Medicamente din petrol

Florentin Popa
O reabilitare asteptata: Medicamente din petrol.

In urma cu zece ani, revista "Formula As" lansa ipoteza unui "medicament" de exceptie: petrolul, ca antidot reumatic si anticancerigen. Sub forma de unguent si gaz distilat (micogenil), el era produs la Ploiesti, la o rafinarie care a disparut in convulsiile tranzitiei. Tema n-a fost, insa, abandonata. Cercetatorii de la Institutul de Tehnologie Chimica Brazi relanseaza actualitatea petrolului ca remediu cu insusiri de exceptie

Platforma Petrochimica Brazi, judetul Prahova. Se vede ca noua firma care a preluat compania Petrom tine la imagine: intrarea e maiestuoasa si pazita cu strictete. In curte e curatenie luna, iar cladirile au capatat o fata noua, moderna si sclipitoare. Undeva, in interior, dupa un nou control amanuntit la intrare, se ajunge la Institutul de Tehnologie Chimica Brazi, acolo unde un grup de cercetatori entuziasti a reusit sa realizeze, din cativa compusi petrochimici, produse capabile sa trateze boli grave, pentru care medicina moderna inca nu are leac. Cu dotari minime, dar cu mare pasiune, acesti oameni au reusit sa adune intr-o vitrina zeci de trofee si diplome obtinute la saloane si expozitii internationale de inventica, ca dovada a mintii lor creatoare. Din pacate, nimeni nu stie de ele, nimeni nu investeste in achizitionarea unei tehnologii necesare pentru realizarea unor produse care sa devina varf de lance in domeniul farmaceutic mondial.

Dr. ing. Constantin Andrei,
director al Institutului de Tehnologie Chimica Brazi,
presedintele Asociatiei "Chiminvent"


