii importante in organisme internationale si a fost in anii 70 ambasador al Mexicului la Paris), Carlos Fuentes si-a construit in paralel o opera literara vasta si fascinanta: 20 de romane reunite in ciclul Varsta timpului, volume de nuvele si memorialistica, piese de teatru si eseuri, ce i-au adus, pe langa milioane de cititori, si cele mai importante distinctii literare din lumea hispanofona. Scriitor cosmopolit si erudit, dar cu profunde radacini mexicane, el si-a propus "sa dea o realitate verbala partii nescrise a lumii", si a facut-o luminand multele fatete ale tarii lui, cu istoria, cultura ei metisata, contradictiile si sperantele ei. Relatia lui Fuentes cu Mexicul e deopotriva de atasament si distanta (chiar si acum isi imparte timpul intre Londra si Mexico-City), ceea ce ii da o buna perspectiva asupra conationalilor, cu defectele si imensele lor posibilitati, asupra metisajului cultural, considerat de el simptomatic pentru ceea ce se va intampla pe parcursul secolului Xxi in "satul global", in conditiile migratiilor masive de populatie. Mostenitori ai unei culturi multirasiale, cu izvoare in America precolumbiana, Africa neagra si Europa crestina, mexicanii dau astazi lumii un val de artisti cu o forta si o originalitate uimitoare (de n-ar fi sa citam decat cineastii "de Oscar" Alfonso Cuaron, Guillermo del Toro si Gonzalez Inarritu - ale caror filme au rulat si la noi). Mondializarea, care risca sa antreneze deriva culturii catre o spectacularizare superficiala, menita distractiei, isi arata astfel si partea buna: descoperirea unor artisti si scriitori din fostele colonii, din Europa de Est, din Asia, care aduc filoane noi culturii universale. Ceea ce ne aduce mexicanul Fuentes de decenii bune este o anume conceptie despre roman "ca o fantoma a lumii pe care doar scriitorul o poate vedea" si-o poate corporaliza prin intermediul imaginatiei si limbajului. O conceptie valabila pentru ceea ce s-a numit generalizant "realismul magic", ilustrat intr-o varietate de stiluri bine marcate de Cortazar, Marquez, Alejo Carpentier s.a. - fiecare cu obsesiile si marcile lui biografice. Lui Fuentes, de pilda, i-a fost sortita o tragedie: moartea, la 25 de ani, in 1999, a fiului mult iubit. Durerea acestei cumplite pierderi nu l-a rapus pe scriitor, care a continuat sa scrie, convins ca spiritul baiatului il insoteste clipa de clipa ("eu cred ca toti traim cu o escorta benefica, cea a zecilor de spirite care ne arata ceea ce nu stim sa vedem, ne amintesc trairi uitate si intervin concret in viata noastra, fara sa ne dam seama".) Am amintit episodul biografic si declaratia socanta fiindca ele au legatura cu volumul de nuvele pe care vi-l recomand azi si care sunt sigura ca va va deschide gustul si pentru alte carti ale maestrului (sunt disponibile in romaneste noua titluri din opera lui, disputata de editurile "Curtea Veche", "Humanitas" si "Univers") nu pentru vandabilitate, ci pentru valoare literara, ceea ce e admirabil). In cele sase nuvele reunite sub titlul O companie nelinistitoare, supranaturalul musteste in viata reala, viii si fantomele coexista intr-un spatiu in care magia si banalul, nebunia si ratiunea, fantasticul si rutina se intretes. Mereu imprevizibile, deschise catre mister, fiecare din nuvele exalta imaginatia si te tulbura cum numai marii artisti o pot face. Special nu va povestesc subiectul nici uneia, fiindca forta lor de atractie sta in provocarea unor trairi gradate, cu o stiinta si o gratie care te absorb total. Va las si surpriza de a descoperi, in ultima povestire din carte, o tema familiara noua, romanilor, excesiv si ridicol exploatata in Occident, dar pe care Carlos Fuentes isi pune amprenta inconfundabila.