Traian T. Cosovei
"Astept Invierea cu speranta de mantuire
pentru familia mea, pentru
tara mea si pentru poporul meu"
Pastele este cea mai importanta sarbatoare crestina a anului. Ea reprezinta invierea din morti a lui Iisus Cristos precedata, desigur, de postul de sapte saptamani, in ultima dintre ele comemorandu-se Cina cea de Taina, vinderea lui Cristos, patimile si moartea Sa pe cruce. Acest repetat miracol al Invierii ma face sa-mi amintesc de copilarie, de mirosul proaspat al perdelelor spalate de mama si puse umede la ferestre, "ca sa se aseze", de scartaitul ziarului cu care freca geamurile date cu spirt, de mancarea de post (va mai amintiti celebrele prune afumate cu orez?), de aroma de ceara de albine a parchetului... Impartasania, trecutul de trei ori pe sub masa din biserica, mirosul cozonacilor, pe care nu aveam voie sa ii gustam pana in dimineata de duminica a sfintei sarbatori, drobul de miel, care nu era intotdeauna chiar autentic, pentru ca nu in fiecare an aveam bani, numai ca mama avea o reteta-minune, un fel de amestec din pateu de ficat si alte ingrediente, astfel incat nu simteam diferenta... Dar Pastele veneau, mai ales, cu hainute noi. Erau vremuri foarte sarace pe-atunci, insa cred ca nu exista casa in care copiii sa nu se "innoiasca" de Pasti. Fetitele ieseau, cochete, in rochite de catifea visinie sau bleumarin, cu sosete intotdeauna albe si cu pantofiori de lac negri. Dar si noi, baietii, primeam pantofi de lac si pantaloni noi, de stofa. Cartierul se umplea de zambile, narcise ori fire de salcie inverzita. Femeile se imbracau in haine noi, sau doar curate, si duceau flori la biserica, iar noi, copiii, eram cuminti fara ca nimeni sa ne spuna asta... Erau, cum ar fi spus Marin Sorescu, alte vremuri... mai tacticoase...
Astept in fiecare an miracolul Invierii lui Hristos, cu acelasi suflet de copil. Desigur, hainele mele de anul acesta poate ca nu sunt noi, dar am invatat intre timp ca e o vreme pentru toate... o vreme pentru haine noi si o vreme pentru ganduri noi. Odata cu drumul meu la Ierusalim, la Sfantul Mormant, cred ca am invatat cate ceva... Macar decenta de a renunta la amanuntele vietii. Astept Invierea cu speranta de mantuire pentru familia mea, pentru tara mea si pentru poporul meu, pentru copiii care n-au vazut niciodata in viata lor oua rosii, dar si pentru cei care le vor ciocni, de Pasti, doar cu bunicii, fiindca parintii lor sunt plecati la munca in strainatate, pentru batranii care acum, la ora la care scriu aceste randuri, stau la usile surde ale institutiilor, asteptand un cozonac sau un kilogram de zahar, pentru tinerii care nu mai au rabdare ori intelegere fata de vremurile pe care le traiesc fara sa le merite, pentru cei care nu si-au mai gasit timp liber sa mearga macar de Pasti, la mormantul parintilor...
Anul acesta, mai mult ca niciodata, astept bucuria Sfantului Paste si miracolul Invierii ca pe o speranta a resurectiei, a bunei cuviinte in fata unui adevar. Curatenia spirituala - sa se inteleaga pentru toata lumea - nu inseamna nici deratizare, nici dezinsectie, ci o simpla si cinstita purificare de noi insine. Hristos a inviat!
Felicia Filip
"Intalnirea cu Dumnezeu e mai
posibila acum ca oricand"
In viata familiei Mihailescu-Filip evenimentele se deruleaza intre cele doua mari sarbatori crestinesti, Nasterea Domnului si Invierea Lui. Incercam, si eu si sotul meu, dincolo de mesajul tulburator al sacrificiului Fiului Domnului pentru izbavirea noastra, sa avem grija sa trecem prin aceasta lume curat si frumos, lasand in urma noastra lumina. Cautam sa indulcim toate intamplarile din jurul nostru, sa ne curatim si sa curatim viata noastra de undele negative. Intalnirea cu Dumnezeu, care e parca mai posibila ca oricand in aceasta perioada a postului, este de fapt intalnirea noastra cu noi insine. Trebuie sa avem curajul si puterea de a recunoaste binele si raul din noi si de a ne gasi adevaratul drum in viata. Sfintele Pasti sunt o perioada a marilor intrebari si a marilor raspunsuri. Dar sunt si momentul in care trebuie sa ne aducem aminte ca ne nastem goi si singuri si ca plecam la fel de goi si de saraci pe lumea cealalta. Sa avem grija sa nu fim hrapareti si sa nu strangem in aceasta viata ceea ce, oricum, nu luam cu noi pe lumea cealalta. E mai important sa ne imbogatim cu lumina, bine, frumos, izbavire. Mi-as dori ca apropierea aceasta a sarbatorii sa ne ajute pe toti sa intelegem ca ceea ce ni se intampla bine vine de la Dumnezeu, iar ceea ce ni se intampla rau, este tocmai gandul nostru rau, intors ca un bumerang impotriva noastra. Eu si sotul meu incercam sa pastram in fiecare zi acest echilibru, dar e drept ca in perioada postului parca totul ne vine mai usor, parca reusim mai repede sa ne rupem de treburi si de munci, de lumeasca alergare a vietii de zi cu zi, si sa gasim putin timp, sa ne gandim incotro merge viata noastra.