- D-le director, care este domeniul de activitate al institutului de cercetari pe care-l conduceti?
- Institutul nostru este organizat ca societate comerciala si, din totalul cercetarilor pe care le facem, peste 90% sunt pentru sectorul de productie al industriei chimice. Dispunem de un sector de cercetare care cuprinde doua laboratoare - unul de sinteza organica si unul de analize si testari produse. Pe langa acestea, functioneaza si o sectie de productie, care sustine financiar aproape intreaga activitate de cercetare a institutului.
- Ce anume produceti aici?
- Producem diluanti si biodiluanti de toate tipurile, diverse produse petrochimice de uz general (Polidrum, Ionotec, Ascol, Ecodegivrant, Degivrant pentru aviatie etc.) si alte cateva produse chimice importante. Dezvoltam intr-un nou laborator si tehnologii pentru unele produse chimico-farmaceutice, dintre care ne ocupam in mod special de doua: unul pentru tratarea psoriazisului (o boala considerata incurabila) si altul pentru tratamentul hepatitei C, pe care am inceput sa-l cercetam de curand.
- Cum ati ajuns sa va ocupati de tratamentul psoriazisului?
- Am avut un prieten inca din facultate care a facut psoriazis in timpul unei sesiuni de examene, din cauza stresului si pe fondul unei imunitati scazute. De atunci au trecut vreo 40 de ani, dar in acest timp nu a reusit sa se vindece, orice tratament a incercat... Cunoscandu-mi preocuparile, m-a intrebat daca nu se poate prepara un produs avand la baza petrolul, cu ajutorul caruia sa-si vindece boala. Chiar daca nu aveam cunostinte in domeniul medical, ideea m-a captivat si a devenit o adevarata provocare. Am studiat literatura de specialitate si am aflat ca existau o multime de produse pentru psoriazis, majoritatea sub forma de creme si unguente. Analizand factorii care concura la aparitia bolii, am descoperit o alta cale de abordare in tratament si am dezvoltat o conceptie proprie pentru tratarea psoriazisului. Initial, am creat un unguent, cu care, de altfel, am si castigat 6 medalii la diferite expozitii internationale. Deoarece nu aveam posibilitatea sa facem experimente medicale complexe, am apelat la cativa voluntari - angajati ai Combinatului Chimic Brazi, care sufereau de psoriazis. Rezultatele au fost multumitoare, dar tratamentul necesita un timp indelungat. Asa ca ne-am intors in laborator, am imbunatatit formula si am scurtat durata tratamentului aproape la jumatate! Dar nu ne-am oprit aici. Ne-am gandit ca aceasta boala, fiind una sistemica, trebuie sa beneficieze de un tratament capabil sa stopeze mai rapid procesul de formare a petelor la nivelul pielii. Am plecat de la considerentul ca stresul oxidativ - respectiv atacul celulei de catre radicalii liberi nocivi - are un rol important in mentinerea si dezvoltarea psoriazisului, chiar daca el are cauze genetice. Avand o bogata experienta in domeniul radicalilor liberi (ne-am ocupat mult timp de antioxidanti si cunoastem bine mecanismele oxidative), ne-am gandit ca i-am putea bloca cu un alt radical chimic, care nu ataca celulele. Astfel, am realizat produsul Psorol, sub forma de pastile, care se administreaza pe cale orala si suntem extrem de multumiti de rezultatele obtinute in urma testarilor. Practic, noul nostru produs este capabil sa stopeze total proliferarea celulelor.
- Ce avantaj prezinta Psorolul asupra altor medicamente administrate in psoriazis?
- Tratamentele medicale folosite in prezent sunt pe baza de corticoizi, retinoizi, metrotrexat si alte produse chimice. Aceste medicamente "imblanzesc" simptomele bolii, dar nu actioneaza asupra factorilor care o declanseaza. In plus, efectele secundare generate de aceste tratamente sunt destul de alarmante. Corticosteroizii pot cauza infectii, osteoporoza avansata, hipertensiune sanguina, scaderea nivelului de potasiu (ceea ce duce la slabirea muschilor), scaderea vitaminei D si a zincului din sange, iar la copii, poate stopa procesul de crestere. Folosirea retinoizilor conduce la pierderea parului, la gingivita severa (necesitand uneori chiar extractia dintilor), la cresterea colesterolului, umflarea, uscarea si iritarea pleoapelor si a buzelor, malformatii ale fatului la femeile gravide. Metrotrexatul (citostatic), utilizat in tratamentul indelungat al psoriazisului, are serioase efecte secundare: anormalitati ale ficatului si rinichilor, deficit imunitar, oboseala, iritarea stomacului si intestinului pana la producerea de ulcere si hemoragii, pierderea parului etc.
- Mai aveti un produs: Fitopsorolul...
- Din cauza efectelor secundare ale compusilor chimici despre care vorbeam, pe plan mondial s-au intensificat cercetarile pentru obtinerea unor principii active din plante, folosite atat in tratamentul intern, cat si in cel extern al psoriazisului. Astfel, au fost realizate unguente pe baza extractului de Mahonia Aquifolium - un arbust ornamental din padurile Nord-Americane de pe coasta Pacificului, care s-a dovedit eficient in tratarea psoriazisului. Au fost realizate si extracte din plante sub forma de sucuri, cu efect miraculos asupra unui numar mare de maladii, inclusiv pentru psoriazis. Aici as aminti sucul polinezian "Noni" (prezent si in magazinele naturiste de la noi) - extract din fructul plantei Morinda Citrifolia. Efectul terapeutic al acestor extracte din plante se datoreaza activitatii lor antioxidante asupra radicalilor liberi. Pornind de la aceste studii si concluzii, am realizat in paralel produsul natural Fitopsorol, in care substante active sunt anumite bioflavonoide extrase din plante medicinale din flora Romaniei, dar actiunea lui este mai lenta, ca a oricarui alt produs realizat din plante.
- Ati facut testele de toxicitate pentru aceste produse?
- Bineinteles, a trebuit sa parcurgem acesti pasi importanti pentru procesul de inregistrare al produselor si s-a demonstrat ca nu exista nici un fel de toxicitate la dozele pe care le folosim in tratament.
- Cat dureaza tratamentul cu Psorol?
- Tratamentul dureaza 1-4 luni, dar rezultatele depind in mare masura si de vechimea bolii, de marimea leziunilor, cat si de tipul psoriazisului. Avantajul produsului nostru consta in efectul lui rapid pentru inlaturarea crustelor formate.
- In ce stadiu de aprobare sunteti cu aceste produse?
- Produsul Psorol este in stadiul de omologare ca supliment nutritional, iar pentru Fitopsorol sunt necesare inca cercetari, urmate de aprobari din partea Ministerului Sanatatii si Familiei. Din pacate, nu avem posibilitatea sa acoperim toate cheltuielile. O parte din testarile de toxicitate le-am facut deja, in colaborare cu Institutul de Biochimie din Bucuresti, dar testarile clinice nu le-am facut, din lipsa banilor. Anul trecut am depus un proiect la Uniunea Europeana, dar pentru a obtine fonduri trebuia sa gasim aliati din Ue. S-au aliat la proiectul nostru doua institute din Germania, unul din Portugalia, unul din Italia, unul din Spania si unul din Bulgaria. Am facut un consortiu, am realizat proiectul pregatitor, de dotare si de amenajare a unui laborator care sa faca acest produs la noi in institut, dar nu ne-am incadrat la punctaj pentru a obtine finantarea (ne-a lipsit o jumatate de punct!). Am solicitat la Uniunea Europeana 600.000 euro pentru acest proiect, in care erau incluse aparatura de laborator, schimbul de informatii, conferintele de specialitate etc. Am cautat si sponsori dintre oamenii de afaceri importanti din Romania, dintre bancile comerciale, dar am fost refuzati. Singurul raspuns favorabil l-am primit de la Transgaz Medias.
- Cat costa produsul Psorol?
- Tinand cont de faptul ca tehnologia de producere a substantei active (radicalului de viata lunga) este destul de dificila, Psorol ar costa circa 75 de euro pentru tratamentul pe o luna.
- De unde poate fi procurat?
- In momentul de fata, produsul Psorol se face pe comanda, starea pacientului urmarindu-se in clinica Ministerului de Interne din Ploiesti, cu care avem o intelegere in acest scop, sau in alta clinica aleasa de voluntar.
- Unde se pot adresa cei care vor sa urmeze tratamentul?
- La Institutul de Tehnologie Chimica Itec S.A. Brazi (Ploiesti), tel./fax 0244/51.30.20, e-mail: candrei_itec@yahoo.com.