Acum, parca simt ca pot comunica mai bine cu natura si cu cei care sunt departe, la mari distante, sau care nu mai sunt pe aceasta lume. Voi fi in tara in ziua de Pasti si, chiar daca nu toata familia va fi reunita, stiu ca vom fi impreuna in felul nostru propriu, ca vom putea sa ne simtim aproape si sa comunicam in ciuda distantei. Ii doresc "Formulei As" numai bine, si cititorilor ei sa reuseasca sa-si gaseasca raspunsurile sufletesti in paginile acesteia.
Ioan Bocsa
"Astept Pastele cu liniste sufleteasca"
Doua sarbatori majore exista in viata crestinului: Craciunul si Pastele. Daca Craciunul vine cu incarcatura lui sarbatoreasca si de bucurie generala, Pastele e mai degraba o sarbatoare in care incerci sa-ti dobandesti un echilibru interior si o liniste profunda, e momentul in care ar trebui sa te impaci cu tine si cu cei din jur. La noi in sat erau chiar anumite evenimente care marcau inceperea postului, caci din punct de vedere spiritual, acesta e momentul in care incepi sa simti ca sarbatoarea se apropie. Fiecare incearca acum o anumita "curatire". Chiar si eu, desi ajung mai rar la biserica, din cauza drumurilor pe care le fac, incerc sa tin post miercuri si vineri si sa am un mod de viata care sa ma tina legat de sarbatoarea care se apropie si de Dumnezeu. Asa ca astept Pastele cu liniste sufleteasca. De cand ma stiu, in dimineata de Pasti ne intalnim toata familia, cei care mai traiesc. Frati, surori, copii, nepoti, unchi. Pana acum, ne intalneam cu parintii. Acum, ca parintii nu mai sunt printre noi, ne intalnim doar la casa parinteasca si incercam sa respectam un anumit ritual. Tatal nostru era cel care impartea pastele intr-o ordine stabilita, intai barbatilor, dupa numarul anilor, apoi femeilor. Acum am ajuns sa fiu eu cel care imparte. Craciunul e parca un moment al miracolului. Pastele e invaluit in mister. Un mister apasator, care tine pana in momentul Invierii. Imi amintesc cum eram copii, cum ne jucam in jurul bisericii si era plin de carabusi de mai. Si lumina ireala din joia si din vinerea Pastelui, care venea de jos, din pamant, de la sutele de lumanari din cimitir. Parca si clopotele sunau altfel. Iar in Vinerea Mare, de la 7 dimineata pana la asfintit, se bateau oaca de lemn si toaca de fier incontinuu. Era greu sa ajungi sa bati toaca, era mereu coada. Dar era frumos, ca nu se intrerupea nici un moment, se dadea stafeta, fara nici o clipa de pauza. Bataile acelea marunte creau o atmosfera aparte, care s-a pierdut din pacate. Acum, in preajma Floriilor, le-as ura romanilor ceea ce mi-as ura si mie: sa privim mai atent inspre noi, sa ne vedem mai bine, sa dobandim seninatate, liniste si impacare, dar nu doar de dragul impacarii, ci spre folosul si spre binele celor mai necajiti ca noi.
Mirabela Dauer
"Fie ca Dumnezeu
sa-si pogoare lumina asupra
noastra si sa alunge intunericul"
Daca ai ceva sfant in tine, Invierea Domnului devine un moment foarte important pentru suflet. De fiecare data cand intru intr-o biserica, simt ceva special. Cu atat mai mult in noaptea de Paste, alaturi de sute de oameni cu lumanari in maini... Nu se prea poate discuta cu mine, nu pot sa-mi explic ce mi se intampla, simt o curatenie sufleteasca, ma simt eliberata de tot ce m-a apasat pana atunci, ma simt stapanul lumii. Nu sunt o fanatica, dar sunt un om cu credinta si nu cred decat in Dumnezeu. De aceea si astept aceasta sarbatoare cu drag, ca sa pot simti cum dau iar hainele vechi jos si cum imbrac haine mai usoare, mai luminoase... ca o piele noua, care ma reinnoieste si parca ma face sa renasc pentru inca un an. De obicei, tin si post, dar anul acesta s-a intamplat sa nu reusesc. Am fost prea mult pe drumuri. De altfel, sunt inca in criza de timp si nu o sa pot face multe pregatiri. Numai ca o sa am grija ca la mine, pe masa, sa existe totusi miel, oua rosii, drob si cozonac. Nasa mea e preoteasa si de zece ani in noaptea de Inviere merg la aceeasi biserica unde slujeste sotul ei. Dupa slujba, ne reunim si spargem postul ciocnind primele oua rosii cu cei apropiati, ramanand ca a doua zi, sa ne asezam cu totii la masa de familie. Cand eram mica, parintii mei au fost atenti intotdeauna sa ne faca sa simtim acest fior al Pastelui. Sa fim deschisi si buni cu toti cei care ne calca pragul. Mama si tatal meu pregateau niste mese foarte gustoase, erau atenti sa fim curati la trup, dar si la suflet. Poate de aceea, biserica inseamna acum atat de mult pentru mine. Imi doresc ca Invierea sa-mi aduca prieteni buni si apropiati si ca Dumnezeu sa-si pogoare lumina asupra noastra, a tuturor, si sa alunge intunericul care ne orbeste zilele...